Revoluționarii loviturii de stat
Postat la: 16.04.2018 |
Alăturarea cuvintelor de mai sus este un non-sens. Dacă în decembrie 1989 a fost o lovitură de stat, atunci nu pot exista revoluționari. Ci doar învingători și victime. Dacă, dimpotrivă, a existat o revoluție, atunci emanații ei nu pot fi anchetați, judecați și condamnați pentru genocid. Numai că în România, iată, totul este posibil. Avem o anchetă și vom avea un proces. Pe această temă. Cum procedăm?
Din 1989 și până azi, în mod consecvent, am susținut teza conform căreia în România a avut loc o lovitură de stat, care l-a răsturnat pe Ceaușescu și echipa sa de conducere, aducând la putere o altă garnitură de conducători. Această lovitură de stat s-a derulat până au avut loc primele alegeri și, în primele zile de după fuga cuplului Ceaușescu, a costat viețile a peste 1000 de români.
O bună parte dintre cei care au venit atunci la putere, în frunte chiar cu Ion Iliescu, erau vechi comuniști, mulți dintre ei formați sau chiar recrutați la Moscova. Din această perspectivă, echipa cea mai dură era alcătuită din Ion Iliescu, Alexandru Bârlădeanu, Dan Marțian, Nicolae Militaru, Vasile Ionel și alții. Alți lideri instalați la putere după căderea cuplului Ceaușescu făcuseră anterior, la propriu, naveta între Moscova și Washington, cum erau de exemplu Silviu Brucan sau Petre Roman, al cărui tată avusese stagii îndelungate în URSS și, apoi, o vreme, deținuse funcții de conducere în regimul lui Dej, în timp ce Petre Roman fusese școlit în Franța, dobândind astfel o cultură și o dimensiune occidentală.
Revolta populară declașată mai întâi la Timișoara și apoi la București și alimentată de mai multe servicii secrete din lume, poate că s-ar fi transformat într-o revoluție, dacă echipa care, în final, a preluat puterea, nu ar fi intervenit cu brualitate și în mod abil pentru a ține lucrurile sub control și a-și consolida propriile poziții.
Dovada teoretică că așa stau lucrurile și nu altfel constă în faptul că „emanații" au ascuns opiniei publice faptul că soții Ceaușescu fuseseră capturați la doar două ore după ce părăsiseră Comitetul Central. Nu există vreo altă explicație logică că, din 22 decembrie până în ziua de Crăciun, populația a fost menținută într-o stare de teroare, ascuzându-li-se oamenilor adevărul, decât această strategie nefericită de preluare în forță a controlului. „Teroriștii" s-au născut din această stare de enormă presiune psihologică, transformată în teroare. Teroarea a creat teroriștii, iar nu teroriștii au creat teroarea.
Nu am fost prea mulți cei care am susținut în toți acești ani faptul că, în România, nu a avut loc o revoluție, ci o lovitură de stat. Contraargumentul invocat de cei care ne-au vorbit despre revoluție este faptul că, într-adevăr, treptat, societatea românească s-a democratizat în mod relativ, România ajungând chiar în situația de a se califica pentru aderarea la NATO și la Uniune Europeană. Ion Iliescu chiar a argumentat în acest sens, explicându-ne că a avut loc o revoluție care s-a desfășurat nu instantaneu, ci în timp.
Și iată că acum, la o distanță de peste un sfert de secol, procurorii investigând ani de zile evenimentele de atunci, au ajuns la concluzia, sub aspect istoric, că în decembrie 1989 a avut loc nu o revoluție, ci o lovitură de stat. Și că principalii „emanați" ar fi vinovați pentru crime împotriva umanității, deciziile lor fiind fatale pentru cel puțin 1000 de persoane. Le reamintesc celor care au uitat, că în 2005-2006 am făcut obiectul unei anchete penale și a unui proces penal nu numai pentru că am susținut o dezvăluire conform căreia, în timpul studenției sale la Moscova, Ion Iliescu fusese recrutat de KGB, ci și fiindcă am descoperit și publicat un document de mare însemnătate. Conform acestuia, Ion Iliescu îi dăduse dispoziție unui maior de Securitate pe nume Ciocodei să le împartă arme cetățenilor dintr-un depozit aflat lângă televiziunea publică, pentru ca aceștia să apere acest obiectiv de teroriști, care până la acea oră nu se manifestaseră în niciun fel.
Arestat de procurori, chiar în acele zile din decembrie, cu memoria proaspătă, Ciocodei întocmise un raport pe care îl semnase și în care relatase cele întâmplate. Eu pusesem mâna pe o copie a acestei depoziții, făcută de Ciocodei în fața procurorilor. În cursul procesului însă, care a avut loc câțiva ani mai târziu, Ciocodei și-a contestat propriul raport, nu în sensul că ar fi fals, ci în sensul că atunci, în decembrie 1989, era tulburat și a scris lucruri greșite. Ion Iliescu era președintele României, astfel încât am fost condamnat în primă instanță la un an de închisoare cu suspendare, câștigând procesul abia la apel, apel desfășurat după ce Emil Constantinescu devenise președinte al României.
Am deschis paranteza de mai sus pentru a explica un fapt uluitor. Și anume că dacă în cele din urmă Justiția le va da dreptate procurorilor, fie și numai în parte, este limpede că, implict, istoria va fi refăcută pe cale judecătorească. Stabilindu-se că, de fapt, a avut loc o lovitură de stat. Iar unii dintre cei care s-au plasat în fruntea revoluției nu numai că nu au fost în realitate revoluționari, pentru că nu a existat o revoluție, dar, mai mult decât atât, se fac vinovați de crime împotriva umanității.
Evident, până când lucrurile acestea vor fi dovedite și în ciuda poziției mele vizavi de evenimentele de atunci, toate aceste personaje în frunte cu Ion Iiescu beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Ce se va întâmpla însă dacă se va stabili că a avut loc o lovitură de stat combinată cu un genocid? Ce ne vom face atunci cu miile de persoane din toată țara rănite de gloanțe după arestarea cuplului Ceaușescu și ce ne vom face cu familiile celor peste 1000 de decedați? Cei mai mulți dintre aceștia au certificate de revoluționari și, în aceast calitate, au primit și primesc din partea statului român înlesniri și ajutoare de tot felul. Ce vor deveni toate aceste persoane dacă nu vor mai fi revoluționari? Se vor transforma în simple victime ale unei lovituri de stat?
Este în stadiul finalizării o anchetă penală și va urma un proces, care ar putea pune istoria recentă în cu totul și cu totul alți termeni decât cei oficiali și care ar putea schimba toate manulalele de specialitate. Procesul se poate încheia în această generație cu o singură condiție însă: dacă va fi desemnată o instanță dedicată acestei cauze și determinată să judece zi de zi, până când va putea fi dată o sentință. Altfel, în ritmul obișnuit în care lucrează Justiția română, procesul va dura o mie de ani. Iar peste o mie de ani nimeni nu va mai fi prea interesat, dacă în Româia a avut sau nu a avut loc o lovitură de stat.
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu