România e furată prin conductă
Postat la: 01.07.2018 |
Oare de ce ministrul de Externe al Ungariei și-a permis să solicite oficial Uniunii Europene ca Bruxeles-ul să exercite presiuni asupra României, pentru ca România să asigure independența energetică a Europei centrale? Există sau nu există vreo legătură între poziția Ungariei și „profunda îngrijorare" exprimată zilele trecute de mai mulți ambasadori UE dar și de încă ambasadorul Hans Klemm al Statelor Unite la București? Și, în fine, ce legătură există, dacă există, între cele de mai sus și sesiunea extraordinară a Parlamentului României, programată în intervalul 2-19 iulie , sub pretextul finalizării legilor Justiției? Cum este vândută România prin conductă?
Vă va surprinde sau nu, dar eu susțin că poziția autorităților de la Budapesta este cât se poate de legitimă. Ungaria nu are nici petrol, nici gaze naturale. Dar are nevoie de ele. La fel se întâmplă și în cazul altor state central-europene. Este firesc în aceste condiții ca Ungaria, în numele comunității de interese, să solicite presiuni și să facă la rândul ei presiuni pentru ca de bogățiile naturale ale României să beneficieze și celelate state de pe continent. Pot înțelege și interesul nucleului dur al Uniunii Europene de a rezolva, dacă e posibil pe seama României, tema extrem de acută a independenței energetice a Uniunii Europene. În fine, nu pot să mă fac că nu înțeleg interesul în această chestiune al Washingtonului, care, pe seama României, poate împușca doi iepuri: separă interesele Rusiei de cele ale Germaniei, ambele state făcând până în prezent un parteneriat peste capul Uniunii Europene și peste capul NATO, Rusia vânzând la preț de dumping gaze naturale Germaniei, în timp ce Germania închide ochii și chiar susține politica discriminatorie de prețuri practicată de Moscova în raport cu statele est-europene și cu statele Europei centrale; procedând astfel, Statele Unite bagă miliarde de dolari în buzunarele Exxon.
Pot înțelege și noi toți putem înțelege extrem de multe. Singurul lucru imposibil de înțeles și mai ales de acceptat este cum, în această confruntare a intereselor, România își apără ea însăși propriile interese.
În Marea Neagră există rezerve de gaze estimate la circa 600 de miliarde de metri cubi, dintre care numai perimetrul Neptun Deep ar dispune de 200 de miliarde de metri cubi. Această uriașă bogăție descoperită până în prezent - vor mai putea fi identificate și alte zăcăminte în viitor și, de asemenea, nu este deloc exclus ca cele estimate să fie în realitate mult mai mari - ar putea aduce în următorii ani beneficii României de minimum 16 miliarde de euro. Sau poate aduce numai pagube materiale și catastrofe ecologice.Totul depinde de modul în care se poziționează România. O să facem câteva raționamente simple pornind de la informații cu caracter cert.
1). Mulți insistă asupra faptului că, dând drumul din plin la exploatări - în realitate există perimetre care sunt de mult timp exploatate în beneficiul OMV Petrom și, implicit, Lukoil - practic România va beneficia de investiții de miliarde de euro, de accesul la cea mai înaltă tehnologie și de un surplus de locuri de muncă bine plătite. Nimic mai fals. Investițiile de miliarde de dolari, care urmează să fie făcute pentru exploatarea în viitorii ani a uriașelor zăcăminte de gaze naturale, nu au niciun impact asupra României. Sunt instalații extrem de sofisticate și conducte submarine și subterane, care vor fi în proprietatea multinaționalelor, care asigură exploatarea. În al doilea rând, nu va fi angajată niciun fel de forță de muncă românească. Lăsând la o parte că România nu se confruntă cu un surplus de forță de muncă ci cu un uriaș deficit, complexitatea extraordinară a acestor lucrări, toate subterane, exceptând stațiile de decantare și așa numitele stații contor, vor fi asigurate exclusiv de specialiști aduși din străinătate. Nu vom avea nici un acces la înalta tehnilogie adusă de multinaționale și ea nu va putea fi prin urmare niciodată adjudecată de români.
2). Se afirmă la tot pasul că, dând drumul la exploatări, România își asigură independența energetică. Este tot un fals grosolan. România, așa cum este planificat și urmează să fie consacrat în legislație, nu va beneficia decât contra cost, la prețul pieței, de oricare metru cub din gazele naturale, care costituie bogăția sa. Vom fi pur și simplu în situația oricărui stat net importator.
Ca să mă fac mai bine înțeles, reamintesc faptul că Olanda, unul dintre statele care ne trag de urechi, invocând pretinse atentate pe care majoritatea parlamentară le-ar face împotriva luptei anticorupție, beneficiază, pe lângă redevențe semnificative, de 40% din totalul cantității de gaze naturale pe care Exxon îl extrage din platforma continentală a acestui stat. Fără ca Olanda să pună vreun ban. Un alt exemplu este Libanul, ale cărui zăcăminte de gaze naturale urmează să fie parțial exploatate tot de către Exxon. Libanul va primi în urma acestei afaceri nu mai puțin de 70% din cantitatea totală de gaze extrase. Olanda și Libanul își asigură astfel independența energetică. România, nu.
În plus, așa cum am mai arătat cu alte prilejuri, litoralul României va fi compromis pentru multe decenii de acum încolo din punct de vedere turistic și ecologic, fiind străbătut de sute de kilometri de conducte cu largi zone de protecție în stânga și în dreapta acestora și presupunând, inclusiv în biosferă, amplasarea de stații de epurare, și de decantare de multe ori cu flacără la vedere și cu stații de decantare urât mirositoare pe o rază de câțiva kilometri.
Bătălia uriașă care se duce în prezent este de natură politică și legislativă și în ea sunt angajate nu numai partidele din România și nu numai parlamentarii, ci și statele europene, plus Statele Unite. Ce se întâmplă? Conform unor acte normative promovate de Parlamentul României, societățile care urmează să exploateze gazele noastre naturale urmau să plătească suprataxe din venitul suplimentar obținut prin vânzarea gazelor. Aceste suprataxe reprezentau singurul beneficiu al României și, printr-un calcul simplu efectuat de avocatul Dan Chitic împreună cu consultanții săi economici, se ridică la nu mai puțin de 16 miliarde de euro în următorii ani. Klaus Iohannis, susținut de PNL și de USR, a întors acest act normativ în Parlament pentru reexaminare, atacându-l și la Curtea Constituțională. Ne trezim acum că este convocată această sesiune extraordinară a Parlamentului României, în intervalul 2-19 iulie și care, în mod surprinzător, nu este destinată exclusiv, așa cum s-a spus, soluționării legilor Justiției, ci chiar la punctul 2 pe ordinea de zi are prevăzută dezbaterea și votul final pe proiectul Legii privind gazele naturale din Marea Neagră. Mai fac precizarea că în Senat, care nu e Cameră decizională, legea a trecut cu modificările soliticitate de Klaus Iohannis și de către multinaționale, adică fără suprataxe. Într-o traducere la îndemâna oricui, fără niciun beneficiu pentru România, nici de natură financiară, nici în ceea ce privește vreo cotă parte din producția de gaze. Urmează deci bătălia finală.
Nu-mi pot imagina altceva decât faptul că surprinzătorul memorandum semnat de ambasadorii unor state UE din nucleul dur și de ambasadorul Statelor Unite este de fapt un șantaj exercitat împotriva României. Care, în traducere liberă, sună cam așa: „Ne dați gazele moca, aveți liber să schimbați legile Justiției. Nu ne dați gazele moca, sunteți și rămâneți corupți".
Asta urmează să se întâmple în intervalul 2-19 iulie anul curent. O vânzare a României prin conductă. Închei publicând, pentru ca toată lumea să știe, numele membrilor Comisiei de specialitate din Parlament, care vor da sau nu vor da undă verde acestei porcării legislative profund antiromânești. Ca să se știe. Pentru posteritate. Ca să știe și urmașii acestora. Cei care urmează să fie vânduți prin conductă. Să ținem aceste nume sub lupă. Să vedem ce va face fiecare:
Varujan Vosganian (ALDE), Cosette Chichirău (USR, Budăi Marius-Constantin (PSD), Huţucă Bogdan-Iulian (PNL), Lazăr Sorin (PSD), Nosa Iuliu (PSD), Pirtea Marilen - Gabriel (PNL), Pop Andrei (PSD), Bran Ioana (PSD), Cocoş Vasile (PSD), Dobre Mircea-Titus (PSD), Erdei Dolóczki István (UDMR), Firczak Iulius Marian (minorități), Heiuş Lucian-Ovidiu (PNL), Iancu Marius-Ionel (PSD), Ignat Miron (minorități), Matei Călin-Vasile-Andrei (PSD), Năsui Claudiu-Iulius-Gavril (USR), Neagu Nicolae (PNL), Pau Radu - Adrian (PSD), Popescu Pavel (PNL), Sighiartău Robert-Ionatan (PNL), Ştefan Viorel (PSD), Todoran Adrian-Mihăiţă (PMP), Vîlceanu Dan (PNL).
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu