• Tweet

Scrisoarea celor 12 „parteneri" ai României exprimă într-un limbaj de lemn o gândire de lemn, copleșită de o conștiință de rumeguș. Ea este o dovadă vie - încă una - a confuziei care domnește în relațiile internaționale și a gradului de decădere la care a ajuns diplomația. (Inclusiv cea românească, expusă astfel, mai mult decât unei noi înfrângeri, unei mari umilințe.)

1. Teoretic ambasadorii vorbesc în numele țărilor lor și ale guvernelor care i-au acreditat. Mă îndoiesc că ambasadorul american a acționat potrivit instrucțiunilor primite de acasă. De fapt, știu că nu a făcut-o. Acum Washingtonul este preocupat de pregătirea întâlnirii Trump-Putin și nici un om politic sau diplomat mai de soi nu are timp să se ocupe de ce modifică prin legile penale Parlamentul României. Conform practicii, în asemenea situații se dă mână liberă ambasadorului și ambasadei.

Asta a și făcut asistentul Secretarului de Stat, Wess Mitchel, în trecerea sa grăbită prin București, de unde a lansat o rachetă retorică, mai mult fumigenă decât nucleară, împotriva celui cu care Președintele său urmează să oficializeze la Helsinki, peste puțin timp, înțelegeri până acum nespuse, cu potențialul de a lăsa România în ofsaid. Iar dl Klemm, în ultimele zile de mandat, s-a conformat știind că de la Casa Albă nu poate aștepta altceva decât pensionarea, în timp ce de la cercurile de interese neoconservatoare pe care le servește poate spera la o frumoasă sinecură.

2. Dacă ambasadorul SUA a acționat în afara mandatului și împotriva interesului celui pe care oficial îl reprezintă, ambasadorii statelor membre UE sunt purtători ai unei viziuni și promotori ai unei politici; ambele sintetizate în proiectul „Europei cu două viteze". Pe cine reprezintă acești ambasadori? Statele nordice (era firesc ca, din instinctul sinergiei regionale, lor să li se alăture Norvegia), Beneluxul și "motorul franco-german" (în trena căruia se deplasează Elveția). Apare astfel conturul Europei de rangul întâi.

Cealaltă Europă, populată de untermensch (suboameni) este condamnată la statutul de hinterland sau de cripto-colonie: latinii "impredictibili", slavii "îndărătnici", ortodocșii "mistici", maghiarii și balticii "naționaliști". (Poate și ceva ambasadori baltici ar fi semnat dar atunci mesajul își pierdea claritatea, căci, de fapt, țările respective peste rangul de satelit nu vor trece.)

Așadar, nu codurile penal și procesual penal preocupă, ci expulzarea din Europa politică a României, împreună cu regiunea învecinată ei (ai cărei actori, în majoritatea lor, tocmai de aceea au și sărit cu un picior în barca de salvare rusă).

3. Grăitoare este absența dintre semnatari a ambasadorului britanic (substituit acum de cel canadian). Desigur, Brexitul obligă. Diplomația britanică a înțeles că România este o republică parlamentară în care Președintele poate promite orice dar numai Guvernul poate livra; și tocmai acest Guvern iar nu Președintele va avea ceva de spus în exercițiul președinției rotative a UE de anul viitor.

Cu toate acestea, în virtutea relației speciale cu America, Marea Britanie nu ar fi lipsit din poza de familie dacă la mijloc ar fi fost o miză americană. Nu a fost. A fost doar interesul #rezistenților trumpofobi. (Cărora Canada n-a ratat ocazia să le dea un semn de simpatie.)

4. Și totuși... este și ceva autentic în îngrijorarea legată de legile justiției și cele penale pe care Parlamentul român le modifică. Acestea au fost instrumentul prin care corporațiile străine și imperialismul neoconservator euro-atlantic au dominat România determinându-i politica, exterminându-i elitele naționale și anulând rezultatul votului popular. Pierderea unui asemenea instrument ar fi un dezastru.

De aceea o asemenea mobilizare diplomatică. O mobilizare obligată să minimizeze și efectele mediatice și psihopolitice ale înfrângerii drastice suferite cu o zi înainte, în ciuda masivei pregătiri de artilerie oengistă, de armata cozilor de topor promotoare a moțiunii de cenzură menită a paraliza procesul legislativ inducând instabilitate politică.

Față de o asemenea miză prețul violării Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state a părut derizoriu. (Este drept, însă, că acea Convenție vizează, doar raporturile dintre statele suverane iar nu și pe cele dintre metropolă și colonii.)

5. Punând lucrurile cap la cap, apare limpede caracterul de cacialma al demersului ambasadorial. Un bluf menit să energizeze batalioanele de asalt demoralizate de înfrângerile constant suferite în ultima vreme pe frontul parlamentar, și să mențină paralizia Guvernului și a majorității parlamentare (care se apără cu disperare dar atacă cu timiditate).

Indiferența cu care societatea românească a răspuns scrisorii celor 12 „state partenere" (cu așa parteneri nu mai avem nevoie de adversari) arată că românii au înțeles că rumegătoarele idealiste care behăie moralizator despre independența justiției sunt de fapt niște lupi îmbrăcați în blană de oaie, ale căror năravuri nu pot fi stinse cu argumente raționale și note diplomatice privind inocența și drepturile oii.

Asemenea demersuri pseudodiplomatice nu trebuie să ne emoționeze și să ne abată din calea noastră. Față cu lupii în blană de oaie nu trebuie să ne comportăm nici cu teribilismul oii în blană de lup și nici cu tembelismul oii în blană de oaie, ci cu fermitatea calmă a celor care cred în legitimitatea neamului lor și în destinul acestuia.

Să neutralizăm cu puterile care ne-au mai rămas armele folosite împotriva noastră (respectiv să asanăm mlaștina justiției selective și a statului polițienesc). Să căutam aliați printre cei care au aceleași interese strategice cu noi. Să ridicăm ochii spre orizontul global înțelegând că în lume este mai multă lumină decât intră pe fereastra hegemonismului narcisist al puterilor senile. Să nu mai stăm de vorbă cu câinii și prin câini (precum ambasadorii trădători), ci cu cei care țin câinii de lanț.... Iar partenerilor care au ales să ne dea sărutare ca Iuda, să le reamintim de ștreangul în care a sfârșit acesta. Iată ce avem de făcut.

Adrian Severin