• Tweet

Folosind oportunitatea oferită, am decis să public mai multe episoade care au la bază un document original prin raritatea sa. Pentru un profiler, scenariile post SARS Covid-2 sunt produse extrem de rare, datorită atît complexului de informație, modelului analitic ales pentru a sintetiza concluzii capabile să ofere măcar și un început de soluție, precum și cauzat de modelul infinit comportamental, care numai prin variabilele sale, devine în sine o provocare logistică aproape imposibilă.

1. America lui Dickens versus Marele Cort Egalitarist

1.2 Trubadurii fără soluții

Crizele majore (economice, militare, sociale, culturale sau medicale) au, pe lângă consecințele publice, efecte de obicei neprevăzute și deseori devastatoare atât pentru cei direct implicați în ele cât și pentru cei care se pot afla la mii de kilometrii distanță de epicentrul lor. Datorită efemerului puterii americane, unde contează doar momentul prezent, mulți ocupanți ai Biroului Oval subordonează secunda autorității lor doar interesului dictat de alegerile ciclice, eludând efectiv regulile naturale ale dezvoltării mecanismelor de criză. Istoria, spre nefericirea lumii subordonate democrației de ciclu electoral, are un alt timp și o altă unitate de măsură.

Pacea după Primul Război Mondial precum și Marea Depresiune au stârnit izolaționismul, naționalismul, fascismul și cel de-al doilea război mondial - dar a condus și la ascensiunea Statelor Unite ca superputere globală, unde democrația - forma sa americană și expansionistă - a fost exportată spre cele mai îndepărtate zone ale lumii. Visul american, o propagandă ieftină în formatul gregar al filmului alb și negru, mai mult iluzie decât realitate în cotidian, a fost exportat ca valoare culturală fundamental necesară prosperității individuale. Că istoria a dovedit exact contrariul, provocând un antiamericanism profund violent în toate cele patru puncte cardinale ale lumii, nu a contat pentru administrațiile succesive care s-au perindat pe la Casa Albă.

Primul efect al acestui export propagandistic fără nuanțe nu s-a materializat, conform așteptărilor, în limitarea expansiunii comunismului de tip sovietic (abia în anii 80 ai secolului trecut și numai datorită unei crize economice severe din interiorul URSS, comunismul ca formă de organizare socială și-a pierdut cu adevărat strălucirea și adepții) ci a dus la o decolonizare haotică, violentă, provocând un adevărat genocid cultural și identitar la scara țărilor (continentelor) unde fenomenul a avut loc. La nivelul noii ordini mondiale postbellice, victima imediată și neașteptată a exportului atât de democrație americană cât și de comunism sovietic a fost dispariția imperiului britanic, cu lumea sa deja reglată fin și extrem de conservatoare.

Atacurile din 11 septembrie au produs două intervenții americane militare eșuate în Afganistan și Irak, cu efect direct în ascensiunea Iranului până la Marea Mediteraneeană și, desigur, cristalizarea de noi forme de radicalism islamic. Criza financiară din 2008 a generat o creștere a populismului anticapitalist și antiglobalizare, care pe lângă faptul că a fost echivalentul american al crizei sistemului sovietic a măturat liderii politici de pe glob. Viitorii istorici vor identifica efectele majore ale pandemiei actuale, iată de ce provocarea este de a le descoperi înainte pentru a opri dezastrul pe care îl pot induce.

Este deja clar de ce unele țări s-au descurcat mai bine decât altele pentru a face față crizei și există toate motivele pentru a crede că aceste tendințe vor continua, prin adâncirea decalajelor științifice și medicale dintre diverse state ale lumii. Analiza noastră reliefează un adevăr care se dorește ascuns cu grijă și anume că reducerea efectelor pandemice nu este o problemă de organizare politică sau socială. Pandemia nu a atacat formatul regimului care conduce o țară, modul de producție sau forma de proprietate, ci omul (ca produs biologic complex) și relația sa cu statul din care face parte. Pandemia a reliefat faptul că unele democrații s-au comportat mai bine, altele mai puțin bine și același lucru este valabil și pentru dictaturi sau regimuri autoritare.

Iranul, condus cu o mână de fier de o autocrație religioasă, a suferit o umilință istorică. Posesor de tehnologie nucleară, deci cu o resursă umană calificată și extrem de disciplinată, nu este capabil să asigure necesarul medical primar pentru a încetini, dacă nu a opri, expansiunea infectării comunitare. Pe lângă micile progrese în construcții civile sau militare, de luni de zile observăm pe fotografiile satelitare cum numărul cimitirelor s-a triplat, iar culoarea proaspătă și rece a acestora accentuează impotența unei autocrații absolute în a găsii soluții la epidemia care macină deja de 5 luni această țară. Propaganda neagră islamistă care anunța victorios ca virusul este conștient religios, prin factul că atacă numai necredincioșii s-a dovedit a fi numai o insultă la adresa uneia dintre cele mai educate religii monoteiste ale lumii dar și o farsă ideologică cu efecte criminale. Realitatea iraniană vine, alături de cea din Arabia Saudită sau Brazilia, să demonstreze că anumite crize, în special cele medicale, nu au culoare politică, religie sau ideologie și nu cunosc valoarea propagandei.

De aceea factorii care au dus la răspunsurile pandemice de succes au fost capacitatea statului de a organiza toată energia națională și a oferi empatia necesară pentru ca aceasta să fie folosită în reducerea șocului social al contaminării, încrederea socială și conducerea sistematică a campaniei medicale în limba națională. Statele sau autoritățile care au avut un răspuns provenit din dicționarul de tip globalist, care au folosit definiții precum "vaccin universal", „pașaport medical" sau și mai simplu, „China vă omoară", au eșuat lamentabil în a îndigui efectele devastatoare ale pandemiei.

Un aspect foarte puțin studiat și care a atras atenția a fost acela al rușinii sociale. Atunci când s-au folosit pe ton milităros, plin de aroganță culturală, noțiunile curățeniei, spălării pe mîini, sau simpla menționare a săpunului, cei infectați au fost transformați automat în vinovați. Inducerea ideii ca acest virus provine de la o națiune din lumea a treia (conflictul pervers creat, dintre simplitatea virusului și complexa producere a lui într-un laborator de ultimă generație, va fi studiat în alt capitol), a produs automat (pavlovian) conexia dintre inferioritatea civilizațională a lumii exportatoare de virus și curățenia lumii atacate de către acesta. Rezultatul a fost o imagine violentă, rasială și de diviziune.

Administrația americană și președintele său în exercițiu au promovat acest limbaj ca o formă de definire a unei superiorități naturale, subînțelese în fața pericolului pandemic, exploatînd vechea valoare propagandistică a superiorității sistemului social nord american. Secretarul de Stat denunța, cu un aplomb demn de retorica extremistă a anilor 30 din secolul trecut, că statul chinez este cunoscut pentru apariția permanentă a acestor pericole pandemice, refuzand prin această frază mincinoasă să recunoască adevărul științific și istoric cu privire la precedentele pandemii care au bulversat istoria, începînd cu exterminarea genocidară și sistematică a populațiilor native americane de către coloniștii europeni, care au adus cu ei boli necunoscute pe continentul tocmai descoperit. Tensionarea, pe această cale, a relațiilor dintre clasele sociale din interiorul SUA a devenit naturală și instantanee, memoria culturală fiind cea mai predispusă la a reacționa violent și emoțional la propaganda (chiar și adresată, în acest caz, împotriva unei națiuni asiatice aflate la oceane distanță) superiorității civilizaționale a omului alb în raport cu celălalte rase. Fenomenul a cunoscut o validare în timp real și la nivel de masă datorită faptului că, în raport cu comunitățile albe, mult mai apte să dezvolte mecanisme individuale de apărare în fața epidemiei, cele afro-americane și hispanice sau cele de emigranți nou instalați în SUA, au fost mult mai lovite de noul virus. Infatuarea Americii Dickensiene dezlănțuie astfel marile mecanisme sociale care au la bază diviziunea rasială, economică și religoasă. Greșelile ulterioare ale președintelui în exercițiu al SUA, fluturând Biblia în fața unei catedrale simbol al puterii creștine albe, confirmă incandescența lavei din subteran. Va fi nevoie de doar o scânteie ca vulcanul nestins al unei Americi eviscerate de pandemie să erupă.

Efectul imediat al acestor tensiuni brusc reactivate de indecența lingivstică, de lipsa totală de educație și de ridicol naționalism provenit din absolutismul religios al pionierilor din Vestul Sălbatic, alături de minciunile de mesaj ale administrației americane a fost tocmai materializarea fizică a perceptului teoretic medical de distanțare socială. Practic aceasta, din metodă medicală temporară s-a transformat în lama care s-a interpus între diverșii actori care erau obligați să lucreze, ca un mono bloc, la înfrângerea epidemiei. Societatea americană, tocmai datorită noii sinofobii promovate de chiar conducătorii ei, a devenit sensibilă la orice altă formă de discriminare. Din grădinile caselor albilor, mesajul despre "virusul chinez" a devenit spaima oricărei alte minorități că poate deveni victima sigură a unei noi crize. Condițiile eșecului în lupta cu pandemia devin astfel nu numai efecte ale unei neînțelese aroganțe științifice și medicale, dar se transformă în germenii unei imense neincrederi în măsurile pe care albul de la Casa Albă le impune societății americane în asamblul său.

La nivel global, dacă motivația rasială nu a fost de ajuns să stea la baza eșecului umilitor medical al societăților avansate, cea a a agismului, a disprețului față de cetățenii cu vârste înaintate, a fost cea mai comun întâlnită. În special în țările cu o prezență dezvoltată a caselor de bătrâni unde cultura leneviei generaționale, distrugerea celulei familiei, promovarea statului ca singur în drept de a ajutora părinții a produs industria cea mai putridă moral și cea mai coruptă financiar, aceea a profitului obținut din bătrânețe. Cinismul, falsul și ipocrizia acestor societăți avansate vor face ca prețul plătit de bătrâni să fie imens și tragic. Există astfel o relație directă dintre adevaratele hecatombe pe care țări precum SUA, Canada (Montreal si Toronto), Italia (Nord) sau Spania le-au cunoscut și lipsa de empatie socială pe care autoritățile medicale (apoi cele politice) au dezvoltat-o în mesajele lor despre efectele infectării bătrânilor.

Țările cu toate cele trei - un aparat de stat competent, un guvern în care cetățenii au încredere și pe care îl ascultă și lideri eficienți în a trasmite dimensiunea pericolului fără a îl folosi pentru interese politice imediate - au reușit să limiteze daunele provocate de către pandemie. Țările cu state disfuncționale, conducere politică produse de cicluri electorale lipsite de substanță și societăți polarizate sau slab integrate social au avut rezultate catastrofale, lăsându-și cetățenii și economiile expuse și vulnerabile. Democrația sau dictatura nu au avut nici o valoare în succesul sau eșecul luptei impotriva pandemiei.

Cu cât se află mai multe despre SARS Covid-2, boala cauzată de noul coronavirus, cu atât se pare că criza va fi prelungită, măsurată în ani și nu în luni. Virusul pare mai puțin mortal decât temutul Ebola, dar foarte contagios și adesea transmisibil asimptomatic. Ebola este extrem de letal, dar greu de transmis, victimele mor repede, înainte să îl poată transmite. SARS Covid-2 este opusul, ceea ce înseamnă că oamenii tind să nu-l ia la fel de în serios așa cum ar trebui, continuînd să se răspândească pe tot globul, provocând, pe o perioadă de timp mai lungă decât Ebola, un număr foarte mare de victime. Nu va exista niciun moment în care țările să poată declara victoria totală asupra bolii. Mai degrabă, economiile se vor redeschide încet și provizoriu, progresul fiind încetinit oricând de apariția unor valurile ulterioare de infecții. Speranțele pentru o recuperare în formă de V par sălbatic de optimiste. Mai probabil este o literă L cu coada lungă curbând în sus sau o serie de W. Economia mondială nu se va întoarce prea curând la ceva asemănător stării sale pre-pandemice. Și acest lucru este efectiv distrugător pentru sustenabilitatea oricărei democrații liberale sau cel puțin care are la bază cicluri electorale. Căci dacă subiectele clasice ale alegerilor dispar în fața votanților, fiind anulate de noul pericol medical, atunci politicianul care va avea mesajul mai dur și mai tranșant va câștiga. Ca atare esența însăși a democrației este anulată.

Din păcate, până la sfârșitul lunii Iunie 2020, așa arată lumea în care Covid-19 a ucis peste 532 000 oameni, dintre care 132 000 de cetățeni americani, a infectat peste 11 milioane dintre noi, dintre care 2,3 milioane numai în SUA și a trimis aproape 40 de milioane de americani în șomaj, cifră absolut neatinsă în istoria documentării economice moderne.

Posibilitatea instabilității politice și sociale provocate de către SARS Covid-2 și lipsa de pregătire (în SUA au lipsit măstile, mănușile, vizierele, materialele medicale de primă urgență etc, exact ca și pe celălalte continente) împotriva unei pandemii care a fost prezisă teoretic cu cel puțin cinci ani înainte, a dus la forme acute de rasism, naționalism și discriminare, în special în Statele Unite. Pe măsură ce virusul s-a răspândit rapid guvernul SUA a șocat lumea cu ineptitudinea și lipsa sa de pregătire, care păreau să fie desenate tocmai pentru a produce un eșec direct și planificat. Astfel a apărut un decalaj din ce în ce mai mare între capacitățile de gestionare a crizelor interne americane, devenind vizibilă ruptura sistemică dintre guvernul federal și guvernele de la nivel local. Mulți observatori, șocați de incompetența guvernului american, nu s-au sfiit să declare că se îndoiesc că SUA pot redobândi o poziție de respect și leadership pe scena mondială, după ce au analizat haosul intern.
Această realitate geopolitică solicită imperativ răspuns. Căci este clar pentru toată lumea că o Americă slăbită și nesigură lasă deschise ușile oportuniștilor politici naționali sau internaționali. Un virus invizibil a accelerat cursa dintre autoritarism și democrație și au făcut din SUA un teren de luptă care devine tot mai mult un Waterloo. Exact ca și Napoleon, ocupantul actual de la Casa Albă nu pare a înșelege că, în curând, nu va mai exista America pe care credea că o conduce înainte de pandemie. SARS Covid-2 a avut efectul unui cutremur masiv care a zguduit lumea americană atât de violent încât multe dintre instituțiile și structurile sale au fost reduse la dărâmături.

Seismul viral a expus falii subterane. Șocul medical a reliefat linii de analize greșite, care nu au fost rectificate de zeci de ani. Prezentul este un moment de o enormă oportunitate, pe căt de imens este pericolul pe care îl traversează SUA. Până la finalul anului 2020, viitorul SUA este încă nescris, deși statuile, simboluri ale istoriei unei națiuni, au fost atât de ușor doborâte de către o insurecție marxistă incipientă și locală. Locul SUA în lume atârnă în balanță. Locul americanilor în interiorul unui stat abia respirând și aflat încă în plin seism este la fel pus în balanță. Ordinea americană și hegemonia mondială obținută prin două războaie mondiale sunt și ele puse la îndoială.

Complexul sculptural de pe Mount Rushmore nu exprimă doar o viziune artistică a statalității fondatoare americane. El este și o piatră de temelie a unei lumi moderne care pare, pe zi ce trece, infectată de un virus acelular, fără istorie, identitate sau conștiință, care distruge în primul rândul orânduiala cunoscută de zeci de ani. Iar America este paralizată de teroarea dată de eventuală cădere a ilustrelor figuri sculptate în acel munte. Căci nu are cu ce le înlocui.

(va urma - urmatorul episod marti, 7 iulie 2020)

H.D. Hartmann