• Tweet

Al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu a fost monitorizat șapte ani. De către SRI. Și nu oricum. S-a întâmplat de cele mai multe ori simultan cu un alt tip de monitorizare.

Cea asigurată de Serviciul de Protecție și Pază. Ceea ce înseamnă că, pe sub nasul unui important servicu secret sau în cooperare cu acesta, cel mai important serviciu secret al țării s-a insinuat în intimitatea lui Călin Popescu Tăriceanu. Fapt care l-a determinat să facă o glumă amară. Să se întrebe pe unde a intrat SRI în căminul lui. Prin burlan?

Tema, dezbătută și în Comisia parlamentară specială care analizează practicile Serviciului de Protecție și Pază, este cât se poate de serioasă. Și, până la urmă, inedită din punctul de vedere al agendei publice. Demnitarii de rang înalt beneficiază de protecție asigurată de SPP. În acest scop, acest serviciu secret dispune de fonduri financiare uriașe și de o infrastructură de invidiat. Autoturismele utilizate de SPP nu sunt dintre cele obișnuite. Sunt alese dintre cele mai scumpe și costisitoare mărci. În paranteză fie spus, în alte state sunt utilizate în acest scop autoturisme de producție autohtonă. La noi, se apreciază însă că una dintre cele mai bine vândute mașini din lume, Dacia Logan nu este potrivită pentru a satisface mofturile SPP.

Revenind la subiect, trebuie să vedem în ce scop sunt protejați înalții demnitari și cum anume este organizată această activitate. Scopul nu este neapărat acela de a le proteja viața. Rareori există pericolul ca un înalt demnitar să fie ucis în România. În schimb, ei pot fi hărțuiți. Verbal sau chiar fizic. Instituția numită SPP are rolul de a se organiza în așa fel încât incidentele generate de hărțuirea fizică și verbală a unui demnitar să poată fi evitată. Mai există însă și un alt obiectiv mai profund. Înalții demnitari au acces la secrete de stat. Cunosc și discută lucruri care nu trebuie auzite de toate urechile. Și cu atât mai puțin de urechile unor potențiali inamici. Sau chiar a unor adversari politici. Prin urmare, protecția asigurată acestora are și acest obiectiv. Protejându-l pe demnitar, protejezi interese vitale ale statului.

Pentru a le asigura demnitarilor protecția, specialiștii din SPP au fost nevoiți, tot pe bani publici, să se organizeze și ca un serviciu de informații. Ei obțin informații despre potențiale pericole și se organizează în vederea evitării acestora. Iar unul dintre pericolele constante - și vorbim de înalții demnitari ai statului - este supravegherea acestora de către potențiali inamici. Sau chiar de către aliați care doresc să acceseze anumite tipuri de informații.

În cea mai mare parte a celor șapte ani, Călin Popescu Tăriceanu a fost asimilat unui înalt demnitar și, în această calitate, a beneficiat de protecția SPP. În calitate de prim-ministru, de fost prim-ministru, de președinte al Senatului României. În tot acest interval de timp de șapte ani, el a trecut printr-o experiență aparent ireală. Un serviciu de informații îi asigura protecția în termenii pe care i-am schițat mai sus, în timp ce un alt serviciu de informații, SRI îl monitoriza la greu. Prin toate mijoacele existente. Ceea ce înseamnă că SRI nu s-a limitat doar la interceptarea convorbirilor sale telefonice ori a corespondenței sale electronice. Tăriceanu a fost supravegheat cu costuri imense și ambiental. La locul său de muncă și la el acasă. De această supraveghere se ocupa principalul serviciu secret al țării, aparent răspunzând unor solicitări ale Direcției Naționale Anticorupție. Care Direcție, timp de șapte ani, nu a reușit să identifice niciun fapt de corupție de care s-ar fi făcut vinovat Călin Popescu Tăriceanu. Și nicio altă faptă penală. Ne putem însă ușor imagina, cunoscând practicile SRI, că în schimbul acestui efort financiar și uman extrem de costisitor, au fost obținute informații despre Tăriceanu, transformat într-o țintă, care au fost livrate adversarilor săi politici. De alfel este de presupus, cunoscând practicile statului nostru paralel, că acesta a și fost obiectvul real al acestei supravegheri îndelungate.

Ne lovim însă și de o altă realiate, de-a dreptul senzațională. Un al doilea serviciu secret al statului, SPP a cheltuit și el uriașe sume de bani și a consumat semnificative resurse umane pentru a-l proteja pe același Călin Popescu Tăriceanu de cei care încercau să se insinueze în proximitatea sa pentru a afla lucruri.

Prin urmare, pe bună dreptate se întreba deunăzi Călin Popescu Tăriceanu în Parlamentul României, pe unde se insinuau în casa lui specialiști Serviciului Român de Informații pentru a-i monta aparatură de supravegere, de vreme ce imobilul era atent monitorizat de cei care aveau datoria să-i asigure paza și protecția demnitarului. Întrebare este pur retorică. Și de aici gluma cu burlanul.

Întrebarea este retorică din simplul motiv că, întâlnindu-se pe teren agenții SRI cu agenții SPP, aceștia au intrat instantaneu într-o relație de frățească cooperare. Cu alte cuvinte, ofițerii Serviciului de Protecție și Pază îi informau pe tovarășii lor de la SRI care este intervalul de timp în care nu se află nimeni din familie la domiciliul demnitarului, pentru ca aceștia să poată intra și să se poată plimba în voie prin biroul, sufrageria, bucătăria, dormitorul și toaleta demnitarului. Și ale soției acestuia. Și ale copilului. În scopul de a monta și de a demonta o aparatură, care an de an a devenit din ce în ce mai sofisticată.

Apoi și unii și alții, și cei de la SRI și cei de la SPP traficau informația obținută. În cel mai bun caz, traficul a fost intern. În sensul că informațiile despre viața personală și activitatea politică vizându-l pe Călin Popescu Tăriceanu ajungeau doar, în schimbul altor servicii, pe mâna unor rivali politici. Nici nu vreau să mă gândesc la ipoteza, care totuși nu trebuie expediată de nimeni, în care asemenea informații ar fi fost traficate și în beneficiul unor forțe externe ostile României.

Să ne mai mirăm în aceste condiții de ce mai mulți demnitari de prim rang ai statului român refuză așa-zisa protecție și pază asigurate de SPP? Și asta în timp ce instituția continuă să fie generos bugetată.

Sorin Rosca Stanescu