• Tweet

Declanșatorul acestei operații poate fi definit printr-o sintagmă. Alcătuită din numai două cuvinte. „Apărarea Constituției". Este una dintre obligațiile explicit și imperativ asumate de către Serviciul Român de Informații. Pe lângă antiterorism și contraspionaj. Apărarea Constituției face parte din fișa instituției. Din coloana sa vertebrală.

Exercitarea acestei obligații pune inevitabil într-o situație de conflict Serviciul Român de Informații și președintele României. Cel mai important serviciu secret al țării și cel mai important personaj politic care, printre altele, are și atribuția de a conduce, prin CSAT și prin instituția prezidențială, comunitatea națională de informații. Războiul e inevitabil.

Mult timp, chiar mult prea mult timp, diviziunea destinată apărării Constituției, o secțiune destinată exclusiv apărării integrității statului și a regulilor după care acesta funcționează, a fost utilizată ca poliție politică. Încă de la înființare, acesta este serviciul care s-a ocupat de sindicate, de presă, de alte organizații ale societății civile, infiltrând inclusiv partidele politice, întrucât contestațiile și în general opoziția politică au fost considerate un atac îndreptat împotriva ordinii constituționale. Asemenea operațiuni, din când în când, au fost devoalate opiniei publice și au stârnit pe bună dreptate uriașe scandaluri și multe acuzații aduse din motive de politizare a actualului serviciu secret al țării.

Dincolo de asemenea practici din istoria recentă a Serviciului Român de Informații, obiectivul în sine, cel al apărării informative a ordinii constituționale a României este valabil, rămâne în picioare și trebuie îndeplinit cu strictețe, indiferent cine pune în pericol ordinea constituțională.

Nu mă refer în acest moment la constatarea, de către Curtea Constituțională, a realității că președintele României, care are obligația de a fi garantul Constituției, a încălcat Legea Fundamentală, neconformându-se solicitării ministrului Justiției privind revocarea din funcție a șefului DNA. Nu mă refer nici măcar la realitatea și mai scandaloasă conform căreia același președinte Klaus Iohannis refuză să execute de îndată o decizie CCR referindu-se la aceeși cauză. Nu. Mă gândesc la cu totul altceva. Și anume la faptul că președintele României îi îndeană pe cetățeni la revoltă și a nesupunere civică. Ori asta înseamnă nici ai mult nici mai puțin decât un atac frontal la ordinea constituțională.

Să explic concluzia expusă mai sus, enumerând premizele care m-au condus la acest tip de raționament.

1). La fel cum legislația este apanajul Parlamentului și, cu excepția acestuia, doar Executivul mai poate elabora norme juridice care apoi sunt supuse dezbaterii și aprobării celor două Camere, la fel cum Justiția este apanajul CSM și al instanțelor din întreaga țară, până la Instanța Supremă, la fel cum puterea executivă aparține prin Constituție Guvernului, fiindu-i rezervate câteva prerogative, mai mult de natură simbolică, și președintelui României, și societatea civilă are atribuțiile, competențele și limitele fixate tot prin Constituție în care se poate desfășura.

2). Cetățenii, ca persoane fizice, comunitățile de cetățeni, ca sume ale acestor persoane fizice și organizațiile nonguvernamentale, ca forme organizate de apărare a interesului cetățenesc, pe segmente de preocupări, pot dezbate separat sau în mod organizat, pot propune îmbunătățiri legate de organizarea vieții publice și pot contesta prin mijloace specifice măsuri care li se par abuzive, de natură a leza interesele cetățenilor.

3). Niciun cetățean însă și niciun ONG luat individual și nicio comunitate de cetățeni și nicio comunitate de ONG-uri nu au privilegiul conferit de Constituție de a răsturna prin forță normele existente și ordinea de drept existentă sau ierarhii rezultate în urma unor scrutinuri electorale. Aici este necesară o scurtă explicație. Cum bine remarcă unul dintre părinții fondatori ai Constituției, Adrian Severin, numai Parlamentul, președintele și autoritățile locale alese au o legitimitate conferită prin votul direct a cetățenilor. Numai Guvernul are o legitimitate indirectă, conferită în mod constituțional de către Parlament. Prin urmare, în procesul decizional, atunci când este vorba de guvernarea statului sau de activitatea legislativă, cetățenii și ONG-urile nu pot interveni în niciun fel. Cu excepția exprimării civilizate a unor opinii. Și doar atunci când au loc alegeri locale, parlamentare sau prezidențiale, cetățeanul devine suveran și îi poate schimba pe actorii politici.

4). În interiorul unui ciclu electoral, Parlamentul sau Guvernul pot comite și comit adesea greșeli, unele deosebit de grave. Sunt momente în care opinia publică se poate exprma și se exprimă democratic și uneori - s-a întâmplat de două ori în istoria recentă a României, poate influența opțiunile parlamentarilor aleși într-o asemenea măsură, încât aceștia se regrupează și decid să-i retragă încrederea Guvernului. În aceste fel au fost dezavuate două Guverne, cel condus de Emil Boc și cel condus de Mihai Răzvan Ungureanu, s-au format alte majorități parlamentare, iar la Palatul Victoria s-au instalat noi echipe, care au răspuns mai bine așteptărilor cetățenilor.

5). În niciun caz însă, grupuri de cetățeni și grupuri de ONG-uri nu se pot organiza cu scopul explicit de a bloca procesul legislativ, de a perverti voința reprezentanților poporului constituțional aleși ca senatori și deputați sau de a răsturna o majoritate parlamentară sau chiar un Guvern. Dacă s-ar întâmpla așa, ar fi anarhie. Dacă s-ar întâmpla așa, ordinea constituțională ar putea fi dată oricând peste cap de către o minoritate agitată și radicalizată.

Așa stând lucrurile, urmează să punem față în față fotografia momentului cu ordinea constituțională. Ce vedem? Vedem grupuri de cetățeni de ordinul miilor, poate de ordinul zecilor de mii, din ce în ce mai radicalizați, din ce în ce mai violenți, dar și din ce în ce mai inconsistenți sub aspect numeric, care, în diferite orașe ale țării, inclusiv în Capitală, fac manifestații împotriva majorității parlamentare și a Guvernului, solicitând practic o schimbare fundamentală de paradigmă politică. Conform acestora, coaliția majoritară în Parlament trebuie să se autodizolve, în nicun caz să nu mai legifereze, iar guvernanții trebuie să plece acasă. Asemenea solicitări sunt firește excesive și nu au cum să fie onorate decât după alegerile parlamentare și numai dacă majoritatea cetățenilor Românei decide altfel. În caz contrar, avem de-a face cu tentative de răsturnare nelegitimă a ordinii constituționale. Cu alte cuvinte, cu tentative de lovitură de stat.

Asemenea fenomene nu sunt singulare și, evident, nu caracterizează doar România. Ele pot fi întâlnite cu o oarecare frecvență în special în state vulnerabile sub aspect democratic, dar chiar și în state cu o democrație consolidată. Ce face însă diferența specifică? De ce îl plasez eu pe președinte ca principal actor într-o operațiune de tip anticonstituțional?

Diferența specifică este că în România, spre deosebire de alte state ale lumii care au cunoscut sau cunosc experiențe asemănătoare, însuși președintele statului, persoană legitimată de votul majorității cetățenilor, se pune în fruntea acestor grupuri minoritare, le dezinformează sistematic, încercând să le furnizeze astfel o muniție ideologică, le radicalizează și le îndeamnă să ia puterea cu asalt. Președintele este principalul actor din România care, în acest moment, dă semnalul declanșării războiului împotriva ordinii constituționale. În conseciță, violențele extrem de grave și extrem de numeroase pe cale de escaladare, pe care le observăm atât în mediul virtual cât și în mediul urban, sunt în mare măsură consecința unor inițative luate pe cont propriu și în nume propriu și slujind interese personale ale domnului Klaus Iohannis. El îndeamnă un segment al populației din ce în ce mai dezinformat la nesupunere civică, la revoltă, la asalt împotriva Guvernului și Parlamentului, după un model pe care l-am mai văzut în Germania, atunci când Germania a fost contaminată de nazism. Cu singura deosebire însă că cetățenii înrolați în trupe de asalt nu ascultau la acea dată de îndemnurile președintelui Germaniei, ci executau ordinele cancelarului, atunci Adolf Hitler, care își propunea dizolvarea Reichstagului, respectiv a Parlamentului și schimbarea în forță a ordinii comstituționale. Atunci totul s-a petrecut sub ochii miopi ai liderilor democrațiilor occidentale. Dar astăzi?

Facem parte din Uniunea Europeană și din NATO. Chiar dacă democrația este fragilă, chiar dacă în multe privințe statul român este eșuat, chiar dacă ne confruntăm cu provocări grave de politică internă și externă, există totuși în această țară norme constituționale și principii, care au stat la baza acestor norme sau care sunt derivate din ele, care trebuie păstrate și apărate. Instituția însărcinată cu apărarea sub aspect informativ a ordinii constituționale este Serviciul Român de Informații.

Prin urmare, Serviciul Român de Informații, care a jurat înainte de toate credință poporului român și nu unor persoane, are obligația, prin diviziunea sa destinată apărării Constituției și bine finanțată în acest scop din bani publici, să pună la dispoziția instituțiilor abilitate ale statului, cele îndreptărțite să-și exercite puterea, toate informațiile relevante despre persoane sau grupuri de persoane, începând chiar cu președintele României, sau cu nuclee politice din interiorul unor partide, care intenționează și desfășoară activități în sensul subminării statului și a răsturnării prin forță a ordinii constituționale existente. După care este rolul exclusiv al acestor instituții, inclusiv a Parchetului General și a instanțelor de judecată, să acționeze pedepsindu-i cu asprimea cuvenită pe cei vinovați.

Iată de ce mă gândesc că, deși Eduard Hellvig a fost nominalizat de către președintele Klaus Iohannis pentru importanta funcție de director SRI și a primit în acest sens girul Parlamentului României, el are astăzi o sarcină extrem de dificilă. Aceea de a se îndrepta, slujindu-și țara, chiar împotriva celui care i-a asigurat ascensiunea. Pentru că nici el, nici SRI nu sunt datori unor persoane fizice, dar și el și SRI sunt datori națiunii române.

Sorin Rosca Stanescu