SRI, provocare fără precedent
Postat la: 29.11.2017 |
Nu s-a mai întâmplat niciodată până acum. Comisia de control a activității SRI a solicitat, în premieră absolută, demiterea unui ofițer. Și nu a unui ofițer oarecare. Este vorba de generalul Dumitru Dumbravă, care mai mulți ani a condus Direcția Juridică a instituției, iar în prezent este secretar general. Interfața directorului SRI. Pentru acesta din urmă este o veritabiă provocare. Cum va reacționa?
Înainte de a răspunde la aceasă întrebare, să încercăm să rezolvăm o enigmă prealabilă. Cum se face că domnul Eduard Hellvig nu a anticipat această decizie a Comisiei, despre care de altfel s-a și vorbit anterior? Cum se face că nu a luat nicio măsură pentru a fi evitat acest scenariu fără precedent, care până la urmă reprezintă o umilință pentru instituția pe care o conduce? Despre generalul Dumitru Dumbravă se vorbise mult anterior, el intrând în epicentrul atenției opiniei publice la scurt timp după instalarea lui Hellvig la conducerea SRI când, într-un interviu, a făcut faimoasa afirmație legată de transformarea de căre instituția pe care o reprezintă a Justiției într-un "câmp tactic". Încă din acel moment, Eduard Hellvig avea obligația de a interveni. Și a intervenit. I-a lua apărarea lui Dumbravă. A încercat să-i motiveze afirmația. Cum? Invocând decizii ale CSAT precum și Strategia Națională de Apărare, documente conform cărora corupția devenea o amenințare la adresa siguranței naționale.
În consecință, Hellvig nu numai că nu a condamnat această practică a intervenției SRI în actul de Justiție, dar a și susținut-o, întărind pozițiile lui Dumbravă în baza unui argument fals. Și anume că CSAT, prin deciziile pe care le ia, ar fi o instituție care poate emite acte legislative. El a folosit de asemenea argumentul existenței unei Strategii Naționale de Apărare. Este advărat că CSAT, sub regimul Traian Băsescu, a elaborat în urmă cu mai mulți ani o asemenea strategie, în care și presa era enumerată printre factorii de risc pentru siguranța națională. Dar la fel de adevărat este că respectiva strategie, în urma scandalului public pe care l-a generat, nu a fost supusă niciodată aprobării Parlamentului. Ea a fost implementată în mod ilegal.
Tocmai fiindcă a susținut și a încercat să argumenteze pozițiile lui Dumbravă, domnul Hellvig, în necunoștință de cauză la acea dată, a contribuit la perpetuarea unor practici de care nu se făcea responsabil doar șeful de atunci a secției juridice. Intervenția de tip invaziv a SRI în domeniul Justiției, care a însemnat supravegherea judecătorilor, influențarea deciziilor acestora în sensul dorit de SRI și sancționarea celor care nu se conformau, a continuat și sub mandatul lui Hellvig până când, în acest an, Curtea Constituțională a României a trasat, prin decizii consecutive, o linie roșie peste care SRI nu mai putea să treacă sub nicio formă, încercând astfel să apere independența Justiției. Abia atunci domnul Hellvig a înțeles cum stau lucrurile și presupun că a decis ca SRI să se retragă din faimosul "câmp tactic".
Pentru că discuțiile legate de Dumbravă au continuat să rămână o preocupare a opiniei publice, directorul SRI a mai făcut un pas, mutându-l pe acesta de la șefia direcției juridice a SRI și numindu-l secretar general. O eroare extrem de gravă. Pentru că funcția de secretar general înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, decât plasarea generalului Dumbravă chiar în epicentrul instituției, el devenind un filtru pentru toate informațile sensibile destinate să ajungă la directorul SRI. Dintr-o anumită perpectivă, funcția de secretar general este chiar mai importantă decât funcția de șef al unui serviciu, fie el și juridic. Rând pe rând, în ultima vreme au fost denunțate practici scandaloase ale unor ofițeri SRI, care au distorsionat grav atât actul de urmărire penală cât și actul de Justiție. Disputa pe aceast temă nu avea cum să înceteze până când faptele asemenea devoalate nu erau denunțate într-o manieră care să confere singuranța că așa ceva nu se va mai întâmpla în viitor. Prin urmare, presiunea a crescut.
Eduard Hellvig a avut o șansă de a lua măsuri și de a opri această avalanșă de critici la adresa serviciului pe care-l conduce. Cea mai la îndemână dintre aceste măsuri era eliberarea din funcție, prin trecerea în rezervă a generalului Dumitru Dumbravă. Fiindcă nu s-a întâmplat acest lucru, s-a ajuns în situația prezentă.
În acest moment, Hellvig trebuie să decidă dacă îl menține pe Dumbravă în SRI în ciuda solicitării Parlamentului sau dacă intră într-un curs de coliziune cu puterea legislativă, menținându-l. Dacă nu cedează, situația politică din România se va tensiona și mai mult, iar SRI ar putea deveni un paratrăsnet. Dacă cedează, se crează un precedent. Va fi posibil ca și altă dată parlamentarii să poată interveni în politica de cadre a SRI. Dintr-o anumită perpectivă, se deschide chiar o cutie a Pandorei. În sensul că dacă este evident că nu doar Dumitru Dumbravă a tratat Justiția ca pe un câmp tactic, ci un cerc mult mai larg de ofițeri SRI, care a acționat nu doar în București, ci și în celalalte localități ale țării, atunci se impun și alte exmatriculări din instituție.
Este interesant de urmărit ce va face Eduard Hellvig după ce a pierdut în prima rundă.
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu