• Tweet

Decizia Curții Constituționale dă de pământ cu toate amenzile date românilor în mod justificat sau nejustificat, dar în general exorbitante, sub regimul stării de urgență. Acestea au fost aplicate prin încălcarea Legii Fundamentale. Dar deciziile CCR nu retroactivează. Ar fi necesare circa 300.000 de procese pentru ca cei amendați să scape de plată. Ceea ce ar bloca cu desăvârșire și pentru o lungă perioadă de timp întreg sistemul judecătoresc. Care sunt consecințele care decurg din această stare de fapt? Cum mai iese Guvernul din această situație, mai complicată chiar decât am schițat-o mai sus? Există soluții? Care sunt acestea?

Avocatul Poporului, doamna Renate Weber a făcut o sesizare cât se poate de îndreptățită. Amplă și bine argumentată. Adresată judecătorilor CCR. Aceștia nu au avut încotro. I-au dat curs. Au analizat faptele. Și au constatat că prin ordonanțele de urgență a fost creat un mecanism discreționar. În care polițiștii au putut da amenzi, multe exorbitante, mai mari decât oriunde în Europa. Și după capul lor. Fără a respecta criterii pe care să le cunoască și cetățenii amendați. La rândul lor, judecătorii nu ar fi putut analiza fiecare caz în parte, întrucât legiuitorul, respectiv Guvernul, nu le-a pus la dispoziție prin lege un minimum de criterii. Unele amenzi, relativ puține, au fost plătite. Cele mai multe nu. Deja pe rol sunt numeroase acțiuni. Numărul acestora nu se cunoaște. Între timp, Ludovic Orban și-a și făcut socoteala ce va face cu cei 120 de milioane de euro care ar urma să fie astfel încasați. Dar Curtea Constituțională a trântit legea. Ce urmează?

Consecințele la prima mână sunt extrem de grave. Desigur, nu le pun pe seama Curții Constituționale, ci pe seama impotenței Guvernului de a elabora un act normativ în acord cu Legea Fundamentală. Prima consecință este că, în principiu, vor avea loc 300.000 de procese. Pentru că sunt 300.000 de oameni amendați. Și niciunul nu va dori să plătească. Vor face procese și cei care au plătit. Pentru că vor să-și recupereze banii. Costurile acestor procese sunt uriașe. Ele vor fi suportate de stat. Adică de noi toți. Pe lângă aceste costuri financiare, există un preț și mai mare legat de resursa umană. Sistemul judecătoresc nu va face față unul număr atât de mare de cauze. Pur și simplu va colapsa. A doua categorie de consecințe este de natură morală. Unii cetățeni au fost amendați pe nedrept. Împotriva lor s-au săvâșit abuzuri, intenționat sau nu, de către agenții de poliție. Alții au fost sancționați pentru că literalmente, încălcând flagrant ordonanțele de urgență, au pus în pericol viața altor persoane. Numai că CCR nu are nicio posibilitate și nicio calitate de a opera o distincție între unii și alții. Și nici sistemul judiciar. În consecință, la capătul proceselor de care vorbeam, scapă toți. Și cei nevinovați, dar și cei vinovați. Ceea ce înseamnă că statul nu-și mai poate exercita la acest capitol una dintre funcțiile lui. Statul, prin Guvernul său, s-a autocastrat. Cei vinovați vor triumfa. Dar asta se întâmplă pentru trecut. Care este efectul imediat după decizia de ieri? Ce se întâmplă azi?

Există trei categorii de cetățeni. Unii care înțeleg faptul că, de peste 1000 de ani, prima măsură pe care comunitățile au adoptat-o pentru a se feri de epidemii a fost și rămâne distanțarea socială. Este de presupus că aceștia vor continua să respecte regulile elementare stabilite de oamenii de știință. A doua categorie de cetățeni e formată din cei vulnerabili. Ei minimalizează pericolele pandemiei. Ei nu realizează faptul că, în acest an, până în prezent, la nivel mondial au murit cu o treime mai mulți decât anul trecut. În cea mai mare parte, această treime suplimentară este victima directă a coronavirusului. Numai că acești concetățeni, oameni de altfel de bună credință, sunt predispuși să asimileze fel de fel de scenarii care de care mai fanteziste. Ca să nu mai vorbim de teorii ale conspirației. Și deși sunt oameni care în general respectă legea, acum, dacă nu va mai exista nicio constrângere și nicio amendă aplicabilă și executorie, ei vor ieși în stradă, crezând că în felul acesta își manifestă spiritul liber. Iar a treia categorie, mult mai mică, dar extrem de periculoasă, este alcătuită din oamnei certați cu legea. personaje care abia așteaptă o fisură pentru a încălca cu cinism actele normative. Prin urmare, începând de astăzi, pericolul de accelerare a pandemiei în România crește exponențial. Aparent Guvernul, care și-a pierdut și bruma de credibilitate pe care o mai avea, nu prea are soluții. La limită, există totuși o soluție guvernamentală

Guvernul ar trebui chiar astăzi să se întrunească și să dea o ordonanță de urgență. Această ordonanță trebuie să anuleze absolut toate amenzile date în virtutea ordonanțelor militare. Prin ordonanța de urgență nu se poate face nicio distincție între amenizile corecte și amenzile incorecte. Prin urmare, decât să condamni un nevinovat, mai bine și mai democratic este să scape nouă vinovați. A doua parte a ordonanței de urgență ar trebui să reglementeze ceea ce se întâmplă în viitor. Atâta timp cât va mai dura pandemia. De această dată, Guvernul ar trebui să se consulte chiar în această dimineață cu juriștii din toate paridele politice și să găsească o soluție, de această dată deșteaptă și constituțională, dar și umană, pentru a sancționa persoanele care, printr-un comportament iresponsabil, pot pune în pericol sănătatea altor persoane. La capătul acestui demers, premierul ar trebui să-și ceară scuze și, eventual, să demisioneze. Pentru a lăsa să fie reconstruită cât de cât credibilitatea Executivului. Și, în subsidiar, pentru a-i creea cale liberă lui Siegfried Mureșan, personajul dorit de Berin, de Bruxelles și, mai nou, de președintele Klaus Iohannis în această funcție. Dar aceasta este totuși o temă colaterală.

Parlamentul, la rândul său, poate face un demers pe care deja liderii principalelor partide din opoziție l-au anunțat. Și anume o lege în regim de urgență, prin care sunt amnistiate toate amenzile date. Dar, atenție, după această amnistie, ceva trebuie totuși pus în loc. Pentru că altfel pericolul pandemiei devine mult mai amenințător decât în prezent.

Situația însă se complică și mai mult. Tot ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale. Și tot ca o consecință a unei sesizări la fel de întemeiate făcute de Avocatul Poporului. Klaus Iohannis și Ludovic Orban au anunțat că intenționează să înlocuiască starea de urgență cu o stare de alertă. Starea de alertă are alt regim juridic. Dar, în principiu, ar permite aplicarea unor restricții indispensabile combaterii pandemiei. Numai că această stare de alertă este reglementată printr-o ordonanță de urgență din 1994. Perimată istoric și neconstituțională. Pentru că restrângerile unor drepturi cetățenești nu pot fi făcute decât printr-o lege trecută prin Parlament. Sub nicio formă prin ordonanțe de urgență. Ca urmare, CCR a declarat neconstituțională și ordonanța de urgență din 1994. Este CCR de vină că se întâmplă toate acestea? Nicidecum. Cine încearcă să demonizeze CCR, indiferent ce poziție ocupă în statul român, este iresponsabil. Aici soluția e ca, de urgență, printr-o colaborare dintre Guvern, specialiștii juriști și oamenii de știință din toate partidele, să fie elaborat un act normativ care să treacă prin Parlament. Și care să asigure cadrul juridic adecvat aplicării măsurilor prin care societatea se protejează de pandemie.

Din toate detaliile prezentate mai sus, în măsura în care considerați că ele sunt corecte, se poate cu ușurință trage concluzia că, înainte de a asista în România la o disoluție a unora dintre principalele instituții ale statului, asistăm la un fenomen mult mai grav. La disoluția încrederii cetățenilor în stat. În Guvern. În Președinție. În sistemul judecătoresc. În Parlament. În poliție. În serviciile secrete. Această încredere trebuie cumva refăcută. Pentru că altfel contractul dintre toți cetățenii României, care prevede obligații și recompense și care se află la fundamentul statului modern, se desființează. Iar teritoriul României devine o pradă ușoară. Pentru primii poftiți.

Sorin Rosca Stanescu