• Tweet

În urmă cu 28 de ani, unul dintre conducătorii statului român a fost ucis. La Târgoviște. Localitatea pe care voia să o transforme în capitală. A fost ciuruit în incinta unei cazărmi militare. El și soția sa. După un proces istoric. Care a durat două ore. Și fără drept de recurs. Iar tribunalul a fost ilegal. Sub greutatea acestui omor, săvârșit în ziua de Crăciun, am trăit până acum. Și nu sunt motive care să sugereze că vom ridica asasinatul de pe conștiința românilor. Și că îl vom atribui adevăraților responsabili.

După ce au fost asasinați, soții Ceaușescu au fost înveliți într-un covor. Covorul a fost aruncat într-o aeronavă. Aeuronava i-a transportat la București. Pe parcursul zborului, soldații în termen au stat așezați pe covorul rulat. Covorul cu trupurile foștilor conducători a fost aruncat pe un stadion de fotbal. Și, spre panica complotiștilor, pentru câteva zeci de minute, a fost chiar pierdut. Soții Ceaușescu au fost îngropați pe furiș, după ce unul dintre "emanați" a inscripționat cu creta, în interiorul cociugului, semne cabalistice.

Și în acesta an, la mormântul lui Nicolae Ceaușescu, câteva persoane au organizat o comemorare. Nu mă număr și nu mă voi număra vreodată printre acestea. Am vrut ca România să scape. Nu numai de familia Ceaușescu. Nu numai de comuniști. Ci de tot ceea ce a însemnat sugrumarea drepturilor și libertăților omului. M-am bucurat când Nicolae Ceaușescu a părăsit Comitetul Central. Am simțit că ni se acordă o nouă șansă. Nu doar mie. Ci tuturor românilor. Extrem de repede am descoperit că a mijloc a fost o păcăleală. Sinistră. Și am reacționat ca atare.

Participanții la complot, căci despre un complot vorbim, definit de către istorici drept lovitură de stat, au extras cuplul Ceaușescu din Comitetul Central și l-au transportat într-un elicopter într-o direcție necunoscută. Pentru noi, cei care am asistat la incredibila scenă. Nu și pentru ei. Autorii loviturii de stat din decembrie 1989 au știut perfect ce fac.

În scurt timp, conducătorul comunist al statului român a fost predat unor militari. Despre ceea ce s-a întâmplat în acele momente autorii au știut, dar nu au suflat o vorbă. Din 22 până în 25 decembrie, românilor nu li s-a spus că soții Ceaușescu sunt capturați și bine ferecați. De la plecarea lor din Comitetul Central și până la Crăciun, a fost nevoie să fie măcelăriți o mie de concetățeni, alții decât morții de la Timișoara sau din seara de 21 decembrie, pentru ca "emanații" să poată cuceri liniștiți puterea. Omorând în fașă o revoltă care ar fi putut să se transforme în revoluție.

Decizia asasinării cuplului Ceaușescu s-a luat de fapt în toaleta de lângă cabinetul ministrului Apărării Naționale din MApN. Pe șoptite. Cu apa trasă la closet ca nu care cumva să se păstreze vreo înregistrare. Apoi a fost comunicată scurt, în codul convenit, executanților. Înaintea plutonului propriu-zis de execuție, alcătuit din soldați în termen, un alt pluton de execuție, cel real, s-a așezat pe câteva scaune și s-a deghizat în complet de judecată. Al unui tribunal special decis de directorul Editurii Tehnice. Pentru că aceasta era, în 25 decembrie 1989, funcția și ocupația reală a principalului "emanat". Ion Iliescu nu avea niciun fel de împuternicire pentru a redacta și semna un decret prin care să fie înființat un tribunal excepțional. Cei care au participat la acest proces ad-hoc, la rândul lor, nu aveau nicun fel de calitate de a-i judeca pe soții Ceaușescu. Această instanță ilegală, în numai două ore a stabilit că soții Ceaușescu se fac vinovați de genocid și că trebuiesc executați pe loc, fără posibilitatea de a solicita o a doua judecată.

Soții Ceaușescu sunt principalii responsabili pentru sutele de morți de la Timișoara și din București din ziua de 21 decembrie 1989. Și probabil că ar fi putut fi judecați pentru aceste crime și condamnați chiar și la moarte, întrucât la acea dată exista o asemenea pedeapsă prevăzută în codul penal. Dar câți și mai ales care sunt cei care ar trebui judecați și condamnați pentru cei 1000 de morți de după capturarea soților Ceaușescu? Iată o întrebare la care, oficial, nu avem încă niciun răspuns.

Procurorii Parchetului Militar ne-au făcut zilele trecute cadou un comunicat, prin care ne anunță că investigarea acestor crime, plasate sub semnul genocidului, continuă după 28 de ani în ritm alert. Totuși, pentru prima dată, aflăm din gura unor oficiali ai statului român că în decembrie 1989 nu a existat în niciun moment un vid de putere. Deci nici "emanați". Pur și simpu puterea a trecut dintr-o mână în alta așa cum - ne spun tot procurorii - fusese din timp planificat. Așa că eu unul am avut dreptate vorbind permanent nu despre o revoluție, ci despre o lovitură de stat. Care a adus la putere în locul găștii criminale a comuniștilor o altă gașcă, la fel de criminală, care s-a auto-intitutulat a "emanaților".

Noua istorie a României a început printr-o lovitură de stat, prin asasinarea cu sânge rece a 1500 de români și prin rănirea gravă și mutilarea a altor câteva mii. Dar, la fel de semnificativ, la fel de grav este că noua putere s-a instalat la comanda societății în urma unui dublu assinat. România și-a asasinat din nou conducătorul fără ca românii să aibă dreptul de a asista la un proces echitabil, la o judecată dreaptă și la o condamnare în temeiul legii.

În 28 de ani, încă niciun reprezentant al Justiției române nu și-a cerut iertare pentru crimă, pentru sacrilegiu, pentru acel tribunal inventat la Târgoviște, așa-zis tribunal al poporului și pentru acea mascaradă de proces. Înseamnă că reprezentanți Justiției române au consimțit. Timp de 28 de ani. Din nefericire, așa au început să funcționeze noul stat de drept din România și noua sa Justiție. Să ne mai mirăm, în aceste condiții, că nu reușim să depășim consecințele acestui blestem?

Sorin Rosca Stanescu