Subsemnata Kovesi Codruța Laura
Postat la: 16.01.2019 |
Nu mai poate dura mult până când Secția specială pentru procurori o va ancheta pe și pe doamna Laura Codruța Kovesi. Totul va începe cu o declarație. Fostul șef DNA va trebui să dea explicații pentru început legate de modul în care a funcționat unitatea de elită din Prahova. Dacă grupul criminal organizat a fost sau nu coordonat de ea însăși. Dacă face parte sau nu face, prin urmare, din respectivul grup.
Ziariștii de specialitate citesc cu lupa în aceste zile comunicatul dat publicității de doamna Adina Florea, care a preluat ancheta asupra acestui caz. Și descoperă fapte uluitoare. Nenumărate indicii și probe privind săvârșirea unor infracțiuni. Iar unele dintre acestea conduc în mod direct sau indirect la unitatea centrală a DNA, care a fost condusă de Laura Codruța Kovesi. Un exemplu este extrem de concludent.
Se arată în materialul probatoriu pus la dispoziția presei că a avut loc o percheziție la o persoană, care ar fi avut doar calitatea de martor. Iar materialele ridicate cu acel prilej sub formă de probe au primit din capul locului un caracter secret și au fost prezentate ca atare directorului adjunct al Serviciului Român de Informații. Care, la data respectivă, era nimeni altul decât generalul Florian Coldea. Pentru a traduce informația de mai sus, vom spune că procurorul care a participat la percheziție de la „unitatea de elită" DNA Prahova a ridicat probe fără să le cerceteze, le-a sigilat și le-a prezentat ca atare conducerii Serviciului Român de Informații. Ce semnificație are acest simpu detaliu dintr-un pomelinic extrem de amplu de acuzații?
În primul și în primul rând, trebuie avut în vedere că, aparent cel puțin, a fost pus în operă unul dintre infamantele protocoale încheiate între SRI și DNA. Doar aparent însă. Pentru că nici măcar protocoalele, indiferent cât de ilegale au fost ele, nu au prevăzut vreodată ca DNA să se transforme în brațul înarmat al SRI, să-și deplaseze specialiștii într-o locație, de unde, legați la ochi fiind, să ridice pur și simplu o serie de probe, ignorându-le cu desăvârșire conținutul, cu singurul scop de a le preda, exact așa cum au fost ridicate, Serviciului Român de Informații. O instituție care nu are dreptul de a efectua anchete, investigații sau orice alte activități cu caracter penal. Și, ca atare, nici nu ar putea deveni beneficiarul ridicării unor înscrisuri ori informații în format electronic. Deci această operație era din capul locului ilegală. Și, totuși, ea a fost făcută.
Să-i fi luat Dumnezeu mințile procurorului de caz? Cum ar fi putut un simplu procuror, angajat la una dintre cele 15 unități DNA din țară, să facă o asemena operație, fără ca, în prealabil, să fi existat un ordin precis ilegal și el în acest sens. Nicicum. Prin urmare, procurorul respectiv, cel care a făcut percheziția în Prahova, a urmat o dispoziție fie ea și ilegală, dar în orice caz expresă.
În al treilea rând, putem admite că această dispoziție a primit-o în mod direct de la șeful său ierarhic, respectiv de la domnul Lucian Onea. Dar acesta, la rândul său, nu putea ca, de capul lui, să decidă că ar trebui făcută o percheziție, fără prezența unui apărător, la un simplu martor, în scopul ridicării unor documente, care să fie predate în beneficiul exclusiv al SRI. Onea, la rândul său, trebuia să primească în acest sens un ordin, fie el și verbal, de la cel mai înalt nivel ierarhic. Or cel mai înalt nivel ierrahic era doamna Laura Codruța Kovesi.
O sinteză de etapă. Procurorul de caz, unul dintre cei cinci, care, până în prezent, este cercetat pentru participarea la un grup criminal organizat, a acționat ilegal, la comanda ilegală a șefului său ierarhic, care, la rândul său, a preluat un ordin ilegal venit de la cel mai înalt nivel, respectiv de la șeful DNA Laura Codruța Kovesi. Iar acest ordin ilegal viza o percheziție ilegală, făcută la un simplu martor, fără prezența apărătorului, urmată de predarea documentelor ridicate, fără a fi în prealabil studiate la SRI, sub forma unor documente secrete.
Raționamentul de mai sus a ajuns în punctul în care suntem obligați să facem și un raționament privind modul în care pot circula asemenea documente în interiorul Serviciului Român de Informații. Nu vine oricine de pe stradă, pentru a-i prezent direct șefului directorului operativ al SRI un set de materiale ridicate în urma unei percheziții. Un simplu procuror nu ar putea sub nicio formă să facă acest lucru. Cel mult, el ar putea să predea asemenea rezultate ale unei percheziții, tot încălcând legea, unui simplu ofițer de informații din Prahova. Sau, la limită, șefului SRI Prahova. Evident că oricare dintre aceștia ar încălca la rândul lui legea primind asemenea materiale. Dar în niciun caz un procuror DNA Prahova nu ar fi putut nimeri ușa directorului operativ, general cu patru stele Florian Coldea, pentru a-i preda personal asemenea documente. Aparent, o asemenea operație ar putea fi executată doar de șeful unității DNA, Lucian Onea. Dar nici măcar de către acesta. Onea ar fi putut cel mult să comunice cu omologul său. Cu șeful SRI Prahova.
Ce rezultă din tot acest raționament? Că documentele ilegal obținute în urma acestei operații fie ar fi fost predate mai întâi doamnei Laura Codruța Kovesi care, la rândul ei, le-ar fi putut preda omologului și protectorului de la SRI Florian Coldea, fie, la limită, din dispoziția expresă a doamnei Laura Codruța Kovesi, ar fi fost predate direct de către Onea în mâna directorului operativ SRI. Prin urmare, în orice ipoteză ne-am plasa, doamna Laura Codruța Kovesi a paticipat la săvârșirea unor fapte ilegale, în cel mai bun caz, iar în cel mai rău caz le-a inițiat.
Pentru că acum vine și bomboana pe colivă. Am semnalat ceea ce este consemnat negru pe alb și în materialul probatoriu obținut de doamna Adina Florea, cu prilejul anchetei efectuate la DNA Ploiești. Numai că reporterii de investigații ai televiziunilor de știri au săpat și mai adânc. Și au descoperit o ilegalitate și mai mare. Este ilegal să faci percheziție unui simplu martor. Este și mai ilegal să execuți această operație în absența unui apărător desemnat de victimă. Numai că respectiva persoană, tot din Prahova, a devenit martor abia ulterior. La data percheziției nu avea absolut nicio calitate. E uluitor, nu? Dar nu s-a terminat. Persoana vizată este nimeni altul decât, la acea dată, maiorul SRI Daniel Florea. Acesta descoperise întâmplător ilegalități grave săvârșite de colegii săi într-o colaborare ilegală cu procurorii DNA Ploiești. Constând în fabricarea de probe împotriva unor persoane cercetate. S-a transformat, așa cum prevede legea, într-un avertizor de integritate și a raportat șefilor ierarhic superior cele constatate, raportul său având caracerul unei plângeri penale. Fără să vrea, a intrat în cuibul cu viespi.
Din acel moment, maiorul SRI Daniel Florea a fost supus, la rândul său, unor uriașe presiuni interne și forțat să părăsească serviciul și să treacă în rezervă. Sunt ani de zile de când acest om, care nefăcând altceva decât să-și îndeplinească datoria, a semnalat ilegalități grave generate de relația SRI-DNA, a avut de suferit și-și caută dreptatea, pe care încă nu a găsit-o în Justiție. Ei bine, percheziția ilegală s-a făcut tocmai la domiciuliul maiorului Daniel Florea, probabil în scopul de a descoperi documente, care ar fi de natură să-l incrimineze pe acesta. Nu mai are rost să precizez că asemenea documente incriminatori nu au fost descoperite. Dar ilegalitatea s-a săvârșit. Este o situație tipică, în care DNA a acționat din ordin la cel mai înalt nivel, punându-se în slujba SRI și riscând ca în acest scop să încalce legi ale statului.
Prin urmare, mă aștept cât se poate de repede ca doamna Laura Codruța Kovesi să dea cu subsemnatul. După care trebuie să dea cu subsemnatul și Florian Coldea. Pentru că și el a încălcat în aceeași măsură legea.
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu