• Tweet

Sunt simple zvonuri? Asistăm la o nouă campanie de fake news, prin care sunt tulburate apele? Care creează un dublu scenariu? O dată că în frontul anti-PSD Dacian Cioloș ar crește exponențial, având potențialul de a-l surclasa pe pe Klaus Iohannis. Și a doua oară că în frontul PSD intervine o schismă, iar Călin Popescu Tăriceanu este gata ca, la nevoie, să sară în barca peședintelui, pentru ca înainte de alegeri să fie schimbată majoritatea. Ce poate fi adevărat și ce nu poate fi adevărat? Se pregătește Călin Popescu Tăriceanu de marea trădare?

Totul are un preț. Și trădarea are un preț. Mă voi abține să pun în discuție categorii de ordin moral, chiar și categorii mai modeste, ținând de morala politică, atâta timp cât miza o reprezintă exercitarea puterii în statul român în 2019, 2020, dar și în următorii patru-cinci ani. Și, în plus, atâta vreme cât România nu este deloc singură ci, dimpotrivă, se află în ochiul ciclonului. Și este supusă unor influențe teribile, care, inevitabil, îi schimbă direcția. De multe ori, fără controlul forțelor interne. Să luăm în calcul deci, la rece, chiar cu cinism, toate aceste elemente, pentru a răspunde la întrebarea dacă liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu se pregătște sau nu de o mare trădare.

Înainte de a analiza evenimentele în dinamica lor, să facem pur și simplu un instantaneu fotografic al momentului. E clar că toți candidații prezidențiali, cei valizi și cei mai puțin valizi, cei creditați cu șanse maxime, dar și cei creditați cu șanse mai mici, cei cunoscuți, dar și candidații surpriză se pregătesc intens pentru alegerile prezidențiale. Înaintea acestora au însă loc europarlamentarele. Europarlamentarele vor măsura capacitatea principalelor partide, care vor fi și locomotive prezidențiale, de a se mobiliza și de a mobiliza la rândul lor cetățenii. Dacă la vot se vor prezenta 50% dintre cetățeni, atunci actuala opoziție are o șansă de a se afirma sau cel puțin de a obține rezultate cât de cât onorabile în alegerile pentru noul Parlament European. Evident că de aceste rezultate sunt extrem de interesate și marile familii europene, unde cotele de parlamentari români vor conta. Aici, pentru a deschide și închide repede o paranteză, jocul este mult mai subtil decât de arată aparențele. Un exemplu concludent: evident că socialiștii europeni sunt interesați ca cel mai mare partid de Stânga din Europa aflat la putere, respectiv PSD, să vină în viitorul Parlamnt European cu cât mai multe voturi. În același timp însă, în jocurile interne pentru putere, pentru structurile de conducere ale socialiștilor europeni, există interese majore pentru ca socialiștii din România să fie cât se poate de mult și de temeinic ținuți în colț.

Prin urmare, primele jocuri politice concludente care se vor face, vor fi legate de prezența la urne la europarlamentare. Șansa frontului anti-PSD este fie să creeze un val puternic de emoție, care ar putea fi eventual dat de către inițierea unui referendum pe teme de anticorupție, simultan cu europarlamentarele, fie să creeze în frontul advers o breșă atât de puternică, încât să-i motiveze pe oameni să iasă într-un număr mai mare la vot. Evident, în laboratoarele de strategie ale frontului anti-PSD sunt avute în vedere ambele scenarii.

În cel de-al doilea scenariu este preconizată o facturare a frontului PSD. Prin plecarea ALDE de la guvernare și mutarea acestui partid, cu arme și bagaje și cu Călin Popescu Tăriceanu la vârf, în tabăra adversarilor lui Dragnea. Astfel ca un nou Guvern al unei noi majorități să poate fi instalat în primăvara acestui an, până la europarlamentare. Este cel mai frumos vis, pe care ar putea să-l aibă și îl au liderii politici din pestrițul front anti-PSD.

Dar cum ar fi oare posibilă dislocarea ALDE și determinarea lui Călin Popescu Tăriceanu să facă o mișcare politică atât de dramatică?

E clar că liderul ALDE, creditat de toate cercetările de piață mult mai puternic decât partidul și având un profil care se suprapune bine portretului robot al unui viitor președinte, este interesat - și nici măcar nu ascunde acest lucru - de o candidatură de succes la prezidențialele care au loc spre sfârșitul acestui an. Succesul însă nu poate fi asigurat decât de către PSD. Cea mai sigură cale ar fi, în vizunea ALDE, ca PSD să renunțe la un candidat propriu și să-l susțină încă din primul tur pe Tăriceanu. Această opțiune i-ar garanta lui Tăriceanu intrarea în a doilea tur de scrutin și o eventuală victorie împotriva lui Iohannis. Asta dacă nu-l luăm în calcul și pe Cioloș. Dar este greu, dacă nu cumva imposibil de presupus că PSD va renunța la un candidat propriu. Depinde însă foarte mult și de identitatea unui asemenea candidat.

Dacă Liviu Dragnea va fi candidatul PSD, atunci se confirmă existența unui blat între Dragnea și Iohannis, care într-o parte are drept miză libertatea liderului PSD și posibiltatea acestuia de a rămâne încă mult și bine la butoanele partidului, iar pe de altă parte victoria în alegeri a liderului frontului anti-PSD. Sunt indicii temeinice că asistăm la un blat. Și, în curând, vom mai avea poate un asemenea indiciu. Dacă PSD dorește să mai facă vreo remaniere în perioada imediat următoare sau dacă dorește cu adevărat să-și completeze locurile în Guvern fără a se mai încurca în vreun fel cu Klaus Iohannis, atunci majoritatea are la îndemână o soluție simplă. Să se ducă în Parlament cu un Guvern restructurat. În sensul integrării Ministerului Tineretului în Ministerul Învățământului. Și cu asta basta. Klaus Iohannis nu mai are niciun cuvânt de spus în ceea ce privește componența noului Guvern. Dacă nu se întâmplă astfel, atunci asta înseamnă că blatul se confirmă, se adâncește, iar Liviu Dragnea va candida la prezidențiale, dar în postură de simplu iepuraș al lui Klaus Iohannis, pentru a-i asigura acestuia un succes fără emoții.

Ei bine, un asemenea scenariu l-ar deranja în cel mai înalt grad pe președintele ALDE. I-ar strica pur și simplu toate jocurile. Și ar pune partidul său, care se află în creștere, în situația ingrată de a credita vânzarea de meci pentru care în acest scenariu s-ar pregăti Liviu Dragnea. Ar avea Tăriceanu deci toate motivele să se supere. Și să încerce să-i dea cu tifla partenerului său.

Trebuie observat însă că într-o asemenea situație dramatică, indiferent ce ar face, nici Călin Popescu Tăriceanu nu are nimic de câștigat din pespectiva obectivului său de a participa la prezidențiale. Rupt de PSD, în relații de ostilitate cu acest partid, sub umbrela căruia a funcționat până în prezent, cu răni reciproce încă deschise legat de frontul anti-PSD, ALDE nu va avea mari șanse în viitoarele alegeri. Va obține voturi din Dreapta, dar probabil nu va mai obține deloc voturi din Stânga.

Ce ar trebui să primească la schimb Călin Popescu Tăriceanu pentru a face pasul decisiv al unei despărțiri de Liviu Dragnea? Doar funcția de prim-ministru. Dar dacă-și dorește atât de mult funcția de prim-ministru, la fel de adevărat este că ar putea-o negocia încă de pe acum cu PSD și ar putea-o primi după sau chiar înaite de alegerile prezidențiale, în schimbul acceptării jocului de iepuraș electoral făcut de Liviu Dragnea.

Evident, mai există și alte scenarii, pe care însă le-am lăsat în mod deliberat în umbră, pentru că ele au șanse mai mici de reușită. Este greu de presupus, de pildă, că frontul antui-PSD, din perspectiva prezidențialelor, va fi atât de fragmentat încât să nu dea niciun finalist în turul doi și, în același timp, în același tur doi să se poată confrunta Călin Popescu Tăriceanu cu Liviu Dragnea sau cu un alt candidat PSD. La fel de greu de presupus este că, în ciuda unui previzibil eșec la europarlamentare și a sondajelor de opinie, care indică un trend descrescător, Klaus Iohannis ar abandona chiar atât de ușor intenția de a candida pentru un al doilea mandat.

Alte scenarii sunt și mai puțin credibile.

Factorul extern va acționa în forță la europarlamentare și evident în pregătirea alegerilor prezidențiale. În geneal, factorul extern - acest lucru trebuie luat în calcul - îl va susține pe Klaus Iohannis. Sau orice alt candidat al frontului anti-PSD. Iar acest „detaliu" poate și el influența opțiunea lui Călin Popescu Tăriceanu.

Sorin Rosca Stanescu