Un referendum zombie: Dacă întrebare nu e, răspuns nu e
Postat la: 20.03.2019 |
Așadar s-a hotărât. Deși spune că încă nu. Dar că lucrează greu pentru asta. Iohannis va face referendum. Chiar în ziua alegerilor europarlamentare. Încă nu se știe care va fi înțeleapta întrebare adresată poporului. Dar o întrebare va fi. Pe lângă spectacolele curente, vom avea unul nou. Primul referendum tip zombie din istoria României.
Traian Băsescu, cât a fost el de Traian Băsescu s-a gândit că nu ar strica deloc să rupă Parlamentul. Puterea care-i stătea în coaste. Să-l facă mai mic. Și structurat la jumătate. Unicameral. O idee agreată de popor. Un popor neobișnuit cu sistemul parlamentar. Și care avea în față un Legislativ demonizat. Și după ce s-a gândit și a știut ce vrea, abia atunci a făcut un anunț public, și-a suflecat mânecile și a dat drumul la referendum. A făcut-o în ziua alegerilor. Pentru a aduce mai multă lume la vot. Și și-a atins obiectivul politic.
Parlamentul nu a devenit mult mai mic. Și nici nu s-a făcut unicameral. De fapt, nu acesta era obiectivul real. Obiectivul era propagandistic. Pur politic. Nicidecum de tip constituțional. Acum avem o operațiune făcută întrucâtva prin imitarea primeia, dar totuși pe dos.
Cum a procedat Klaus Iohannis? Mai întâi s-a gândit să facă și el un referendum. Ca tot omul. Să aibă „referendumul lui". Și a declanșat procedurile. S-a bătut până când, după modelul Băsescu, a obținut acceptul de la Curtea Constituțională să facă referendum în ziua europarlamentarelor. Exact pe dos față de cum a recomandat Comisia de la Veneția. Dar #Rezist aplaudă. În acest caz, Comisia de la Veneția nu mai face nici doi bani. Partea interesantă, după opinia mea de-a, dreptul senzațională, este că abia după ce a decis că vrea să facă un referendum, Klaus Iohannis a început să se gândească, pas cu pas, și la tema acestuia. Ce întrebare urmează să-i pună cetățeanului? Despre ce? Și, în final, ce obiectiv va putea viza dincolo de propaganda pură, care este doar specialitatea politrucilor?
Problema e că domnul Klaus Iohannis nu are încă o întrebare. I-o sugerează Traian Băsescu, într-o încercare de a-și reîncălzi propria ciorbă. Ce ar fi să reia tema Legislativului cu doar 100 de parlamentari, dar fără a-l reunifica într-o singură Cameră? Dacă tot e un vid de idei în capul locatarului de la Cotroceni, nu ar fi exclus ca sugestia să prindă. Și, totuși, dacă va fi, despre ce va fi?
Ne spune, forțându-și la maximum clarviziunea, tot Klaus Iohannis. Va fi despre Justiție. Dar nu poți să faci un referendum despre Justiție în general. Și atunci este agitat din ce în ce mai insistent sloganul USR „Fără penali în politică". Este perfect. Ce țară și-ar dori penali în politică? Ce popor cu mintea întreagă și-ar dori așa ceva? Prin urmare, ar putea să prindă. Dar cum? Întrebarea ar trebui să definească ce înseamnă un penal. Un anchetat? Un inculpat? Un condamnat în prmă instanță? Un condamnat definitiv? Un om eliberat condiționat? Un om în cazul căruia a încetat și condiționarea? Un om pe toată viața însemnat? Auăleu! Dar Constituția ce spune? Dar Uniunea Europeană? Și în ce politică nu mai au voie penalii? Nu mai au voie consilieri? Nu mai au voie primari? Nu mai au voie parlamentari? Nu mai au voie în Guvern? Nu mai au voie președinți ai Republicii? Dar au voie în funcții publice? Sau nu mai au voie nici în funcții publice? Oare ce ne spune Constituția? Nu are Constituția nicio rețetă pentru Klaus Iohannis? Nu-l învață Constituția cum ar putea pune o întrebare simplă, în niciun caz stufoasă, și la care să poată răspunde tot românul, cu inima ușoară? Asfel încât referendumul să-și îndeplinească și obiectivul propagandistic, și obiectivul politic? Și să poate genera și o schimbare a Constituției și a legilor statului? Ei bine, în această privință, pentru Klaus Iohannis Constituția este ca o conservă ermetic închisă. Și vidată.
Ceva însă știe cu mare precizie Klaus Iohannis, în timp ce propune acest demers tip zombie. Și anume că răspunde pozitiv ultimatumului #Rezist. Și USR plus PLUS. Și mai știe că dacă poate, poate. Dacă poate băga adânc mâna în banii publici, pentru a dubla numărul secțiilor de votare și numărul de buletine și dacă printr-o asemenea mișcare își poate permite să participe mascat la campania electorală, e ceva pozitiv. Pozitiv pentru propria sa campanie. Și puțin antrenament după atâtea vacanțe și după atâta relaxare la schi și tenis nu strică.
Nu îmi pot imagina însă că ar fi chiar atât de fraier Klaus Iohannis, încât să își imagineze că, și dacă ar scoate din pălărie o întrebare clară, bine țintită, referendumul va scoate mai multă lume la vot. Referendumul nu poate suplini lipsa capacității unor partide de a-și mobiliza proprii susținători. Cum nu s-a întâmplat nici atunci când a fost inițiat de Traian Băsescu. Și nici nu poate crește interesul românilor pentru europarlamentare. În concluzie, acest referendum tip zombie, în care nu poate exista răspuns, pentru că nu va exista întrebare, nu reprezintă decât un jalnic vehicul, care îi va permite lui Klaus Iohannis să călătorească prin țară pentru a înfiera „ciuma roșie".
Sorin Rosca Stanescu
-
De ce Ciutacu rămâne cel mai inteligent jurnalist din istorie
"Sunt extraordinar de deștept și ingrozitor de arogant", sta tatuat pe frontispiciul blogului lui Victor Ciutacu. Pare u ...
-
Cred că Nicușor Dan ne destructurează, pur și simplu, țara
Tot ceea ce a facut și face acest om, de un an incoace, este de o toxicitate neobișnuita. Habar n-am daca e aici prostie ...
-
Sigur sunt ruși. Au dispărut contractele de consultanță
Toata baza de date privind PNRR a fost ștearsa de hackeri. Ministerul care ține chestia respectiva este MIPE, avandu-l i ...
-
Omul care deține cele mai murdare secrete ale statului paralel, profund și mafiot
Parintele Ciprian Gradinaru, arhimandritul Bisericii Speranței din complexul Catedralei Mantuirii Neamului, atrage oamen ...
-
Nicușor Dan este doar prostul lor!
Mai țineți minte cand creatorul Securistanului romanesc, in care traim cu nedrepturi depline, Traian Basescu, il alerga ...
-
TELEVIZIUNEA POPORULUI?
V-au spus sa NU ieșiți in strada cand alegerile au fost anulate. V-au indemnat sa ramaneți placizi in case tocmai cand e ...
-
De ce vrea brusc Bolojan anticipate?
1. Pentru ca ar mai caștiga inca 3-4 luni la Palatul Victoria. 2. Pentru ca, in calitate de președinte al PNL, va imparț ...
-
Vaccinarea altruistă = reclamă mincinoasă
Una dintre metodele ilegale prin care oamenii au fost presați sa se vaccineze in plandemie (iar unii au facut-o cu conse ...
-
La Ankara, trompetele ienicerilor au sunat deșteptarea sau stingerea?
Summitul NATO de la Ankara a fost „istoric" prin aceea ca sub poleiala declarațiilor de „unitate" și de &bdq ...
-
Călin, Călin, poporul e cu tin’!
Georgescu a descalecat la targul de vechituri și agroalimentare de la Domnești pazit de șapte badigarzi, unde a fost int ...
-
Tzac pac la AI!
Pe 1 iulie, Alex Karp, CEO-ul Palantir, a fost invitat la CNBC, unde a facut unele dintre cele mai agresive declaratii d ...
-
Doar geopolitica ne-a separat, interesele mizerabile, herr!
Ambasadorul Germaniei la Chișinau pretinde ca romanii și moldovenii nu sunt același popor. Deși istoricii, inclusiv cei ...
-
RĂZBOIUL MÂNTUITOR CARE SALVEAZĂ PIELEA URSULIENILOR
Dreptul pe care și l-a arogat ieri UE de a-și baga nasul in corespondența noastra vine in paralel cu accelerarea efortur ...
-
Batjocură la adresa democratiei în Parlamentul European
Ieri, in Parlamentul European, s-au emis trei reglementari esențiale pentru europeni, doua dintre ele fiind batjocuri la ...
-
RIP: Epoca Iliescu ia inevitabil sfârșit!
Care este miza inclestarii politice din aceste saptamini? Observ ca s-a format ad-hoc o coalitie anti-PNL cu 1/ palatul ...
-
Compania românească OVES Enterprise, una din marile surprize ale Summitului de la Ankara
OVES Enterprise este o companie privata de tehnologie militara cu capital exclusiv romanesc, care a dezvoltat platforma ...
-
Niște vorbe proaste despre conducătorii statului eșuat, că altele n-am
Am ajuns la o experiența de viața, de mulți ani, in care nu ma mai entuziasmeaza nicio prestație, gen „pas cu pas" ...
-
Confidențial: dineul oficial oferit aseară de Erdoğan la summitul de la Ankara
Dineul a avut loc in cladirea principala a Complexului Prezidențial (Külliye) din Ankara in onoarea celor 90 de inv ...
-
Lia Savonea a reafirmat cu prilejul Zilei Justiției marile principii ale justiției penale
Mesajul doamnei Lia Savonea de Ziua Justiției este o pledoarie memorabila pentru independența judecatorului, adevarul ju ...
-
Incoerente politice si morale
„Una vorbim si alta fumam” - Tudor Arghezi Promisiunea unei guvernari curate, bazata pe interesele rom ...
-
Suntem țara catastrofelor telescopice
La primul dezastru se sudeaza al doilea, care lasa loc celui de-al treilea și așa mai departe. Pana ajungem sa percepem ...
-
DIAVOLUL ȘI OMUL NOU
„Ah, ce interesant!”, exclama profesorul Woland / Satana, in Maestrul și Margareta, cand aude de la Berlioz ...
-
Mai este România de partea României?
Mai toata lumea uita repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie - memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține ...
-
Cronica unui abuz judiciar în urma căruia un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 29 de ani închisoare
La inceputul lunii decembrie 2021, nu doar Iașiul, ci intreaga țara au fost zguduite de știrea potrivit careia, un stude ...
-
Ce se întâmplă când se bagă miliția în portofelul digital
Guvernul nu a dat portofelul digital grupului german Schwarz, așa cum susține batalionul urmașilor miliției din mass-med ...
-
EXTRATEREȘTRII: GOGORIȚA SUPREMĂ – Virus și Schimbare Climatică și Putin și Iran la un loc!
Pe vremea lui Ceaușescu era o porunca nescrisa: „Este interzis sa discuți cu strainii!” Nerespectarea ei iți ...
-
V de la Vendetta. Sau de la Veștea!
Scandalul mediatic de aseara mi s-a parut trist și dezgustator. S-a sarit calul de ambele parți. Inutil și contraproduct ...
-
Mamă, mamă, mamă!
Unii vor zice: „Bai, dar cel mai important lucru este ca i-a tras Calin Georgescu niște smetii Ancai Alexandrescu" ...
-
Germania forțează intrarea în haos a României! Nicușor știe.
Nemții il folosesc pe “agentul dezordinii” numit Bolojan, consiliat de catre rezidentul BND (serviciul secre ...
-
Traseism clasic, cu loialități transferabile în funcție de cine oferă mai bine
Siegfried Mureșan Vasile are 44 de ani și este vicepreședinte al PPE. Suna impresionant. Dar sa traducem in "limba roman ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu