• Tweet

1.500-2.000 de persoane au luat cu asalt joi noapte Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca. Pentru a prinde charterele spre Germania. Unde merg la cules de sparanghel. Ca zilieri. La solicitarea cancelarului Angela Merkel. Vor fi zeci de mii în zilele următoare. Cu destinația Germania. Sau Italia. Sau Spania. Unii zic că, după flux, urmează refluxul. Opinia mea este diferită. Ne vindem concetățenii drept sclavi.

Dintre sutele de mii de români, care s-au întors în ultimele săptămâni în țara lor natală, cei mai mulți au făcut-o după ce au primit un picior în fund în statele europene în care munceau. O bună parte la negru. Statele „de drept" ale continentului european protejează cu intenție munca la negru, atunci când este vorba de mână ieftină de lucru provenită din statele est-europene. România fiind cel mai important furnizor. Când s-a declanșat pandemia, acești conaționali nu au mai avut de lucru. Nemaiavând de lucru, nu au mai primit niciun acoperiș deasupra capului. Autoritățile din statele partenere, începând cu autoritățile din Germania, le-au arătat politicos și ferm ușa. Și direcția. Iar românii, disciplinați, au pornit-o spre țară în coloane de autoturisme, de autobuze sau utilizând aeronavele comerciale și, în ultimă instanță, cele puse la dispoziție de autoritățile de la București. „Sunt frații noștrii români. Să-i primim așadar cu brațele deschise. Nu avem dreptul să le trântim ușa în nas la necaz", au declarat rând pe rând oamenii de decizie de la București. Cu chiu cu vai, unii dintre aceștia, destul de mulți, au putut fi introduși în carantină. Alții, tot numeroși, au scăpat de carantină și, venind din zonele cele mai roșii ale Europei, au putut zburda într-o veselie de-a lungul și de-a latul României, infectându-și conaționalii, prietenii, rudele apropiate. Carantina pentru peste o sută de mii de români veniți de peste hotare a fost suportată de stat. Adică de noi. De cei care plătim contribuții aici din banii câștigați aici. Nimeni nu s-a supărat. Nu am auzit niciun protest. Toți am considerat că este cât se poate de firesc să-i primim cu brațele deschise pe frații noștri rătăcitori. Cu atât mai mult cu cât aceștia invocau o dorință, altfel cât se poate de firească, de a-și petrece sărbătorile pascale în țara lor de origine, o țară predominant ortodoxă. Nu ne-am mirat și nu am tresărit prea tare văzând că totuși sosesc sute de mii de români, în valuri cărora autoritățile nu le mai puteau face față. De multe ori mai mulți români decât în anii anteriori. În acest sens, deschid o paranteză.

În iarna anului trecut, m-am aflat în Italia timp de două săptămâni. În Munții Dolomiți. Unde pretutindeni am întâlnit români aflați la muncă. În hoteluri. În restaurante. În cafenele. În spa-uri. În supermarketuri. Pe pârtiile de ski chiar. Invariabil am deschis o temă de dialog. Întrebându-i dacă se mai întoc vreodată în țară. Și tot invarabil răspunsul a fost nu. Niciodată. I-am întrebat dacă totuși obișnuiesc să vină pentru a-și vizita rudele și prietenii. Din nou răspunsul a fost negativ. Dar atunci unde se întâlnesc, dacă se întâlnesc? Cei mai mulți mi-au spus că preferă să-și facă concediile împreună cu rudele și prietenii din România, atâția câți au mai rămas, în străinătate. În diverse stațiuni din Uniunea Europeană. România pur și simplu părea ștearsă din destinația lor. Iar dinamica intrărilor și ieșirilor din România, inclusiv în perioadele de sărbători, confirma ceea ce aflasem. Asta până la declanșarea pandemiei.

Valul celor întorși acasă în primăvara acestui an este uriaș. Nu poate fi comparat statistic vorbind cu nimic din ceea ce s-a întâmplat anterior. Dar, cum spuneam, românii i-au primit cu brațele deschise și, în ciuda gravelor derapaje, autoritățile s-au străduit să facă cât de cât față acestui uriaș reflux. Statul a pus la dispoziție fondurile necesare pentru carantinarea în diverse zone ale României a zeci de mii de conaționali. România a fost pusă într-o situație neobișnuită. După ce o bună parte din forța de muncă, mai ales cea tânără și calificată a plecat peste hotare, și într-o perioadă în care societățile comerciale de la noi s-au confruntat cu o criză a forței de muncă, multe fiind nevoite să aducă muncitori din state asiatice, iată că, pe neașteptate, în plină pandemie, combinată cu o criză economică fără precedent, care a paralizat o bună parte a societății producătoare de valoare adăugată, ne-am trezit cu o uriașă rezervă de muncitori calificați și necalificați disponibilizați de statele europene, care nu au mai avut nevoie de ei. Ar fi fost o excelentă oportunitate pentru ca Guvernul Orban să procedeze în mod inteligent și, nemaifiind constrâns de rigorile financiare impuse de UE, să declanșeze de îndată uriașe lucrări de investiții la scală națională, pentru a absorbi acest disponibil de forță de muncă. Dar nu a existat niciun program în acest sens. Niciun plan. Nicio intenție.

Consemnam zilele trecute faptul că învingătorii din acest război vor fi statele care vor ști să depășească primele blocajul economic și să-i determine pe oameni să pună mâna pe sapă. E bine să ne spălăm pe mâini, dar e rău dacă ne spălăm pe creier. Cine poate reporni și în ce condiții o economie blocată? Doar acea autoritate care a reușit cu prioritate să-i separe pe cei sănătoși de ce bolnavi. Ceea ce presupune testarea în masă a populației. Exact opreațiunea de bun simț, elementară, la care s-a împotrivit din răsputeri Ludovic Orban. Până ieri, când, prea târziu, și-a schimbat radical declarațiile. Ei bine, Germania face testarea în masă a populației. Și este prima care repornește economia. Deși încă, oficial, și în Germania, ca peste tot în lume, este declarată starea de pandemie. Și aici, iată, își spune cuvântul o politică de stat. De pe urmele căreia primii care profită sunt negustorii de sclavi.

Cancelarul Angela Merkel a dat verde. Are nevoie din nou de sute de mii și apoi de milioane de muncitori prost plătiți. Mai întâi de necalificați. Apoi de forță calificată de muncă. Porțile Germaniei s-au redeschis pentru românii care plecaseră acolo cu un picior în fund. Și, ca prin minune, în România, un stat în care nimic nu funcționează așa cum trebuie, s-au pus în mișcare cu turație maximă toate mijloaele pentru a-i satisface degrabă și întocmai dorința doamnei Angela Merkel. Și aici începe o istorie aproape științifico-fantastică.

Analizați și vă cruciți! În plină stare de urgență, în condițiile în care restricțiile de circulație sunt atât de stricte pe parcursul zilei și super-stricte noaptea, iar drumurile patriei sunt împânzite de militari, de jandarmi și de polițiști care hărțuiesc din prea multă exigență, mai bine zis din exces de zel, o vedetă de televiziune cum este Victor Ciutacu, solicitându-i zeci de acte care să-i permită circulația în ceas de seară, iată că s-au putut pune în mișcare cu o viteză uluitoare zeci și zeci de convoaie. Convoaie care au străbătut practic România, venind din îndepărate zone ale Moldovei spre Ardeal, pentru a lua cu asalt Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca. Cum a fost posibil așa ceva? Cum ar fi posibil ca, într-o țară totuși rău organizată cum este România, să poți pune la cale instantaneu o asemenea uriașă traversare pe sub nasul tuturor autorităților și un asemenea desant pe un aeroport? Las la o parte pericolul uriaș la care s-a expus fiecare dintre acești sclavi moderni care încearcă să ajungă în Germania, înghesuindu-se unii peste alții în dubele care i-au transportat sute de kilometri până la Cluj-Napoca. Las la o parte și uriașul pericol la care acești români s-au expus, înghesuindu-se unii peste alții în aeroport, în așteptarea îmbarcării în chartere. Las la o parte încălcarea gravă a legii, care îi obligă pe cetățeni să păstreze o distanță minimă unii de alții și care obligă autoritățile să controleze riguros acest lucru. Las la o parte pericolul la care se expun conaționalii noștri în aeronavele încărcate până la refuz cu pasageri, dintre care unii cu certitudine sunt pozitivi. Să ne facem că plouă gândindu-ne la cum vor fi ei tratați și separați de cetățenii germani, odată ajunși la destinație. Și mai las la o parte multe altele. Dar nu chiar tot. De pildă - și o afirm foarte direct, asumându-mi întreaga răspundere - nu îmi pot imagina că această masivă deplasare pe sub nasul autorităților s-ar fi făcut fără acordul tacit al acestora. Și prealabil. Și cine ar fi putut coordona o operațiune de o asemenea amploare și prin care se încalcă atât de grav ordinele militare? Ne-am putea gândi că autorii sunt simpli negustori de sclavi, adică patroni ai unor firme care se ocupă cu plasarea forței de muncă în Germania? Au ei o asemenea capacitate? Au ei o asemenea logistică? Pot avea ei o asemeena influență asupra autorităților? Categoric nu. Negustorii de sclavi au acționat în baza unui plan bine coordonat, girat de persoane sus puse ale statului român.

Îmi pot imagina că președintele Klaus Iohannis a răspuns astfel unei solicitări exprese făcute de cancelarul Angela Merkel. Dar îmi mai pot imagina și că acesta a venit de fapt în întâmpinarea unei dorințe pe care Angela Merkel a exprimat-o zilele trecute. Și că ar fi acționat benevol. Îmi mai pot imagina în același timp că, fără acordul expres al premierului Ludovic Orban, o asemenea regie nu ar fi fost posibilă. Iar fără ordinul expres al premierului nu pot să cred că ministrul de Interne Marcel Vela ar fi îndrăznit să acționeze de capul lui. Așa că adevărații negustori de sclavi trebuie căutați ceva mai sus decât printre patronii firmelor care se ocupă cu plasarea forței de muncă. Și iată că ajungem la chintesența unui conflict politic la vârf.

Este conflictul deschis de acum dintre Rareș Bogdan, în calitatea acestuia de șef al parlamentarilor PPE la Bruxelles și de prim-vicepreședinte PNL cu Ludovic Orban. Nu știm încă dacă și cu Iohannis. Dar în sistemul bilă-mandă-bilă, acuzațiile grave lansate de Rareș Bogdan nu au cum să-l ocolească pe președinte. Rareș Bogdan îi acuză în mod explicit pe autorii acestei operațiuni de comerț interstatal cu sclavi. Sunt tare curios cum se va finaliza acest război, pe care Rareș Bogdan înțelege să-l poarte nu numai la București, ci și la Bruxelles. Dar mai ales mă interesează în ce măsură, până la urmă, va fi satisfăcută nevoia de sclavi a doamnei Merkel și a altor domni parteneri europeni ai României din Italia, Spania și Franța. Și pentru ca ceea ce am bătut astăzi în cuie să fie cât mai evident, fac o ultimă precizare. Românii sosiți acasă în valuri succesive s-au jenat să recunoască că au primit un șut în fund din țările gazdă. Și au invocat sărbătorile pascale. Iar acum iată că părăsesc România înainte ca sărbătorile pascale să fi avut loc.

Sorin Rosca Stanescu