• Tweet

Faimosul Grup de la Visegrad, practic statele care au intat în primul val atât în NATO cât și în Uniunea Europeană, se dilată și se contractă în mod straniu. V4 înseamnă Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia. Li s-au adăugat, relativ de curând, România, Croația, Bulgaria și Slovenia. Dar noua solidaritate este întrucâtva sub semnul întrebării. Ce urmăresc statele de la Visegrad în cele două formule? Ce șanse au ele de a-și impune din ce în ce mai energic interesele în fața nucleului dur al Uniunii Europene? Unde este interesul României?

În aceste zile, asistăm la clamarea unei noi alianțe chiar în interiorul grupului restrâns al statelor de la Visegrad. După cum se știe, în urma modificării Legilor Justiției, într-un sens inacceptabil pentru nucleul dur al Uniunii Europene, Polonia urmează să fie sancționată. Prin ridicarea dreptului de vot și prin blocarea finanțărilor UE. Penalizarea Poloniei se face printr-o decizie a majorității statelor UE. Deci nu în unanimitate. Ungaria a declarat ferm că se opune sancționării partenerului său din Visegrad. Nu se știe în acest moment cum vor proceda celelalte state din V4 sau din V8.

Înainte de a analiza perspectivele acestei organizații informale a unui grup de state din Europa centrală și de est, este util să le reamintesc cititorilor că, relativ de curând, cele 8 state s-au întâlnit la nivelul miniștrilor de externe și au convenit asupra a două domenii în care pot promova politici și interese comune. O poziție comună asupra nucleului dur al UE și politica de apărare pe flancul sud-estic. La scurt timp, toți miniștrii de externe ai respectivelor state s-au deplasat în Marea Britanie, unde s-au întâlnit în plin Brexit cu reprezentanții acestui stat, stabilind o agendă comună pe aceleași două teme. Apoi, de câteva luni, opinia publică nu a mai auzit nimic despre vreo acțiune comună V8.

Până zilele trecute, când președintele Ungariei Viktor Orban a afirmat că este decis să susțină Polonia până în pânzele albe. În calitate de partener Visegrad. Și făcând unele precizări importante, care au scandalizat nucleul dur, în special Germania.
1). Politica Germaniei privind migranții a eșuat lamentabil.
2). Ungaria este decisă să susțină eforturile Poloniei și altor state care refuză cotele de migranți impuse de Uniunea Europeană, Germania fiind la pupitrul de comandă.
3). Ungaria și Polonia vor promova și în continuare politici cu caracter național, în interes național, de natură a întări identitatea națională a celor două state.
4). Ungaria și Polonia își vor concerta politicile pentru reformarea din temelii a Uniunii Europene, proiect în legătură cu care Viktor Orban declară că a elaborat un plan.

De mai mult timp, cele două state sunt taxate în bruxelleza funcționarilor UE drept copiii răi ai Uniunii Europene. Atât Ungaria cât și Polonia au primit după dărâmarea zidului Berlinului marele premiu acordat de Uniunea Europeană, sub forma unor finanțări masive pentru atitudinea fermă pe care cetățenii acestor state au avut-o în raport cu comunismul în general și lagărul socialist în special. Acești doi copii răi ai Uniunii Europene, în măsura în care li se adaugă celelalte state foste socialiste, care compun astăzi grupul V8, se vor putea trasforma într-o adevărată clasă rebelă a continentului. O a doua forță care, concertându-și pozițiile, ar putea să-și impună cu fermitate propriile interese și propriile politici, într-o veritabilă confruntare cu Germania și cu celelalte state ale nucleului dur.
Momentul este bine ales.

Angela Merkel, cea care a condus cu mână de fier în ultimii ani destinele Germaniei dar și ale Uniunii Europene, imunându-și hegemonia asupra continentului, probabil că nu va mai putea reveni la puterea pierdută în urma ultimelor alegeri. Pentru a mă face mai bine înțeles, dincolo de electoratul german, care a sancționat-o pentru uriașa eroare politică a invitării în Europa a un milion de migranți, există o opinie publică europeană, împărtășită formal sau informal de toate statele, care vizează încheierea unei etape lungi și stresante, în care interesele hegemonice ale Berlinului au călcat în picioare interesele celorlalte state și, în fine, există poziția fermă a lui Donald Trump, care se opune migrației, care denunță hegemonia Germaniei, care promovează prevalența statului națiune în fața globalizării.

În prezent, toate aceste linii de forță sunt de natură a alimenta cu un combustibil proaspăt și consistent statele de la Visegrad în formula V8, în măsura în care o asemenea formulă capătă consistență și va funcționa cu adevărat. Care poate fi lista maximală de obiective comune ce pot fi asumate de V8?
1). Eliminarea cotelor de refugiați.
2). O nouă viziune asupra funcționării UE, în acord și cu interesele statelor care nu fac parte din nucleul dur.
3). Un mai mare accent pus pe identitatea națională și pe promovarea intereselor specifice ale unor state.
4). O mai mare libertate vizând alegerea căilor de dezvoltare de către diverse state și adecvare în acest sens a fondurilor de coeziune.
5). O politică comună de apărare, prin creearea unei armate UE destinată în specială să apere frontul sud-estic.
6). Politici externe mai suple, atât cu axa SUA-Marea Britanie, cât și cu noua axă pe cale de stabilizare, Moscova-Teheran-Beijing.

Extrem de interesant este că, în ceea ce privește opțiunea sau non-opțiunea românilor pentru grupul de la Visegrad, taberele politice sunt identice cu cele vizând Legile Justiției și statul de drept. Exceptându-l pe Klaus Iohannis, care s-a păstrat într-o oarecare expectativă până în prezent, întreaga opoziție, cu presa aferentă, se declară împotriva Grupului de la Visegrad, susținând că prezența României în grup ar reprezenta un veritabil pericol național, în timp ce arcul majorității parlamentare merge pe o politică contrară, susținând chiar neexplicit statele de la Visegrad în formula V8. Și, semnificativ, Donald Trump face parte din această ultimă tabără.

Sorin Rosca Stanescu