• Tweet

Autorul analizei este JAVAD ZARIF - profesor asociat de Studii Globale la Universitatea din Teheran. Anterior, a ocupat funcțiile de vicepreședinte, ministru de Externe și reprezentant permanent al Iranului la Organizația Națiunilor Unite. A lucrat în guvernul lui Hassan Rohani, președinte al Iranului între 2013 -2021. Se crede că articolul a fost agreat în prealabil de către actuala conducere militară a statului.

Nu Iranul a început războiul cu Statele Unite și Israel, dar după mai bine de o lună, Republica Islamică îl câștigă în mod clar. Forțele americane și israeliene au bombardat săptămâni întregi teritoriul iranian, ucigând mii de oameni și avariind sute de clădiri, sperând în răsturnarea guvernului. Cu toate acestea, Iranul a menținut linia de plutire, apărându-și cu succes interesele. A avut aceeași conducere, chiar și când înalții săi oficiali au fost asasinați. A ripostat în mod repetat împotriva agresorilor, când atacau instalațiile militare, civile și industriale. Americanii și israelienii au început conflictul cu iluzia capitulării Iranului. Acum, se află astfel într-o mlaștină, fără a avea o strategie de ieșire. Iranienii, în schimb, au reușit o performanță istorică: să reziste cu succes contra agresorilor, scrie Javad Zarif în Foreign Affairs.

Pentru unii iranieni, acest succes este un motiv de a continua lupta, până când invadatorii vor fi pedepsiți pe măsura faptelor, mai degrabă decât a căuta un final negociat. În fiecare seară, începând cu 28 februarie, mulțimi mari de iranieni mândri se adună în toată țara, pentru a sfida invadatorii, strigând: „Fără capitulare, fără compromis în luptă cu America!" La urma urmei, Statele Unite au demonstrat că nu pot fi credibile în timpul discuțiilor de negociere pentru că nu vor respecta suveranitatea Iranului. Teheranul ar trebui să profite de avantajul său, continuând să atace bazele americane și să blocheze comerțul din Strâmtoarea Ormuz, până când Washingtonul își va modifica fundamental viziunea regională, mai este de părere fostul ministru de Externe al Iranului.

Totuși, adaugă profesorul, continuarea luptei împotriva Statelor Unite și a Israelului ar satisface doar mândria națională, dar va duce la pierderi de vieți civile și la distrugerea infrastructurii. Disperați că nu au reușit să își atingă niciunul dintre obiective, acești actori recurg la atacarea infrastructurii farmaceutice, energetice și industriale. Execută lovituri aleatorii asupra civililor nevinovați. Violența atrage, de asemenea, încet-încet, tot mai multe țări, amenințând să transforme o conflagrație regională într-una globală. Din păcate, organizațiile internaționale au fost intimidate de Statele Unite să rămână tăcute în fața numeroaselor atrocități ale Washingtonului, inclusiv masacrarea a 170 de școlari, în prima zi a războiului.

Teheranul, așadar, ar trebui să își folosească avantajul militar strategic nu pentru a continua lupta, ci pentru a declara victoria și a încheia un acord care să pună capăt acestui conflict și să prevină următorul. Ar trebui să limiteze programul său nuclear și să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, în schimbul încetării tuturor sancțiunilor - un acord pe care Washingtonul nu l-ar fi acceptat înaintea actualului război, dar pe care l-ar putea accepta acum. Iranul ar trebui, de asemenea, să fie pregătit să accepte un pact reciproc de neagresiune cu Statele Unite, în care ambele țări să se angajeze să nu se mai atace în viitor. Acesta ar putea oferi condiții pentru viitoarele schimburi economice cu Statele Unite, ceea ce ar fi un câștig, atât pentru poporul american, cât și pentru cel iranian. Rezultatele negocierilor le-ar permite oficialilor iranieni să se concentreze mai puțin pe securitatea țării lor și mai mult pe îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Cu alte cuvinte, Teheranul le-ar putea asigura un viitor strălucit, pe care iranienii îl merită.

În ciuda poziției sale slăbite, președintele american Donald Trump continuă să facă declarații contradictorii și confuze despre negocieri. Miercuri, Trump a ținut un discurs prin care i-a insultat simultan pe toți iranienii, promițând că va bombarda Iranul și-l va duce „înapoi în Epoca de piatră, unde le este locul". În realitate, Casa Albă este în mod clar îngrijorată de creșterea prețurilor la energie, cauzate în primul rând de bombardamentul american. Această creștere reprezintă o povară politică. Un acord de încetare a atacurilor i-ar oferi lui Trump o soluție pentru ieșirea din joc. Ar putea transforma uriașa sa eroare de calcul strategic într-o oportunitate, revendicând o victorie durabilă pentru pace.

Iranienii sunt extrem de furioși pe Statele Unite - și nu doar din cauza agresiunii lor actuale. De la începutul mileniului, Republica Islamică și poporul său au fost trădați în mod repetat de oficialii americani. Iranul a oferit asistență Statelor Unite împotriva al-Qaeda din Afganistan, după Atacurile teroriste din 11 septembrie. Drept "răsplată", președintele George W. Bush a inclus Teheranul în „axa răului" și a amenințat că îl va ataca. Administrația președintelui Barack Obama a negociat și a încheiat acordul nuclear din 2015 cu liderii Iranului, acesta neconducând la normalizarea relațiilor economice globale ale Iranului, așa cum promisese instituția președintelui. Deși Iranul a respectat prevederile acordului, nimic nu l-a împiedicat pe Trump să impună sancțiuni, care au dus la sărăcirea celor 90 de milioane de locuitori ai Iranului. Practicile punitive au continuat și sub mandatul președintelui Joe Biden, chiar dacă acesta promisese că va relua legăturile diplomatice.

Când Trump s-a întors în funcție pentru un al doilea mandat, abordarea Washingtonului a devenit și mai înșelătoare. Casa Albă a declarat că este interesată să încheie un nou acord, iar Iranul și-a trimis cei mai competenți diplomați și experți pentru a negocia. Dar Trump s-a dovedit rapid lipsit de seriozitate. În loc să trimită emisari experimentați, a trimis doi dezvoltatori imobiliari - ginerele său, Jared Kushner și prietenul său de golf, Steve Witkoff - care erau complet analfabeți atât în ​​geopolitică, cât și în chestiunile tehnice nucleare. Inevitabil, emisarii speciali ai lui Trump nu au reușit să înțeleagă ofertele generoase ale Iranului de a ajunge la un acord, astfel încât Washington-ul a lansat un atac masiv împotriva civililor iranieni.

Ca urmare a acestor negocieri eșuate, o mare parte a populației iraniene consideră drept eretică orice discuție despre încheierea acestui război prin diplomație, în loc de rezistență și presiune continuă împotriva agresorilor aflați în dificultate. Având un avantaj militar, oficialii iranieni nu prea sunt interesați să vorbească cu oficialii americani, pe motiv că aceștia din urmă i-au trădat în mod repetat. Totuși, ar fi mai bine ca Republica să pună capăt războiului mai devreme. Rezistența prelungită va cauza pierderi mai mari de vieți omenești și resurse de neînlocuit, fără a modifica efectiv impasul existent, mai ales că Statele Unite și Israelul continuă să vizeze infrastructura iraniană. Deși Iranul este capabil să distrugă infrastructura regiunii, din răzbunare, acest lucru nu prea contează pentru Statele Unite, care îi consideră pe toți aliații arabi din regiune niște scuturi, pe care le pot folosi în apărarea Israelului. Iar distrugerea infrastructurii regiunii nu va compensa pierderile Iranului. Continuarea luptelor ar putea produce, de asemenea, o invazie terestră americană. Deși ar fi o mișcare disperată, care ar împinge Washingtonul într-o mlaștină și mai profundă, o invazie terestră nu ar oferi câștiguri Iranului. În altă ordine de idei, dacă Statele Unite își strâng bagajele și pleacă, înainte ca ambele părți să ajungă la un acord, Iranul nu va putea invoca plata despăgubirilor de război.

Dacă, totuși, cele două părți se așează la masa dialogului, ar exista două premise. Prima, un acord de încetare a focului, formal sau informal. La prima vedere, aceasta ar putea părea cea mai bună cale de urmat. Pentru a obține un armistițiu, la urma urmei, Teheranul, Washingtonul și aliații lor nu ar trebui decât să depună armele, fără a afecta relațiile lor timp de decenii. Serviciile secrete românești l-ar putea distruge pe Viktor Orbán, sugerează o analiză The Diplomatic Affairs

Marius Ghilezan