Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Iranul a discutat cu partenerii regionali toate scenariile posibile în conflictul din Israel: Toată lumea are degetul pe trăgaci

Postat la: 14.10.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Ministrul de externe iranian, Hossein Amirabdollahian, a reafirmat sprijinul Teheranului pentru grupările militante aliate din Orientul Mijlociu, chemând în acelaşi timp la o soluţie politică la actuala izbucnire de violenţă.

„Rezistenţa este capabilă să întreprindă singură orice acţiune şi are mijloacele să o facă", le-a spus Amirabdollahian reporterilor sâmbătă la Beirut, în contextul temerilor că războiul s-ar putea extinde în regiune, transmite dpa, citat de Adevărul.ro.

Ministrul iranian a declarat că o serie de scenarii au fost discutate în întâlniri cu lideri ai grupărilor aliate din regiune, şi că „toată lumea are scenarii pregătite şi toată lumea are degetul pe trăgaci".

Amirabdollahian i-a emis din nou avertismente puternice Israelului şi a cerut ca bombardarea Fâşiei Gaza să înceteze.

Cu toate acestea, el a spus că Iranul vede spaţiu pentru diplomaţie. „Există încă o posibilitate pentru măsuri diplomatice, însă mâine va fi prea târziu: Aceste crime trebuie oprite imediat", a declarat ministrul iranian.

Israel este inamicul declarat al Iranului de la Revoluţia islamică din 1979.

Teheranul şi-a extins legăturile politice şi militare în regiune începând din anii 1990, creând o „axă a rezistenţei" cu sprijinul unor miliţii şiite.

Amirabdollahian face în prezent vizite la aliaţii Iranului din regiune, iar vineri s-a aflat la Beirut, unde s-a întâlnit şi cu liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE