• Tweet

„Nu" nu este „da" atunci când există „poate", „probabil că nu" sau „doar dacă". Aceasta este lecția dureros de previzibilă a primei incursiuni reale a administrației Trump în diplomația de război cu Kremlinul. Au fost înșelați cu o mișcare de bluff.

Au cerut un armistițiu de 30 de zile, fără condiții, pe întreaga linie de front. Marți, după o săptămână de așteptare dramatică și sute de vieți pierdute, au obținut - conform unui raport al Kremlinului - un schimb relativ mic de prizonieri, meciuri de hochei, mai multe discuții și, în final, o pauză de o lună în atacurile asupra „infrastructurii energetice".

Aici începe capcana tehnică ușor evitabilă. Potrivit declarațiilor postate de președintele SUA Donald Trump și purtătoarei de cuvânt Karoline Leavitt, acordul se referea la „energie și infrastructură". Dar aceste două noțiuni sunt complet diferite.

Rusia a afirmat că nu va ataca rețelele electrice și sursele de gaz din Ucraina, așa cum a făcut în ultimele luni, lăsându-i pe ucraineni să se lupte cu iernile reci și sursele de energie de rezervă. Casa Albă, într-o confuzie, greșeală de tipar sau nuanță de traducere, a extins această încetare a focului la orice parte a Ucrainei care este considerată infrastructură: poduri, poate drumuri cheie, porturi sau căi ferate. Aceasta a creat condiții aproape imposibil de respectat de atacurile aeriene rusești - care au continuat, ca în fiecare seară, marți noaptea.

Ar putea părea că, având în vedere apropierea verii, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice nu reprezintă o mare concesie din partea Moscovei. Totuși, pentru Kiev, cerința ca să nu mai lovească infrastructura energetică a Rusiei elimină una dintre cele mai puternice forme de atac pe care Ucraina le are. De luni de zile, Kievul a folosit drone și rachete de lungă distanță pentru a lovi rafinăriile și conductele de petrol din Rusia, cauzând daune semnificative sursei principale de venituri ale Kremlinului: exportul de hidrocarburi, în special către China și India. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski părea deschis la ideea unei pauze marți, dar a subliniat că trebuie să știe „detaliile" acordului.

Este important să subliniem că mult așteptata convorbire a lui Trump cu președintele rus Vladimir Putin nu a adus aproape nimic concret, în afară de confirmarea previzibilă că liderul de la Kremlin consideră că poate să-l manipuleze pe omologul său american fără mari eforturi. Schimbul de 175 de prizonieri și întoarcerea a 23 de ucraineni grav răniți reprezintă o mică măsură și are un iz de aranjament deja în lucru, având în vedere frecvența schimburilor de prizonieri anterioare și faptul că acest schimb urma să aibă loc începând cu ziua de miercuri.

În afară de aceasta și de pauza acordată atacurilor, Rusia a folosit această săptămână de întârziere și convorbirea telefonică pentru a sublinia că dorește să oprească orice ajutor străin și schimburi de informații ca parte a unui acord și a unor „grupuri de lucru" privind Ucraina și relațiile SUA-Rusia. „Grupurile de lucru" sunt un eufemism diplomatic rusesc pentru un dezinteres vehement. Putin a demonstrat acest lucru punând în aplicare imediat o pauză în atacurile asupra infrastructurii energetice, dar lăsând toate celelalte subiecte nerezolvate. De asemenea, Putin pare să revină la ideea ca toată asistența externă către Ucraina să fie oprită, ceea ce Trump a mai acceptat o dată, pentru o perioadă scurtă de timp. Acesta va reveni în discuțiile lor.

Unele dintre aceste capcane tehnice au fost puse chiar de natura simplistă a declarației inițiale de la Jeddah, semnate de SUA și Ucraina. A fost admirabil, dar extrem de simplist, să ceri o oprire imediată a tuturor ostilităților într-un război de trei ani, cu atât de multe variabile. Propunerea nu a luat în considerare cât de mult timp ar fi necesar pentru a pune în aplicare o asemenea măsură, având în vedere că soldații sunt adesea izolați de comanda lor, și nu a menționat cine ar monitoriza respectarea acestuia.

Secretarul de stat american Marco Rubio a sugerat că „sateliții" ar putea oferi toată supravegherea necesară. Acest lucru este aproape sigur adevărat, dar ca idee, presupune că Moscova să fie mulțumită ca Statele Unite să monitorizeze în detaliu pozițiile sale de pe front și să fie arbitri ai încălcărilor. Unii ar putea spune că propunerea de la Jeddah a fost făcută pentru a satisface dorința simplistă, dar dorită, a lui Trump pentru o pace imediată, dar, în același timp, a lăsat Moscovei șansa de a căuta găuri tehnice în acord. Iar Putin a exploatat rapid aceste slăbiciuni.

În cele din urmă, Kremlinul nu a dorit să discute „nuanțele" - de exemplu, cine va monitoriza linia de front. Dar ceea ce Trump a primit este un „nu" clar, mascat sub forma unui „armistițiu parțial", care nu reprezintă decât prima fază a reluării diplomației înșelătoare a Rusiei. S-au înțeles să oprească atacurile, dar acest armistițiu va dăuna în continuare economiei Moscovei. Confuzia inițială privind ceea ce s-a convenit a deschis o prăpastie în calea oricărui acord de pace viitor, suficient de largă pentru ca Putin să treacă cu o invazie pe ea.

Teatrul de vodevil din ultima lună ar trebui să ofere puțină consolare cu privire la faptul că războiul se îndreaptă brusc spre pace. Da, administrația Trump a vorbit despre pace într-un mod în care nimeni nu a făcut-o până acum în acest război. Dar a reușit, de asemenea, să confirme, pe scurt, că Moscova caută crăpături de slăbiciune și trece fără milă cu un tanc prin ele.

Trump a crezut că îl poate convinge, amăgi sau păcăli pe Putin. Încă nu a reușit să facă nimic din toate acestea. A pierdut simțitor în prima lor confruntare diplomatică directă. Pentru milioane de ucraineni, următoarea sa alegere le va defini viața. Își pierde interesul, aplică presiuni sau face din nou concesii? Este o perspectivă amețitoare.

Adversarul său nu se concentrează pe îmbunătățirea relațiilor cu adversarul de decenii al Rusiei, Statele Unite, sau cu actualul său președinte, Donald Trump, ci pe victoria în cel mai existențial conflict al său de la naziști încoace. Aceste perspective nu sunt deloc asemănătoare. Una este un joc de „artă" aplicat, iar cealaltă este o alegere existențială, conchide CNN.