• Tweet

Pe lângă sunetul deja familiar ale alarmelor antiaeriene, un nou zgomot inconfundabil este pe cale să intre în memoria colectivă a israelienilor: bufnetul înăbușit al exploziilor produse de interceptorii Iron Dome atunci când aceștia nimeresc țintele de pe cer.

Acest sistem antirachetă, devenit operațional în 2011, reprezintă însă doar unul dintre cele trei „straturi" ale scutului antirachetă al Israelului. Dar, în afară de Iron Dome, armata israeliană mai dezvoltă în paralel alte două sisteme: „Praștia lui David" (scut antibalistic de rază medie, care va înlocui în timp actualele sisteme antiaeriene Hawk și Patriot) și „Săgeata" (un scut antirachetă de rază lungă destinat cu precădere interceptării rachetelor balistice cu rază lungă de acțiune), informează Washington Post.

Peste 1.050 de rachete și proiectile au fost trase în ultimele zile asupra Israelului în cadrul ultimelor confruntări dintre evrei și palestinieni din Fâșia Gaza. Este cel mai mare atac cu rachete asupra Israelului, după ce armata israeliană a distrus o clădire din Gaza, considerată fief al mișcării Hamas. Oficialii militari israelieni susțin că 90% dintre acestea au fost interceptate cu succes de sistemul antirachetă Iron Dome. Acest nou conflict „asimetric" dezvăluie, în același timp, disproporția dintre cele două tabere: rachetele israeliene, al căror cost poate ajunge până la 100.000 de dolari/interceptor distrug rachete artizanale ori katiușe trase de Hamas și care costă câteva sute de dolari bucata, informează Forbes.

În conflictul din Gaza, tactica luptătorilor Hamas (inclusă de Comisia Europeană pe lista organizațiilor teroriste) împotriva sistemului sofisticat al Israelului se bazează pe folosirea în masă a cât mai multor rachete ieftine și ușor de produs. Conform BBC, Hamas dispune de un arsenal „uriaș", alcătuit din nu mai puțin de 7 tipuri de rachete sol-sol, cu raze diferite de acțiune. Multe dintre acestea sunt rachete artizanale, create în diverse ateliere și depozite din Fâșia Gaza - un veritabil program de „industrie locală" dezvoltat, conform oficialilor israelieni, sub directa asistență a experților iranieni.

De altfel, aceste arsenale și depozite au și fost ținta atacurilor armatei israeliene. Vineri, Israelul a lansat atacuri aeriene și tiruri de artileri împotriva unei rețele de tuneluri subterane din Gaza, folosite de gherilele Hamas, pe fondul atacurilor persistente cu rachete asupra orașelor israeliene. Una dintre cele mai răspândite rachete Hamas cu rază scurtă de acțiune (circa 10 km) este Qassam. Gherilele palestiniene mai folosesc rachete Quds (raza 16 km) și variante îmbunătățite de Grad (practic, „Katiușe" sovietice din anii '60-'70) care pot atinge 55 de kilometri.

În plus, Hamas mai deține inclusive rachete cu rază mai lungă de acțiune, precum modelele M-75 (rază: 75 km), Fajr (100 km), R-160 (120 km) și M-302 (200 km). Replica Israelului la atacurile Hamas a venit prin intermediul Iron Dome: un sistem de apărare antirachetă dezvoltat de firmele israeliene Rafael Advanced Defense Systems și Israel Aerospace Industries, cu sprijinul financiar și suportul tehnic al Statelor Unite. Procesul de interceptare a rachetelor de către Iron Dome este cvasi-automatizat: în momentul când un astfel de proiectil apare pe radarele Iron Dome, unitatea de comandă a bateriei analizează traiectoria proiectilului și „decide" dacă ținta „merită" să fie interceptată.

Fiecare sistem de lansare include 20 de interceptori Tamir, care au o rază de acțiune 40 de kilometri. În cazul în care racheta nu zboară drept și trebuie să „manevreze" în jurul țintei, această rază se scurtează, automat. Costul unui interceptor variază între 20.000 și 100.000 de dolari. Comparativ, o rachetă artizanală Hamas are un „cost de fabricație" estimat între 500-600 de dolari. Rachetele Al-Qassam sunt extrem de rudimentare: le lipsește orice fel de sistem de ghidare sau navigație: ele sunt, pur și simplu, lansate orbește, în salve, asupra țintelor (orașelor). Odată aflate în aer, totul se transformă într-o loterie.

Până acum, Iron Dome și-a dovedit eficiența în interceptarea proiectilelor Hamas. Dar, arată Forbes, Iron Dome, la fel ca orice alt sistem antirachetă are un „călcâi al lui Ahile": existența unui așa-numit „prag de saturație" (număr maxim de rachete), de la care sistemul este copleșit și nu mai poate face față simultan tuturor amenințărilor. Odată depășit acest „prag critic", vor exista rachete (sau proiectile) care vor trece „prin scut". De asemenea, aici intervine și un joc al numerelor: cât de repede și cât de multe rachete poate construi și lansa tabăra adversă, comparativ cu cât de repede le poți distruge sau cât de repede poți înlocui interceptorii trași cu unii noi.

Astfel, recentele atacuri ale Hamas pot fi privite, conform Forbes, și ca o tentativă a palestinienilor de a testa eventualele slăbiciuni ale Iron Dome și de a afla nivelul acestui prag de saturație. Deși nu este cunoscut numărul exact de baterii Iron Dome pe care le deține Israelul, publicația The Drive susține că, în 2014, planul armatei israeliene era să operaționalizeze cel puțin 15 astfel de sisteme. Astfel, o singură „baterie" Iron Dome constă în trei sau patru unități de lansare, fiecare prevăzută cu 20 de interceptori. Aceasta înseamnă, matematic, între 60 și 80 de interceptori/baterie.

În cazul în care vorbim despre minimum 15 baterii complet echipate cu câte patru unități de lansare, numărul total de interceptori gata de lansare este de 1.200. Conform publicației de specialitate The Drive, Iron Dome este, de fapt, un sistem C-RAM (Counter Rockets, Artillery, Mortars), destinat cu precădere interceptării katiușelor și rachetelor cu rază scurtă de acțiune ori a proiectilelor de artilerie clasică (obuze sau mortiere). Pentru amenințările cu rază medie și lungă de acțiune, inclusiv avioane, drone, sau rachete balistice cu rază medie și lungă de acțiune, Israelul are alte două sisteme separate, botezate „Praștia lui David" și „Săgeata".

Un prim test „pe viu" al „Praștiei lui David" a avut loc în 2018 ca măsură de precauție împotriva unor rachete balistice de tip SS-21 lansate de forțele guvernamentale siriene împotriva forțelor rebele. Rachetele au căzut în teritoriul sirian şi au fost lansate în cadrul conflictului sirian, potrivit unui comunicat militar, care nu explică dacă ele au fost doborâte de doi interceptori lansaţi de „Praştie". Conform Reuters, rachetele siriene au căzut deasupra teritoriului Siriei, iar unul dintre interceptorii „Praștiei lui David" s-a autodistrus deasupra înălțimilor Golan.

De menționat că progamul „Praștia lui David" este dezvoltat împreună cu firma americană Raytheon, care realizează și rachetele Patriot sau interceptorii folosiți în cadrul scutului de la Deveselu. În luna februarie a acestui an, Israelul și SUA au anunțat colaborarea în cadrul unui programului comun de dezvoltare a noului sistem de apărare antirachetă Arrrow-4 („Săgeata-4") ce include realizarea de noi interceptori antibalistici destinați a înlocui actualii interceptori Arrow-2 și Arrow-3, folosiți în cadrul scutului antirachetă destinat combaterii rachetelor balistice cu rază lungă de acțiune ale Iranului.

Astfel, Israelul încearcă să-și dezvoltă un sistem de apărare antiaeriană stratificată desfășurată pe trei straturi distincte: „Săgeata" este destinată interceptării de rachete balistice cu rază medie și lungă, „Praștia lui David" (numită în Israel și „Bagheta Magică") - pentru interceptarea rachetelor cu rază scurtă și medie și, în același timp, a avioanelor clasice, dronelor și a rachetelor de croazieră), în vreme ce Iron Dome e destinată interceptării katiușelor, obuzelor de artilerie și rachetelor cu rază mică de acțiune.