Xi Jinping şi Joe Biden vor discuta la summitul de la San Francisco despre „pacea şi dezvoltarea în lume"!
Postat la: 13.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său american Joe Biden vor discuta despre ‘pacea şi dezvoltarea în lume', cu ocazia summitului ce va avea loc în această săptămână la San Francisco, a comunicat luni Beijingul.
‘Cei doi şefi de stat vor avea un dialog aprofundat pe chestiunile strategice, generale şi direcţionale care privesc relaţiile între China şi Statele Unite, precum şi pe chestiunile esenţiale cu privire la pacea şi dezvoltarea în lume', a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Mao Ning, arătând că Bejingul refuză să ‘definească relaţiile China - Statele Unite în termeni de concurenţă'.
‘China nu se teme de concurenţă, dar ne opunem unei definiri a relaţiilor sino-americane în termeni de concurenţă', a adăugat ea, în briefingul de presă regulat. Biden şi Xi vor avea miercuri prima lor întrevedere după aproape un an, în marja summitului APEC (Cooperarea economică pentru Asia-Pacific) de la San Francisco, în California.
Cei doi vor discuta dosare bilaterale, regionale şi mondiale, precum şi modalităţi de ‘a gestiona concurenţa în mod responsabil', a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre. Întâlnirea de miercuri va avea drept obiectiv să ‘stabilizeze' relaţiile profund îngheţate, a indicat un înalt responsabil american, menţionând că nu se aşteaptă la rezultate majore.
Luni, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei chineze a îndemnat Statele Unite să ‘respecte în mod sincer preocupările rezonabile ale Chinei şi drepturile sale legitime la dezvoltare, mai degrabă decât să pună accentul doar pe propriile lor preocupări, dăunând intereselor Chinei'. ‘China nu încearcă să schimbe Statele Unite, iar Statele Unite nu ar trebui nici ele să încerce să modeleze sau să schimbe China', a adăugat Mao Ning.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cetatea New York cucerită de "tribul roșu" - o victorie anti MAGA sau un simptom? Ce va face "tribul verde"?
Vorbeam despre tribalizarea politicii actuale. Tocmai in USA cetatea "medievala" New York a fost luata de "tribul roșu" ...
-
Se schimbă ordinea mondială: Sistemul stabilit după al Doilea Război Mondial și-a încheiat ciclul de viață
Saptamana trecuta, a avut loc in Franța cel de-al 8-lea Forum pentru Pace de la Paris. Participanții au fost in principa ...
-
Tulsi Gabbard a recunoscut politica SUA de schimbare a altor regimuri din alte țări
Directorul Serviciilor Naționale de Informații ale SUA, Tulsi Gabbard, a recunoscut ca, in politica lui externa, Washing ...
-
Ucraina a dat o lovitură de mari proporții Rusiei: Au lovit lângă Moscova și au distrus conductele de petrol
Un atac ucrainean a provocat explozii si suspendarea operatiunilor la o conducta rusa de produse petroliere din regiunea ...
-
Este iminent un atac al SUA asupra Venezuelei: Marile nave de război au fost plasate la distanța de atac și se așteaptă doar semnalul lui Trump
Statele Unite și-au intensificat prezența navala in Caraibe, imaginile din satelit confirmand desfașurarea navelor USS I ...
-
Analiza: De ce încearcă elitele ruse să se apropie de Donald Trump. Care este adevărata țintă?
Președintele rus Vladimir Putin pare sa nu aiba nicio intenție de a tensiona relația cu omologul sau american, Donald Tr ...
-
Armistițiul care nu mai e! Premierul Netanyahu ordonă atacuri imediate și puternice în Gaza
Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a anuntat marti ca a ordonat armatei sa efectueze imediat „atacuri ...
-
După ce au prostit o lume intreagă ca s-ar fi certat dar au facut averi pe burse, Trump si cu Musk s-au impacat brusc: "Mi-a placut intotdeauna de Elon!"
Cearta dintre Elon Musk și Donald Trump pare ca ia sfarșit. Președintele Statelor Unite a anunțat luni ca a reluat legat ...
-
Vladimir Putin anunţă că testele pentru cea mai puternică armă construită vreodată au fost încheiate
Presedintele rus Vladimir Putin a anuntat, duminica, testarea finala reusita a unei rachete de croaziera rusesti cu prop ...
-
După Ungaria, acum și Germania se opune sancțiunilor împotriva companiilor rusești: schema gândită de Viktor Orban și Friedrich Merz
Ungaria lucreaza la posibile opțiuni pentru eludarea sancțiunilor SUA impotriva companiile petroliere rusești, a declara ...
-
Dacă nu s-a vazut cu Putin, Donald Trump anunta ca se va intalni cu Xi Jinping pe teren neutru
Presedintele SUA, Donald Trump, si presedintele chinez, Xi Jinping, vor face vizite de stat in Coreea de Sud saptamana v ...
-
Statele Unite condiționează ajutorul de 40 de miliarde de dolari acordat Argentinei de o ruptură clară cu China
Administrația Trump condiționeaza deblocarea unui ajutor financiar colosal de 40 de miliarde de dolari acordat Buenos Ai ...
-
Moscova nu crede-n lacrimi! Trump se plânge că Rusia nu incetează războiul din Ucraina si a impus sancțiuni: "Pacificatorul vorbăreț s-a angajat pe calea războiului"
Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil a starnit reacții cr ...
-
Vladimir Putin a oferit SUA un cadou neașteptat: un tunel pe sub strâmtoarea Bering!
Dupa recenta convorbire telefonica purtata de președinții Vladimir Putin și Donald Trump, relațiile dintre Moscova și Wa ...
-
Putin face un exercițiu nuclear apocaliptic după anularea întâlnirii cu Trump de la Budapesta. Sunt lansate rachete balistice intercontinentale și rachete de croazieră
Vladimir Putin a lansat miercuri, 22 octombrie, un exercițiu nuclear in timpul caruia au fost lansate rachete balistice ...
-
Există semne clare că Summit-ul de la Budapesta a fost anulat. O întâlnire directă Trump-Putin nu este în pregătire "în viitorul imediat"
O intalnire directa intre președinții Donald Trump și Vladimir Putin "nu este planificata in viitorul apropiat", a dezva ...
-
UE are un nou plan: Aderare fără drept de vot pentru noile țări care vor adera. Mișcare specială pentru Ucraina și Moldova
Uniunea Europeana ia in calcul ca mai multe țari sa adere fara drepturi de vot depline in prima faza, intr-o mișcare car ...
-
Bulgaria riscă să nu mai intre in zona euro după ce regimul de la Sofia îi deschide granița lui Putin pentru a ajunge în Ungaria
Bulgaria și-a semnalat disponibilitatea de a-și deschide spațiul aerian pentru președintele rus Vladimir Putin in cazul ...
-
Protestele anti-Trump - "No Kings" din SUA organizate de SOROS, ANTIFA, Partidul Socialist și LGBT-iști, după anunțul anchetării rețelei miliardarului de către FBI
Protestele anti-Trump din SUA sunt organizate de ONG-urile sponsorizate de Soros ca urmare a anunțului Administrației Tr ...
-
Incepe nebunia si de cealalta parte a planetei - Xi Jinping cere reunificarea cu Taiwanul - Mesaj către opoziția taiwaneză: "Să avansăm reunificarea națională"
Presedintele Chinei, Xi Jinping, a facut apel duminica la "avansarea reunificarii nationale", intr-un mesaj de felicitar ...
-
Întâlnirea dintre Trump și Zelenski a fost una extrem de tensionată: "Dialogul a mers rău", spun surse din interiorul Casei Albe
Ucraina nu poate spera sa primeasca rachete Tomahawk din SUA, a afirmat presa americana dupa ce presedintele Donald Trum ...
-
Viktor Orban a dezvăluit cum a reușit să-i convingă pe Donald Trump și Vladimir Putin să se vadă la Budapesta
Premierul maghiar Viktor Orban a explicat in detaliu care a fost secretul reușitei diplomatice prin care Donald Trump și ...
-
Acordul de pace din Gaza va fi rupt. Israelul și SUA vor relua bombardamentele pentru că Hamas nu respectă una dintre cele mai importante cerințe
Hamas promitea sa returneze Israelului toate cadavrele ostaticilor decedati, conform acordului privind Gaza, și, in acel ...
-
Polonia suveranistă și calul troian al SUA in UE se apropie de nivelul de trai al Regatului Unit. Ba chiar l-a depășit în anumite regiuni
Polonia se apropie rapid de Regatul Unit in ceea ce privește bogația pe cap de locuitor, iar unele dintre regiunile sale ...
-
Teoristii tot teroristi: Hamas preia rapid controlul total în Gaza după încetarea focului - lupte interne și epurări violente
La doar cateva ore dupa ce a fost anunțat un acord de incetare a focului menit sa puna capat unui conflict de doi ani cu ...
-
Vladimir Putin atacă Premiul Nobel pentru Pace, iar Donald Trump îi dă dreptate public
Presedintele rus Vladimir Putin a declarat ca Premiul Nobel pentru Pace si-a pierdut credibilitatea, castigand recunosti ...
-
Răspunsul surpriză al Rusiei la trimiterea rachetelor Tomahawk în Ucraina: Rusia trimite și ea rachete în Cuba
Ratificarea de catre Duma de Stat a Federației Ruse a acordului de cooperare militara dintre Rusia și Cuba poate fi cons ...
-
Copiii ar putea să-și aleagă genul indiferent de vârstă, conform noii strategii recomandate de UE privind "egalitatea LGBTQ+"
Copiii ar putea fi liberi sa-și aleaga sexul, conform noilor propuneri ale UE, conform unei noi strategii prezentate de ...
-
NATO pregătește un răspuns armat la războiul hibrid al Rusiei. Este luată în considerare inclusiv doborârea aeronavelor rusești
Aliații NATO discuta un raspuns mai puternic la acțiunile din ce in ce mai provocatoare ale lui Vladimir Putin, potrivit ...
-
Bani pentru arme nucleare. Hackerii lui Kim Jong-un au furat peste 2 miliarde de dolari în criptomonede doar în 2025
Cu trei luni ramase pana la finalul anului, 2025 se contureaza deja drept anul cu cele mai grave atacuri cibernetice lan ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu