• Tweet

Publicam azi, asa cum am promis, povestirea de pe locul III a Concursului EVZ/ Hai România, cu sprijinul ZiuaNews, care a fost anuntat in podcastul lui Robert Turcescu de joi, o emisiune a EVZ TV de mare popularitate.

Participantii au fost rugati sa dezvolte intr-o nuvela patania unei românce care a fost inselata online cu 1.500 de euro, crezand ca este in legatura cu Brad Pitt care s-ar fi indragostit de ea. Robert Turcescu a pus la bataie 1.000 de lei din fonduri proprii, Octavian Hoandra a plusat cu 500 de lei si un urmaritor fidel al emisiunii - dl Tătulescu - a adaugat si el 500 de lei, astfel premiul a ajuns la 2.000 de lei.

Locul I - 2.000 de lei i-a fost atribuit de juriu (Robert Turcescu, Octavian Hoandra, Bogdan Comaroni) Bristenei Arcuș cu "Dragoste si algoritmi", Locul II - Nicolae Badea cu "Noaptea unei veri de vis" și Locul III - Monica Alexandru cu "N-a avut noroc, săraca".

Mai multe amanunte, la finalul acestui video, timing 1:01:20... Povestirea de pe locul al III-lea, după Video

N-a avut noroc, săraca

Scotocește ușor stingheră după o caramea pe care o aruncase odinioară în geanta de vinil. O caramea cu lapte care acum se ascunde de ea, nepăsătoare și parșivă. Taman acum când totul îi e potrivnic.
A venit încă de dimineață, măcinată de zbuciumul nopților nedormite și năucită de cumplitul adevăr. Le-a povestit totul. De mai multe ori. Ori de câte ori au întrebat-o. La început, surescitată, n-a băgat de seamă privirile, pufniturile, chicotelile.
Acum stă de partea cealaltă a biroului și urmărește cum degetele acestea grase și scurte, se plimbă leneșe și geoaie pe tastatură, șovăielnice. Din când în când, polițistul se oprește cu mâinile suspendate deasupra tastelor și-i adresează întrebări scurte, privind-o pe deasupra ochelarilor. Pare iritat de spaniola ei smucită și-și încordează tot corpul ca s-o priceapă.
Pentru o clipă, uitându-se la pata mare de maioneză de pe cămașa lui, ea se înduioșează. Se vede în apartamentul lui , moștenit de la maică-sa. Mobilă veche, mileuri, poze cu el mic. Ea spală cămăși, de mână, semn al superiorității meștegului românesc față de lâncezeala occidentală. Le săpunește bine și le freacă străns de degetele ei noduroase. Să iasă curate ca spuma laptelui. Totul este liniștit ca o zi de duminică pe o uliță prăfuită. Se scutură însă brusc la gândul că odată cu visul asta domestic, ar veni și imaginea lui, de fiecare dimineață și de fiecare seară, privind-o șăgalnic și pofticios, cu ochii lui ca două mărgele înfundate de grăsime. Ah, nu! Hotărât lucru , ea nu !

Ajunsă în stradă respiră adânc și privește în jur. Constată că necazul ei n-a tulburat cu nimic ordinea firească a lucrurilor din această micuță și cochetă urbe spaniolă. Se oprește în fața unui mic magazin artizanal care vinde bucăți stranii de sticlă colorată și cârpe fistichii. Un gust puternic de amară invidie, de ură parcă, îi inundă gura la vederea cuplului de turiști care iese din magazin cu brațele pline. Mda, ea Nela ...ea n-a avut noroc.
Își verifică telefonul, dă câteva like-uri și pornește spre casă cu determinarea cuiva pe care-l așteaptă acasă o cutie întreagă de înghețată cu fistic.
Este răcoare în casă, dar ordinele sunt stricte, n-are voie să pornească centrala. Așa încât își strânge mai bine pe șoldurile largi ilicul din lână aspră pe care și l-a adus de acasă. Dona Alma doarme. Cu mințile rătăcind iar la vremurile de altădată, când era frumoasă.
Nela s-a întors în camera ei. Un pat cu o tăblie impunătoare de mahon, cu o saltea veche, pe arcuri. Un șifonier din același set cu patul, mare, pântecos, dar ros de carii și scârțâind cu jale. Pereții sunt tapetați cu ceva ce pare să fi fost cândva mătase roz. Îngălbenită acum de vreme, de apa scursă din pod și înflorită de un necruțător mucegai. O fereastră largă, cu cadrul din lemn, cu vopseaua jupuită, dă spre o grădină înghesuită de bălarii.
La început Nela plantase în grădină roșii, castraveți, pusese chiar câteva fire de varză și câteva cuiburi de cartofi. Încercase să domesticească grădina aceasta, mofturoasă ca o cucoană scăpătată , dar nu se prinsese nimic în umbra bolnavicioasă a casei ăsteia vechi.
Când venise pentru prima dată aici, fiica donei Alba se arătase ușor jenată de starea camerei, dar se scuzase ca acestea erau condițiile în toată casa. Dar Nela nu era nici speriată, nici nemulțumită. Orizontul acela îngust, întunecat și rece care i se arăta în față nu era cu nimic mai înfricoșător decât viața ei de până atunci. Și apoi era obișnuită să ia lucrurile exact așa cum veneau. Să privească viața crudă și rea, fără lamentări și văicăreli. Era convinsă că depresia era doar un răsfăț, un cuvânt inventat pentru bogați.
Lângă pat, pe un taburet ce ține loc de noptieră, stau câteva cărticele de rugăciuni, poza lui Arsenie Boca și poza lui. Un înger blond, abia ieșit din spuma oceanului, zâmbind americănește. EL. Brad Pitt.

Își aduce aminte și acum de ziua aceea de septembrie târziu când în fața curții lor din Petroșani, se oprise o mașină luxoasă din care coborâseră verișoara ei Marieta și soțul ei , Juan.
Un spaniol mărunțel, negricios. Cu borsetă și sandale. Părul cărunt, rar, pieptănat într-o parte să ascundă o chelie nemiloasă. O mustață contrastant de neagră întoarsă caraghios la vârfuri. Tăcut. Marieta, însă, spumoasă ca o șampanie bondă, toată numai voaluri și funde. Și aur. Mult aur. Vorbea mult, împrăștiat, se lăuda cu gesturi largi, exagerate.
Văzând-o pe Nela, la începutul celor 50 de ani ai săi, o tristă năruire a tot ce fusese vreodată feminin și gingaș în ea, cum stătea în fața ei, năucită, privind-o cu ochelarii aceia urâți, cu rama maro, Marieta se simți norocoasă, mărinimoasă, norocoasă, avută . Era înduioșată de vremurile în care plecau împreună de la întreprindere, în ziua de salariu, ca să-și cumpere cercei din plastic sau să mănânce o prăjitură. Își amintea parcă cu drag de anii socialismului înfierat când amândouă primiseră câte un apartament de la întreprindere și când cu optimism și înflăcărare urmau linia partidului.
Marieta simți o milă ca o repulsie față de Nela și se hotărî să o ajute. Mai ales că vecinii lui Jose aveau nevoie de o îngrijitoare pentru mama lor bolnavă și o rugaseră să le găsească pe cineva.
Măi fată, începu ea sfătoasă. Hai să-ți fac un pustiu de bine. Vii cu noi în Spania. Îți găsim vreo babă să ai grijă de ea. Pleci și tu de acasă, strângi un ban, cu timpul găsești un bărbat. Tu nu te uiți la tine? Ce-oi fi având de gând, să stai în bătătura maică-tii, așteptând pensia ei și moartea? Asta e, n-ai avut noroc, n-ai avut. Lasă că și tu ești încăpățânată. Toată întreprinderea ți-a zis să nu-l iei pe Vasile, că era bețiv și afemeiat. Ce credeai că ăla rămâne cu tine? Ai stat ca o proastă după o pereche de izmene. Și -acu' uite, tu dezghioci porumbi la țară și el se plimbă prin Europa, șofer pe tir. Trăiește cu o purisancă de pe la Modena, i-a făcut maică-sii palat, cu solar . Și el e tot bine, da' pe tine...te-a uitat viața în cotlonul asta. Uită-te la mine! Păi eu am fost deșteaptă, fato! M-am cărat la timp în Spania și sunt cucoană. Jose și ai lui au afaceri , bani. Mă respectă. Verdad Jose?
Jose nu înțelege o iotă , dar intuiește că idioata trăncăne vrute și nevrute despre el și ai lui și simte cum sângele lui latino dă în clocot.
Nela aude totul ca prin ceață. Lasă că știe ea. Își amintește cum îl privea Marieta pe Vasile. Ca o vulpe hoață. Pe sub rimelul gros, unduindu-se ca o șerpoaică. Îi spunea el Vasile că verișoara asta e ei nu era femeie cuminte. Dar că el o iubea pe ea, pe Nela, fată simplă de la țară, curată și vrednică. Și că erau multe care îi dădeau târcoale și chiar dacă ar mai fi greșit și el, că doar om era, tot la ea se întorcea. Pe urmă, uzina s-a închis, Vasile a luat drumul străinătății ca atâția alții. La început trimitea bani și venea de sărbători. Apoi cu timpul, s-au înstrăinat și el a rămas pe acolo. Viața și vreo muiere rea i l-au luat. Ce știe ea Marieta? Cu falca vânătă sub stratul gros de fond de ten...
Dar Nela a strâns din dinți, și-a lăsat mama plângând mărunțel în poartă și-a plecat. I-a zis bătrâna înainte de a o vedea urcată în limuzina spaniolilor:
Să fii cuminte, mamă! N-ai avut noroc, draga mamii, da' poate s-o milostivi bunul Dumnezeu, să-ți faci și tu un rost de-acuma. Și să apuc să te văd și eu înainte de a închide ochii.
N-avea să mai apuce. Dar murise cu satisfacția că din banii trimiși de Nela din Spania pusese o cruce nouă la mormântul bărbatului ei, mort de când era fata mică. De Sărbători și la Sfănta Mărie, primea întotdeauna pachet cu ciocolată, șampon și câte ceva de îmbrăcat. Dacă mai soseau vreo sută sau două de euro, le punea bine. Să aibă fata cu ce s-o îngroape....când o veni vremea.

Nela pășise pentru prima dată în Ourense acum 12 ani, privind toată frumusețea orașului ca orice alt om căruia viața grea și amară îi dau detașarea și indiferența de care are nevoie pentru a putea supraviețui și răului și binelui în aceeași notă de acceptare și resemnare.
Intrând în casa întunecată, rece, tichisită de vechituri și vechi fotografii ale unei splendide femei, o casă ca un cavou transformat în muzeu, în care dona Alma, văduva generalului De Gozo, țintuită acum la pat, păstra relicvele tinereții sale și ale mariajului său, Nela nu se sperie, nu se împotrivi și nu se revoltă. Înțelese pe loc la ce viață se înhăma și se abandonă acestei noi realități.
Într-o zi la măcelăria din colț se împrieteni cu o româncă. O roșcată fâșneață din Ardeal care îi instală pe telefon, Facebook-ul, Instagram-ul și, în cele din urmă, Tik Tok-ul. Râdea cu o poftă nemaivăzută că Nela n-auzise de lucrurile acestea.
Din clipa aceea, prin fereastra mică a telefonului, se deschisese pentru Nela o lume cât un univers. Colorat, gălăgios, prietenos. Cu oameni ca ea. Un univers în care prietenia și afecțiunea se obțin ușor, cu doar un like. Nela începu să aibă încredere în acestă nouă lume. Prinse curaj și postă la început doar câteva fotografii cu ea. Oameni complet străini îi lăsau inimioare sau comentarii amabile. Îi confirmau ceea ce aproape uitase despre ea. Ceea ce iubise, dar lăsase Vasile. Că și ea era o femeie drăguță, că prăjitura ei cu lămâie și cremă de vanilie era într-adevăr fabuloasă, că era gospodină și de casă. Cu timpul se descoperi a fi chiar sofisticată, îndrăzneață, senzuală, asumată cum citise ea prin revista Unica online. Și ce daca trecuse un pic de 60 de ani? Se prefigura, în sfârșit, un viitor și pentru ea.

Atunci apăruse el. Pe Tik Tok. Virtual și fermecător. Se gândea Nela, îmbătată de fericire, cât de bandit poate să fie destinul ăsta care după ce te trece prin chinuri și mizerii, într-o zi oarecare de toamnă, pe la orele târzii ale amiezii, face să apară în viața ta Brad Pitt.

Când i-a scris pentru prima dată, Nela a stat o clipă de gânduri. Îi promitea un card VIP, acces la evenimente, cadouri în bani. În toate problemele legate de bancă, facturi și, în general, în toate chestiunile financiare, Nela este deosebit de vigilentă. Cumpără doar de la reduceri, niciodată la preț întreg. Femeie sărmană care își chivernisește fiecare bănuț.
Așa încât mai întâi i-a cerut să-i demonstreze că e el. Și pe loc a și primit poza permisului lui de conducere. Scria negru pe alb : Brad Pitt, niște cuvinte englezești, California. Era chiar el, cel căruia îi era menită ea.
Destinul ăsta năzdrăvan...E drept că îl văzuse la aeroportul din București, în urmă cu vreo 10 ani. O fracțiune de secundă a durat contactul lor vizual. Magic și intens. Nu bănuia că și pentru el fusese la fel de puternică emoția, așa cum fusese pentru ea. Doar că pe atunci el era căsătorit cu vipera aia de Angelina Jolie. Nici el n-avusese noroc, săracul. Cât o fi umblat prin Hollywoodul ăla spurcat căutând o femeie bună, de casă. Cautând-o pe ea. Și ea își risipea zilele în casa asta, cu singurătatea asta care îi îngheța oasele.
Văzuse ea odată un documentar unde spunea că în zilele noastre poți găsi orice pe internet. Mai ales dacă ai banii lui Brad Pitt. Nu l-a descusut niciodată, ca să nu-l stânjenească, dar crede că știe cum s-au petrecut lucrurile. La aeroport el a pus repede un om din echipa lui sa facă rost de datele ei. Dar vrăjitoarea de Angelina a prins de știre și a furat plicul în care erau informațiile prețioase. Poate că l-a otrăvit pe angajatul lui loial ca să nu poată spune adevărul. Anii au trecut, el tot la ea se gândea. Până la urmă, istovit de dorință, a divorțat și s-a hotârât să o caute. A cercetat listele cu toți pasagerii din toate zborurile din acea zi. A fost nevoie de ani de zile, de detectivi și de multă răbdare. Dar algoritmul căutase neîncetat și o găsise pe Tik Tok. Nela62. Tot destinul bietul de el, cum a legat el firele și cum a reunit doi îndrăgostiți.
Primele două săptămâni au fost un delir. Și tot destinul făcuse ca dona Alma să lipsească două săptămâni fiind internată în spital pentru niște analize. Nela se trezea și adormea cu mesajele lui de iubire înflăcărată. I love you, I miss you ( când se vor casători vor trebui să găsească negreșit un traducător). Nela merse atât de departe cu gesturile ei de femeie îndrăgostită încât se fotografiase cu câteva din kimonourile din mătase ale doniei Alma, cu șalurile ei din pene de struț și îi trimise iubitului ei, aceste fotografii fascinante, tulburătoare.
Lucrurile se precipitau cu rapiditatea cu care creștea iubirea lor. Într-o zi, Brad îi trimise o fotografie cu o casetă plină de bijuterii și teancuri de dolari. Îi ceru adresa și o informă ca îi va trimite acestă dovadă a iubirii lui. But Brad, too much ( zise google translate). No, my love. You only pay tax, zise Brad. Ok, my love, acceptă cu cuminte resemnare Nela.
Era firesc sa plătească și ea măcar atâta lucru, taxele vamale. Pentru ea 1300 de euro nu era deloc o sumă mică. Îi strânsese cu chin, din renunțări și umilințe. Dar n-ar fi vrut în ruptul capului ca Brad să creadă că este vreo oportunistă. Avea el destule pe interes la el, în Hollywood. Păi sunt atâtea femei care nu primesc de la bărbații lor vreo floare măcar ( cum era măgarul de Vasile care nu doar că nu-i dăruia vreun mărțișor de 1 Martie dar avea pretenția sa-i dea și chenzina ei s-o bea) și ea să nu plătească 1300 euro taxe vamale pentru un cadou care ar fi făcut-o pe Marieta să crape de ciudă?
Achită de îndată taxele prin MoneyGram și merse să ridice pachetul. Doar că nu era nici urmă de vreun pachet. Simți pentru prima oară în mulți ani o întepătură care îi strânse inima de durere. Îi scrise într-un suflet lui Brad : My love no packet. Și el îi răspunse cu o inimioară: No problem my love. Just sent 3000 euro, i sent to your house.
Înțelese că era un furtișag. Brad, ca un gentelment, nu ar fi avut niciodată lipsa de delicatețe și tact încât să-i ceară mai mulți bani pentru greșeala vreunuia dintre angajații lui. Și apoi....ea nici nu avea 3000 de euro.
Se năruiră dintr-o dată călătoria în California, vizita cu Brad Pitt de Crăciun la Petroșani să-l vadă rudele, casa cu servitori din Hollywood, petrecerile de la Oscar, mersul cu el de mână, cu o mașină luxoasă și ea cu o rochie superbă la nunta băiatului Marietei, din vară, nopțile dormind în brațele lui calde și vânjoase ca în filmul ăla cu Troia, ea spălând de mână cămășile lui albe. Și un sentiment cumplit, de singurătate disperată o inundă ca apa neagră și plină de mâl din coșmarurile ei. De parcă nu ar mai fi urmat nimic după asta. Hoțul ăsta, hoțul ăsta nu îi furase doar banii, dar îi luase și iluzia ultimului ei vis, cel din urmă. Cel mai frumos. Ea, care și așa n-avusese niciodată noroc. Și de asta se hotărâse să meargă la poliție.

De la toate isprăvile astea au trecut deja câteva săptămâni bune. Poliția i-a confirmat că este un caz de fraudă și încă investighează. Ba mai mult, au căutat-o și de la televiziune. Iar tușa Anica i-a dat de veste că despre ea s-a scris și în țară. Așa, să vadă Marieta că orice ar fi, tot ea este vedetă.

S-a diluat durerea, a ascuns-o bine înăuntrul său laolaltă cu toate visele destrămate, cu nenorocul, cu destinul ăsta mincinos și rău. Dona Alma viseaza petrecerea aceea când ea a purtat rochia aceea lunga, smarald, iar generalul uniforma de gală. Cât de frumoși erau și cât de norocoși au fost.
Nela soarbe din cafea și deschide din nou ecranul telefonului. Postează o reteță de prăjitură cu mere. Like-urile încep să curgă. Nela zâmbește.
Între timp, în Filipine, într-o zi de duminică, pe o uliță prăfuită, la o masă cu două scaune din plastic roșu, Brad Pitt tastează : Hello my love.

Monica Alexandru