Legea privind plata pensiilor private, declarată neconstituțională. CCR a a admis sesizările ICCJ și AUR
Postat la: 25.11.2025 | Scris de: ZIUA NEWS
CCR a decis că legea privind plata pensiilor private este neconstituțională. Magistrații au admis sesizările Instanței Supreme și AUR în legătură cu retragerea banilor din Pilonul II.
Curtea Constituțională a României a admis, marți, sesizările în legătură cu legea privind plata pensiilor private. Judecătorii Instanței supreme au sesizat CCR în legătură cu proiectul de lege privind plata pensiilor private din piloanele II și III.
Proiectul a fost adoptat la jumătatea lunii octombrie de Parlament și prevede că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul II - pilonul obligatoriu administrat privat - vor primi inițial doar 30% din sumă, iar restul va fi eșalonat pe opt ani și, prin excepție, bolnavii cu afecțiuni oncologice pot beneficia de toată suma printr-o singură retragere.
Totodată, pot primi toată suma, sub formă de plată unică, persoanele care au un fond mai mic decât contravaloarea a 12 indemnizații sociale lunare. Judecătorii de la Instanța supremă, convocați în cadrul Secțiilor Unite, au decis, în unanimitate, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la mai multe aspecte de neconstituționalitate.
Potrivit magistraților, cetățenii au dreptul să aibă o lege clară, previzibilă și predictibilă cu privire la drepturile lor la pensie și este în interesul societății ca legea să fie examinată de Curtea Constituțională înainte de promulgare, iar în măsura în care se vor impune corecții, acestea să fie făcute înainte să genereze efecte în masă.
Magistrații susțin că din examinarea prevederilor acestei legi se ajunge la concluzia că nu sunt respectate criteriile de accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate și nici principiile legalității și proporționalității în reglementarea infracțiunilor și contravențiilor prevăzute de legea adoptată în Parlament. Și AUR a sesizat instanța constituțională în legătură cu actul normativ, susținând că „Guvernul Bolojan fură pensiile românilor din Pilonul II și III".
„Dacă ar fi fost un proiect legislativ cu adevărat pentru binele contribuabililor, parlamentarii AUR ar fi votat „pentru" adoptare, însă inițiativa legislativă reprezintă doar o încercare perfidă a partidelor aflate la guvernare de a fura banii munciți ai contribuabililor români.
În forma actuală a proiectului legislativ, cei care sunt adevărații beneficiari ai modificărilor sunt, în primul rând, administratorii fondurilor, care vor încasa comisioane de 0,21% - 0,27%, câștigând cât mai mulți bani dacă aceștia rămân cât mai mult timp în conturi. Iar, în al doilea rând, principalul câștigător este statul român, care a găsit un colac de salvare pentru un sistem care se împrumută constant, fără limite, la dobânzi uriașe", susținea AUR, scrie Agerpres.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
A apărut și Ideologul lui Xi: Zheng Yongnian l-a îndemnat pe liderul Chinei să se implice în război ca să nu ajungem "într-o nouă eră a dezordinii"!
Ideologul Zheng Yongnian (64 de ani), cel mai important consilier chinez al puterii de la Beijing și autor al biografiil ...
-
Primăvara vrajbei noastre. Cine conduce de fapt România?
Romania traverseaza un moment tot mai greu de definit in termenii clasici ai democrației. Nu doar pentru ca instituțiile ...
-
Zelenski joacă la "next level": drone scoase la imprimanta 3D la schimb cu sisteme americane de apărare anti-aeriană
Ucraina tocmai a desfașurat soldați anti-drone in Qatar, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudita. Țara pe care Rusia o b ...
-
Astrologie pură: România și implicarea ei în WW3. Urmează atragerea mai multor țări și crearea de "tabere" pe sistemul: "Dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea"
Toate planetele in Berbec din tranzit sunt pe ASC ul țarii, imaginea noastra pusa in lumina unui razboi chiar de "președ ...
-
Cum pot combina exercițiile fizice cu suplimentele pentru articulații pentru o recuperare mai eficientă și o mobilitate mai bună?
Exercițiul fizic și suplimentele pentru articulații funcționeaza cel mai bine atunci cand sunt folosite impreuna. Mișcar ...
-
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
Armata israeliana (IDF) a afirmat joi ca a lovit recent o instalatie nucleara iraniana unde regimul lucra la „capa ...
-
Ce se întâmplă cu zahărul din sânge dacă bei gel de Aloe Vera zilnic? Iată cum influențează această plantă metabolismul și echilibrul glicemic
De mii de ani, Aloe Vera ocupa un loc de cinste in farmacopeea naturala a multor culturi, de la egiptenii care o numeau ...
-
TOP 8 sfaturi practice pentru a reduce stresul când călătorești cu multe bagaje
Calatoriile cu avionul pot fi o adevarata aventura, insa atunci cand ai multe bagaje, stresul iși poate face simțita pre ...
-
Trump, Netanyahu si Khamenei sunt motivați de eclipse: Impactul aspectelor astrale în timpul unui moment istoric - Iran
În timpul primelor eclipse ale anului 2026, lumea a fost martora unui episod geopolitic de o violența extrema: un ...
-
Va fi acuzat de crimă de război, ca Putin și Netanyahu? Trump se confruntă cu concluziile unei anchete care arată că SUA au bombardat o școală de fete din Iran
O eroare a armatei americane in coordonatele unei tinte se afla la originea bombardarii unei scoli de fete, la Minab, in ...
-
Papa Leon a stabilit că "poporul ales" sunt catolicii și nu evreii. Lumen Gentium stabilește că Biserica este "poporul lui Dumnezeu"! VIDEO
Cu titlul "Biserica popor al lui Dumnezeu" cateheza Papei Leon al XIV-lea, din cadrul audienței generale de miercuri, 11 ...
-
Erika Kirk e oficial aeriană: Văduva lui Charlie Kirk a fost numită de Trump consilieră în Academia Forțelor Aeriene a SUA
Erika Kirk, vaduva activistului Charlie Kirk, ucis in toamna anului trecut, a fost numita de președintele american Donal ...
-
Un F-15 american a fost doborât la sud de Teheran: Niciun avion de vânătoare să nu se mai poată apropia vreodată. Navele americane s-au depărat la 700 de km de coastă
www.stiripesurse.roAdjunctul comandantului Gardienilor Revolutiei iranieni, contraamiralul Ali Fadavi, a declarat miercu ...
-
Cel mai negru scenariu pentru România dacă americanii vor lansa atacuri de la Kogălniceanu: Iranul amenință cu rachete balistice care aduc iadul pe pământ
O eventuala dislocare de avioane și trupe americane in Romania, in contextul conflictului din Orientul Mijlociu, ar pute ...
-
Consumul efectiv s-a prăbușit în România: Oamenii au intrat în zona de austeritate și cheltuie tot mai puțin
Romanii au strans cureaua considerabil in prima luna a anului 2026. Conform celor mai recente date publicate astazi de I ...
-
Paște fără Lumina Sfântă de la Ierusalim? Războiul a închis bisericile și a anulat pelerinajele de la Mormântul Sfânt
Razboiul din Orientul Mijlociu, in care este implicat și Israelul, adancește o ipoteza care poate deveni realitatea anul ...
-
Iranienii au scos din joc printr-o metodă banală temutele sisteme Patriot: acum inclusiv americanii le-au copiat stilul
Statele Unite au inceput sa foloseasca o drona de atac ieftina, inspirata de modelul iranian Shahed-136, intr-un semn al ...
-
Vine Super El Nino cu temperaturi apocaliptice: Cu ce este diferit față de El Nino și la ce să ne așteptăm în următoarea perioadă
Experții avertizeaza ca exista tot mai multe semne ca fenomenul Super El Niño ar putea sa se formeze in lunile ur ...
-
SUA vor să trimită militari și avioane de luptă în România. Baza Kogalniceanu va fi folosita pentru alimentarea avioanelor care bombardeaza Iranul
Statele Unite ale Americii vor sa trimita avioane de lupta și militari la baza aeriana Mihail Kogalniceanu. Prezența ace ...
-
Un satelit arată cum un râu plin cu pietre prețioase și „muntele roșu-alb" formează un uriaș „Y" peste un fort cu artefacte antice
O fotografie surprinsa din satelit in 2025 arata un uriaș „Y" in mijlocul Deșertului Taklamakan, acolo unde un rau ...
-
De ce plătește lumea un conținut care altfel se găseste gratuit? Iată cum funcționează economia OnlyFans
În 2024, utilizatorii platformei OnlyFans au cheltuit 7,2 miliarde de dolari pentru a vedea conținut pe care nu il ...
-
Suspiciuni de spionaj la Londra: Noul lider al Iranului deține 11 vile pe „Strada Miliardarilor" și apartamente în locații sensibile
Noul Lider Suprem al Iranului este un dezvoltator imobiliar londonez de top: Mojtaba Khamenei, fiul ayatollahului ucis i ...
-
Diplomat din Iran, atac la adresa Ursulei von der Leyen: „Lasă ipocrizia. Ți-ai făcut o carieră stând de partea greșită a istoriei"
Purtatorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe al Iranului, Esmaeil Baghaei, a lansat un atac dur la adresa șef ...
-
Ziceau ca e teoria conspiratiei: S-a aflat cum se fac mega-cheagurile de sânge provocate de vaccinul împotriva Covid-19
Cercetatorii au dezlegat misterul cheagurilor de sange aparute dupa vaccinurile anti-COVID. O echipa internaționala din ...
-
Trump făcut de rușine: New York Times prezintă dovezile - SUA a lovit Școala de Fete din Minab cu o rachetă Tomahawk
Ziarul american a folosit o inregistrare video publicata duminica de agenția de știri iraniana Mehr, in care se vede cum ...
-
Alexander Dughin susține că: Iran - Ultima luptă împotriva lui Baal
Atacul americano-israelian asupra Iranului semnaleaza prabușirea dreptului internațional și o noua era in care politica ...
-
SUA nu mai fac față și cer ajutorul Ucrainei. Kievul reactionează prompt și trimite trupe pentru bazelor militare americane din Iordania
Ucraina a trimis drone interceptoare și o echipa de specialiști pentru a ajuta la protejarea bazelor militare americane ...
-
Donald Trump este în miezul unui scandal uriaș: Și-a folosit funcția pentru a influența o mega tranzacție
Presedintele american Donald Trump a cumparat obligatiuni ale companiei Netflix in valoare de peste 1,1 milioane de dola ...
-
Intrăm într-o criză fără precdent: Puternicul grup G7 nu reușește să ajungă la o înțelegere. Se complică situația la nivel mondial
Tarile G7 au declarat ca sunt pregatite sa ia „masurile necesare" pentru a sustine aprovizionarea globala cu energ ...
-
S-a întors prima mare civilizație extraterestră: NASA a trimis 2500 de meduze în spațiu și au revenit 60.000
NASA a trimis aproape 2.500 de meduze pui in spațiu in 1990 și le-a adus inapoi pe Pamant inmulțite la 60.000. Experimen ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu