Trei universități private din București, Timișoara și Brașov in pericol de a fi desfiintate
Postat la: 06.10.2017 |
Mnisterul Educației Naționale vrea să desființeze trei universități private din București, Timișoara și Brașov, punând în dezbatere publică proiectele de lege în acest sens.
Potrivit acestora, Universitatea „Mihai Eminescu" din Timișoara și Universitatea Financiar Bancară din București au primit calificativul „lipsă de încredere" din partea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) în 2013 și, respectiv, 2014, pentru nerespectarea standardelor de calitate, în timp ce la Universitatea „George Barițiu" din Brașov nu mai funcționează nicio specializare și niciun program de studii universitare. Universitatea „Mihai Eminescu" din Timișoara a fost înființată în 2005, având în componență Facultatea de Management Turistic, Hotelier și Comercial, cu specializarea Economia comerțului, turismului și serviciilor, cu predarea în limba română, scrie News.ro.
Potrivit expunerii de motive a proiectului, Universitatea a fost sub monitorizarea specială a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) în perioada septembrie 2013 - martie 2014, iar raportul de evaluare a concluzionat lipsa cadrelor didactice și activitatea necorespunzătoare a secretariatului.
"Acoperirea cu cadre didactice titulare este deficitară, gradul total de ocupare este de 32% la nivel de universitate. Pe cele 22 de posturi normate sunt 7 cadre didactice titulare: 1 conferențiar, 5 lectori și un asistent. Sunt cadre didactice care esfășoară activități la 6, 7 sau chiar 9 discipline,susținând activități didactice pentru care nu au competențe. Activitatea organizatorică și de secretariat a universității este necorespunzătoare la majoritatea capitolelor", se arată în expunerea de motive a proiectului.
În perioada 17-19 octombrie 2012, a avut loc evaluarea externă a calității academice din Universitatea "Mihai Eminescu" din Timișoara, iar în ședința de aprilie 2013, Consiliul ARACIS, a avizat acordarea calificativului „lipsă de încredere". Ministerul precizează că, până în 2014, ARACIS nu a primit nicio solicitare din partea Universității pentru schimbarea calificativului. „În raport cu cele constatate în urma verificărilor efectuate, în cadrul Universității "Mihai Eminescu" din Timișoara nu se poate desfășura un proces de învățământ superior de calitate, care să asigure studenților o pregătire socio - profesională temeinică", mai spune ministerul.
Universitatea "Mihai Eminescu" din Timișoara a intrat, în 2014, în lichidare cu toate programele / specializările de studii de învățământ universitar, astfel că în anul universitar 2017-2018 nu mai funcționează nici o specializare /program de studii universitare, la nici un an de studii, la nici o formă de învățământ, la nicio locație din țară sau străinătate. „Prin urmare Universitatea "Mihai Eminescu" din Timișoara se desființează ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ", se arată în proiect.
Studenții care nu și-au finalizat studiile pot fi înmatriculați la alte universități autorizate provizoriu sau acreditate care au specializări din același domeniu de licență. De asemenea, arhiva universității va fi păstrată la Arhivele Naționale ale României, Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale. În ceea ce privește Universitatea Financiar Bancară din București, ea a fost înființată în 2009 și are în componență Facultatea de Management Financiar, cu specializarea Finanțe și Bănci.
În perioada septembrie 2013 - martie 2014, Universitatea a fost sub monitorizare specială, care a vizat asigurarea respectării standardelor legale de calitate specifice învățământului superior, privind întreaga activitate didactică, de cercetare științifică, financiară, administrativă, de finalizare a studiilor și de eliberare a actelor de studii. Din raportul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a rezultat că universitatea nu a elaborat un plan de măsuri pentru soluționarea observațiilor ARACIS, care au vizat nerespectarea standardelor de calitate și acordarea calificativului "Neîncredere".
„În conformitate cu art.17 din OUG nr.75/2011, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, a informat Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice referitor la aplicarea prevederilor legale, în vederea inițierii unei hotărâri a Guvernului în vederea intrării în lichidare", explică ministerul, precizând că specializările/programele de studii universitare de licență din structura instituției de învățământ superior au intrat în lichidare începând cu anul universitar 2014 - 2015, astfel încât în anul universitar 2017 - 2018 nu mai funcționează nicio specializare.
Cea de-a treia universitate pe care ministerul vrea să o desființeze este Universitatea "George Barițiu" din Brașov. Confrom proiectului, universitatea a fost înființată în 2002, cu două facultăți: Facultatea de Drept, specializarea Drept, cu predare în limba română și Facultatea de Științe Economice, specializarea Economia comerțului, turismului și serviciilor, cu predare în limba română. Anul trecut, conducerea Universității a comunicat ministerului decizia Asociației "Societate Ateneul Român", filiala Brașov, de a desființa instituția.
„Având în vedere prevederile legale în vigoare cu privire la desființarea unei instituții de învățământ superior acreditate și înființate prin lege, începând cu anul universitar 2016-2017, prin H.G. 376/2016, Universitatea "George Barițiu" din Brașov a intrat în lichidare cu toate programele / specializările de studii de învățământ universitar. Astfel în anul universitar 2017-2018 nu mai funcționează nici o specializare /program de studii universitare, la nici un an de studii, la nici o formă de învățământ, la nici o locație din țară sau străinătate", spune ministerul, adăugând că, studenții și absolvenții fără diplomă care au fost înmatriculați la specializări/programe de studii universitare din cadrul Universității "George Barițiu" din Brașov, au dreptul să finalizeze studiile conform prevederilor art.361, alin.(5) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu