Un bărbat din județ este judecat după ce a urmărit cu buldozerul soțul amantei sale
Postat la: 11.07.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Individul a fost condamnat la o amendă penală de 4.000 de lei în primă instanţă, însă, deşi cazul e tocmai din 2014, judecătorii nu reuşesc să îl tranşeze definitiv. La mijloc par să fi fost nişte probleme amoroase.
Un dosar incredibil de distrugere şi ameninţare bate pasul pe loc pe rolul instanţelor ieşene. Procesul în care un om de afaceri din zona Tomeştiului, Mihai Chirtea, este acuzat că a ameninţat cu moartea un bărbat cu care se afla în duşmănie, lovindu-i inclusiv maşina cu pietre, a fost amânat încă o dată de magistraţi, următorul termen urmând a avea loc abia în toamnă. Chirtea a fost condamnat recent la o amendă penală de 4.000 de lei.
Magistraţii au finalizat şi motivarea, din documentul obţinut de ziar reieşind că între acesta şi victima din dosar, Vasile Bordeianu, exista la momentul faptelor o situaţie conflictuală „generată de presupunerea persoanei vătămate cu privire la existenţa unei relaţii sentimentale între inculpat şi fosta soţie a persoanei vătămate." Pe acest fond tensionat, pe 19 februarie 2014, Chirtea a observat o maşină condusă de Bordeianu, în apropierea barierei de la Tomeşti.
Afaceristul ar fi aruncat cu pietre către maşina lui Bordeianu, după care a intrat în sediul firmei sale, a luat o volă, şi a început să îl urmărească pe duşmanul său. Scenele au fost filmate, înregistrarea fiind depusă la dosar. „Mai constată instanţa că starea conflictuală preexistentă între părţi şi conduita manifestată de acestea anterior incidentului din prezenta cauză penală conduc la concluzia că orice moment în care se întâlneau reprezenta o ocazie de confruntare între cele două persoane, având o intensitate mai mare sau mai mică în funcţie de circumstanţele concrete în care aveau loc întâlnirile", au arătat judecătorii, în motivare. Următorul termen al procesului va avea loc abia pe 25 septembrie, când ar urma să se administreze mai multe probe.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Câți amanți a avut în realitate Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș chiar în fața angajaților
Cunoscută și sub numele de "regina-bărbat" datorită temperamentului său energic, s-a născut la Eastwele Park-Kent, în Anglia, pe 29 octombrie 1875. Cu trei prenume - Maria Alexandra Victoria - aparținea Casei de Saxa-Coburg și Gotha.
-
Numărul cadavrelor abandonate în morgi a crescut spectaculos în Canada. Costurile înmormântării reprezintă principalul motiv
Câteva provincii canadiene au înregistrat un salt al numărului de cadavre nerevendicate în ultimii ani, rudele defuncților invocând costurile înmormântării pentru a nu ridica trupurile de la morgă, informează Reuters.
-
Piedone a atribuit 11 contracte de 1,9 milioane lei în numai 3 ore, fără licitație, către o firmă a familiei Flutur căreia îi mai dăduse 1 milion cu o luna-n urmă
În 30 aprilie 2024, firma Geca Impex PM a primit de la Primăria Sectorului 5, în mai puțin de 3 ore, 11 contracte în valoare totală de aproape 1,9 milioane lei. S-au cumpărat leagăne, balansoare, mobilier urban, echipamente de fitness și lucrări de reparație la terenurile de sport.
-
O instanță din SUA a decis că părinții nu-și pot retrage copiii mai mici de clasa a 5-a de la orele LGBT+
Părinții din districtul școlar Maryland nu-și pot retrage copiii de la curriculumul LGBT+, potrivit FoxNews. Un tribunal federal a susținut politica districtului școlar. Acesta nu permite părinților să-și retragă copiii K-5 din curriculumul despre identitatea de gen și sexualitate. K-5 include copiii de la grădiniță până în clasa a 5-a.
-
Ceremonie de arborare a steagului LGBT la Comisia Europeană. Ursula: Azi și în fiecare zi, sunt mândră să fiu alături de comunitatea LGBT
Comisia Europeană a arborat steagul LGBTQ în fața sediului său de la Bruxelles. „Astăzi și în fiecare zi, suntem alături de comunitatea LGBTIQ+", a transmis, pe Facebook, Comisia Europeană.
-
Lista muzeelor care vor fi deschise la ediția aniversară Noaptea Muzeelor. Evenimentul este umbrit de greve și proteste
Organizatorii au anunţat că sâmbătă, la evenimentul Noaptea Muzeelor, vor fi deschise 253 de obiective în toată ţara, cu cele mai multe în Bucureşti - 55, la Iaşi - 34, Târgu Mureş - 22 şi în Cluj-Napoca - 18.
-
Novak Djokovic a avut nevoie de wild-card. Ce-a ales să facă înainte de Roland-Garros
Numărul unu mondial, Novak Djokovic, a primit o invitaţie din partea organizatorilor turneului ATP 250 de la Geneva (19-25 mai), în săptămâna premergătoare turneului de la Roland Garros (26 mai-9 iunie), unde îşi va apăra titlul.
-
CTP i-a dat răspunsul lui George Simion: "E limpede că o să mă apuc să împușc oameni..."
Evenimentul tragic din Slovacia, unde premierul Robert Fico a fost rănit grav prin împușcare de către un scriitor, a provocat un schimb de replici între președintele AUR, George Simion, și jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
-
Ultima șansă de a pedepsi crimele Securității. Fiul disidentului Gheorghe Ursu: "Am depus sute de documente"
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și familia disidentului Gheorghe Ursu au formulat apel împotriva deciziei Curții de Apel de a rejudeca dosarul deschis pe numele torționarilor Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 4.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 5.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 6.Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 9.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 10.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu