De ce nu e anchetat „Brichetă" Diaconu de Poliţie şi Parchet pentru Ekeng?
Postat la: 09.05.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Moartea surprinzătoarea a fotbalistului camerunez Patrick Ekeng legitimat la Dinamo Bucureşti a readus în prim plan jocurile murdare din fotbalul românesc regizate de către Comisia Centrală a Arbitrilor condusă, în scripte, de grecul Kyros Vassaras, dar în realitate de către Alexandru Diaconu, mai cunoscut ca „Brichetă" Diaconu.
Un episod mai puţin cunoscut care a prefaţat această tragedie s-a petrecut cu o zi înainte de Paşte la meciul dintre Poli Iaşi şi Petrolul Ploieşti. Minutul 84, scorul 0-0 , meciul este anost, n-avea sare şi piper. Fundaşul central al Petrolului Ploieşti, Constantin Mișelăricu, suferă o lovitură puternică după un contact cu atacantul ieşean Golubovici şi cade secerat pe gazon. Abitrul central Dragoş Istrate opreşte jocul şi se îndreaptă în sprint către jucătorul căzut. Mișelăricu este aproape inert şi livid la faţă. Centralul observă că jucătorul petrolist nu mai are respiraţie şi este pe cale să-şi înghită limba. Îi dă primul ajutor, adică reuşeşte să blocheze înghiţirea limbii, după care apare medicul echipei ieşene, pentru că Petrolul nu avea medic, care-i dă primul ajutor jucătorului petrolist.
Între timp, centralul Dragoş Istate face semn ambulanţei de la marginea terenului să între pe gazon şi să-l preia pe Miselaricu, dar acesta insistă să rămână pe tren ca săpoată continua jocul. După câteva momente de parlamentari, Mișelăricu a fost consultat de medicii de pe ambulanţă şi i se permite de către central să revină pe teren. La sfârşitul meciului, arbitrul Dragoş Istrate solicită raportul medical al celor de la ambulanţă în care se menţionează foarte clar în ce a constat intervenţia şi documentul este ataşat la raportul de joc care, ulterior, a ajuns la Comisia Centrală a Arbitrilor. Dar, conducerea Comisiei Centrală a Arbitrilor, adică grecul Kyros Vassaras şi Alexandru „Brichetă" Diaconu, a considerat că centralul Istrate a exagerat în modul cum a intervenit la accidentarea lui Mișelăricu de la Iaşi, adică mai pe româneşte, s-au şters la fund cu raportul medicului de pe ambulanţa de la Iaşi.
Ca atare, ulterior, s-a petrecut un eveniment incredibil. În loc să prelucreze cazul de la Iaşi ca exemplu de urmat, „Brichetă" Diaconu şi grecul Vassaras au recomandat arbitrilor ca atunci când mai există o asemenea situaţie ca cea de la Iaşi, arbitrul central să nu mai intervină la jucătorul faultat ci să se poziţioneze la circa 10 metri de locul respectiv. Urmarea? La meciul Dinamo- Viitorul, după ce Ekeng a căzut secerat la pământ, în loc să intervină rapid pentru prim ajutor, centralul Florin Marcu s-a îndepărtat de locul accidentului şi a făcut semn echipei medicale să între pe teren. Ce a urmat se ştie. Patrick Ekeng s-a înălţat la ceruri, şi imediat au început acuzele la adresa celor de pe ambulanţă şi a medicului echipei Dinamo. Adică scandal şi circ mediatic. Însă, nimeni n-a catadicsit să-l între pe abitrul Florin Marcu, care în viaţă de zi cu zi este medic balneolog la Băile Felix, de ce nu a intervenit prompt pentru primul ajutor. Ba mai mult, când jucătorii i-au cerut să întrerupă meciul, răspunsul acestuia a fost: „Mă luaţi la mişto?!".
Incredibil! Un medic a refuzat să acorde primul ajutor unui jucător care se zbătea între viaţă şi moarte. Adică, medicul Florin Marcu a încălcat jurământul lui Hipocrate doar ca să ţină cont de recomandările lui „Brichetă" Diaconu şi să nu fie sancţionat de Comisia Centrală a Arbitrilor?! Inimaginabil! Cum mai poate medicul Florin Marcu să se numească medic şi să mai profeseze când a călcat în picioare jurământul lui Hipocrate care spune clar: „Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă"?! Se va sesiza oare Colegiul Medicilor din România vis a vis de atitudinea incredibilă de nepăsare a medicului balneolog Florin Marcu? Greu de crezut. Însă, poate Poliţia Română şi Parchetul General vor avea curiozitatea să vadă că din cauza unor şmenuri ordinare regizate de şmecherii intangibili de la Comisia Centrală a Arbitrilor un fotbalist a murit cu zile doar că ei să fie mai catolici decât Papa, adică să nu îşi piardă privilegiile. Trist, dar adevărat! Dar, oare câţi fotbalişti mai trebuiesc să moară pe terenurile din România ca să se pună stop amatorismului, diletantismului şi escrocheriilor medicale din sportul românesc?
Ion Teleanu
-
Avatarurile inteligenței artificiale
Parte din boții lui Musk produși de xAI sunt facuți dupa chipul și asemanarea creatorului lor, de unde și vorba, cum e t ...
-
Statul contra națiunii. Dedesubtul tentativei de expropriere a asiguraților de la Pilonul 2 de pensii
Daca tot nu va era clar pana acum, atunci lovitura de miliarde lei aplicata de guvern și ASF asiguraților la pensii priv ...
-
Vătaful colonial Bolojan expropriază băștinașii. Jaful de 23 miliarde euro din banii românilor
Scriu la cald despre scelerata manevra a Guvernului Bolojan care vrea sa exproprieze banii deținuți de romani in fonduri ...
-
România care și-a boicotat propriul protocol
Pe 5 august 2025, Ion Iliescu, primul președinte ales dupa Revoluția din 1989 a plecat dintre noi. Funeraliile de stat, ...
-
O SINISTRĂ DEZNĂDEJDE
Îmi cer scuze, de la bun inceput, ca am sa va ocup timpul cu un text desprte mine. Parțial mai mult despre mine de ...
-
Pilonul II: Străinii au liber la banii românilor
Pe vremea cand Liviu Dragnea a vrut sa modifice la fel regulile privind pensiile private, romanii au ieșit in strada. 17 ...
-
Afaceriștii din jurul lui Bolojan. All inclusive capii mafiilor imobiliară și funciară din Oradea (II)
În ultimii 15-16 ani, perioada care coincide cu era Bolojan de la Primaria Municipiului Oradea și de la Con ...
-
Minciuna că Iliescu, și nu rușii, a reușit salvarea RO de la dezintegrare în 1990, este, culmea, promovată azi de către vechi securiști, unii foști agenți de influență KGB!
Informația ca Ion Iliescu a fost impus ca lider al Romaniei de catre ruși, in 1989 a inceput, in sfarșit, sa circule lib ...
-
Între obligație și considerație, la catafalcul lui Ion Iliescu
Osatura statului roman este cladita pe temelia pusa de Ion Iliescu. Cartea de vizita a Romaniei, credibilitatea și predi ...
-
Cine a ținut dosarele revoluției și mineriadelor
Reziștii se adreseaza la ghișeul greșit. Ei fac impietatea de a organiza o manifestare in aceeași zi cu inmormantarea l ...
-
Un mediocru longeviv, viclean și norocos, care i-a trădat în mod succesiv pe toți cei ce l-au sprijinit, inclusiv pe români ca popor. Dumnezeu să-l ierte!
Titlul de azi l-am redactat și publicat ieri, la puține minute dupa ce am aflat vestea morții lui Ion Iliescu. Așa mi s- ...
-
Ultimul comunist autentic din Romania
A murit ultimul comunist autentic din Romania. Cel care s-a agatat de comunism si s-a uitat dupa lumina Moscovei pana ca ...
-
Șefa CSM știe că o pensie de 3500 de euro e insuficientă, dar refuză să evalueze nocivitatea activității magistraților români din ultimele decenii!
Dupa decizia fatala și incorecta de ucidere a cuplului Ceaușescu, in decembrie 1989, decizie careia noi, romanii, i-am p ...
-
Bolojan și acoliții săi continuă mătrășirea fostei primărițe din Brusturi
Am prezentat pe larg in acest an execuția politica, mediatica și judiciara la care a fost supusa ex-primarița social-dem ...
-
Jaful din Sănătate. Gura păcătosului de la CNAS adevăr grăiește!
Iata de ce a pus Bolojan cass și pe mațe, iata unde se duc banii din asigurari de sanatate storși de guvern de la mamici ...
-
Lupta pentru primăria București se întețește în plină vară! Care sunt mizele extinse și ce situații politice se pot genera?
Anul trecut, in primavara, am acceptat propunerea lui George Simion de a candida, eu, Cozmin Gușa, ca independent susțin ...
-
Administrația von der Leyen nu este un partner de dialog
Dupa o scurta perioada de surpriza totala, in care toata lumea a incercat sa gaseasca partea buna a acordului comercial ...
-
Fondul „Proprietatea 2”
In ultimile saptamani, fostul ambasador, Adrian Zuckermann, parasit de americani in Romania la terminarea mandatului, co ...
-
Marea finanță occidentală a decis. E cu război, cu UE pusă la cheremul economico-militar. Trump pus cu botul pe labe!
De mai bine de 24 de ore, se analizeaza peste tot, nu doar in lumea occidentala, ci și in cealalta lume geopolitica comp ...
-
Prigonirea preotului Mega de către o inchiziție încropită la Oradea
O Biserica inacrita, o Securitate reițita și o Justiție tuta și-au dat mana in republica bolojana de la Oradea in pedeps ...
-
De ce ne sparg kaghebistii via Moldova si de unde pleaca totul? - o scurta poveste
Chestiunea cu Moldova - chiar daca nu pare, ca mediatizare, este una dintre cele mai importante teme ale Romaniei - fie ...
-
Afaceriștii din jurul lui Bolojan. Inclusiv capii mafiilor imobiliară și funciară din Oradea.(I)
În ultimii 15-16 ani, perioada care coincide cu era Bolojan de la Primaria Municipiului Oradea și de l ...
-
Ne atacă extratereștrii, zice știința main stream. Cică pe fix 3 noiembrie 2025.
E vorba de un obiect intergalactic, care poate fi un asteroid sau o cometa, dar poate fi și nava spațiala, caci are o fo ...
-
Nea Ilie Bolojan, e cu dublă măsură? Pentru Anastasiu, mumă, dar pentru Piedone ciumă?!
Înca din prima clipa de la investire, Guvernul Coaliției Toxice de Guvernare (unde a intrat și USR-ul, dovedind ca ...
-
România după Anastasiu
Dupa ce vom consuma si acest episod sporadic de conserva Rio mare, putem trece linistiti mai departe. Acest personaj era ...
-
Un escroc la case mari: Dragoș Atanasiu zis Muskoiu
Muskoiu, omul care coordoneaza reforma, sau Dragoș Atanasiu pe numele din dosarul penal de la DNA, a recunoscut in fața ...
-
Cruciada Ursulei von der Leyen împotriva statelor naționale. Dublează bugetul pentru migranți și azilanți
PIB-ul Uniunii Europene va crește cu 25%, dar bugetul UE ar trebui sa creasca cu 85%! Aceasta este perspectiva pe care t ...
-
Apa Nova a depășit niște linii roșii!
Apa Nova a emis un comunicat de presa cu privire la analiza taxei pe apa de ploaie, facuta de mine, precum și la posibil ...
-
Guvernarea "apă de ploaie"!
În București se achita societații Apa Nova un "serviciu de colectare a apei meteorice", adica, a apei de la ploaie ...
-
Tichetele de vacanță - Buturuga mică a Guvernului Bolojan. Motto: "Dacă proștii ar zbura, s-ar face întuneric" (Formația Paraziții)
Guvernele Ciolacu 2 și Bolojan care au anulat schema tichetelor de vacanța cu scopul reducerii deficitului bugetar, nu a ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu