• Tweet

Titlul de azi l-am redactat și publicat ieri, la puține minute după ce am aflat vestea morții lui Ion Iliescu. Așa mi s-a părut corect să sintetizez ceea ce voi dezvolta acum. Dar da, și eu mă ghidez după zicerea „despre morți numai de bine", dar doar în cazul oamenilor obișnuiți și deloc cu referire la cei ca Ion Iliescu, ce au căpătat de-a lungul vieții lor funcții și misiuni publice, la pachet cu privilegiile corespunzătoare. În cazul acestora, e limpede că mesajul de „la revedere„ trebuie să conțină o analiză a bilanțului cu care se prezintă în fața lui Dumnezeu, ce poate să-i ierte sau nu.

Cunoașteți părerea mea că Nicolae Ceaușescu, cu toate celelalte păcate ale sale, a fost singurul președinte suveranist dintre cei șase pe care România i-a avut, toți ceilalți cinci, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis, Nicușor, acționând în mod programat și devastator contra interesului național. Dar bineînțeles că, dintre aceștia cinci, Iliescu a fost cel ce s-a apropiat cel mai mult de statutul de președinte de țară, deci pot spune cumva că a fost cel mai valoros dintre ei, dar tot trădător. Să justific pe rând afirmațiile mele din titlu. Mediocru longeviv - îi aplic această etichetă prin prisma pregătirii sale universitare și a realizărilor intelectuale ulterioare. N-a depășit vreodată nivelul plutonului, n-a avut realizări care să îl recomande la vârful domeniului său profesional. Ca președinte, în toate cele trei mandate, cu durata totală de 11 ani, n-a conceput și n-a implementat vreun proiect de țară ce să dezvolte în mod peren și consolidat niciun domeniu al vieții publice, politice sau economice românești. A fost, însă, longeviv; după activitatea de câteva decenii la vârful PCR, la vârsta de peste 60 de ani, atunci când restul ne gândim la pensie, a căpătat șansa să mai stea la vârful puterii post-´89 încă vreo 20 de ani. Viclean și norocos - Biografiile sale au consemnat deja și vor marca și în viitor modul viclean în care a acționat și înainte și după 1989. A fost, însă, norocos, deoarece victimele vicleniei sale n-au apucat să se mai răzbune în momentele de viață când Iliescu și-a pierdut influența și puterea. I-a atrădat în mod succesiv pe toți cei ce l-au sprijinit, inclusiv pe români, ca popor - Să o luăm pe rând. Ion Iliescu a fost un privilegiat al sistemului comunist și a reușit asta datorită protecției primite din partea cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu. Aceștia l-au considerat un fel de fiu adoptiv al lor și l-au promovat în consecință. Asta nu l-a împiedicat, însă, pe Iliescu să decidă, în decembrie 1989, în calitate de nou lider al țării, uciderea prin împușcare a binefăcătorilor săi. Iliescu, alături de Virgil Măgureanu la serviciile secrete și Nicolae Militaru la Armată, a fost impus la conducerea României după 1989 de către ruși, puterea sovietică fiind cea care a decis soarta României atunci. Gorbaciov a fost de acord, dar protectorul și binefăcătorul său a fost Eduard Shevardnadze, puternicul Ministru de Externe al URSS. La finalul anilor 90, fiind pilotat deja de către Mossad, Iliescu a acceptat să facă jocul SUA în România, dacă i se va mai acorda un mandat de președinte, ceea ce s-a și întâmplat în decembrie 2000, făcând tabula rasa, astfel, Iliescu cu angajamentele sale vechi, luate în fața rușilor, deci i-a trădat și pe ruși, în calitatea lor tot de foști binefăcători ai săi.

Am multe alte exemple de trădări ale lui Ion Iliescu de-a lungul carierei sale, e clar că vor fi consemnate și acestea în viitor. Mai important este, însă, că Ion Iliescu a trădat speranțele românilor, ce l-au ales și reales en fanfare mereu, cu speranța unui trai normal, prosper și demn, cu democrație și libertate de exprimare. În primul său mandat, de trei ani, din ´89 până în 1992, menționez doar că l-a impus prima dată premier pe Petre Roman, cel care a decretat în mod iresponsabil că industria românească e o grămadă de fier vechi, apoi în 1991 l-a pus premier pe Theodor Stolojan, nimeni altul decât fostul contabil al Securității, ori aceste decizii nu puteau răspunde în niciun caz dorințelor românilor ce l-au adus la putere pe Iliescu. În al doilea mandat, ´92-´96, atunci când România trebuia să decoleze în spațiul european, un spațiu extrem de favorabil atunci cu fostele țări comuniste, Iliescu a închis, practic, țara impunându-l ca prim-ministru pe Nicolae Văcăroiu, un fost contabil-șef la Comitetul de Stat al Planificării Comuniste, vorbitor doar de limba rusă, ce-a adus în guvern cu precădere foști aparatcici semidocți din fostul Partid Comunist Român. Așa a ajuns România să fie bine izolată și să piardă contactul cu plutonul țărilor post-comuniste, ce s-au emancipat, în schimb, și dezvoltat cu mare viteză: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, deci putem spune că Ion Iliescu i-a trădat pe români și la al doilea mandat. Al treilea mandat din, 2000 în 2004, am expus deja cum anume l-a căpătat Iliescu. Tocmai din acest motiv, în acei patru ani, țara a fost vândută pe bucăți. Dacă vă fac acum lista lungă a privatizărilor frauduloase dintre 2000 și 2004, o să vă îngroziți. În urma acestor privatizări, operate de Guvernul Adrian Năstase, dar girate total de către Iliescu, nu doar că a fost distrusă, rasă, infrastructura de producție a României, dar a fost adus la conducerea efectivă a țării capitalul extern, al căror reprezentanți ne siluiesc deja de peste 20 de ani. Din acest mandat al lui Iliescu au răsărit oligarhii politici, pupilul său, Dan Ion Popescu, ajungând azi un miliardar în euro nederanjat de nimeni, Adrian Năstase sau Viorel Herbenciuc cu averi de sute de milioane de euro, alții, ca Miron Mitrea, doar cu zeci de milioane, dar și mulți alți protejați ai lui Iliescu, pe care nu-i mai înșir aici și azi. Țineți cont de faptul că Ion Iliescu a avut putere totală în al treilea mandat; toți șefii de servicii secrete și din justiție îi erau fideli. Putea fi simplu, deci, pentru el să împiedice acest marasm și tot în acest mandat al treilea al lui Iliescu s-au pus, de fapt, bazele Securistanului, cu al său Stat Paralel, ce ne călărește de peste două decenii.

Închei aici, dar pot continua mult și bine. I-am analizat nocivitatea în detaliu lui Iliescu de-a lungul celor treizeci de ani de când eu activez în presă. Am avut întâlniri și ciocniri cu el atunci când am făcut politică. Mi se poate da, deci, credit că știu bine despre ce vorbesc în cazul său. Azi v-am prezentat doar o scurtă și necesară sinteză a parcursului său public, însă dezbaterea despre Ion Iliescu va continua încă mult timp, mai ales în urma operațiunii de preamărire deșănțată a sa, postmortem, pusă la cale exact de către cei ce au beneficiat de erorile sale în calitate de președinte al României, adică privilegiații Securistanului. Dumnezeu să-l ierte pe Ion Iliescu!

Cozmin Gusa