Lista celor 465 de parlamentari
Postat la: 16.12.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Camera Deputaţilor este formată din 329 de deputaţi, astfel încât majoritatea absolută este 165. PSD are doar 154 de mandate. În Senat sunt 136 de parlamentari, astfel încât majoritatea absolută este 69. PSD are doar 67 de mandate.
În plenul comun, majoritatea absolută este 233, iar PSD are doar 221 de parlamentari. De plenul comun ţine şi învestirea noului Guvern, astfel încât PSD nu va putea să invoce, în acest moment, prevederile constituţionale care i-ar permite să meargă singur la consultările pentru noul Cabinet.
Lista nominală, pe judeţe, a celor 465 de noi senatori şi deputaţi care au câştigat alegerile din 11 decembrie.
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
Camera Deputaţilor
PSD: Gabriel Petrea, Carmen-Ileana Moldovan, Georgian Pop, Oana-Consuela Florea, Mihăiţă Vîrză, Adriana-Diana Tuşa, Dumitru Chiriţă, Beatrice Tudor, Liviu Ioan Adrian Pleşoianu, Mirela Furtună, Petre-Florin Manole, Aida-Cristina Căruceru
PNL: Adriana Săftoiu, Eugen Nicolăescu, Ovidiu Raeţchi
USR: Nicuşor Dan, Cristian Ghinea, Cristian Gabriel Seidler, Oana Bîzgan, Matei Adrian Dobrovie, Claudiu Iulius Gavril Năsui, Cristina Mădălina Prună, Tudor Rareş Pop
ALDE: Constantin Daniel, Florea Damian, Cimpeanu Sorin Mihai, Anton Anton
PMP: Valeriu Steriu, Eugen Tomac
Senat
PSD: Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae, Robert Cazanciuc, Mihnea-Cosmin Costoiu, Ioan Vulpescu
PNL: Leon Dănăilă, Florin Câţu
USR: Vlad Alexandrescu, Cristian Ghica, Florina Raluca Presadă, Silvia Monica Dinică
ALDE: Călin Popescu Tăriceanu
PMP: Traian Băsescu
ALBA
Camera Deputaţilor
PSD: Ioan Dîrzu
PNL: Florin Claudiu Roman, Olar Corneliu Răcuci, Claudiu Vasile, Sorin Bumb
Senat
PSD: Valer-Daniel Breaz
PNL: Alexandru Pereş
ARAD
Camera Deputaţilor
PSD: Dorel-Gheorghe Căprar, Florin-Dan Tripa, Adrian Tudor
PNL: Varga Glad-Aurel, Pistru-Popa Eusebiu-Manea
USR: Sergiu Cosmin Vlad
UDMR: Faragó Péter
Senat
PSD: Mihai-Viorel Fifor
PNL: Cristina Ioan
USR: Adrian Wiener
ARGEŞ
Camera Deputaţilor
PSD: Radu-Costin Vasilică, Mircea-Gheorghe Drăghici, Simona Bucura-Oprescu, Nicolae Georgescu, Cătălin-Marian Rădulescu, Nicolae Velcea
PNL: Bica Dănuţ
USR: Liviu Ionuţ Moşteanu
ALDE: Gerea Andrei-Dominic
Senat
PSD: Şerban-Constantin Valeca, Gheorghe Marin, Cristina Mariana Stocheci
PNL: Popa Ioan
BACĂU
Camera Deputaţilor
PSD: Petru-Gabriel Vlase, Theodora Şotcan, Ionel Floroiu, Lucian Şova, Claudiu-Augustin Ilişanu, Costel Neculai Dunava
PNL: Palăr Ionel, Lungu Tudoriţa
USR: Lucian Daniel Stanciu
ALDE: Avram Constantin
Senat
PSD: Adrian-Dragoş Benea, Miron-Alexandru Smarandache
PNL: Fenechiu Daniel
ALDE: Ilie Viorel
BIHOR
Camera Deputaţilor
PSD: Gheorghe-Dănuţ Bogdan, Marina-Adelina Coste, Ioan-Sorin Roman
PNL: Ghilea Gavrilă, Chereches Florica, Cupsa Ioan
USR: Silviu Dehelean
UDMR: Biro Rozalia, Szabo Odon
Senat
PSD: Florian-Dorel Bodog
PNL: Popa Cornel
UDMR: Cseke Attila, Derzsi Ákos
BISTRIŢA-NĂSĂUD
Camera Deputaţilor
PSD: Adriana Doina Pană, Vasile Daniel Suciu
PNL: Sighiartău Robert Ionatan
USR: Cristina-Ionela Iurişniţi
PMP: Ionuţ Simionca
Senat
PSD: Ioan Deneş
ALDE: Simionca Ioan
BOTOŞANI
Camera Deputaţilor
PSD: Tamara-Dorina Ciofu, Mihaela Huncă, Marius Constantin Budăi, Răzvan-Ilie Rotaru, Costel Lupaşcu
PNL: Achiţei Vasile Cristian
Senat
PSD: Doina-Elena Federovici, Lucian Trufin
PNL: Şoptică Costel
BRAŞOV
Camera Deputaţilor
PSD: Mihai Valentin Popa, Viorel Chiriac, Roxana Mînzatu, Mihai Mohaci
PNL: Mareş Mara, Andronache Gabriel
USR: Tudor Benga
UDMR: Izabell-Agnes Ambrus
ALDE: Borza Remus-Adrian
Senat
PSD: Marius-Alexandru Dunca, Ovidiu-Florin Orţan
PNL: Zamfir Daniel Cătălin
USR: Allen Coliban
BRĂILA
Camera Deputaţilor
PSD: Mihai Tudose, Nicu Niţă, Marilena Emilia Meiroşu
PNL: Ioniţă Antoneta, Varga Vasile
Senat
PSD: Ion Rotaru
ALDE: Ruse Mihai
BUZĂU
Camera Deputaţilor
PSD: Ion Marcel Ciolacu, Sorin Lazăr, Ionela Viorela Dobrică, Nicolae Sebastian Valentin Radu, Dănuţ Păle
PNL: Romanescu Cristinel
PMP: Adrian Mocanu
Senat
PSD: Lucian Romaşcanu, Liliana Sbîrnea
PMP: Dorin-Valeriu Bădulescu
CARAŞ-SEVERIN
Camera Deputaţilor
PSD: Ion Mocioalcă, Ion Spânu, Luminiţa Maria Jivan
PNL: Schelean-Şomfelean Valeria Daria
PMP: Ion Tăbugan
Senat
PSD: Ioan Narcis Chisăliţă
PNL: Vela Ionel Marcel
CĂLĂRAŞI
Camera Deputaţilor
PSD: Eugen Nicolicea, Iulian Iacomi
PNL: Predoiu Marian Cătălin
PMP: George Sefer
Senat
PSD: Roxana-Natalia Paţurcă
PNL: Filipescu Răducu George
CLUJ
Camera Deputaţilor
PSD: Gabriel Horia Nasra, Cornel Itu, Cristina Burciu
PNL: Stamatian Vasile Florin, Oros Nechita-Adrian, Moldovan Sorin-Dan
USR: Emanuel Dimitru Ungureanu, Adrian Octavian Dohotaru
UDMR: Botond Csoma
ALDE: Steluta Cataniciu
Senat
PSD: Vasile Ilea
PNL: Nicoară Marius Petre
USR: Remus Mihai Goţiu
UDMR: László Attila
CONSTANŢA
Camera Deputaţilor
PSD: Iulian Iancu, Mircea-Titus Dobre, Ileana-Cristina Dumitrache, Radu Babuş, George-Gabriel Vişan
PNL: Hutuca Bogdan Iulian, Boroianu Robert Aurel
USR: Stelian-Cristian Ion
UDMR: Antal Istvan
ALDE: Mircea Banias
PMP: Robert Turcescu
Senat
PSD: Tit-Liviu Brăiloiu, Nicolae Moga, Ştefan Mihu
PNL: Chiţac Vergil
USR: Nicoleta-Ramona Dinu
COVASNA
Camera Deputaţilor
UDMR: Eika Benko, Maron Arpad, Jozsef-Gyorgy Kulcsar-Terza
PMP: Octavian Goga
Senat
UDMR: Fejér László-Ödön
PMP: Gheorghe Baciu
DÂMBOVIŢA
Camera Deputaţilor
PSD: Rovana Plumb, Leonardo Badea, Georgeta-Carmen Holban, Corneliu Ştefan, Oana-Silvia Vlăducă
PNL: Preda Cezar
USR: Dumitru Lupescu
Senat
PSD: Adrian Ţuţuianu, Titus Corlăţean
PNL: Caracota Iancu
DOLJ
Camera Deputaţilor
PSD: Lia Olguţa Vasilescu, Ion Calin, Alina Elena Tănăsescu, Alexandra Presură, Florinel Stancu, Eliza Mădălina Peţa
PNL: Giugea Nicolae, Stroe Ionuţ Marian
USR: Adrian-Claudiu Prisnel
ALDE: Ion Cupa
Senat
PSD: Iiulian Claudiu Manda, Radu Cosmin Preda, Elena Lavinia Craioveanu
PNL: Oprea Mario Ovidiu
GALAŢI
Camera Deputaţilor
PSD: Viorel Ştefan, Florin Popa, Lucreţia Roşca, Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa, Mitică-Marius Mărgărit
PNL: Dobre Victor Paul
USR: Bogdan Ionel Rodeanu
ALDE: Eugen Durbacă
PMP: Cătălin Cristache
Senat
PSD: Ionel-Daniel Butunoi, Nicolae Marin
PNL: Stângă George Cătălin
USR: George-Edward Dircă
GIURGIU
Camera Deputaţilor
PSD: Răzvan-Alexandru Cuc, Ioan Alexandru Andrei, Cristina-Elena Dinu
ALDE: Petcu Toma Florin
Senat
PSD: Niculae Bădălău, Ovidiu Cristian Dan Marciu
GORJ
Camera Deputaţilor
PSD: Victor-Viorel Ponta, Mihai Weber, Alin Vasile Văcaru, Elvira Şarapatin
PNL: Dan Vîlceanu
Senat
PSD: Florin Cârciumaru
ALDE: Iriza Scarlat
HARGHITA
Camera Deputaţilor
UDMR: Kelemen Hunor, Korodi Attila, Bende Sandor, Benedek Zakarias şi Sebestyen Csaba-Istvan
Senat
UDMR: Verestóy Attila şi Tánczos Barna
HUNEDOARA
Camera Deputaţilor
PSD: Laurenţiu Nistor, Natalia-Elena Intotero, Ilie Toma, Petru-Sorin Marica
PNL: Heiuş Lucian
ALDE: Surgent Marius-Gheorghe
Senat
PSD: Cornel-Cristian Resmeriţă, Viorel Salan
PNL: Hărău Eleonora Carmen
IALOMIŢA
Camera Deputaţilor
PSD: Mihăiţă Găină, Andrei Pop, Ştefan Muşoiu
PNL: Gheorghe Tinel
Senat
PSD: Marian Pavel
PMP: Gabi Ionaşcu
IAŞI
Camera Deputaţilor
PSD: Camelia Gavrilă, Nicolae Bănicioiu, Tudor Ciuhodaru, Vasile Cîtea, Silviu Nicu Macovei, Vasile Axinte
PNL: Bodea Marius, Oprea Dumitru, Alexe Costel
USR: Cosette-Paula Chichirău
ALDE: Varujan Vosganian
PMP: Petru Movilă
Senat
PSD: Doru Adrian Pănescu, Victorel Lupu, Vasile Toma
PNL: Scântei Laura Iuliana
USR: Dan Lungu
ILFOV
Camera Deputaţilor
PSD: Alexandra-Corina Bogaciu, Constantin Cătălin Zamfira
PNL: Gheorghe Andrei Daniel, Culeafa Mihai
USR: Cornel Zainea
Senat
PSD: Emanuel-Gabriel Botnariu
PNL: Pauliuc Nicoleta
MARAMUREŞ
Camera Deputaţilor
PSD: Gheorghe Şimon, Marius-Sorin-Ovidiu Bota, Călin-Vasile-Andrei Matei
PNL: Cherecheş Viorica
USR: Vlad Emanuel Duruş
UDMR: Apjok Norbert
PMP: Adrian Todoran
Senat
PSD: Sorina Pintea
PMP: Severica Rodica Covaciu
MEHEDINŢI
Camera Deputaţilor
PSD: Constantin Truşcă, Vlad Bontea, Alexandru Bălănescu
PNL: Popescu Virgil Daniel
Senat
PSD: Liviu-Lucian Mazilu
ALDE: Sibinescu Ionut
MUREŞ
Camera Deputaţilor
PSD: Corneliu-Florin Buicu, Gheorghe-Dinu Socotar
PNL: Oprişcan Mihai Doru
USR: Lavinia Abu Amra
UDMR: Vass Levente, Csép Andrea, Biró Zsolt
PMP: Marius Paşcan
Senat
PSD: Aurel-Horea Soporan
PNL: Chirteş Ioan Cristian
UDMR: Novák Csaba-Zoltán, Császár Károly Zsolt
NEAMŢ
Camera Deputaţilor
PSD: Ioan Munteanu, Dănuţ Andruşca, Ciprian-Constantin Şerban, Alexandru Rotaru, Neculai Iftimie
PNL: Cozmanciuc Mugur, Leoreanu Laurenţiu
USR: Iulian Bulai
Senat
PSD: Emilia Arcan, Dan Manoliu
PNL: Ţapu Nazare Eugen
OLT
Camera Deputaţilor
PSD: Florin Iordache, Dan Ciocan, Alexandru Stănescu, Marius-Ionel Iancu
PNL: Stirbu Gigel Sorinel
ALDE: Nita Mihai
Senat
PSD: Paul Stănescu, Renică Diaconescu
PNL: Mirea Siminica
PRAHOVA
Camera Deputaţilor
PSD: Rodica Paraschiv, Cornel Nanu, Andrei Nicolae, Laura-Mihaela Moagher, Ludmila Sfîrloagă
PNL: Ionescu George, Prisca Răzvan Sorin, Anastase Roberta Alma
USR: Dan Răzvan Rădulescu
ALDE: Gavrilescu Gratiela
PMP: Catalina Bozianu
Senat
PSD: Emanoil Savin, Ştefan-Radu Oprea
PNL: Dumitrescu Iulian
USR: George Nicolae Marussi
ALDE: Teodor Meleşcanu
SATU MARE
Camera Deputaţilor
PSD: Ioana Bran, Octavian Petric
PNL: Nicoară Romeo Florin
UDMR: Magyar Lóránd şi Erdei-Dolóczki István
Senat
PSD: Gabriel-Beniamin Leş
UDMR: Turos Lóránd
SĂLAJ
Camera Deputaţilor
PSD: Iuliu Nosa
PNL: Bode Lucian Nicolae
UDMR: Seres Denes
PMP: Liviu Ioan Balint
Senat
PSD: Gheorghe Pop
PMP: Vasile Cristian Lungu
SIBIU
Camera Deputaţilor
PSD: Ovidiu-Ioan Sitterli, Ioan Terea
PNL: Raluca Turcan, Nicolae Neagu, Constantin Şovăială
USR: Ilie-Dan Barna
Senat
PSD: Viorel Arcaş, Nicolae Avram
PNL: Mircea Cazan
SUCEAVA
Camera Deputaţilor
PSD: Eugen Bejinariu, Maricela Cobuz, Cătălin-Ioan Nechifor, Alexandru Rădulescu, Emilian-Iuliu Havrici
PNL: Bălan Ioan, Fador Angelica, Gheorghiu Bogdan, Mihălescul Dumitru
ALDE: Baisanu Stefan-Alexandru
Senat
PSD: Ioan Stan, Virginel Iordache
PNL: Cadariu Constantin Daniel
ALDE: Nita Ilie
TELEORMAN
Camera Deputaţilor
PSD: Nicolae Liviu Dragnea, Adrian Ionuţ Gâdea, Valentin Gabriel Boboc
PNL: Calista Mara Daniela
ALDE: Calota Florica Ica
Senat
PSD: Carmen Daniela Dan
PNL: Pîrvulescu Eugen
TIMIŞ
Camera Deputaţilor
PSD: Călin-Ionel Dobra, Alfred-Robert Simonis, Radu-Adrian Pau, Bianca-Miruna Gavriliţă
PNL: Marilen Pirtea, Ben Oni Ardelean, Pavel Popescu
USR: Cătălin Drulă
ALDE: Cucsa Marian Gheorghe
PMP: Cornel Sămărtinean
Senat
PSD: Eugen Dogariu, Adrian-Nicolae Diaconu
PNL: Alina Gorghiu
USR: Nicu Fălcoi
TULCEA
Camera Deputaţilor
PSD: Andaluzia Luca, Lucian-Eduard Simion
PNL: Gudu Vasile, Siscu George
Senat
PSD: Eugen-Orlando Teodorovici
PMP: Ion Ganea
VASLUI
Camera Deputaţilor
PSD: Adrian Solomon, Ana Birchall, Irinel Ioan Stativă, Aurel Căciulă
PNL: Olteanu Daniel
USR: Mihai-Cătălin Botez
PMP: Corneliu Bichineţ
Senat
PSD: Gabriela Creţu, Doina Silistru
ALDE: Hadarca Ion
VÂLCEA
Camera Deputaţilor
PSD: Vasile Cocoş, Daniela Oteşanu, Ştefan-Ovidiu Popa, Eugen Neaţă
PNL: Buican Cristian
ALDE: Lovin Dumitru
Senat
PSD: Bogdan Constantin Matei
PNL: Bulacu Romulus
VRANCEA
Camera Deputaţilor
PSD: Angel Tîlvăr, Dragoş-Petruţ Bârlădeanu, Nicuşor Halici, Tudoriţa-Rodica Boboc
PNL: Ştefan Ion
Senat
PSD: Cristian-Sorin Dumitrescu
PNL: Toma Cătălin Dumitru
DIASPORA
Camera Deputaţilor
PNL: Mihai Voicu
USR: Manuel Costescu
PMP: Constantin Codreanu, Doru Petrişor Coliu
Senat
PNL: Viorel Badea
USR: Radu Mihail
Lor li se adaugă cei 17 parlamentari ai minorităţilor: Ecaterina Orbean, Varujan Pambuccian, Silviu Vexler, Miron Ignat, Daniel Vasile, Slavoliub Adnagi, Ibraim Iusein, Petronela-Mihaela Csokany, Bogdan Alin Stoica, Mariana-Venera Popescu, Dragoş Gabriel Zisopol, Giurgeci Slobodan Ghera, Ovidiu Ganţ, Victoria Longher, Andi Gabriel Grosaru, Iulius Firczak.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ce va conține Pachetul 3 al Guvernului Bolojan? Ministrul Pîslaru anunță măsuri pentru firme
Exista discutii din ce in ce mai avansate cu privire la masuri de relansare a economiei ce vor intra in pachetul 3 gandi ...
-
Guvernul a desecretizat costurile pentru zborurile charter ale premierilor Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu
Guvernul a facut publice cheltuielile pentru inchirierea avioanelor Tarom folosite de premierii Nicolae Ciuca și Marcel ...
-
Facturile uriașe ținute la secret, găsite de Bolojan la Guvern și care ar fi dus deficitul la 11 la sută din PIB
Ilie Bolojan a tot declarat ca este nevoie de masuri de austeritate pentru a ține sub control deficitul bugetar. Odata i ...
-
Marcel Ciolacu a spus că „îl doare în organul genital de deficit", în timp ce economia României era pe marginea prăpastiei. Un fost ministru din guvernul său l-a dat de gol
Fostul ministru de Finanțe Marcel Boloș, in Guvernul condus de Marcel Ciolacu, in perioada iunie 2023 - decembrie 2024, ...
-
Viorica Dăncilă dă noi detalii din culisele vizitei sale la Beijing. Legătura cu Donald Trump
Viorica Dancila, fost premier al Romaniei, a vorbit despre vizita sa la Beijing, care a starnit numeroase controverse și ...
-
Ulmi, comuna abandonată de primar: 16 ani de promisiuni, zero progres - Oamenii nu mai acceptă să fie ignorați în propria lor casă!
Ulmi, județul Giurgiu - Sub conducerea aceluiași primar de peste 16 ani, comuna Ulmi a devenit, in opinia cetațenilor, s ...
-
Alexandru Nazare: "Nu sunt şantajabil şi nu am nimic de ascuns. Știu că acțiunile recente MF și ANAF deranjează teribil multiple zone de influență"
Alexandru Nazare, pe Facebook: "am transmis, la preluarea acestui mandat, ca nu promit minuni - dar ca voi acționa cu se ...
-
Liviu Dragnea: "Măsurile luate de Guvern sunt o diversiune. Totul e pentru militarizarea României!"
Liviu Dragnea a analizat masurile luate de Guvernul Bolojan. Fostul lider PSD crede ca totul este o diversiune pentru mi ...
-
Sondaj după anuntarea masurilor de austeritate ale lui Bolojan: 500.000 de români vor să emigreze în următorul an. In schimb ne umplem de imigranti
Romania este țara din centrul și sud-estul Europei cu cei mai mulți cetațeni care iși doresc sa emigreze in urmatorul an ...
-
Companiile private conrazic Teoria Bolojan: nu vor să angajeze foști bugetari
Premierul Ilie Bolojan susține ca restructurarile din administrația publica, aflate acum in plina desfașurare, nu ar tre ...
-
Alexandru Nazare anunță că inspectorii antifraudă au dat peste o rețea uriașă: Schemă complexă de tip "conductă"!
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, are ca inspectorii antifrauda de la Direcția Generala Antifrauda Fiscala ANAF, i ...
-
Fost șef al SIE: Comodul politician occidental nu înțelege nimic din summitul Organizației de la Shanghai
În presa europeana, recent incheiatul summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO) a fost tratat mai a ...
-
S-a aflat în ce calitate s-au întâlnit Dăncilă și Năstase cu Xi, Putin și Kim. Lista oficială a invitaților dezvăluie totul și îi dă de gol
Viorica Dancila și Adrian Nastase s-au intalnit in China cu Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong-un. Dancila și Nastas ...
-
Adrian si Dana Năstase, acompaniati de Viorica Dăncilă, s-au pozitionat strategic pe lânga Vladimir Putin si Xi Jinping
Adrian Nastase si Dana Nastase, acompaniati de Viorica Dancila si sotul acesteia, Cristinel Dancila, au fost prezenti la ...
-
Lista Rușinii. Mafia politică si "omerta" parlamentară: Deputații și senatorii care, de când au fost aleși, nu au spus nimic în afară de jurământ
Mulți parlamentari au luat cuvantul in plen doar la momentul depunerii juramantului. Printre aceștia se numara: Gigi Bec ...
-
Se naște un nou pol suveranist în Parlament: Traseiștii fugiți din partide vor să își construiască grup
Zece deputați care au parasit partidele POT și S.O.S. Romania au anunțat luni, 1 septembrie, formarea Grupului Parlament ...
-
Vrea neapărat sa ne bage-n război! Ursula von der Leyen: Europa elaborează planuri precise pentru a desfășura trupe în Ucraina. Nicușor Dan e de acord
Europa elaboreaza „planuri destul de precise" pentru desfașurarea de trupe multinaționale in Ucraina, ca parte a g ...
-
Ultimele informații despre întâlnirea bilaterala între Donald Trump şi Nicuşor Dan - Cristian Diaconescu: Washingtonul aşteaptă semnale concrete
Consilierul prezidential Cristian Diaconescu afirma ca se lucreaza la organizarea unei intalniri bilaterale intre presed ...
-
Pachetul 2 de austeritate detonează România: Control total și detector de minciuni la ANAF, pedepse cu închisoarea și reguli fiscale de fier!
Guvernul condus de Ilie Bolojan pregatește cel mai dur set de masuri fiscale din ultimele decenii, iara masurile care se ...
-
Nazare taie-n carne vie! Desființează o instituție de sinecuristi cu salarii uriașe. Directorii încasează peste 5000 de euro pe lună
În cadrul reformelor fiscale, Guvernul cauta sa desființeze și instituțiile folosite drept sinecuri pe bani mulți ...
-
FNSA către Ilie Bolojan: "De sinecurile din stat când vă ocupați?" - Sindicaliștii denunță o capturare a instituțiilor
Federația Naționala a Sindicatelor din Administrație (FNSA) trage un semnal de alarma și acuza Asociația Municipiilor di ...
-
UGIR-1903: Bolojane, dă bă banii înpoi!
Confederația Naționala Patronala „Uniunea Generala a Industriașilor din Romania - UGIR-1903", cea mai veche organi ...
-
Prostia la Putere: In plina criza energetică alte state redeschid minele de carbune. România face sesiune extraordinara la Senat ca sa inchida definitiv exploatarea din Valea Jiului
Senatul se reuneste in plen, de la ora 12:00, intr-o noua sesiune extraordinara, pentru a lua act de emiterea unei ordon ...
-
Spor de fonduri europene cu absorbție: Câți bani primea pe lună secretara "de lux" cu indemnizație mai mare decât primarul Iașului
Secretara primarului Iașiului, Mihai Chirica (PNL), a caștigat in 2024 mai mult decat edilul care ii este șef. În ...
-
La Guvern se pregătește o măsură cu mare impact: Ministrul Finanțelor anunță taxarea inversă
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat ca la Guvern se pregatește taxarea inversa pentru mai multe domenii, ...
-
Claudiu Târziu: Unde ne va duce războiul din Ucraina?
Razboiul din Ucraina nu a inceput pentru a apara „rușii asupriți" sau „democrația in pericol". Acestea au fo ...
-
Alexandru Nazare explică aplicarea TVA la facturi: "Românii nu sunt jefuiti. Regula fiscală este simplă și neschimbată de ani de zile!"
Daca furnizorul de energie, gaze, apa sau telefonie emite factura in august pentru consumul din iulie se aplica automat ...
-
Proiecte ilegale la Primăria Capitalei. Cum își arogă consilierii generali ai USR atribuții de parlamentari și fac din textul Constituției simplă maculatură
Un proiect de hotarare de Consiliu al Primariei Municipiului Bucuresti, promovat, zilele acestea, de consilierii general ...
-
Claudiu Târziu: "Strategia Guvernului în domeniul sănătății provoacă o criză cu efecte ireparabile"
Declaratie politica Claudiu Tarziu, presedinte Actiunea Conservatoare: "Masurile de austeritate declanșeaza exodul profe ...
-
Horia Georgescu acuză: „Statul restrânge accesul pacienților la justiție prin modificările din sănătate. Profund neconstitutional"
Ministerul Sanatații a pus miercuri in transparența decizionala un proiect de ordonanța privind modificarea și completar ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu