PNL face apel la realizarea consensului politic pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate
Postat la: 11.06.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

COMUNICAT DE PRESA. România se afundă, în aceste zile, în cea mai mare criză politică din ultimii 25 de ani. Nu avem doar un Guvern incompetent și incapabil să ia deciziile necesare pentru o bună guvernare, ci şi un Guvern penal, care are în frunte un premier suspect de fapte de corupție. Victor Ponta trebuie să demisioneze de urgență, după cum trebuie să demisioneze întreg Cabinetul - confruntat cu o criză de credibilitate majoră.
Partidul Național Liberal consideră că schimbarea premierului nu este suficientă pentru bunul mers al României și al guvernării. Partidul Social Democrat, aflat la putere, este într-o profundă criză morală, având ca unică preocupare apărarea politicienilor suspecți de fapte de corupție și obstrucționarea Justiției. Prin faptele sale de zi cu zi, PSD pune la îndoială sistemul constituțional democratic și încalcă brutal normele statului de drept. PSD, prin liderii săi actuali, s-a delegitimat iremediabil și nu mai are ce oferi românilor.
PNL consideră că singura soluție cinstită, transparentă și firească de ieșire din criza politică este întoarcerea la urne: alegerile anticipate. Românii, prin votul lor, vor da soluția corectă, al cărei prim pas a fost făcut la alegerile din 16 noiembrie. Este evident că semnalul dat de alegători la alegerile prezidențiale pentru „o altfel de politică" nu a fost înțeles de Victor Ponta și PSD, iar lucrurile nu pot continua în acest fel.
Aici nu este vorba despre un ministru sau altul - este vorba despre o mentalitate retrogradă, reflectată în decizii politice nocive pentru societate și într-un exercițiu al guvernării catastrofal. Această mentalitate a făcut posibilă hărțuirea micilor întreprinzători și a mediului de afaceri. Această mentalitate a pus politicianul mai presus de cetățean în fața legii și a Justiției.
Mentalitatea PSD a blocat investițiile publice, suprimând șansele unei evoluții economice sănătoase. Mentalitatea PSD înseamnă 7 miliarde de euro pierdute din fonduri europene pe exercițiul bugetar 2007-2013 și lipsa unei strategii clare pentru accesarea banilor pe exercițiul bugetar 2014-2020. Epoca Partidului Social Democrat este epoca în care opoziția este amenințată, de ministrul Justiţiei însuşi, cu dosare penale pentru dreptul fundamental de a protesta legal. Este epoca în care baronii și parlamentarii pesediști fac scut în jurul premierului suspect de fapte de corupție.
Partidul Național Liberal face un apel la toate forțele politice din Parlamentul României, la parlamentarii de bună credință din toate partidele coaliției de guvernare, pentru realizarea unui consens politic în vederea pregătirii alegerilor parlamentare anticipate. Acest lucru presupune adoptarea cu celeritate a legii alegerilor generale și a legii votului prin corespondență. Aceste schimbări vor face posibilă exercitarea dreptului fundamental al românilor de a-și alege liber și transparent reprezentanții în Parlamentul României - un drept refuzat și negat de către Ponta și PSD la alegerile prezidențiale.
Reconfigurarea clasei politice în ansamblu, reconfirmată de votul românilor, reprezintă un nou început în vederea depășirii unei crize politice profunde, care riscă să întoarcă România într-un trecut de care am încercat să ne desprindem, cu mari eforturi, timp de 25 de ani. PNL consideră că acum este momentul ca forțele politice responsabile din Parlament să demonstreze românilor că sunt capabile să ia o decizie prin care cetățeanul să fie pe primul loc şi, ca în orice democraţie sănătoasă, cetăţeanul să fie cel care decide viitorul României, la urne.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ce va conține Pachetul 3 al Guvernului Bolojan? Ministrul Pîslaru anunță măsuri pentru firme
Exista discutii din ce in ce mai avansate cu privire la masuri de relansare a economiei ce vor intra in pachetul 3 gandi ...
-
Guvernul a desecretizat costurile pentru zborurile charter ale premierilor Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu
Guvernul a facut publice cheltuielile pentru inchirierea avioanelor Tarom folosite de premierii Nicolae Ciuca și Marcel ...
-
Facturile uriașe ținute la secret, găsite de Bolojan la Guvern și care ar fi dus deficitul la 11 la sută din PIB
Ilie Bolojan a tot declarat ca este nevoie de masuri de austeritate pentru a ține sub control deficitul bugetar. Odata i ...
-
Marcel Ciolacu a spus că „îl doare în organul genital de deficit", în timp ce economia României era pe marginea prăpastiei. Un fost ministru din guvernul său l-a dat de gol
Fostul ministru de Finanțe Marcel Boloș, in Guvernul condus de Marcel Ciolacu, in perioada iunie 2023 - decembrie 2024, ...
-
Viorica Dăncilă dă noi detalii din culisele vizitei sale la Beijing. Legătura cu Donald Trump
Viorica Dancila, fost premier al Romaniei, a vorbit despre vizita sa la Beijing, care a starnit numeroase controverse și ...
-
Ulmi, comuna abandonată de primar: 16 ani de promisiuni, zero progres - Oamenii nu mai acceptă să fie ignorați în propria lor casă!
Ulmi, județul Giurgiu - Sub conducerea aceluiași primar de peste 16 ani, comuna Ulmi a devenit, in opinia cetațenilor, s ...
-
Alexandru Nazare: "Nu sunt şantajabil şi nu am nimic de ascuns. Știu că acțiunile recente MF și ANAF deranjează teribil multiple zone de influență"
Alexandru Nazare, pe Facebook: "am transmis, la preluarea acestui mandat, ca nu promit minuni - dar ca voi acționa cu se ...
-
Liviu Dragnea: "Măsurile luate de Guvern sunt o diversiune. Totul e pentru militarizarea României!"
Liviu Dragnea a analizat masurile luate de Guvernul Bolojan. Fostul lider PSD crede ca totul este o diversiune pentru mi ...
-
Sondaj după anuntarea masurilor de austeritate ale lui Bolojan: 500.000 de români vor să emigreze în următorul an. In schimb ne umplem de imigranti
Romania este țara din centrul și sud-estul Europei cu cei mai mulți cetațeni care iși doresc sa emigreze in urmatorul an ...
-
Companiile private conrazic Teoria Bolojan: nu vor să angajeze foști bugetari
Premierul Ilie Bolojan susține ca restructurarile din administrația publica, aflate acum in plina desfașurare, nu ar tre ...
-
Alexandru Nazare anunță că inspectorii antifraudă au dat peste o rețea uriașă: Schemă complexă de tip "conductă"!
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, are ca inspectorii antifrauda de la Direcția Generala Antifrauda Fiscala ANAF, i ...
-
Fost șef al SIE: Comodul politician occidental nu înțelege nimic din summitul Organizației de la Shanghai
În presa europeana, recent incheiatul summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO) a fost tratat mai a ...
-
S-a aflat în ce calitate s-au întâlnit Dăncilă și Năstase cu Xi, Putin și Kim. Lista oficială a invitaților dezvăluie totul și îi dă de gol
Viorica Dancila și Adrian Nastase s-au intalnit in China cu Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong-un. Dancila și Nastas ...
-
Adrian si Dana Năstase, acompaniati de Viorica Dăncilă, s-au pozitionat strategic pe lânga Vladimir Putin si Xi Jinping
Adrian Nastase si Dana Nastase, acompaniati de Viorica Dancila si sotul acesteia, Cristinel Dancila, au fost prezenti la ...
-
Lista Rușinii. Mafia politică si "omerta" parlamentară: Deputații și senatorii care, de când au fost aleși, nu au spus nimic în afară de jurământ
Mulți parlamentari au luat cuvantul in plen doar la momentul depunerii juramantului. Printre aceștia se numara: Gigi Bec ...
-
Se naște un nou pol suveranist în Parlament: Traseiștii fugiți din partide vor să își construiască grup
Zece deputați care au parasit partidele POT și S.O.S. Romania au anunțat luni, 1 septembrie, formarea Grupului Parlament ...
-
Vrea neapărat sa ne bage-n război! Ursula von der Leyen: Europa elaborează planuri precise pentru a desfășura trupe în Ucraina. Nicușor Dan e de acord
Europa elaboreaza „planuri destul de precise" pentru desfașurarea de trupe multinaționale in Ucraina, ca parte a g ...
-
Ultimele informații despre întâlnirea bilaterala între Donald Trump şi Nicuşor Dan - Cristian Diaconescu: Washingtonul aşteaptă semnale concrete
Consilierul prezidential Cristian Diaconescu afirma ca se lucreaza la organizarea unei intalniri bilaterale intre presed ...
-
Pachetul 2 de austeritate detonează România: Control total și detector de minciuni la ANAF, pedepse cu închisoarea și reguli fiscale de fier!
Guvernul condus de Ilie Bolojan pregatește cel mai dur set de masuri fiscale din ultimele decenii, iara masurile care se ...
-
Nazare taie-n carne vie! Desființează o instituție de sinecuristi cu salarii uriașe. Directorii încasează peste 5000 de euro pe lună
În cadrul reformelor fiscale, Guvernul cauta sa desființeze și instituțiile folosite drept sinecuri pe bani mulți ...
-
FNSA către Ilie Bolojan: "De sinecurile din stat când vă ocupați?" - Sindicaliștii denunță o capturare a instituțiilor
Federația Naționala a Sindicatelor din Administrație (FNSA) trage un semnal de alarma și acuza Asociația Municipiilor di ...
-
UGIR-1903: Bolojane, dă bă banii înpoi!
Confederația Naționala Patronala „Uniunea Generala a Industriașilor din Romania - UGIR-1903", cea mai veche organi ...
-
Prostia la Putere: In plina criza energetică alte state redeschid minele de carbune. România face sesiune extraordinara la Senat ca sa inchida definitiv exploatarea din Valea Jiului
Senatul se reuneste in plen, de la ora 12:00, intr-o noua sesiune extraordinara, pentru a lua act de emiterea unei ordon ...
-
Spor de fonduri europene cu absorbție: Câți bani primea pe lună secretara "de lux" cu indemnizație mai mare decât primarul Iașului
Secretara primarului Iașiului, Mihai Chirica (PNL), a caștigat in 2024 mai mult decat edilul care ii este șef. În ...
-
La Guvern se pregătește o măsură cu mare impact: Ministrul Finanțelor anunță taxarea inversă
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat ca la Guvern se pregatește taxarea inversa pentru mai multe domenii, ...
-
Claudiu Târziu: Unde ne va duce războiul din Ucraina?
Razboiul din Ucraina nu a inceput pentru a apara „rușii asupriți" sau „democrația in pericol". Acestea au fo ...
-
Alexandru Nazare explică aplicarea TVA la facturi: "Românii nu sunt jefuiti. Regula fiscală este simplă și neschimbată de ani de zile!"
Daca furnizorul de energie, gaze, apa sau telefonie emite factura in august pentru consumul din iulie se aplica automat ...
-
Proiecte ilegale la Primăria Capitalei. Cum își arogă consilierii generali ai USR atribuții de parlamentari și fac din textul Constituției simplă maculatură
Un proiect de hotarare de Consiliu al Primariei Municipiului Bucuresti, promovat, zilele acestea, de consilierii general ...
-
Claudiu Târziu: "Strategia Guvernului în domeniul sănătății provoacă o criză cu efecte ireparabile"
Declaratie politica Claudiu Tarziu, presedinte Actiunea Conservatoare: "Masurile de austeritate declanșeaza exodul profe ...
-
Horia Georgescu acuză: „Statul restrânge accesul pacienților la justiție prin modificările din sănătate. Profund neconstitutional"
Ministerul Sanatații a pus miercuri in transparența decizionala un proiect de ordonanța privind modificarea și completar ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu