Tăriceanu: "Mi s-a propus chiar să preiau conducerea PNL"
Postat la: 16.12.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat, astăzi, că a purtat o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, dar nu la Palatul Cotroceni. Actualul preşedinte al Senatului a subliniat, într-o conferinţă de presă, că discuţia cu şeful statului nu a fost una instituţională.
Tăriceanu a precizat: "Am văzut ştiri că m-am întâlnit cu preşedintele Iohannis. Astăzi, în niciun caz, pentru că din câte ştiu preşedintele e la Bruxelles. În această perioadă poate anumite contacte nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Am avut o discuţie, dar nu la Cotroceni. Am avut o discuţie cu preşedintele şi mai mult de atât nu am ce să vă spun pentru că poziţia noastră oficială v-am comunicat-o mai devreme". Tăriceanu a mers la Palatul Cotroceni înaintea consultărilor oficiale, iar preşedintele Iohannis i-a propus, cel mai probabil, să participe la o coaliţie de dreapta, pentru a forma o majoritate în Parlament.
Tăriceanu a mai afirmat că i s-a propus să preia conducerea PNL, precizând că nu poate lua în considerare o astfel de propunere. "Mi s-a propus să preiau conducerea PNL. Privesc cu uimire la ceea ce se întâmplă. Nu vreau să introduc mai adânc cuţitul în rană. PNL are nevoie de o clarificare ideologică bazată pe principiile partidului.(...) Nu voi face concesii acolo unde nu este nevoie. Aceste propuneri din partea PNL nu le putem lua în considerare". Liderul ALDE a mai spus că toţi cei care doresc să se alăture formaţiunii sunt bineveniţi.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Omul numărul doi al Rusiei crede că Siberia va fi unul dintre cele mai sigure locuri de pe Pământ și de aceea „elitele anglo-saxone" vor să cucerească regiunea
"Când supervulcanul Yellowstone va erupe, va anihila toate formele de viață de pe continentul nord-american. Siberia va deveni unul dintre cele mai sigure locuri de pe Pământ - ceea ce reprezintă încă un motiv pentru care "elitele anglo-saxone" vor să cucerească regiunea de la Rusia.", spune Nikolai Patrushev, al doilea cel mai puternic om din Rusia.
-
Generația cancerului: tot mai mulți adolescenți și tineri se îmbolnăvesc, iar speranțele de vindecare sunt mai mici
Adolescenții și tinerii adulți din România, diagnosticați cu cancer, se confruntă cu o rată de supraviețuire mai mică decât cea a copiilor, grup la care s-a înregistrat o creștere semnificativă a ratei de supraviețuire. Diagnosticul tardiv și calitatea tratamentului reprezintă factori esențiali în această situație.
-
Dosarul secret al lui Iohannis si ultimul obstacol privind recuperarea casei din Sibiu și a banilor din chirie
Un litigiu din 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu, care a aparținut soției președintelui Iohannis, nu a primit nici măcar termen la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), deși recursul a fost înregistrat în septembrie anul trecut, potrivit portalului instanței supreme. E vorba de litigiul privind moștenirea unei case din Sibiu, de pe strada Gheorghe Magheru 35.
-
Gabriela Firea adună electoratul PSD din Capitală și îi suflă în ceafă lui Nicușor Dan
Alegerile locale din iunie 2024 se anunță din nou o luptă în doi, între Nicușor Dan și Gabriela Firea, arată datele ultimului sondaj Avangarde publicat ieri, Gabriela Firea are deja, chiar înainte de startul campaniei, un scor de 24%, fiind la doar câteva procente de Nicușor Dan (31%), în vreme ce candidatul PUSL, Constantin Popescu Piedone are doar 20% dintre preferințele de vot ale bucureștenilor și se află pe un trend descrescător.
-
Arma meteorologică? Peste 100 de tornade au fost înregistrate în mai multe state americane. Mai multe persoane și-au pierdut viața
Cel puţin cinci persoane au fost ucise de unele dintre numeroasele tornade care au măturat o parte din marele câmpii din centrul Statelor Unite.
-
Cum își ascunde Rusia tranzacțiile cu China după ce Trezoreria SUA a avertizat băncile chineze cu sancțiuni
Eforturile firmelor ruse de a efectua plăţi pentru mărfuri în China, în contextul temerilor de sancţiuni secundare ale băncilor locale, au generat o piaţă înfloritoare pentru intermediari, până la jumătate din tranzacţii fiind acum gestionate de aceştia.
-
Reprezentanții a peste 130 de state se întâlnesc, în Austria, pentru a discuta reglementarea armelor autonome, bazate pe inteligența artificială
O conferinţă internaţională intitulată 'Omenirea la răscruce: sisteme de arme autonome şi provocarea reglementării' începe luni la Viena, informează dpa.
-
ChatGPT a fost dat în judecată de o asociaţie de protecţie a vieţii private: "Nici chiar editorul său OpenAI nu îl poate opri"
Asociaţia vieneză de protecţie a vieţii private NOYB a anunţat luni că a intentat un proces în Austria împotriva programului de inteligenţă artificială generativă, deoarece "ChatGPT divaghează şi nici chiar editorul său, OpenAI, nu îl poate opri", potrivit AFP.
-
Financial Times: La Londra se pregătește o lovitură de Palat!
Unii parlamentari din Partidul Conservator de guvernământ al Marii Britanii ar putea încerca să-și înlăture liderul, premierul Rishi Sunak, după alegerile locale din 2 mai, relatează Financial Times, citând surse.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Ratatul NATO vrea la război! Iohannis cere noi recruți în Armata Română: "Trebuie să intensificăm rezerva de personal militar!"
- 2.Planul B ca sa nu se mai tina alegerile: Proiect de lege pentru "Situatii de Criză" propus în dezbatere publică de Ministerul Apărării
- 3.Dan Puric la Muntele Athos: "Voi candida la președinție, când mă va suna personal Putin de la Moscova!"
- 4.Cum au fost furați zilnic și îndatorați cu mii de euro toți românii
- 5.Cozmin Gușă, posibil candidat al AUR pentru Primaria Capitalei: "N-au vrut să mă sperie, au vrut să mă omoare!"
- 6.Cosmin Gușă încurcă jocurile de culise de la Primăria Capitalei. Se bate de la egal la egal cu Nicușor Dan, iar Piedone si Cîrstoiu devin outsideri
- 7.Cum să fraudăm alegerile cinstit: România are mai mulți cetățeni cu drept de vot decât populația totală de la recensământ
- 8.Alianța AUR la un pas de a se rupe din cauza ilegalitatilor din listele semnăturilor depuse la BEC
- 9.George Simion detonează războiul în AUR: Îl suspendă pe prim-vicepreședintele Marius Lulea după telenovela cu Cozmin Gușă la Primăria Capitalei
- 10.Tudor Chirilă: "Am tot ce trebe', mă bag la primărie!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu