Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Închisoare de la 6 luni la 2 ani pentru cei care colectează fondului şcolii

Postat la: 06.12.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

O noua propunere legislativă amendează Legea educatiei cu un nou articol, care prevede că "darea sau colectarea de fonduri pentru unitătile de învătământ, în alte conditii decât cele prevăzute de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 2 ani".

Totodată, potrivit propunerii legislative, "solicitarea de către membrii consiliului de administratie al unitătilor de învătământ sau de către cadrele didactice, personalul auxiliar sau nedidactic a unor sume de bani cu titlu de donatie sau sponsorizare elevilor, persoanelor care exercită o autoritate părintească sau sunt tutori constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 1 an la 3 ani precum si cu interzicerea dreptului de a mai face parte din structuri de conducere, administrare sau control ale persoanelor juridice".

Deputatul George Comsa sustine că, în momentul de fata, nu există sanctiuni care să pedepsească încălcarea legii, elevii si a părintii fiind supusi în continuare la cheltuieli ce depăsesc obligatiile si bugetul familial al acestora.

"Am luat act, cu mult interes, de solicitarea elevilor în ceea ce priveste interzicerea expresă a fondului scolii. A fost si este o solicitare pertinentă si matură si trebuie să fie luată în seamă de către membrii Parlamentului României. În acelasi sens, sindicatele si-au manifestat acordul cu privire la sanctionarea drastică a practicii colectării fondului scolii, fapt care întăreste motivatia de a satisface solicitarea elevilor. Astfel, am depus în Parlamentul României, pentru elevi, această propunere legislativă prin care incriminăm colectarea fondului scolii", a declarat deputatul Cornel George Comsa.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE