Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Culise: Vicepremierul Oprea foloseşte fotbalul românesc în scopuri electorale

Postat la: 26.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Gabriel Oprea - aflat în cărţi pentru preluarea funcţiei de prim-ministru (în perspectiva unei viitoare retrageri a lui Victor Ponta, pe motiv de DNA) - intenţionează să demareze o amplă campanie de recosmetizare a imaginii şifonate în urma multiplelor acuzaţii de plagiat şi de cenzură a TVR.

Potrivit surselor ZIUAnews, generalul a purtat o serie de discuţii cu Mircea Duşa, ministrul Apărării, încercând identificarea unor soluţii pentru stingerea conflictului dintre Armată şi Gigi Becali în ceea ce priveşte echipa de fotbal Steaua Bucureşti.

Oprea vrea la urne „poporul roş-albastru"

Concret - dornic să-şi atragă, în viitorul an electoral, susţinerea „poporului roş-albastru" (rămas fără palmaresul şi sigla echipei de suflet) - Gabriel Oprea a îndemnat la noi negocieri cu latifundiarul din Pipera. Totodată, pentru a asigura un fundal „favorabil" noilor tratative, vicepremierul vrea ca generalii să-i forţeze mâna lui Gigi Becali, prin repunerea pe tapet a ideii că CSA va înscrie o echipă de fotbal în Liga 4 începând cu sezonul 2016/2017.

Miting organizat pe stadionul Ghencea

Semn că nu iese fum fără foc, fostul lider al Armatei Ultra - Jan Pavel - i-a chemat, ieri, pe ultraşii Stelei la un miting de amploare îndreptat împotriva lui Becali, eveniment ce urmează să fie organizat (cu fumigene, steaguri şi scandări) pe 24 octombrie, chiar în incinta stadionului Ghencea (aflat sub directa jurisdicţie a Armatei).

Campionatul European - o miză electorală majoră

Sursele citate au precizat că Gabriel Oprea nu s-a sfiit să-l dojenească pe generalul uneperist Anghel Iordănescu, selecţionerul naţionalei de fotbal, pe motiv că, deşi beneficiază de cea mai uşoară grupă de calificare, rezultatele tricolorilor sunt caraghioase şi submediocre. Liderul UNPR consideră calificarea României la Campionatul European de Fotbal drept o miză electorală în sine, în condiţiile în care meciurile din cadrul acestei competiţii se vor disputa chiar în timpul alegerilor locale.

Alex Miclovan

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE