Sindromul dinților care explodează: misterul medical pe care nimeni nu-l poate dezlega

Postat la: 20.11.2024 |

Sindromul dinților care explodează: misterul medical pe care nimeni nu-l poate dezlega

Pe 31 august 1817, un pastor din Pennsylvania (SUA) s-a trezit cu cea mai puternică durere de dinți din viața sa. Pentru a încerca să scape de durerea chinuitoare, a alergat către un lac din apropierea casei sale și și-a scufundat capul în apa rece. Cu toate acestea, metoda nu a funcționat.

Pastorul și-a petrecut noaptea următoare în agonie, având niște dureri groaznice. Spre dimineață, când durerea îl făcuse să delireze, a auzit un zgomot ca o împușcătură. Totuși, nu era o armă, ci dintele său care tocmai se rupsese în bucăți. Omul a simțit o alinare a durerii și apoi s-a culcat.

În următorii ani, alți doi locuitori din Pennsylvania au avut aceeași problemă. În 1859, dentistul W. H. Atkinson a descris presupusa „epidemie" de dinți care explodează într-un articol pentru revista Dental Cosmos. În 1874, un alt dentist a publicat povestea unei paciente care suferea ca urmare a durerii unuia dintre molari, până când dintele a explodat. Specialistul mai susținea că femeia a rămas surdă pentru un timp.

Cercetătorii vremii au presupus că este vorba despre carii care eliberează gaze în interiorul dintelui, crescând presiunea internă. Astăzi, știm că acest lucru nu este posibil, dar este de înțeles presupunerea de atunci: la acea vreme, dentiștii încă nu aveau cunoștințe avansate despre carii. De exemplu, se credea că acestea cresc dinspre centrul spre suprafața dintelui (când, de fapt, este invers).

Rapoartele medicale despre dinții care explodează s-au diminuat în deceniile următoare, până când au încetat definitiv în anii 1920. În prezent, principala ipoteză a fenomenului are legătură cu materialele folosite în acele timpuri pentru realizarea plombelor.

La începutul secolului al XIX-lea, se obișnuia ca dinții cariați să fie plombați cu aliaje metalice, mai exact cu amestecuri cu plumb, staniu, argint, etc. În funcție de aliaj, metalele puteau începe spontan să facă schimb de electroni, iar dintele putea deveni un fel de baterie. În plus, dinții plombați prost aveau cavități în care se acumula hidrogen gazos, care este inflamabil. În aceste condiții, un mic curent electric sau chiar scântei produse de frecarea metalelor, puteau provoca o explozie.

Cu toate acestea, nu există nicio dovadă că persoanele ale căror dinți au explodat aveau plombe. Este posibil ca aceștia să fi exagerat descrierea simptomelor și a sunetului exploziilor. Deși în zilele noastre nu au mai fost raportate astfel de cazuri, sindromul dinților care explodează reprezintă cel mai mare mister din istoria stomatologiei.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Sindromul dinților care explodează: misterul medical pe care nimeni nu-l poate dezlega

Postat la: 20.11.2024 |

0

Pe 31 august 1817, un pastor din Pennsylvania (SUA) s-a trezit cu cea mai puternică durere de dinți din viața sa. Pentru a încerca să scape de durerea chinuitoare, a alergat către un lac din apropierea casei sale și și-a scufundat capul în apa rece. Cu toate acestea, metoda nu a funcționat.

Pastorul și-a petrecut noaptea următoare în agonie, având niște dureri groaznice. Spre dimineață, când durerea îl făcuse să delireze, a auzit un zgomot ca o împușcătură. Totuși, nu era o armă, ci dintele său care tocmai se rupsese în bucăți. Omul a simțit o alinare a durerii și apoi s-a culcat.

În următorii ani, alți doi locuitori din Pennsylvania au avut aceeași problemă. În 1859, dentistul W. H. Atkinson a descris presupusa „epidemie" de dinți care explodează într-un articol pentru revista Dental Cosmos. În 1874, un alt dentist a publicat povestea unei paciente care suferea ca urmare a durerii unuia dintre molari, până când dintele a explodat. Specialistul mai susținea că femeia a rămas surdă pentru un timp.

Cercetătorii vremii au presupus că este vorba despre carii care eliberează gaze în interiorul dintelui, crescând presiunea internă. Astăzi, știm că acest lucru nu este posibil, dar este de înțeles presupunerea de atunci: la acea vreme, dentiștii încă nu aveau cunoștințe avansate despre carii. De exemplu, se credea că acestea cresc dinspre centrul spre suprafața dintelui (când, de fapt, este invers).

Rapoartele medicale despre dinții care explodează s-au diminuat în deceniile următoare, până când au încetat definitiv în anii 1920. În prezent, principala ipoteză a fenomenului are legătură cu materialele folosite în acele timpuri pentru realizarea plombelor.

La începutul secolului al XIX-lea, se obișnuia ca dinții cariați să fie plombați cu aliaje metalice, mai exact cu amestecuri cu plumb, staniu, argint, etc. În funcție de aliaj, metalele puteau începe spontan să facă schimb de electroni, iar dintele putea deveni un fel de baterie. În plus, dinții plombați prost aveau cavități în care se acumula hidrogen gazos, care este inflamabil. În aceste condiții, un mic curent electric sau chiar scântei produse de frecarea metalelor, puteau provoca o explozie.

Cu toate acestea, nu există nicio dovadă că persoanele ale căror dinți au explodat aveau plombe. Este posibil ca aceștia să fi exagerat descrierea simptomelor și a sunetului exploziilor. Deși în zilele noastre nu au mai fost raportate astfel de cazuri, sindromul dinților care explodează reprezintă cel mai mare mister din istoria stomatologiei.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE