Viața și povestea Mirabelei Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan - Soacra președintelui, despre decizia celor doi de a nu se căsători: Nu sunt mulțumită
Postat la: 20.09.2025 |
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru sunt împreună de peste două decenii și au doi copii împreună. Deși nu sunt căsătoriți cu acte, cei doi vor să arate că iubirea se construiește prin gesturi și atenție reciprocă, fără a fi nevoie de formalități legale, potrivit viva.ro.
Mirabela Grădinaru are 41 de ani și este o persoană discretă, preferând să stea în umbră atât pentru a-i sprijini pe cei doi copii, cât și pentru a-l susține pe Nicușor Dan. Originară din Vaslui, s-a mutat în București pentru a urma cursurile Facultății de Geografie.
În 2005, în timpul facultății, Mirabela l-a întâlnit pe Nicușor Dan. Prietenii au invitat-o într-un club pentru a sărbători terminarea sesiunii, deși inițial nu își dorise să participe. O prietenă revenită în țară a convins-o să meargă, iar odată ajunsă acolo, l-a observat pe Nicușor Dan. Într-un interviu, Mirabela a spus că a fost „chimie, atracție, asta a fost sigur. Apoi, lucrurile au venit de la sine", scrie click.ro.
Mirabela Grădinaru lucrează ca manager într-o companie auto importantă, dar reușește să pună familia pe primul loc. În 2016, în plină campanie electorală a lui Nicușor Dan pentru Primăria București, s-a născut fiica lor, Aheea. Despre moment, Nicușor Dan a scris pe Facebook: „Trăiesc cea mai fericită zi din viață. Am devenit tatăl unei fetite minunate și sănătoase. Mulțumesc, Mirabela, pentru bucuria uriașă pe care mi-ai făcut-o."
În 2022, familia a devenit completă odată cu nașterea prematură a băiețelului lor, la Spitalul Filantropia din București. Atât mama, cât și copilul au fost sănătoși. Nicușor Dan și Mirabela nu sunt căsătoriți cu acte, iar soacra președintelui nu este mulțumită de acest lucru: „E adevărat că nu sunt mulțumită, dar asta este problema lor. Eu nu pot să forțez, eu cred că se va întâmpla, într-o bună zi se va realiza și acest vis al meu pe care îl doresc", potrivit Unica.
Chiar și așa, relația cu familia Mirabelei este bună. Soacra l-a apreciat pe Nicușor: „Când l-am văzut pe Nicușor Dan să știți că mi-a plăcut foarte mult de el. Mi-a plăcut bunul lui simț, respectul pe care mi l-a acordat, iar ce să vă spn? Îl consider ca și pe băiatul meu. E foarte bun de președinte, dacă bunul Dumnezeu va decide să fie acolo în fruntea țării, acolo va fi. Eu îi admir puterea, tenacitatea, perseverența. Are un mare rol și Dumnezeu."
La atacurile din campania electorală împotriva lui Nicușor, soacra a reacționat: „Când aud atâtea vorbe urâte îmi pare extrem de rău pentru că știu că nu sunt adevărate, sunt foarte multe minciuni. Să știți că nimeni nu e perfect, doar domnul Iisus Hristor a fost perfect. Are și el metehnele lui, dar are mai multe calități, calitățile pe care le are acoperă absolut toate defectele." Familia locuiește de ani buni cu chirie într-un apartament în sectorul 5 al Bucureștiului, într-o casă veche. Din 2017, locuiesc la mansarda imobilului, într-un spațiu cu o cameră și două dormitoare, pentru 550 de euro pe lună. În living se află o bibliotecă mare, iar bucătăria este mică, dar complet utilată. Până atunci, familia a locuit tot cu chirie în Militari.
Despre apartament, Nicușor Dan a spus în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai": „Acum, faptul că în apartamentul acesta au crescut copiii, s-a născut băiețelul, că locuim într-un cartier unde nu prea circulă mașini, îmi place foarte mult. Nu sunt deloc stresat din punct de vedere material, am un back-up, pot să merg oricând să predau. Mirabela ar vrea să avem casa noastră, să așeze ea lucrurile, să fie casa ei, dar poate va fi, la un moment dat. Plătim 550 de euro pe lună, o cameră și două dormitoare la mansardă, iar proprietarul plătește taxele. Cam atât." Cei doi se cunosc de circa două decenii, când au fondat împreună Asociația „Salvați Bucureștiul", luptând pentru demascarea abuzurilor primăriilor. De atunci, formează un cuplu unit și implicat.
Mirabela a făcut o declarație emoționantă despre viața lor împreună: „Cu Nicușor, fiecare zi este una deosebită, pentru că reușește să ne surprindă plăcut în fiecare moment pe care-l petrecem împreună: povestind întâmplări din copilărie și adolescență atunci când stăm la masă, citindu-ne poezii în serile în care nu este la TV, jucând șah și cărți, cu câte o floare, un film proiectat pe perete sau la cinema, o plimbare în parc sau prin cartier, când ne întreabă dacă avem bagajele pregătite și ne urcam în mașină, fără să știm destinația finală."
Aceasta a mai adaugat: „Nicușor m-a învățat „iubirea necondiționată' și, fără să exagerez, îl consider echilibrul căminului nostru. Este un partener de încredere și pe care mă pot baza tot timpul, fie că vorbesc despre mine sau despre fetița noastră. Nicușor își respectă tot timpul promisiunile, dar asta o știm cu toții, nu este nevoie să detaliez." scria Mirabela pe Facebook.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Au îngropat „securea războiului": Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
Actorii Florin Piersic și Dorel Vișan, care au fost in conflict ani la rand, au aparut impreuna intr-o ediție speciala a ...
-
Un funcționar public din Marea Britanie s-a prefăcut bolnav folosind machiaj pentru a jongla cu cinci locuri de muncă simultan
Un funcționar public din Marea Britanie este acuzat ca a caștigat aproape 350.000 de lire sterline (aproximativ 410.000 ...
-
O celebră actriță din "Hellboy" a fost imobilizată și arestată după ce a mușcat o stewardesă
Actrița Selma Blair, in varsta de 54 de ani, a fost arestata la New York in urma unui incident violent la bordul unui av ...
-
Fiul lui Adrian Mutu are două „job-uri" la doar 9 ani. Ce trebuie să facă pentru a primi bani
Adrian Mutu a vorbit despre metodele prin care incearca sa ii ofere fiului sau cel mic primele lecții de responsabilitat ...
-
Miracolul medical care a uimit cercetătorii: Ce s-a descoperit în corpul femeii care a trăit 117 ani
Maria Branyas Morera a trait 117 ani, iar oamenii de știința au descoperit in corpul ei un amestec rar de gene bune și o ...
-
Un bărbat a fost oprit în aeroport pentru că avea o umflătură în zona prohabului: Vameșii au rămas șocați când au început să scoată 11 păsări vii
Un barbat sosit din Cuba a fost prins pe aeroportul internațional din Miami cu zece pasari vii ascunse in lenjeria intim ...
-
Care este cel mai înfricoșător film de groază: a doborât recordul ritmului cardiac. Lista completă a celor 20 de titluri
Halloween-ul se apropie, iar mulți se intreaba ce filme ar putea urmari pentru a intra in atmosfera acestei sarbatori. D ...
-
Şoc, şoc, şoc! Apariție la Casa Albă în fața lui Donald Trump - soția "extraterestră" a miliardarului de la Dell Tech
Cel mai viral subiect al momentului in SUA nu e nici ciuma pneumonica din Rusia, nici revoltele din Franța și speculații ...
-
Céline Dion a căzut pe scenă și a uitat versurile celui mai cunoscut cântec. Fanii i-au sărit în ajutor
Dupa o revenire fulminanta pe scena si zece concerte sustinute cu succes, cantareata Céline Dion a trebuit sa fac ...
-
Misterul trenului care a mers gol opt ani de zile, noapte de noapte: Motivul incredibil din spatele curselor fantomă din Berlin
Un tren misterios, complet gol, a strabatut noapte de noapte, timp de opt ani de zile, tunelurile intunecate ale unui ae ...
-
Trapperul Ian, plasat sub control judiciar după ce a urinat pe scena de la Arenele Romane
Trapperul Ian a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, dupa incidentul petrecut in timpul unui concert susț ...
-
Obezi și atrofiați: 86% din viață o petrecem fără să ne mișcăm. Mișcarea a devenit o opțiune, nu o normalitate
Un nou studiu global sugereaza ca viața moderna prioritizeaza lipsa de mișcare. Adulții care au participat in cadrul stu ...
-
A tinut secret 40 de ani: Michael Douglas a recunoscut aventura cu o celebră actriță
Actorul Michael Douglas a recunoscut in noile sale memorii, „One Helluva Ride", ca a avut o aventura secreta cu Ka ...
-
Ce a arătat un experiment uriaș desfășurat timp de 13 ani: Care este cea mai inteligentă rasă de câine
În anii 1940, in statul american Maine, un grup de oameni de știința a construit ceea ce a devenit cunoscut drept ...
-
Halle Berry, acuzată de abuz asupra copilului său de 12 ani. Actrița și-ar fi strâns de gât fiul. Fostul soț a obținut ordin de restricție
Actrița Halle Berry este acuzata de abuz asupra fiului sau in varsta de 12 ani de fostul ei soț, actorul Olivier Martine ...
-
Care este "cea mai proastă alegere posibilă" la masa de prânz pentru acumularea grăsimii viscerale și care e "cea mai bună"
Pranzul poate fi un moment convenabil pentru a apela la fast-food, mai ales atunci cand nu ai prea mult timp la dispoziț ...
-
Ce se întâmplă dacă ții apăsat lung butonul 9 de pe telecomandă. Sdi alte butoane au functii secrete
Daca apeși lung pe butonul cu cifra 9, poți deschide un meniu ascuns de diagnoza prin care afli rapid ce defecțiune are ...
-
Cercetătorii au dat verdictul: Dieta flexitariană este cea mai bună pentru sănătate si longevitate
Studiile medicale din ultimii ani confirma tot mai clar ca alimentele pe care le punem in farfurie au un impact direct a ...
-
Oamenii de știință s-au prins in fine cum dispare grăsimea din corp când slăbim. De acum o să fie mai simplu
Puțini s-au intrebat ce se intampla cu adevarat cu grasimea din corpul nostru și cum ajunge aceasta sa fie eliminata. Pr ...
-
Doi pensionari de 77 de ani, acuzați că și-au ucis ginerele trans. Crima a venit în plin divorț și "război" al ordinelor de protecție
Doi pensionari de 77 de ani din California au fost acuzați de omor dupa ce și-ar fi impușcat mortal ginerele intr-un par ...
-
Putin a călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
Vladimir Putin și Alina Kabaeva au calatorit impreuna in afara Rusiei cel puțin o data, potrivit unei investigații a pub ...
-
Ultranaționaliștii ruși au "botezat" Luna pentru ortodoxia rusă. Au făcut un ritual bizar în jurul unei pietre cu inscripții păgâne care preced creștinismul
Ultranaționaliști ruși și membri ai unui club de motocicliști apropiat de Vladimir Putin au organizat, in apropierea fro ...
-
Metoda ingenioasă folosită de mulți oameni iarna: Ce se întâmplă dacă lipești folie cu bule pe geamuri
Cand vremea se racește considerabil, mulți oameni cauta soluții rapide și ieftine pentru a pastra caldura in locuința și ...
-
Proiectul Stargate: Toată lumea vorbește despre frumusețea proiecției astrale. Plutind deasupra corpului tău. Nimeni nu vorbește despre ce te așteaptă acolo
Proiecția astrala sau o experiența in afara corpului (EAC) este fenomenul prin care conștiința se separa de corpul fizic ...
-
Alimentele iubite de mulți români care sunt foarte nocive pentru sănătatea ficatului
Ficatul este un organ extrem de harnic: funcționeaza neincetat pentru organismul nostru, ajutandu-ne la digestie, stocan ...
-
Baba Vanga, previziuni terifiante pentru ultimele luni ale anului 2026. Ce eveniment major ar fi anunțat pentru luna noiembrie
Baba Vanga a murit in urma cu aproximativ 30 de ani, insa multe persoane cred in presupusele previziuni ale acesteia, un ...
-
Madonna a câștigat șapte trofee la MTV Video Music Awards 2026, iar Taylor Swift a devenit cea mai premiată din istoria VMAs
Taylor Swift a devenit la MTV Video Music Awards 2026 cea mai premiata artista din istoria galei, in timp ce Madonna con ...
-
Medicii dezvăluie: Copiii fac carii din cauza mamelor care le gustă mâncarea cu lingurița
Medicii recomanda mamelor sa evite un obicei care a fost folosit des in copilaria noastra. Regulile privind securitatea ...
-
Ce este „mahmureala socială" și de ce a devenit singurătatea luxul suprem
Oameni care au baterie sociala cat pentru zece vieți și oameni pentru care o simpla ieșire afara e sursa unei anxietați ...
-
Ingredientul cancerigen care ar trebui verificat imediat pe eticheta alimentelor. Sfaturile oncologilor
Cand facem cumparaturi, ambalajele ne pot atrage atenția prin mențiuni precum „fara nitrați adaugați", „boga ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu