Ani la rând medicii au spus că grăsimile animale sunt nocive. Ce arată noile studii și ce grăsimi merită puse pe masa de Crăciun
Postat la: 24.12.2025 |
Mult timp, până în anii 2010, carnea, brânza și untul, piese centrale pe mesele de Sărbători, erau privite ca alimente problematice pentru sănătate, mai ales pentru sistemul cardiovascular. În ultimii ani, însă, cercetarea medicală a devenit mai nuanțată și specialiștii au demonstrat că nu toate grăsimile de origine animală se comportă la fel în organism.
De altfel, unele studii recente sugerează că anumite grăsimi animale, consumate în contextul potrivit, pot fi asociate chiar cu efecte protectoare pentru afecțiuni comune, cum este demența. Decenii întregi, carnea roșie, untul, ouăle și brânzeturile au fost asociate aproape automat cu ideea de pericol, pe fondul legăturii dintre colesterolul „rău" și bolile cardiovasculare. Așa au ajuns grăsimile de origine animală pe lista cu alimente „de evitat".
Începând cu anul 2014, însă, această abordare a început să fie pusă sub semnul întrebării. Meta-analize mari, studii observaționale pe termen lung și comparații între diferite tipuri de diete au arătat că relația dintre grăsimile animale și sănătate este mai complexă decât se credea inițial. Nu toate grăsimile saturate au același impact metabolic, iar sursa alimentară contează la fel de mult ca procentul de grăsime din dietă.
Un element esențial al acestei schimbări de paradigmă a fost înțelegerea faptului că nu este suficient să reduci grăsimile animale din dietă, ci important este contextul dietetic și ce aduci în schimb. Studiile au arătat constant că înlocuirea grăsimilor saturate cu carbohidrați rafinați sau produse ultraprocesate nu aduce beneficii pentru sănătatea cardiovasculară. În schimb, atunci când o parte din grăsimile solide de origine animală sunt înlocuite cu grăsimi nesaturate din uleiuri vegetale, pește, nuci sau semințe, profilul metabolic se îmbunătățește.
Mai mult, o altă analiză notabilă a concluzionat că efectele grăsimilor saturate variază în funcție de tipul de alimente care le furnizează. De exemplu, grăsimile saturate din lactate fermentate sau din carne neprocesată pot avea un impact diferit față de cele din alimente ultraprocesate.
O amplă cercetare recentă, ale cărei rezultate au fost publicate înainte de Crăciun, în decembrie 2025, arată că unele lactate aduc beneficii neașteptate. Studiul, publicat în revista Neurology, a urmărit timp de 25 de ani aproape 30.000 de persoane și a demonstrat că un consum moderat de lactate integrale, în special brânzeturi grase, a fost asociat cu un risc mai mic de demență, inclusiv de boală Alzheimer.
Rezultatele nu sugerează că putem consuma nelimitat grăsimi animale pentru a preveni demența. De altfel, grăsimile din mezeluri și preparate din carne ultraprocesate nu au niciun beneficiu demonstrat pentru sănătate. Concluzia este, însă, că un consum moderat de brânzeturi grase, în special, poate influența sănătatea pe termen lung prin combinația de grăsimi, proteine, calciu, factori de fermentație și impactul asupra microbiomului.
Niciunul dintre noile studii nu anulează ideea că există riscuri asociate excesului, dar arată că eliminarea totală a unor alimente tradiționale nu este neapărat soluția optimă, mai ales dacă fac parte dintr-o alimentație variată și echilibrată.
Felurile tradiționale de Crăciun, care constau în specialități din carne de porc, majoritatea preparate în casă, și brânzeturi, nu sunt o problemă în sine. Riscurile asupra aparatului digestiv apar pentru că toate mâncărurile grase sunt concentrate într-un interval scurt de timp eventual după o pauză îndelungată, în cazul celor care au ținut postul Crăciunului.
Soluția nu este, așadar, să înlocuim felurile de mâncare specifice sărbătorilor de iarnă cu unele mai „dietetice", ci să mâncăm porții mai mici, mai rar și cu pauze mai lungi între mese, după cum recomandă și medicul cardiolog Anca Tâu.
Grăsimile nesaturate - mononesaturate și polinesaturate - joacă un rol important în reducerea inflamației și menținerea sănătății cardiovasculare. În perioada sărbătorilor, ele pot funcționa ca un contrabalans pentru mesele bogate în grăsimi saturate, fără a compromite gustul sau tradiția.
Uleiul de măsline este una dintre cele mai accesibile și eficiente surse de grăsimi mononesaturate. Folosit în salate, legume coapte sau sosuri simple, el poate însoți preparatele tradiționale fără a adăuga o încărcătură digestivă suplimentară. O salată de varză, sfeclă sau verdețuri asezonată cu ulei de măsline poate fi un sprijin real pentru digestie.
Peștele gras, precum somonul, macroul, sardinele sau heringul, are un aport important de acizi grași omega 3, cu efecte benefice asupra inimii și creierului. Introducerea unei mese cu pește între mesele tradiționale sau imediat după zilele de excese poate ajuta organismul să revină mai ușor la echilibru metabolic. Gătit simplu, la cuptor sau la grătar, peștele oferă sațietate și nutrienți esențiali, fără a încărca suplimentar digestia.
Nucile, migdalele și semințele sunt bogate în grăsimi nesaturate, fibre și antioxidanți. Consumul lor moderat poate contribui la reglarea colesterolului și la o senzație de sațietate mai bună, reducând tentația de a consuma porții mari de alimente grele. Fibrele din semințe, cereale integrale și din salate joacă un rol-cheie în modul în care grăsimile sunt absorbite și metabolizate.
Există, însă, și o categorie de grăsimi asupra căreia există un consens medical clar: grăsimile trans industriale, prezente în produse ultraprocesate, patiserie industrială și unele dulciuri ambalate. Ele cresc nivelul colesterolului „rău", scad colesterolul „bun" și cresc riscul cardiovascular, fără a aduce vreun beneficiu nutrițional.
În România, Guvernul a stabilit, în 2021, limitarea grăsimilor trans, în produsele alimentare destinate consumului uman, la 2g/100 g de grăsime din conținut. Chiar dacă legislația a limitat conținutul lor în produsele alimentare, aceste grăsimi rămân de evitat, mai ales într-o perioadă în care organismul este deja suprasolicitat.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cazul care rămâne și astăzi fără o explicație științifică: Dorothy Louise, femeia care susținea că își amintește viața de acum 3.000 de ani
O fetița din Anglia a cazut pe scari la varsta de trei ani, iar dupa ce și-a revenit a inceput sa povesteasca despre un ...
-
Noua revoluție prin care va trece omenirea, după AI, anunțată chiar de AI: „Ar putea începe să se manifeste puternic între 2035 și 2045"
Inteligența artificiala s-a dezvoltat enorm din 2020 și astfel, a devenit accesibila publicului larg pentru utilizarea i ...
-
Explicația psihologilor pentru ce ne plac filmele horror cu toate că ne provoacă spaimă
Milioane de oameni aleg sa plateasca bilete la cinema pentru a urmari tocmai povești care ii sperie. Filmele de groaza n ...
-
Un licean se pregătea să înfrunte viața la 18 ani dar a câștigat 2 milioane de euro cu un bilet de 10 euro și nu mai are probleme de viitor
Michele, un elev de 18 ani de la la școala „Panzini", care locuiește in Marzocca, Italia, impreuna cu familia sa, ...
-
Care este cel mai sănătos ton la conservă. Specia recomandată de nutriționiști și celelalte sortimentele care trebuie consumate cât mai rar
Tonul la conserva este una dintre cele mai accesibile surse de proteine și un aliment pe care mulți il pastreaza in cama ...
-
Creierul lui Bruce Willis va fi donat cercetării științifice după moartea actorului. Motivul din spatele deciziei luate de familia sa
Familia lui Bruce Willis a luat o hotarare importanta in contextul bolii cu care se confrunta actorul. Emma Heming, soți ...
-
Un monitor de gaming a oprit un glonț intrat prin perete. A salvat viața unui gamer
Un monitor de gaming cumparat cu 280 de dolari a ajuns, din intamplare, potențial sa salveze viața unui gamer. Povestea ...
-
De ce în Italia pastele nu îngrașă ca în țara ta? Nu e vorba de paste!
Toți am auzit fraza: "Am fost in Italia, am mancat paste in fiecare zi și am slabit. Acasa ma ingraș doar daca le miros. ...
-
Un studiu medical propune o explicație surprinzătoare: De ce Mona Lisa nu are sprâncene și gene?!
Mona Lisa, unul dintre cele mai cunoscute tablouri din lume, ascunde un detaliu pe care mulți vizitatori ai Muzeului Luv ...
-
Antrenorul de fotbal Ionuț Chirilă a dezvăluit ce salariu încasează fratele Tudor de la "Vocea României" ca antrenor de talente
În cei 12 ani de cand face parte din juriul de la show-ul „Vocea Romaniei", Tudor Chirila a strans trofeu du ...
-
După mașinile electrice, China a acaparat și piața sicrielor din Europa. Producătorii occidentali dau faliment din cauza prețurilor mici ale chinezăriilor mortuare
Producatorii europeni de sicrie cer Comisiei Europene sa investigheze importurile din China, acuzand concurența neloiala ...
-
Warren Buffett nu a mai băut apă de aproape 50 de ani. N-o să-ți vină să crezi ce consumă zilnic activul miliardar în vârstă de 96 de ani
Warren Buffett nu a mai baut un pahar cu apa cel puțin din anii 1970. Asta i-a povestit candva lui Bill Ackman miliardar ...
-
Lia Bugnar ia apărarea regizorului Felix Alexa în ciuda acuzațiilor de hărțuire sexuală: "Când te bagi într-o relație cu un profesor vina e și a ta!"
Actrița și regizoarea Lia Bugnar reacționeaza la controversele provocate de angajarea regizorului Felix Alexa la Teatrul ...
-
Scandal uriaș în televiziune: PRO TV e în spatele ONG-ului care i-a făcut plângere Antenei 1 la CNA pentru ora la care se difuzează Insula Iubirii. Emisiunea, mutată din prime-time
Scandal in televiziune dupa ce Antena 1 a fost obligata de CNA sa mute ora de difuzare a emisiunii Insula Iubirii in urm ...
-
De ce ne strângem mâna când ne salutăm. Originea unui obicei vechi de peste 3.000 de ani care are legătură cu decesul
Strangerea mainii este astazi unul dintre cele mai cunoscute gesturi de salut, folosit atat in contexte oficiale, cat și ...
-
Serghei Mizil rezolvă misterul averii lui Irinel Columbeanu. De ce a rămas, de fapt, falit milionarul
Serghei Mizil pune pierderea averii lui Irinel Columbeanu și pe seama banilor cheltuiți pentru intrarea in politica. Inv ...
-
Un nou medicament pentru slăbit se dovedește de două ori mai eficient decât cea mai mare doză de Ozempic
Un nou medicament experimental pentru obezitate și diabet, dezvoltat de compania Eli Lilly, a obținut rezultate spectacu ...
-
Un butoi de bere din 1978 a ieșit din gheața Alpilor. Ce au spus cei care i-au gustat conținutul
Un butoi de bere care a stat aproape 50 de ani sub gheața a fost descoperit in Alpi, la aproximativ 3.000 de metri altit ...
-
Fenomenul neobișnuit care a devenit viral: Tinerii din China renunță la animale de companie și "adoptă" cărămizi
O tendința neobișnuita caștiga tot mai mult teren in randul tinerilor chinezi, care aleg sa ingrijeasca o caramida in lo ...
-
Astrele se așează exact ca la Căderea Bastiliei. Revoluția de la 1789 a schimbat definitiv un regim si a instaurat o nouă ordine socială
Astrele se reaseaza exact ca la revolutia franceza din 1789, care a consemnat finalul unei epoci si a instaurat o noua o ...
-
Paranormal: Ce se aude după lăsarea serii pe coridoarele Școlii Centrale din București: Cine a fost Anca, eleva a cărei fantomă ar bântui clădirea
O legenda transmisa de-a lungul generațiilor continua sa starneasca interesul celor care cunosc istoria Școlii Centrale ...
-
Durerea de cap care pornește de la sinusuri. Ce poți face acasă pentru a scăpa de disconfort
Durerea de cap care pornește de la sinusuri. Ce poți face acasa pentru a scapa de disconfort. Durerea de cap asociata si ...
-
Amprente vechi de 2.200 de ani dezvăluie cine ar fi construit misterioasa Armată de Teracotă a Chinei
De mai bine de doua milenii, mii de razboinici de teracota par sa pazeasca in tacere mormantul imparatului Qin Shi Huang ...
-
Ce se întâmplă în organism dacă faci o baie fierbinte timp de 30 de minute. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor
O baie fierbinte de 30 de minute ar putea avea beneficii importante pentru circulația sanguina. Potrivit unui studiu rec ...
-
Care este cea mai sănătoasă pâine, potrivit nutriționiștilor. Ce sortiment recomandă
Painea nu trebuie eliminata din alimentație odata cu inaintarea in varsta, insa sortimentul ales poate influența digesti ...
-
Psihologii au descifrat suferința de după despărțirea de persoana iubită și nu este cauzată de dragoste!
Psihologii spun ca nu iubirea cauzeaza acel sentiment de dor nebun de care avem senzația ca nu putem scapa oriunde am me ...
-
Misterul "bășinosului-fantomă” de la Consiliul European: Jurnaliștii au fugit de la un briefing din cauza mirosului insuportabil
Un incident mai puțin obișnuit a perturbat activitatea jurnaliștilor acreditați la Consiliul European, la Bruxelles. Rep ...
-
Carnea, secretul unei vieți până la 100 de ani? Ce au descoperit cercetătorii despre vegetarieni
Un studiu realizat in China, pe mai mult de 5.000 de persoane cu varste de cel puțin 80 de ani, arata ca femeile care co ...
-
Un grup de youtuberi americani a petrecut noaptea în Castelul Corvinilor și a vânat fantome: „Este de-a dreptul ireal"
Castelul Corvinilor din Hunedoara, una dintre cele mai spectaculoase fortarețe medievale din Europa de Est, a devenit pl ...
-
S-a ridicat din sicriu la propria înmormântare. Timp de opt ore familia unei tinere de 15 ani a crezut că aceasta a murit: "Am avut o revelație de la Dumnezeu"
O adolescenta de 15 ani din Guatemala, pe care familia o credea moarta, s-a trezit in timpul propriului priveghi, dupa a ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu