Soția fostului colonel SRI Daniel Dragomir, în prezent fugar, a dat cu subsemantul la Serviciul de Probațiune după revenirea în țară
Postat la: 04.08.2020 |
Soția fostului colonel SRI, Daniel Dragomir, care în prezent se sustrage de la executarea unei pedepse definitive de trei ani și 10 luni de închisoare cu executare, Zoica Dragomir, și ea fostă cadru al SRI, a fost localizată la domicliu de angajații Serviciului de Probațiune după ce și e a primit o pedeapsă dar cu suspendare în dosarul soțului său, spun surse judiciare.
Concret, Curtea de Apel București a stabilit în luna iunie, pedepse definitive de 3 ani şi 10 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, în cazul fostului colonel SRI Dragomir și de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pentru Zoica Dragomir, judecată pentru complicitate la trafic de influenţă. Imediat după această decizie Serviciul Urmăriri al Poliției Capitalei a încercat punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul București, instanță de executare în acest caz, dar Daniel Dragomir nu a fost de găsit
Surse afirmau la acea vreme că fostul cadru SRI ar fi plecat cu mașina, alături de soția sa, pe data de 17 iunie, folosind ieșirea din țară pe cale rutieră, cu mașina personală, prin Arad. În cazul acestuia s-a emis un mandat de urmărire internațională. Acum sursele citate precizează că Zoica Dragomir a fost găsită recent la domiciliul cunoscut și a completat toate datele necesare Serviciului de Probațiune, instituție însărcinată cu supravegherea sa pe perioada termenului de încercare stabilit de judecătorii CAB după condamnarea sa la pedeapsa cu suspendare.
La ultimul termen de judecată din acest proces, din 4 iunie, fostul operativ al Serviciului a acuzat pretinse răfuieli politice în cazul său ce ar fi culminat cu acest dosar penal, mai precis că procurorii militari ai DNA ar fi instrumentat „un dosar politic". La rândul său magistratul DNA a explicat că toate faptele penale cercetate sunt susținute de probe și inclusiv de interceptări și înregistrări ambientale existente la dosare ce ar dovedi fără a lăsa loc vreunui dubiu că fostul șef de de sector din SRI ar fi vinovat și astfel trebuie tras la răspundere. Magistratul a cerut pedepse cu executare pentru cele două persoane judecate în acest caz.
Curtea de Apel Bucureşti nu s-a putut hotărâ între condamnarea sau achitarea fostului colonel SRI Daniel Dragomir, după ce doi magistraţi ai completului de apel din dosarul acestuia au avut opinii diferite. Astfel, deşi au rămas iniţial în pronunţare pe apelurile declarate de procurorii DNA dar şi de către fostul operativ al Serviciului, cauza a fost repusă pe rol pentru participarea unui al treilea magistrat CAB care să încline balanţa. După introducerea noului magistrat dosarul a fost ținut pe loc de protestul magistraților și mai apoi de declararea stării de urgență pe fondul pandemiei cu coronavirus. După reluarea judecării noul magistrat a dorit să asculte martorii esențiali ai acuzării, a pus întrebări numeroase și a confruntat martorii cu fostul colonel.
Procurorii militari de la DNA l-au trimis în judecată în stare de arest preventiv pe Daniel Dragomir pentru trafic de influenţă, spălare a banilor, folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii (2 infracţiuni) şi pentru uz de fals. Alături de el a fost trimis în judecată şi şoţia acestuia plt. maj. (r) Marinela Zoica Dragomir, fost subofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţiipentru trafic de influenţă în forma complicităţii, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii (2 infracţiuni) şi uz de fals.
În rechizitoriul transmis Tribunalului Bucureşti anchetatorii militari notau că în perioada octombrie 2012 - octombrie 2013, Dragomir, care îndeplinea funcția de șef grupare sectoare informativ-operative în Direcția Generală de Prevenire și Combatere Terorism din cadrul Serviciului Român de Informații, beneficiind de ajutorul soţiei sale ar fi pretins și, ulterior, ar fi primit de la un martor denunțător, administrator al unor societăți comerciale, suma totală de 2.030.353,32 lei, echivalent a 462.567,61 euro, compusă din:
- 1.648.400 lei, echivalent a 374.078,01 euro (deși inițial a pretins suma de 400.000 euro), sumă primită în numerar într-un cont bancar deschis pe numele altei persoane,
- 309.952,32 lei (echivalent a 70.575,87 euro), reprezentând finanțarea cheltuielilor necesare înființării, dotării și asigurării funcționării unei societăți comerciale, incluzând și un autoturism de lux, marca Porsche Cayenne,
- 72.000 lei (echivalent a 18.000 euro), reprezentând salariul lunar de 8.000 lei, primit de soția sa Dragomir Marinela Zoica, în calitate de administrator al acestei firme nou înființate.
Sumele de bani menționate mai sus au fost pretinse și primite de către inculpatul Dragomir Daniel, pentru a-și folosi influența, prin prisma funcției deținute, asupra unor funcționari publici, factori de decizie în cadrul Ministerului Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară. Totodată, inculpatul i-a promis denunțătorului că-i va determina pe acei funcționari publici să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în sfera atribuțiilor de serviciu sau erau contrare acestora, în legătură cu rambursarea la timp, către firmele martorului denunțător, a unor sume de bani, solicitate cu titlu de TVA de la bugetul de stat, sau stoparea unor controale fiscale.
În aceeași perioadă, cei doi inculpați au transferat, succesiv, sumele de bani menționate mai sus în conturi care le aparţineau lor sau unor membri ai familiei, iar, ulterior, au constituit depozite și au cheltuit o parte din bani în interes personal, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de 1.648.400 lei, reprezentând contravaloarea a 374.078,01 euro, produs al infracțiunii de corupție.
Pe de altă parte, în sarcina lui Dragomir s-a mai reţinut că, în perioada octombrie 2012 - 15 februarie 2013, cât şi ulterior, a folosit datele şi informaţiile având caracter clasificat obţinute în virtutea calităţii de ofiţer al Serviciului Român de Informaţii, prin prisma atribuţiilor de serviciu, în mod direct şi în interes personal, în scopul ilicit - propus şi realizat - al obţinerii unor sume de bani şi alte foloase necuvenite şi a permis martorului denunţător accesul la date care se refereau la activitatea infracţională derulată de acesta şi grupul de firme aparţinând acestuia.
În sarcina celor doi anchetatorii DNA Militar au mai reţinut că, în cursul lunii noiembrie 2013, au determinat cu intenţie doi martori să semneze două înscrisuri sub semnătură privată, în cunoştinţă de cauză, în care se atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Înscrisurile, întocmite pentru a justifica banii primiți în schimbul traficării influenței, au fost depuse la 13.01.2015 şi 14.01.2015 în faţa organelor judiciare, în scopul producerii unor consecinţe juridice. Înscrisurile erau un contract de împrumut și o chitanță prin care, în mod nereal, se menţiona împrumutarea, respectiv, restituirea sumei pretinse şi primite, în numerar, de către fostul ofiţer, în contul unei persoane din familia sa.
În vederea confiscării prin echivalent, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând celor doi inculpaţi, precum şi asupra unui bun mobil deţinut de o persoană juridică, până la concurenţa sumei de 2.030.353,32 lei, echivalent a 462.567,61 euro - obiect al infracţiunii de corupţie. La data faptelor, Zoica Dragomir nu mai era angajat al S.R.I. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunerea de menţinere a măsurilor preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.
Judecătorul Mihai Bălănescu de la Tribunalul Bucureşti, cel care a soluţionat şi dosarul Colectiv, arată în motivarea sa că probele depuse de anchetatorii militari pentru acuzaţiile de trafic de influenţă aduse lui Dragomir nu sunt suficiente iar cele existente nu au puterea de a spulbera orice dubiu privind vinovăţia aşa cu m cere legea penală. Concret, magistratul nu arată nicio secundă că Dragomir ar fi nevinovat de aceste fapte ci mai degrabă că magistraţii nu ar fi reuşit probarea temeinică a acuzaţiilor aduse acestuia.
Judecătorul a oferit şi un remediu la această problematică arătând că ar trebui declasificate rapoarte operative care conţin discuţii ale lui Dragomir cu sursele sale. Astfel s-a creat un efect de domino între fapta de trafic de influenţă şi cea de spălare a banilor. Dacă nu poate fi condamnat pentru trafic Dragomir nu poate fi condamnat pentru pretinţii bani primiţi din această faptă astfel încăt să se constate spălarea de bani. Din aceste raţiuni fostul colonel SRI a fost achitat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani dar a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru două fapte de fals în înscrisuri.
Anchetatorii DNA arată în apelul lor că judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a greşit că nu a luat în calcul denunţul omului de afaceri. Aceştia arată că denunţurile sunt întărite de probele tehnice obţinute legal pe parcursul urmăririi. Anchetatorii militari amintesc şi de declaraţia incriminatoare a unui ofiţer SRI care a interferat cu ex+colonelul Dragomir în cazul verificiărilor făcute la firmele denunţătorului lui Dragomir. Acest ofiţer SRI a povestit despre o întâlnire operativă de lucru dintre ofiţerii Direcţiei Securitate Economică care aveau în lucru dosarul de evaziune fiscală din industria cărnii şi care îl viza pe Rami Ghaziri.
La această şedinţă a participat şi locotenent colonelul Daniel Dragomir din partea Direcţiei Antitero întrucât şi ei monitorizau aceleaşi personaje. Fostul ofiţer spune că, după ce Daniel Dragomir a aflat despre monitorizarea lui Rami Ghaziri de către colegii lui de la Securitate Economică, nu a mai colaborat în caz.
„La momentul la care am primit aceste note şi, ulterior, întâlnirii operative din luna noiembrie 2012 la care a participat şi Dragomir Daniel, am fost contrariat, atât eu, cât şi colegii mei, să constatăm că un alt ofiţer din cadrul altei direcţii părea că întreţine relaţii sau că are legătură cu o persoană aflată în atenţia unităţii din care făceam parte, fapt ce contravine reglementărilor interne. Pot presupune, însă nu cunsoc, dacă Dragomir Daniel a raportat superiorilor natura relaţionară cu persoane aflate în atenţia altei unităţi din cadrul SRI. Probabil această persoană era de naţionalitate libaneză.
Arăt încă o dată că, mai ales după întâlnirea de lucru din data de 14.11.2012, atât eu, cât şi şeful de sector, am fost surprinşi de implicarea lui Dragomir Daniel, dar şi mai mult, de faptul că, ulterior acestei întâlniri, ofiţerul nu a dezvoltat şi nu a colaborat în continuare în cauza respectivă. Îmi amintesc chiar că s-a făcut o solicitare punctuală Direcţiei generale pentru combaterea terorismului în vederea dezvoltării datelor şi a unei colaborări viitoare, însă nu sunt sigur că s-a primit răspuns", a precizat ofiţerul SRI în faţa anchetatorilor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
-
Stenograme cu planul de asasinare a lui Adrian Kreiner: "Nu că e blindat, e blindat... foarte blindat!"
Au aparut stenogramele din dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. Asasinii lui discutau despre averea omul ...
-
THE DIPLOMATIC AFFAIRS: JP Morgan a refuzat cererea lui Nicușor Dan pentru o linie de finanțare dedicată României!
Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru The Diplomatic Affairs ca președintele Romaniei, Nicușor Dan, ...
-
Unde duce "legitimația diplomatică" a lui Călin Georgescu. Numele care îl leagă pe fostul candidat de afacerea Jimbolia, mafia italiană și corupția din SRI-ul anilor 1990
În urma perchezițiilor la locuința lui Calin Georgescu din Mogoșoaia, anchetatorii au descoperit o legitimație pre ...
-
Hitler și-a ucis nepoata: Un istoric pune la îndoială alibiul liderului nazist privind misterioasa moarte prin împușcare a rudei sale
Timp de aproape un secol, moartea lui Geli Raubal, nepoata lui Adolf Hitler, a fost considerata un caz de sinucidere. Ac ...
-
Amantlâc la nivel politic înalt în Vrancea plus uncuibușor de nebunii de 500.000 de euro
Valentin Resmerița 68 de ani, fost candidat la Primaria Municipiului Focșani și Alexandra Tataru 52 de ani, fosta vicepr ...
-
Cuscrul lui Călin Georgescu încerca să formeze o nouă generație de lideri
Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Calin Georgescu, ar fi pregatit un proiect prin care iși propunea ...
-
Perchezițiile la Dragoș Ovidiu Argeșanu: Patru arme letale și o arbaletă. Se verifică dacă avea dreptul să facă terapie
Anchetatorii au ridicat telefoane, laptopuri, o arbaleta de vanatoare, patru arme letale, incarcatoare și muniție in urm ...
-
Dezvăluiri CNSAS despre cum ajungeau produsele stricate pe masa românilor în Epoca de Aur, după ce erau refuzate la export
CNSAS readuce in atenție, prin documente de arhiva, efectele politicii economice din ultimii ani ai regimului comunist, ...
-
Stenograme cu "planul italian" din dosarul lui Călin Georgescu: I-ar fi cerut lui Ionel Rusen să găsească o vilă în Toscana, cu anexă pentru servitori
Calin Georgescu ar fi discutat cu omul de afaceri Ionel Rusen despre cumpararea unei vile izolate in Toscana, in valoare ...
-
Rybar, un proiect media pro-Kremlin cu peste 1,5 milioane de urmăritori - Urmele duc către șeful spionajului rus
O rețea pro-Kremlin a trimis echipe in mai multe țari europene pentru a realiza interviuri. Operațiunea era coordonata d ...
-
Afacerea Wealth Bank în care ar fi implicat și Călin Georgescu apare în presa italiană din 2025 - Milioane de euro dispărute în conturi offshore
O rețea transnaționala de „banci pirat" condusa de afaceristul italian Massimiliano Arena a lasat in urma pagube d ...
-
Milionarii despre care nu vorbește nimeni dețin adevărata avere a Americii: Sunt un real fenomen și au împreună de 13 ori averea Forbes 400
Cei mai bogați americani nu conduc neaparat giganți tehnologici și nu apar pe copertele revistelor. Aproximativ trei mil ...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
-
Curtea de Conturi a descoperit erori uriașe la plata a milioane de pensii și bani dați unor persoane decedate: "Deficiențe cu influențe semnificative și generalizate"
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveala probleme majore la Casa Naționala de Pensii Publice (CNPP): suspiciuni p ...
-
Comoara ascunsă a României! Ce se știe despre locul unde se află cele 103 tone de aur ale BNR în valoare de 12,8 miliarde de euro
Romania deține in prezent o rezerva de aur de 103,6 tone, evaluata recent la aproximativ 12,8 miliarde de euro in urma s ...
-
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arata cat de extins era aparatul Securitații in ultimul an al regimului Ceaușescu. În s ...
-
Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment
Opt stadioane recent construite sau aflate inca in construcție in Romania sunt destinate unor echipe care fie sunt desfi ...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
-
ZIUA ÎN CARE SE VA ÎNCHIDE PRĂVĂLIA - AȘA VA ARĂTA COLAPSUL
Citiți mai jos un articol șocant și brutal despre finalul spre care ne indreptam inexorabil, semnat de Milan Adams, pe c ...
-
Dosarul fostului șef Hidroelectrica judecat pentru mită și sejururi de lux în Creta: Ce cere CAB de la DNA. Silviu Răzvan Avram este fiul nașului de cununie al lui Sorin Grindeanu
Instanța Curții de Apel București a solicitat DNA sa precizeze daca "se are in vedere și acordul inculpatului de a parti ...
-
Cât sunt salariile la BNR: Guvernatorul Mugur Isărescu are 88.648 de lei net. Lista lungă de sporuri și beneficii care vin pe lângă venitul standard
Membrii Consiliului de administrație al Bancii Naționale a Romaniei beneficiaza de indemnizații lunare nete cuprinse int ...
-
Motivările CCR care aruncă în aer conducerile TVR și Radio România: Săftoiu și Schwartz își pierd funcțiile
Motivarile celor doua decizii prin care Curtea Constituționala a declarat neconstituționala desemnarea majoritații polit ...
-
Viața imită arta: simboluri cabalistice ale sacrificiului de sânge în asasinarea lui Charlie Kirk
Autor: Dr. Heather Lynn Ne apropiem de implinirea unui an de la asasinarea lui Charlie Kirk. Ceea ce s-a intamplat la Un ...
-
Judecătorul CCR Bogdan Licu a recunoscut că și el a fost la Trupele de Securitate la Revoluție, ca Pahonțu. Obiectivul păzit de el în decembrie 1989 a sfârșit în flăcări
Bogdan Licu, actual judecator al Curții Constituționale a Romaniei, a recunoscut public ca Revoluția din Decembrie 1989 ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu