Domne, nu contează! Să se desființeze SIIJ!
Postat la: 08.04.2021 |
Stelian Ion, ministrul Justiției, zice că unul dintre motivele desființării SIIJ este scurgerea de informații din dosare. Hai să râdem!
Păi, și desființează și DNA pentru scurgerea din dosarele anilor Kovesi? Alea pe care le citeai pe conturile Facebook ale unor "acreditați pe justiție", dar la care nu aveau acces avocații părților. Iar la acest capitol, DNA bate orice record în materie, din toată Europa, cel puțin. În țările civilizate, la care se raportează propaganda "vrem o țară ca afară", scurgerea de informații de la parchet duce la anularea probelor respective. La noi?
Scurgerea informațiilor din dosare a fost făcută întotdeauna de către procurori, cu scopul de a supune cauzele judecății poporului înaintea judecății instanțelor, să fie puși oameni la stâlpul infamiei și să fie uciși cu pietre, chiar dacă peste ani ar putea fi achitați. De ce se practică această metodă? Pentru a pune presiune pe judecători, pentru ca apoi tot ei să scrie în motivări că e nevoie de un exemplu dat societății, întrucât cazul este de notorietate publică.
DNA înregistrează 52% achitări din numărul celor trimişi în judecată, potrivit ultimului bilanț. De când a fost scos SRI din anchete, DNA e mort. Crin Bologa, șeful DNA, spunea anul trecut, la bilanțul instituției că de la SRI a scăzut nu doar calitatea, ci și cantitatea. „Procurorii mi-au spus că unele dintre ele (n.m. sesizările primite de la SRI) au suport faptic, altele, ori nu pot fi verificate, ori nu pot fi probate sesizările de acolo, altele au consistenţă. Se fac sesizări, de exemplu, pentru fapte care au avut loc acum foarte mulţi ani şi acolo va fi foarte greu de administrat probe". Așa zice şeful DNA, care are în subordine 137 de procurori, conform site-ului CSM.
Câte dosare a instrumentat DNA după ce s-a închis robinetul de la SRI? E, câteva, acoloșa, să nu zică lumea că șomăm. Ce salarii au procurorii DNA? Peste 15.000 lei pe lună. Păi, pentru ce primesc ei banii ăștia? Și pensiile uriașe de după? Ca să dea copy paste din dosarele SRI? Ei, singurei, nu pot face anchete? Nu asta au învățat la școală? Nu pentru asta primesc salarii și beneficii? Ba da, dar, las-că merge și-așa. Câți procurori are SIIJ? 7. Câte dosare putea să instrumenteze SIIJ, cu 7 procurori, față de DNA, cu 137 de procurori?!
Narcisa Iorga
-
Sigur sunt ruși. Au dispărut contractele de consultanță
Toata baza de date privind PNRR a fost ștearsa de hackeri. Ministerul care ține chestia respectiva este MIPE, avandu-l i ...
-
Omul care deține cele mai murdare secrete ale statului paralel, profund și mafiot
Parintele Ciprian Gradinaru, arhimandritul Bisericii Speranței din complexul Catedralei Mantuirii Neamului, atrage oamen ...
-
Nicușor Dan este doar prostul lor!
Mai țineți minte cand creatorul Securistanului romanesc, in care traim cu nedrepturi depline, Traian Basescu, il alerga ...
-
TELEVIZIUNEA POPORULUI?
V-au spus sa NU ieșiți in strada cand alegerile au fost anulate. V-au indemnat sa ramaneți placizi in case tocmai cand e ...
-
De ce vrea brusc Bolojan anticipate?
1. Pentru ca ar mai caștiga inca 3-4 luni la Palatul Victoria. 2. Pentru ca, in calitate de președinte al PNL, va imparț ...
-
Vaccinarea altruistă = reclamă mincinoasă
Una dintre metodele ilegale prin care oamenii au fost presați sa se vaccineze in plandemie (iar unii au facut-o cu conse ...
-
La Ankara, trompetele ienicerilor au sunat deșteptarea sau stingerea?
Summitul NATO de la Ankara a fost „istoric" prin aceea ca sub poleiala declarațiilor de „unitate" și de &bdq ...
-
Călin, Călin, poporul e cu tin’!
Georgescu a descalecat la targul de vechituri și agroalimentare de la Domnești pazit de șapte badigarzi, unde a fost int ...
-
Tzac pac la AI!
Pe 1 iulie, Alex Karp, CEO-ul Palantir, a fost invitat la CNBC, unde a facut unele dintre cele mai agresive declaratii d ...
-
Doar geopolitica ne-a separat, interesele mizerabile, herr!
Ambasadorul Germaniei la Chișinau pretinde ca romanii și moldovenii nu sunt același popor. Deși istoricii, inclusiv cei ...
-
RĂZBOIUL MÂNTUITOR CARE SALVEAZĂ PIELEA URSULIENILOR
Dreptul pe care și l-a arogat ieri UE de a-și baga nasul in corespondența noastra vine in paralel cu accelerarea efortur ...
-
Batjocură la adresa democratiei în Parlamentul European
Ieri, in Parlamentul European, s-au emis trei reglementari esențiale pentru europeni, doua dintre ele fiind batjocuri la ...
-
RIP: Epoca Iliescu ia inevitabil sfârșit!
Care este miza inclestarii politice din aceste saptamini? Observ ca s-a format ad-hoc o coalitie anti-PNL cu 1/ palatul ...
-
Compania românească OVES Enterprise, una din marile surprize ale Summitului de la Ankara
OVES Enterprise este o companie privata de tehnologie militara cu capital exclusiv romanesc, care a dezvoltat platforma ...
-
Niște vorbe proaste despre conducătorii statului eșuat, că altele n-am
Am ajuns la o experiența de viața, de mulți ani, in care nu ma mai entuziasmeaza nicio prestație, gen „pas cu pas" ...
-
Confidențial: dineul oficial oferit aseară de Erdoğan la summitul de la Ankara
Dineul a avut loc in cladirea principala a Complexului Prezidențial (Külliye) din Ankara in onoarea celor 90 de inv ...
-
Lia Savonea a reafirmat cu prilejul Zilei Justiției marile principii ale justiției penale
Mesajul doamnei Lia Savonea de Ziua Justiției este o pledoarie memorabila pentru independența judecatorului, adevarul ju ...
-
Incoerente politice si morale
„Una vorbim si alta fumam” - Tudor Arghezi Promisiunea unei guvernari curate, bazata pe interesele rom ...
-
Suntem țara catastrofelor telescopice
La primul dezastru se sudeaza al doilea, care lasa loc celui de-al treilea și așa mai departe. Pana ajungem sa percepem ...
-
DIAVOLUL ȘI OMUL NOU
„Ah, ce interesant!”, exclama profesorul Woland / Satana, in Maestrul și Margareta, cand aude de la Berlioz ...
-
Mai este România de partea României?
Mai toata lumea uita repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie - memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține ...
-
Cronica unui abuz judiciar în urma căruia un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 29 de ani închisoare
La inceputul lunii decembrie 2021, nu doar Iașiul, ci intreaga țara au fost zguduite de știrea potrivit careia, un stude ...
-
Ce se întâmplă când se bagă miliția în portofelul digital
Guvernul nu a dat portofelul digital grupului german Schwarz, așa cum susține batalionul urmașilor miliției din mass-med ...
-
EXTRATEREȘTRII: GOGORIȚA SUPREMĂ – Virus și Schimbare Climatică și Putin și Iran la un loc!
Pe vremea lui Ceaușescu era o porunca nescrisa: „Este interzis sa discuți cu strainii!” Nerespectarea ei iți ...
-
V de la Vendetta. Sau de la Veștea!
Scandalul mediatic de aseara mi s-a parut trist și dezgustator. S-a sarit calul de ambele parți. Inutil și contraproduct ...
-
Mamă, mamă, mamă!
Unii vor zice: „Bai, dar cel mai important lucru este ca i-a tras Calin Georgescu niște smetii Ancai Alexandrescu" ...
-
Germania forțează intrarea în haos a României! Nicușor știe.
Nemții il folosesc pe “agentul dezordinii” numit Bolojan, consiliat de catre rezidentul BND (serviciul secre ...
-
Traseism clasic, cu loialități transferabile în funcție de cine oferă mai bine
Siegfried Mureșan Vasile are 44 de ani și este vicepreședinte al PPE. Suna impresionant. Dar sa traducem in "limba roman ...
-
Vaticanul își întărește rândurile de exorciști
Vaticanul iși intarește slujirea de exorcizare. Faptul e real și verificabil. Restul, partea cu apocalipsa iminenta, e i ...
-
Micul Goe de la Cotroceni s-a auto-identificat drept șef al sistemului!
Turnurile Babel pe care le construim mereu, constant, irațional, impinși de Zeitgeist-ul malefic al unor epoci blestemat ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu