Șeful influentului grup rus de analiză Valdai despre declarațiile lui Donald Trump
Postat la: 13.01.2025 |
Analiza lui Timofei BORDACIOV, Director de programe al Clubului rus "Valdai", despre strategia lui Donald Trump:
Cel mai notabil lucru pe care Donald Trump l-a făcut în politica mondială de la realegerea sa ca președinte al SUA a fost să-i agite pe toți declarând că dorește să anexeze Canada, să cumpere Groenlanda sau să revendice de la Panama celebrul canal care îi poartă numele. Acest lucru a făcut deja obiectul unor reacții guvernamentale, a generat multe glume pe internet și chiar multe comentarii atente.
Majoritatea observatorilor evaluează astfel de „abordări" drept încercări de destabilizare emoțională a interlocutorilor înainte de începerea unor negocieri serioase - o ipoteză susținută de pretențiile adresate Uniunii Europene, care, potrivit lui Trump, cumpără în mod insuficient de activ resurse energetice americane. Desigur, există și un element de amuzament pentru publicul larg: avem cu toții nevoie de știri care să ne facă să zâmbim, nu să fim șocați în așteptarea unei noi runde de luptă între superputeri. Pentru asta trebuie, desigur, să-i mulțumim în mod special lui Trump.
Totuși, nu poate fi exclus faptul că ideile lui Trump privind achiziționarea de teritorii arată pur și simplu capacitatea lui de a exprima pe înțelesul tuturor un gând complex: suveranitatea unui stat înseamnă mai mult decât un statut formal, cum s-au obișnuit toți să creadă. Dar pentru dreptul la independență este nevoie de ceva mai mult decât normele și modelele de percepție acceptate în politica internațională. Mai ales într-o epocă în care aproape totul, cu excepția propriei puteri militare a statelor, poate fi doar un stereotip rezistent.
Deocamdată este practic imposibil să ne imaginăm Canada, Groenlanda sau Mexic ca părți ale Statelor Unite. Dar nu este exclus ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, va trebui să ne gândim destul de serios: de ce își păstrează suveranitatea state care nu sunt capabile să și-o asigure cu propriile forțe? Acum apar motive tot mai serioase în acest sens. Un joc pe care-l pot juca nu doar americanii.
În vremuri când toate normele și regulile se duc dracului, atenția se îndreaptă inevitabil către ceea ce constituie singura bază solidă a statelor: teritoriul. Și nimic nu este mai concret decât controlul asupra acestuia în relațiile dintre țări. Cu atât mai mult cu cât inviolabilitatea frontierelor este, în general, o invenție foarte nouă pentru politica mondială. Știm din manualele de istorie că statele se războiesc de secole între ele tocmai pentru teritorii. Este logic - teritoriul, precum și oamenii care-l populează, reprezintă cea mai importantă resursă. Necesară pentru război, dezvoltare economică, rezolvarea problemelor demografice și multe alte lucruri. Toate conflictele armate de până la mijlocul secolului trecut s-au încheiat cu schimbări ale granițelor statelor - este un fapt.
Mai mult, abia în secolul XX apare în lume ideea că fiecare națiune are dreptul la statalitate. Autorii acestei invenții teoretice au fost bolșevicii ruși și Woodrow Wilson, președinte al Statelor Unite între anii 1913-1923. Intențiile lor erau clare: ambele părți luptau împotriva marilor imperii europene și căutau să le distrugă. Inclusiv, în cazul bolșevicilor, Imperiul Rus.
Pentru americani, ideea dreptului necondiționat al popoarelor la statalitate era un instrument de extindere a propriei lor puteri. Apariția unui număr incredibil de țări mici și slabe pe ruinele imperiilor din Europa a creat o pârghie puternică pentru politica externă americană: posibilitatea de a le cumpăra elitele fără a-și asuma responsabilitatea pentru soarta popoarelor.
Pentru a-și păstra influența, SUA și Europa au început să răspândească ideea conform căreia, în politica mondială, esențiale sunt regulile jocului, nu teritoriul. Știind dinainte că ei vor fi cei care vor stabili regulile jocului.
După al Doilea Război Mondial, puterile coloniale europene - Marea Britanie, Franța, Germania, Țările de Jos, Belgia și Spania - au fost trimise la coșul de gunoi al istoriei. Fostele lor colonii și-au câștigat independența, dar majoritatea nu au putut să și-o asigure singure și s-au bazat pe sprijinul marilor puteri - URSS sau SUA. Doar cele mai mari, precum China sau India, și-au putut construi singure viitorul. Deși chiar și acestea au primit un ajutor enorm din partea URSS, după care din partea Occidentului sub formă de investiții directe. În majoritatea absolută a celorlalte cazuri, soarta statelor formal independente nu a fost determinată de acestea.
Și abia acum procesul de devenire a majorității mondiale face ca jumătate din lume să fie mai mult sau mai puțin suverană în deciziile sale. Acesta este, în special, motivul pentru care americanii subminează tot mai mult ONU și alte organizații internaționale - ei pierd controlul asupra voturilor membrilor. Deocamdată, acest control este încă mare: îl vedem în rezultatele unora dintre voturile din Adunarea Generală a ONU. Dar acesta se reduce treptat. Principala cauză este slăbirea capacității Occidentului de a exercita un „control manual" asupra statelor mai slabe, fără a-și asuma responsabilitatea pentru soarta lor.
Atât timp cât resursele SUA și ale Europei au fost mari, pentru ei a fost avantajoasă prezența în politica mondială a numeroase țări a căror supraviețuire materială să depindă în întregime de ajutorul extern. Sub cele mai diverse forme: acorduri de liber schimb, zone economice comune sau programe de sprijin din partea FMI sau a Băncii Mondiale.
Treptat, economia mondială neoliberală a extins acest principiu la țările aparent prospere. Un exemplu este Canada, al cărei buget depinde în întregime de relațiile economice speciale cu SUA. Vine o întrebare rezonabilă cu privire la sensul tuturor acestor „garnituri" sub forma propriilor instituții de stat, în condițiile în care, spijinindu-se pe propriile forțe, țara nu este în stare să se dezvolte.
Suveranitatea recunoscută de toți în astfel de condiții nu este nimic mai mult decât un instrument în mâinile elitelor, folosit pentru a negocia cu cei de care sunt oricum complet dependenți. Nimeni nu s-a îndoit că Canada era complet subordonată SUA, dar independența sa a fost considerată necesară în cadrul ritualurilor create în secolul trecut. Și, desigur, ca un mecanism de extragere a rentelor de către cercurile conducătoare locale. Acum, raționamentul lui Trump poate evidenția absurditatea generală a unei astfel de stări de lucruri: beneficiul pe care îl aduce Statelor Unite independența Canadei devine, în lumea de astăzi, mai mic decât banii cheltuiți pentru menținerea ei.
Trebuie să recunoaștem cu toții că lumea nu se îndreaptă încă în direcție în care regulile jocului sunt stabilite de organizații internaționale echitabile pentru toți. Acesta este motivul pentru care vocea țărilor formal suverane poate valora mai puțin cu fiecare an care vine decât resursele materiale sub forma teritoriului și populației lor. Ne aflăm încă foarte departe de epoca în care regulile și normele globale vor fi create pe baza consimțământului voluntar al statelor care „populează" această lume. Poate pentru acest lucru vor trebui construite organizații internaționale complet noi - la urma urmei, chiar și ONU a fost construită de țările occidentale ca un instrument de asigurare a intereselor lor prădătoare pe cale relativ pașnică.
Construcția unei ordini mondiale noi, mult mai juste va necesita multe decenii și eforturi colosale. Și o vor putea crea doar acele state care vor fi, în egală măsură, independente și responsabile pentru atitudinea lor. De aceea vor crește inevitabil pretențiile în ce măsură guvernele sunt cu adevărat capabile să creeze confirmări materiale ale dreptului de a dispune de țară și de oamenii care o populează.
Problema suveranității reale va deveni una dintre cele mai importante probleme în politica internațională a viitorului. Curând chiar, aceasta [suveranitatea -n.r.] se va dovedi a fi nelalocul ei ca simplu atribut în spatele căruia se află doar dorința de a-ți vinde loialitatea pentru mai mulți bani. Este amuzant și paradoxal faptul că viitorul președinte al SUA ridică deja această problemă în modul cel mai sclipitor în raport cu unul dintre cei mai apropiați aliați ai țării sale. Dreptul formal la independență are dimensiunea sa materială.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Războiul din Golf și calculele lui Donald Trump înaintea alegerilor "midterms" și mutarea Iranului
Teheranul ofera o foaie de parcurs pentru pace, dar Washingtonul refuza concessions pana la alegeri. Flavius Caba explic ...
-
Rusia amenință cu apocalipsa peste Ucraina: Le cere diplomaţilor şi străinilor să părăsească Kievul
Rusia a facut din nou apel sambata catre diplomati si cetatenii straini aflati la Kiev sa paraseasca orasul, avertizand ...
-
Arabia Saudită plănuiește un atac pentru a rupe blocada din Marea Roșie. Sprijinul aliaților ar putea fi limitat
Arabia Saudita planuiește o ofensiva impotriva militanților Houthi din Yemen, susținuți de Iran; printre opțiunile luate ...
-
Descoperiri șocante pe contul de socializare al pilotului care ar fi vrut să prăbușească avionul în Israel
Pilotul suspectat ca ar fi atacat un alt pilot la bordul unui zbor Flydubai cu destinatia Tel Aviv, miercuri, a fost con ...
-
Scandalul declanșat de ambasadoarea americană Kimberly Guilfoyle, preluat de presa franceză. Le Monde: Nu este la prima încercare de a se amesteca în afacerile Greciei
Cotidianul francez Le Monde dedica un articol amplu scandalului legat de ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly ...
-
Vladimir Putin repetă „cea mai mare catastrofă" a secolului. Șeful CIA a vrut să-l avertizeze, dar a refuzat întâlnirea
Directorul CIA, John Ratcliffe, i-a avertizat pe oficialii ruși ca economia Rusiei s-ar putea prabuși intr-o criza de ti ...
-
Tentativa de atantat asupra bazei americane din Marea Britanie - Marco Rubio vorbește de un actor străin
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, afirma ca un actor strain a fost implicat intr-un complot aparent vizand atacare ...
-
Victorie istorică pentru dreapta radicală din Franța. Partidul condus de Marine Le Pen a obținut cele mai multe mandate de până acum în urma alegerilor pentru Senat
Partidul Adunarea Naționala (Rassemblement National - RN), condus de Marine Le Pen, și aliații sai au obținut 15 mandate ...
-
Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz. Liderul SUA ar lua în calcul noi atacuri
Președintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniana privind redeschiderea stramtorii Ormuz in terme ...
-
Ungaria nu s-a alăturat grupului Carpathian8 și blochează un depozit petrolier pentru Ucraina
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a declarat ca Budapesta a primit invitația la forum, dar a refuzat-o din motive inteme ...
-
SUA pregătesc terenul pentru o operațiune militară în Cuba: Armata caută trupe disponibile în următoarele 90-120 de zile
Statele Unite par sa avanseze pregatirile pentru o eventuala operațiune militara in Cuba, dupa luni de planificare la ni ...
-
Concluziile summitului de la Washington: Ce au hotărât Donald Trump și Xi Jinping
Presedintele SUA, Donald Trump, l-a primit joi pe presedintele chinez Xi Jinping la Casa Alba, discutiile privind comert ...
-
Ucraina anunță o premieră mondială pe front: A început Operațiunea „Vivaldi". Roboți de luptă, trimiși în spatele liniilor rusești
Armata ucraineana a trimis roboți de lupta in spatele liniilor rusești. Operațiunea se numește Vivaldi și reprezinta o p ...
-
Un nou război ia amploare. Pakistanul a lansat atacuri aeriene masive asupra Afganistanului
Pakistanul a lansat atacuri aeriene asupra a 10 obiective din Afganistan despre care susține ca erau folosite pentru lan ...
-
Rusia ar pregăti un atac cu drone împotriva Italiei, Franței și Spaniei. Serviciile americane ar fi aflat și directorul CIA a mers la Moscova
Cotidianul spaniol „El Mundo" relateaza ca serviciile de informații americane ar fi avertizat mai multe guverne eu ...
-
Ce câștigă Putin din criza de la Berlin. Cât va mai rezista cancelarul Merz la putere
La doar 16 luni de la preluarea funcției de cancelar - Friedrich Merz a ajuns in funcție in mai 2025, promițand sa revit ...
-
Trump suferă o înfrângere umilitoare în legătură cu planul său de a prelua controlul asupra Groenlandei
Donald Trump a amenințat in repetate randuri ca va prelua controlul asupra Groenlandei, afirmand ca aceasta regiune este ...
-
AfD câștigă al doilea land german într-o singură lună. Cum schimbă extrema dreaptă vechile familii politice ale Europei
Alternativa pentru Germania (AfD) a caștigat alegerile din landul Mecklenburg-Pomerania Occidentala cu 38,3% din voturi, ...
-
S-a făcut marele compromis: Donald Trump preia de facto controlul asupra Groenlandei. Va avea control permanent și fără acordul SUA nu va mișca nici musca
Presedintele Donald Trump a declarat vineri ca Statele Unite au ajuns la un acord cu Danemarca si Groenlanda care confer ...
-
POLITICO: Criză majoră în Germania - Cancelarul Friedrich Merz riscă să fie înlăturat din funcție în acest weekend
Cancelarul german Friedrich Merz risca sa fie inlaturat din funcție chiar in acest weekend, la doar 16 luni dupa preluar ...
-
Un stat NATO de lângă Ucraina refuză "articolul 5" chiar și în caz de atac rusesc. "Pentru numele lui Dumnezeu, cu cine vrem să luptăm?"
Premierul slovac Robert Fico a declarat ca nu intenționeaza sa iși indeplineasca obligațiile care ii revin in temeiul Ar ...
-
Coreea de Nord declară „ireversibil" statutul său de ţară nucleară, după un nou apel la denuclearizare formulat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Coreea de Nord a respins joi apelurile pentru denuclearizare formulate de Agentia Internationala pentru Energie Atomica ...
-
Trump amenință că va impune Europei „tarife severe" în cazul în care Canada devine membru asociat al UE
Președintele Donald Trump a recurs la unul dintre cuvintele sale preferate atunci cand a amenințat cu masuri de retorsiu ...
-
Ursula von der Leyen atacă suveranismul local, în discursul ei privind starea UE: „Numai Europa poate furniza o suveranitatea reală"
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranationalistilor" si "a ...
-
WSJ: Canada vrea statutul de membru asociat al Uniunii Europene, ca răspuns la ruptura cu America
Canada cauta o forma de integrare cu Uniunea Europeana care sa mearga cat mai departe fara aderare deplina, iar premieru ...
-
Trump are probleme: democrații s-au desprins de republicani în sondaje înaintea alegerilor intermediare pentru Congres
Popularitatea președintelui american Donald Trump a crescut fața de minimul istoric inregistrat anterior, insa tot mai m ...
-
Săptămână decisivă la Strasbourg: Ursula von der Leyen va prezenta "Starea Uniunii"
Parlamentul European se reunește in aceasta saptamana la Strasbourg, in perioada 14-17 septembrie, pentru o sesiune plen ...
-
Putin are planuri serioase pentru crearea unui centru nuclear în Vietnam
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat la summitul BRICS de la New Delhi, construirea unui nou centru de inalta ...
-
Tucker Carlson: Moscova este un oraș cu mult mai bun decât New Yorkul
Jurnalistul american Tucker Carlson a declarat ca Moscova este un oraș cu mult mai bun decat New Yorkul și a recunoscut ...
-
Rezultatele summit-ului BRICS: China propune o serie de iniţiative economice, inclusiv crearea unei "zone open source AI"
Presedintele chinez Xi Jinping a prezentat duminica, la summitul BRICS de la New Delhi, initiative in domenii mergand de ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu