Se schimbă ordinea mondială: Sistemul stabilit după al Doilea Război Mondial și-a încheiat ciclul de viață

Postat la: 05.11.2025 |

Săptămâna trecută, a avut loc în Franța cel de-al 8-lea Forum pentru Pace de la Paris. Participanții au fost în principal lideri din „Sudul Global", dar și prim-miniștrii Armeniei și Albaniei, președintele Kosovo, miniștri din țări europene și, bineînțeles, mai mulți oficiali francezi, în frunte cu Macron.

O constatare comună a fost că sistemul internațional postbelic, așa cum îl cunoaștem de 80 de ani, și-a încheiat ciclul de viață. Ba chiar, cei mai mulți au apreciat că epoca formatelor unipolare și bipolare a trecut ireversibil și că importanța așa-numitelor „puteri de mijloc" este în creștere. Turcia se numără printre acestea, iar guvernul francez încearcă să se apropie de elitele „Sudului Global", extrem de critice față de Occident, și să se afirme ca interlocutor pentru cele mai importante dintre aceste elite. Franța încearcă să se debaraseze de trecutul său colonial și chiar susține extinderea membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, satisfăcând o cerere fundamentală a ansamblului de state care simt că ordinea existentă a lucrurilor le-a lăsat în afara nucleului. Parisul folosește în principal instrumente de putere soft, care, însă, au o putere de influență remarcabilă, deoarece reprezintă priorități de supraviețuire pentru multe dintre țările în curs de dezvoltare. Concret, consecințele crizei climatice, domeniu în care Franța este în fruntea inițiativelor relevante, accesul la fonduri internaționale fără restricții și fără condiții insuportabile, valorificarea echitabilă a bogăției lor fără ca acest lucru să fie stabilit de „Nordul bogat" sunt probleme care îi preocupă, iar Parisul se arată solidar. Desigur, posibilitățile sale sunt reduse, dar pariază pe prestigiul pe care i-l conferă un loc permanent în Consiliul de Securitate și pe arsenalul său nuclear. Profitând de incertitudinea generalizată cu privire la intențiile administrației americane, ambițiosul Macron își dorește să devină un fel de adversar al polului Trump, lucru care va avea o atractivitate mare pentru puterile emergente și va oferi Franței o putere multiplicatoare fie prin acces la diverse beneficii, fie ca potențial intermediar între Occident și „ceilalți" (The West and the Rest).

Europenii și-au dat seama că sunt prinși într-o situație complicată între Rusia, China și Statele Unite, toate puteri concurente, prima în principal în domeniul geopoliticii, a doua în domeniul economiei și a treia în cel comercial. Retragerea trupelor americane din Europa de Est și mai precis din România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia, în timp ce Moscova testează limitele și rezistența europenilor, lansând atacuri hibride, creează o realitate îngrijorătoare pentru Europa. Statele Unite și-au concentrat atenția asupra Chinei și regiunii indo-pacifice încă din 2008, însă, de data aceasta, distanțarea americanilor este mai frapantă, iar Europa nu este în mod clar pregătită să își asume responsabilitatea pentru apărarea și securitatea Bătrânului Continent. În plus, pentru a nu fi puse în pericol fragila coeziune socială și reziliența, europenii ezită să își asume angajamentele și responsabilitățile care le revin în legătură cu conflicte care fie au intrat într-o fază de regres, fie fac ravagii în vecinătatea apropiată sau chiar și în interiorul granițelor europene. În Gaza, cu greu vor fi desfășurate doar câteva forțe europene sau poate chiar deloc, în Ucraina în urma unui acord, până acum puțini europeni sunt dispuși să contribuie, și chiar și așa cu un număr simbolic de forțe. Este relevant faptul că Germania a decis să desfășoare o forță de 3.000-5.000 de militari în Lituania, iar problema a luat mare amploare, în timp ce unii din Europa sunt îngrijorați și ridică obiecții față de reînarmarea Berlinului.

Astfel, Regatul Unit și Turcia apar ca aliați decisivi ai europenilor în materie de apărare și securitate. De altfel, este edificatoare pentru intențiile multor state membre acceptarea pasivă a abaterii continue a conducerii Turciei de la problemele statului de drept și democrației. Însă recunoscând, inclusiv prin declarații publice, un rol cheie pentru Turcia, aceste state îi permit experimentatului Erdogan să negocieze și să „vândă" acest rol foarte scump și fără termeni și condiții. Achiziționarea costisitoare de către Turcia a avioanelor Eurofighter a salvat consorțiul care le produce, a dat locuri de muncă la 20.000 de britanici și a apropiat Ankara de aceste țări. Ankara mizează pe relația sa cu aceste țări pentru a pune presiune pe Grecia pentru programul SAFE sau pentru a menține momentul de vârf al parteneriatelor de apărare, astfel încât veto-ul Greciei să devină ceva golit de conținut. Revenind la Franța, este foarte important, inclusiv pentru relațiile bilaterale cu Grecia, dacă va aproba vânzarea către Turcia a rachetelor Meteor extrem de precise, având în vedere că se spune că Ankara ar fi pus acest lucru drept condiție pentru achiziționarea de avioane Eurofighter. Această achiziție, pe lângă preocuparea Ankarei de a acoperi terenul pierdut, arată dificultatea Turciei de a găsi o soluție în relația cu SUA, dar și neîncrederea față de Washington din cauza legăturilor cu Israelul.