Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










"Inuman!" Două fetiţe ecuadoriene în vârstă de trei şi cinci ani aruncate de pe zidul lui Trump peste frontieră

Postat la: 01.04.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Două fete ecuadoriene, în vârstă de trei şi cinci ani, au fost aruncate de pe zidul lui Trump, la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, în timpul nopţii, potrivit serviciului american de vamă şi protecţia frontierei (CBP), relatează AFP.

Un operator al camerelor de supraveghere a alertat agenţi de la un post de control, care s-au dus în această zonă izolată în statul New Mexico. Fetele au fost conduse într-o secţie CBP la Santa Teresa, în New Mexico, în vederea unor examene medicale, iar apoi au fost transferate la un spital local, din precauţie.

"Sunt uimită de felul inuman în care aceşti traficanţi au aruncat noaptea trecută, de pe zidul înalt de 14 picioare (4,2 metri) copii nevinovaţi", declară, citată într-un comunicat, şefa patrulei, Gloria Chavez. Grănicerii americani cooperează cu autorităţile mexicane în vederea identificării celor care se fac vinovaţi, a anunţat ea.

"Fără vigilenţa agenţilor şi fără ajutorul tehnologiei mobile, aceste două tinere ar fi înfruntat ore în şir deşertul", a subliniat ea Statele Unite se confruntă cu o creştere puternică a imigraţiei clandestine. Peste 100.000 de imigranţi fără acte au fost arestaţi în februarie la frontiera din sudul Statelor Unite, inclusiv 20.000 de persoane în familie şi 10.000 de minori neînsoţiţi.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE