Premierul Sloveniei i-a denumit pe europarlamentarii LIBE drept "marionetele lui Soros"! Tara sa detine președintia rotativă a UE
Postat la: 15.10.2021 |
Premierul sloven Janez Jansa, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a postat, joi, 14 octombrie, pe Twitter, o fotografie în care apar mai mulţi europarlamentari olandezi pe care i-a calificat ca fiind "marionete" ale bogatului om de afaceri George Soros. Gestul i-a atras oprobiul omologilor europeni.
Postarea, care invocă o informatie făcută în condițiile în care membri ai Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European se aflau în Slovenia pentru a evalua situaţia statului de drept şi libertatea mass-media. Tot pe Twitter, Jansa i-a acuzat pe europarlamentari că sunt părtinitori şi întreabă cât de des au făcut aceştia vizite unui cancelar german, unui prim-ministru olandez sau unui preşedinte francez. În fotografia publicată de premierul sloven Jansa, George Soros - o figură detestată de o parte semnificativa dintre cetatenii europeni - apărea alături de mai mulţi europarlamentari. Printre ei se afla şi Hans van Baalen, membru al partidului VVD al premierului olandez Mark Rutte, care a murit în luna aprilie la vârsta de 60 de ani.
Omologul olandez Mark Rutte l-a atacat imediat pe omologul său sloven calificând postarea ca fiind de "prost gust" şi l-a convocat pe ambasadorul Sloveniei la Haga, informează AFP. "Tweet-ul de prost gust al lui Janez Jansa despre europarlamentari. Îl condamn în termenii cei mai fermi", a scris pe Twitter Mark Rutte. "Guvernul tocmai a transmis acelaşi sentiment ambasadorului sloven la Haga", a adăugat premierul Rutte, care a avut recent o serie de dezacorduri cu lideri din Europa Centrală.
Prim-ministrul Sloveniei a ripostat cu o serie de tweet-uri adresate omologului său olandez, cu referire în special la asasinarea din iulie, la Amsterdam, a jurnalistului specializat în dosare penale, Peter R. De Vries. "Ei bine, Mark, nu pierde timpul cu ambasadorii şi cu libertatea presei în Slovenia. Cu Sophie Veld, protejaţi-vă jurnaliştii de crimele din stradă ", a scris Jansa. În dispută a intervenit și președintele Parlamentului European, David Sassoli, care de asemenea a admonestat în termeni duri atitudinea prim-ministrului sloven.
„Atacurile asupra membrilor acestei instituţii sunt şi atacuri asupra cetăţenilor europeni", a scris Sassoli pe Twitter. „Îi cerem urgent lui (Jansa) să înceteze provocările la adresa membrilor (Parlamentului European)", a adăugat președintele PE. „O colaborare constructivă cu preşedinţia rotativă a Consiliului se poate baza numai pe încredere reciprocă şi respect", a mai scris David Sassoli.
Reamintim ca în luna martie a avut loc un alt scandal în Parlamentul European, după ce premierul Jansa a cerut la o audiere asupra situaţiei mass-media din Slovenia să i se permită să prezinte o înregistrare video proprie. Solicitarea i-a fost respinsă şi Janez Jansa a părăsit transmisia online fără să îşi ia rămas bun. De la preluarea, la 1 iulie, a președinției semestriale a Consiliului Uniunii Europene de către Slovenia, premierul Janez Jansa a iritat și contrariat de mai multe ori partenerii europeni cu declarațiile sale.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
S-a făcut marele compromis: Donald Trump preia de facto controlul asupra Groenlandei. Va avea control permanent și fără acordul SUA nu va mișca nici musca
Presedintele Donald Trump a declarat vineri ca Statele Unite au ajuns la un acord cu Danemarca si Groenlanda care confer ...
-
POLITICO: Criză majoră în Germania - Cancelarul Friedrich Merz riscă să fie înlăturat din funcție în acest weekend
Cancelarul german Friedrich Merz risca sa fie inlaturat din funcție chiar in acest weekend, la doar 16 luni dupa preluar ...
-
Un stat NATO de lângă Ucraina refuză "articolul 5" chiar și în caz de atac rusesc. "Pentru numele lui Dumnezeu, cu cine vrem să luptăm?"
Premierul slovac Robert Fico a declarat ca nu intenționeaza sa iși indeplineasca obligațiile care ii revin in temeiul Ar ...
-
Coreea de Nord declară „ireversibil" statutul său de ţară nucleară, după un nou apel la denuclearizare formulat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Coreea de Nord a respins joi apelurile pentru denuclearizare formulate de Agentia Internationala pentru Energie Atomica ...
-
Trump amenință că va impune Europei „tarife severe" în cazul în care Canada devine membru asociat al UE
Președintele Donald Trump a recurs la unul dintre cuvintele sale preferate atunci cand a amenințat cu masuri de retorsiu ...
-
Ursula von der Leyen atacă suveranismul local, în discursul ei privind starea UE: „Numai Europa poate furniza o suveranitatea reală"
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranationalistilor" si "a ...
-
WSJ: Canada vrea statutul de membru asociat al Uniunii Europene, ca răspuns la ruptura cu America
Canada cauta o forma de integrare cu Uniunea Europeana care sa mearga cat mai departe fara aderare deplina, iar premieru ...
-
Trump are probleme: democrații s-au desprins de republicani în sondaje înaintea alegerilor intermediare pentru Congres
Popularitatea președintelui american Donald Trump a crescut fața de minimul istoric inregistrat anterior, insa tot mai m ...
-
Săptămână decisivă la Strasbourg: Ursula von der Leyen va prezenta "Starea Uniunii"
Parlamentul European se reunește in aceasta saptamana la Strasbourg, in perioada 14-17 septembrie, pentru o sesiune plen ...
-
Putin are planuri serioase pentru crearea unui centru nuclear în Vietnam
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat la summitul BRICS de la New Delhi, construirea unui nou centru de inalta ...
-
Tucker Carlson: Moscova este un oraș cu mult mai bun decât New Yorkul
Jurnalistul american Tucker Carlson a declarat ca Moscova este un oraș cu mult mai bun decat New Yorkul și a recunoscut ...
-
Rezultatele summit-ului BRICS: China propune o serie de iniţiative economice, inclusiv crearea unei "zone open source AI"
Presedintele chinez Xi Jinping a prezentat duminica, la summitul BRICS de la New Delhi, initiative in domenii mergand de ...
-
După Brexist urmează Ukexit? Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord se reunesc la Cardiff pentu a-și pregăti independența
Liderii Scoției, Țarii Galilor și Irlandei de Nord se vor reuni luni pentru a semna un acord menit sa dea startul proces ...
-
Phenianul a lansat un proiectil neidentificat în Marea Japoniei
Comandamentul militar sud-coreean a indicat ca a detectat un foc de arma, fara a oferi detalii suplimentare. Coreea de N ...
-
Iranul ar putea realiza inginerie inversă asupra unei drone subacvatice americane capturate
Capturarea de catre Iran a unei drone subacvatice militare americane ofera Teheranului posibilitatea de a-i analiza comp ...
-
FBI extinde investigația asupra lui A. Fauci în dosarul COVID: anchetatorii se uită și la bani
Un nou raport sugereaza ca FBI și Departamentul de Justiție, sub a doua administrație Trump, au intensificat investigați ...
-
Germania este în stare de șoc, după victoria AfD: Situație foarte complicată pentru cancelarul Merz, cel venit la putere cu promisiunea de a stăvili extremismul
Cancelarul german Friedrich Merz se afla luni in fata provocarii de a reactiona la triumful electoral al partidului anti ...
-
Omul momentului în AfD ține să-i mulțumească în mod special lui Elon Musk: Miliardarul american s-a implicat masiv în alegerile din Germania
Omul momentului pentru AfD, Ulrich Siegmund, ține sa-i mulțumeasca in mod special miliardarului american Elon Musk, cel ...
-
Cutremur politic în Germania! AfD, partidul radical, trece de 40%! De ce alegerile de duminică din Germania pot schimba multe și pentru România
Unul dintre cele mai importante partide de extrema dreapta din Germania, Alternativa pentru Germania (AfD), condus de ca ...
-
SUA avertizează aliații NATO să se pregătească pentru un posibil atac al Rusiei: "Trebuie să fim cu toții cu ochii-n patru
Statele Unite le cer aliaților NATO sa se pregateasca pentru eventualitatea in care Vladimir Putin ar decide sa atace un ...
-
Serghei Lavrov anunță sfârșitul NATO: „Nu cred că vor rezista mult timp". Ce spune despre Uniunea Europeană
Alianta Nord-Atlantica nu va mai rezista mult timp, iar incercarea de a inventa noi pretexte pentru prelungirea existent ...
-
Medvedev a admis posibilitatea unui atac direct asupra fabricilor germane de echipament militar destinat Kievului
Dupa ce Rusia a fost acuzata fara dovezi de atacul asupra aeroportului din Leipzig, Germania merita un atac direct asupr ...
-
Joc periculos: mișcările prin care Beijingul anulează sancțiunile SUA împotriva Iranului
Avertismentele venite de la Washington privind sancțiunile economice secundare au intampinat un zid de nepatruns la Beij ...
-
Resurse de un trilion de dolari - După cel mai lung război din istoria SUA, Washingtonul are acces la bogăţiile Afganistanului
Afganistanul a oferit SUA acces la resursele sale minerale extrem de bogate in incercarea de a ridica sancțiunile și de ...
-
Rusia schimbă total tactica: atacuri fără oprire pentru a paraliza Ucraina. Moscova taie și accesul la Marea Neagră
Cel puțin 38 de persoane au fost ucise in urma unui bombardament rus in apropierea capitalei ucrainene Kiev, au declarat ...
-
Bloomberg: Vizita șefului CIA la Moscova - apar indicii despre tema principală
Problema este ca apar informații despre vizita efectuata de șeful CIA la Casa Alba imediat dupa intoarcerea de la Moscov ...
-
Prima reacție a UE după ce islandezii au respins reluarea negocierilor de aderare
Prima reacție a UE dupa ce islandezii au respins reluarea negocierilor de aderareUniunea Europeana a transmis duminica p ...
-
Se naște versiunea musulmană a NATO. Țările semnatare ale Pactului de la Mecca se întâlnesc la Istanbul
Trei mari puteri sunnite se reunesc, luni, la Istanbul, pentru a pune bazele unei variante musulmane a NATO formata, pen ...
-
"Lovitura de ciocan" a lui Putin: plănuiește o ofensivă terestră asupra Kievului cu 300.000 de soldați, susțin oficiali ucraineni
Rusia pregatește mai multe scenarii operaționale pentru o posibila ofensiva in nordul Ucrainei, inclusiv in direcția Kie ...
-
Mega-interviul integral al ministrului de externe Serghei Lavrov acordat postului de televiziune RBC - Moscova, 28 august 2026
Întrebare: Domnule Lavrov, va mulțumim foarte mult ca ați acceptat sa discutați cu noi. Prima intrebare este, s-ar ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu