Salutul anti-COVID va fi legiferat in aceasta țară. Prima din lume, urmeaza si altele
Postat la: 22.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Masura, care a fost aprobata in Camera Deputatilor saptamana aceasta cu 212 voturi pentru si unul singur impotriva, trebuie sa primeasca sprijinul Senatului inainte de a fi semnata de Rodrigo Duterte, presedintele din Filipine, si nu prevede nicio pedeapsa pentru cei care nu doresc sa salute in acest fel.
Filipine promoveaza prin intermediul acestei legi aflata in dezbatere parlamentara un salut anticovid, numit "Bating Filipino", ce consta in plasarea manii drepte in mijlocul pieptului si inclinarea capului cu ochii inchisi sau semideschisi. Fernando Bayani, deputatul care promoveaza de mai multe luni aceasta masura, considera ca salutul traditional ce consta in strangerea manii este bine intentionat, dar prezinta prea multe riscuri pentru sanatatea publica. Dupa cum a explicat Bayani in mai multe interveniti din ultimele luni, modul alternativ de salut cu mana pe piept este o forma universala de intampinare, in timp ce plecarea usoara a capului reprezinta un gest traditional de respect in Filipine.
Filipine sunt prima tara in care s-ar legifera salutul, dar mai multe tari asiatice care doresc acelasi lucru. Filipine, cu o populatie de 106 milioane de locuitori, este a doua tara cea mai afectata de COVID-19 din Asia de Sud-Est, dupa Indonezia, cu 509.887 de cazuri si 10.136 de decese asociate noului coronavirus. Campania de vaccinare anticovid in arhipelag este prevazuta sa inceapa in februarie, odata cu venirea primelor doze de la companiile Sinovac si Pfizer, un prim pas pentru a vaccina intre 50 si 70 de milioane de filipinezi inainte de sfarsitul anului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Japonia își dorește arme nucleare ca să poată face față unui eventual conflict cu China și Coreea de Nord
Pe 18 decembrie, Sanae Takaichi, un inalt oficial din biroul prim-ministrului japonez responsabil cu probleme de securit ...
-
Scandal uriaș în SUA după ce Centrul Kennedy din Washington a fost redenumit Centrul Trump-Kennedy
Un scandal uriaș a izbucnit in SUA dupa ce un consiliu de administrația ales de Administrația Trump a decis sa schimbe n ...
-
Putin afirmă că Rusia va cuceri militar „teritorii ruseşti istorice" în Ucraina dacă diplomaţia eşuează
Presedintele Vladimir Putin a afirmat miercuri ca, in cazul in care diplomatia va esua, armata rusa va cuceri pe cale mi ...
-
Politico: „Au furat Crăciunul". Ce s-a întâmplat la ambasadele UE a șocat Occidentul
Acțiunile președintelui american Donald Trump nu provoaca bucurie in randul politicienilor europeni, scrie publicația eu ...
-
Jeffrey Sachs în Berliner Zeitung: "Ostilitatea față de Rusia duce Europa spre dezastru!"
Ziarul german Berliner Zeitung a publicat un amplu eseu scris de economistul american Jeffrey Sachs și intitulat „ ...
-
Proteste la Tel Aviv: Mulțimea cere ca Netanyahu să nu fie grațiat în dosarele de corupție
Aproximativ 1.500 de oameni au protestat la Tel Aviv, cerand ca premierul Benjamin Netanyahu sa nu fie grațiat, precum ș ...
-
Jeffrey Sachs: „Calculul greșit periculos al Occidentului. De ce subestimarea Rusiei prelungește războiul din Ucraina"
Legendarul economist și analist american Jeffrey Sachs a facut in aceste zile o serie de afirmații extrem de dure in cad ...
-
Cine se află în spatele politicii externe anti-europene a lui Trump?
Noua strategie de securitate naționala a Statelor Unite, publicata saptamana trecuta, susține ca imigrația in Europa ar ...
-
„Tot Donbasul aparține Rusiei". Kremlinul aruncă în aer negocierile de pace și anunță deja că nu va fi de acord cu compromisul discutat de SUA și Ucraina
În vreme ce Washingtonul și Kievul cauta o soluție pentru deblocarea negocierilor de pace, Moscova semnaleaza ca n ...
-
Trump vrea să scoată patru țări din UE. Versiunea nepublicată a Strategiei de Securitate a SUA zdruncină relațiile cu Europa
O versiune mai lunga a strategiei SUA, consultata de site-ul american specializat pe știri din domeniul apararii Defense ...
-
China ar distruge armata SUA într-un conflict pentru Taiwan avertizează un document secret
China ar invinge armata SUA intr-un razboi pentru Taiwan, potrivit unei evaluari strict secrete a guvernului SUA, scrie ...
-
Haos politic în Bulgaria. Premierul Rosen Jeliazkov și-a dat demisia cu câteva săptămâni înainte de adoptarea euro, după proteste ample în stradă ale cetățenilor
Haos politic in Bulgaria. Premierul Rosen Jeliazkov și-a dat demisia cu cateva saptamani inainte de adoptarea euro, dupa ...
-
Rusia anunță că a bătut palma cu SUA privind tratatul de pace din Ucraina. "Neînțelegerile au fost rezolvate"
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat joi ca toate „neințelegerile" cu Statele Unite privind Ucrain ...
-
Cine ar câștiga dacă Ucraina ar organiza alegeri prezidențiale acum
Președintele SUA, Donald Trump, considera ca Ucraina ar trebui sa organizeze alegeri, afirmand ca Kievul „foloseșt ...
-
A început demersul de retragere a SUA din NATO. Ce motive se invocă și ce șanse sunt pentru reușită
Un congresman american, republicanul Thomas Massie, a propus in mod oficial retragerea Statelor Unite din Organizația Tr ...
-
American Conservative: De ce Trump dorește încheierea rapidă a războiului din Ucraina
Publicarea Strategiei de securitate naționala (NSS) a administrației Trump a declanșat, așa cum era de așteptat, o furtu ...
-
Noua Ordine Mondială a lui Trump: Putin ca partener, Europa ca țap ispășitor. Cea mai profundă abdicare a conducerii americane văzută vreodată!
Zi de zi, tradarea Ucrainei de catre Donald Trump și ostilitatea sa crescanda fața de NATO și Uniunea Europeana devin di ...
-
The Atlantic dezleagă enigma: Putin are un cod de la Leningrad pe care Trump nu îl înțelege
Donald Trump a incercat tot felul de trucuri contradictorii in cautarea pacii in Ucraina: l-a primit pe Vladimir Putin i ...
-
Negocierile americano-ucrainene au luat sfârșit - Care sunt chestiunile rămase nesoluționate
Discutiile dintre negociatorii americani si ucraineni privind un posibil acord de pace cu Rusia s-au incheiat in acest w ...
-
WSJ: "Strategia prin care Trump vrea să distrugă Europa"
Un document strategic anual, care descria amenințarile de la China la Rusia, iși indreapta acum o parte din limbajul cel ...
-
Vladimir Putin este pregătit să se facă stăpân pe Marea Neagră. Patrulările în zonă s-au intensificat
Vladimir Putin a avertizat ca Rusia poate recurge la atacuri asupra porturilor și navelor care aprovizioneaza Ucraina, d ...
-
După SUA, și Italia anunță încetarea acordării ajutorului militar Ucrainei
Dupa SUA, inca un stat membru NATO important face un pas inapoi: Italia anunța ca nu va mai sprijini militar Ucraina. &I ...
-
Ceartă Madame Lagarde - Frau Ursula: Șefa Băncii Europene spune că UE încalcă statul de drept prin acordarea unui împrumut Ucrainei din activele rusești înghețate
Planul propus de Comisia Europeana (CE) de a acorda un imprumut „reparatoriu" Ucrainei este „limitat justifi ...
-
Care sunt jocurile de putere de la Washington în urma cărora ar putea să pice șeful Pentagonului Pete Hegsett
Principalul organism independent de supraveghere a Pentagonului a constatat ca secretarul Apararii, Pete Hegsett, a inca ...
-
Toate dedesubturile vizitei lui Putin la New Delhi: Petrol, apărare şi geopolitică
Presedintele rus Vladimir Putin incepe joi o vizita de doua zile in India, unde se va intalni cu prim-ministrul Narendra ...
-
Eșec major în negocierile dintre Vladimir Putin și omul lui Trump: La Moscova nu s-a ajuns la niciun compromis
Nu s-a ajuns la niciun "compromis" in problema spinoasa a teritoriilor ocupate de Rusia in Ucraina dupa o intalnire la M ...
-
Presiunea lui Donald Trump este uriașă: Liderii din Europa se pregătesc pentru un acord neplăcut în cazul Ucrainei
Presiunea exercitata de Donald Trump pentru a pune capat razboiului din Ucraina starnește temeri in Europa privind un ac ...
-
Investitori apropiați lui Trump negociază în secret privind achiziția unor active rusești, susține Wall Street Journal
Investitori americani, apropiați ai fostului președinte Donald Trump, și mari companii energetice au inceput negocieri s ...
-
Europa demarează un plan de mare amploare: La nivel mondial este o bătălie uriașă pentru cea mai râvnită resursă a planetei
Comisia Europeana va prezenta in aceasta saptamana un set de masuri menit sa diminueze dependenta regiunii de materiile ...
-
Războiul de la vârful Armatei americane nu mai poate fi ascuns
Secretarul armatei americane, Dan Driscoll, și șeful Pentagonului, Pete Hegseth, au o relație tensionata, aceasta fiind ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu