Scenariul care dă fiori aliatilor: Donald Trump ar putea retrage SUA din NATO!
Postat la: 03.08.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Donald Trump ar putea retrage Statele Unite din NATO dacă obţine un nou mandat, afirmă John Bolton, fost consilier prezidenţial pentru Siguranţă Naţională, catalogându-l drept o "anomalie" politică pe actualul lider de la Casa Albă.
"Donald Trump este o anomalie", a declarat John Bolton într-un interviu acordat publicaţiei germane Handelsblatt. John Bolton a criticat în mai multe rânduri planul preşedintelui Donald Trump de reducere a efectivelor militare americane din Germania.
Însă fostul consilier prezidenţial avertizează că Donald Trump ar putea decide retragerea Statelor Unite din Alianţa Nord-Atlantică. "O retragere a SUA din NATO este considerată un lucru bun doar de câţiva politicieni republicani. Însă, în cazul în care Trump va fi reales, aceste limitări ar putea dispărea. Cine ştie ce ar mai putea face în al doilea mandat?!", atrage atenţia John Bolton, îndemnând ţările europene să se adreseze mai degrabă Congresului în problemele diplomatice cu SUA.
"Dacă se va ajunge la o retragere a SUA din NATO sau la alte reduceri ale efectivelor militare din Europa, cred că atât democraţii, cât şi republicanii pot exercita o opoziţie puternică. Prin urmare, i-aş sfătui pe europeni să se adreseze mai bine Congresului SUA", a subliniat Bolton. "Decizia lui Trump de retragere a unui număr de militari din Germania arată lipsa înţelegerii perspectivei strategice. Transmite semnalul greşit adversarilor şi îi lasă pe aliaţii noştri vulnerabili în faţa ameninţărilor globale din ce în ce mai mari. Pur şi simplu, este inacceptabil", a declarat John Bolton săptămâna trecută.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat luna trecută că armata americană va diminua numărul militarilor din Germania. Secretarul Apărării, Mark Esper, a declarat săptămâna trecută că vor fi retraşi 11.900 de militari americani. Dintre aceştia, 6.400 vor reveni în Statele Unite, iar restul vor fi mutaţi în alte ţări membre NATO - Italia, Belgia, Polonia şi ţările baltice. În Germania vor rămâne 24.000 de militari americani. Donald Trump a criticat în mai multe rânduri state europene, în principal Franţa şi Germania, pentru contribuţiile bugetare insuficiente la bugetul NATO.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Există semne clare că Summit-ul de la Budapesta a fost anulat. O întâlnire directă Trump-Putin nu este în pregătire "în viitorul imediat"
O intalnire directa intre președinții Donald Trump și Vladimir Putin "nu este planificata in viitorul apropiat", a dezva ...
-
UE are un nou plan: Aderare fără drept de vot pentru noile țări care vor adera. Mișcare specială pentru Ucraina și Moldova
Uniunea Europeana ia in calcul ca mai multe țari sa adere fara drepturi de vot depline in prima faza, intr-o mișcare car ...
-
Bulgaria riscă să nu mai intre in zona euro după ce regimul de la Sofia îi deschide granița lui Putin pentru a ajunge în Ungaria
Bulgaria și-a semnalat disponibilitatea de a-și deschide spațiul aerian pentru președintele rus Vladimir Putin in cazul ...
-
Protestele anti-Trump - "No Kings" din SUA organizate de SOROS, ANTIFA, Partidul Socialist și LGBT-iști, după anunțul anchetării rețelei miliardarului de către FBI
Protestele anti-Trump din SUA sunt organizate de ONG-urile sponsorizate de Soros ca urmare a anunțului Administrației Tr ...
-
Incepe nebunia si de cealalta parte a planetei - Xi Jinping cere reunificarea cu Taiwanul - Mesaj către opoziția taiwaneză: "Să avansăm reunificarea națională"
Presedintele Chinei, Xi Jinping, a facut apel duminica la "avansarea reunificarii nationale", intr-un mesaj de felicitar ...
-
Întâlnirea dintre Trump și Zelenski a fost una extrem de tensionată: "Dialogul a mers rău", spun surse din interiorul Casei Albe
Ucraina nu poate spera sa primeasca rachete Tomahawk din SUA, a afirmat presa americana dupa ce presedintele Donald Trum ...
-
Viktor Orban a dezvăluit cum a reușit să-i convingă pe Donald Trump și Vladimir Putin să se vadă la Budapesta
Premierul maghiar Viktor Orban a explicat in detaliu care a fost secretul reușitei diplomatice prin care Donald Trump și ...
-
Acordul de pace din Gaza va fi rupt. Israelul și SUA vor relua bombardamentele pentru că Hamas nu respectă una dintre cele mai importante cerințe
Hamas promitea sa returneze Israelului toate cadavrele ostaticilor decedati, conform acordului privind Gaza, și, in acel ...
-
Polonia suveranistă și calul troian al SUA in UE se apropie de nivelul de trai al Regatului Unit. Ba chiar l-a depășit în anumite regiuni
Polonia se apropie rapid de Regatul Unit in ceea ce privește bogația pe cap de locuitor, iar unele dintre regiunile sale ...
-
Teoristii tot teroristi: Hamas preia rapid controlul total în Gaza după încetarea focului - lupte interne și epurări violente
La doar cateva ore dupa ce a fost anunțat un acord de incetare a focului menit sa puna capat unui conflict de doi ani cu ...
-
Vladimir Putin atacă Premiul Nobel pentru Pace, iar Donald Trump îi dă dreptate public
Presedintele rus Vladimir Putin a declarat ca Premiul Nobel pentru Pace si-a pierdut credibilitatea, castigand recunosti ...
-
Răspunsul surpriză al Rusiei la trimiterea rachetelor Tomahawk în Ucraina: Rusia trimite și ea rachete în Cuba
Ratificarea de catre Duma de Stat a Federației Ruse a acordului de cooperare militara dintre Rusia și Cuba poate fi cons ...
-
Copiii ar putea să-și aleagă genul indiferent de vârstă, conform noii strategii recomandate de UE privind "egalitatea LGBTQ+"
Copiii ar putea fi liberi sa-și aleaga sexul, conform noilor propuneri ale UE, conform unei noi strategii prezentate de ...
-
NATO pregătește un răspuns armat la războiul hibrid al Rusiei. Este luată în considerare inclusiv doborârea aeronavelor rusești
Aliații NATO discuta un raspuns mai puternic la acțiunile din ce in ce mai provocatoare ale lui Vladimir Putin, potrivit ...
-
Bani pentru arme nucleare. Hackerii lui Kim Jong-un au furat peste 2 miliarde de dolari în criptomonede doar în 2025
Cu trei luni ramase pana la finalul anului, 2025 se contureaza deja drept anul cu cele mai grave atacuri cibernetice lan ...
-
Donald Trump anunță planul americanilor pentru Fâșia Gaza, după ce Israel și Hamas au ajuns la un armistițiu
Donald Trump a declarat ca SUA vor juca un rol important in reconstructia Gazei si in mentinerea sigurantei si pacii in ...
-
În culisele recunoașterii Palestinei de către Europa! Un plan de salvare a Israelului sub pretextul sprijinului acordat Palestinei
De ce multe țari europene au decis sa acționeze „acum" pentru a recunoaște Palestina? Ce inseamna planul lui Trump ...
-
Economia Statelor Unite se apropie de un punct critic. 22 de state americane riscă recesiunea
Economistul Mark Zandi, de la Moody's Analytics, avertizeaza ca economia americana este foarte aproape de o contracție p ...
-
Nici Trump nu poate mai mult ca Bolojan: În SUA încep concedieri de ordinul sutelor de mii de bugetari în timp ce țara este în "shutdown". Vor fi peste un milion in 2025
Presedintele american Donald Trump a asigurat ca si-a pus in aplicare amenintarea de a concedia functionari publici in u ...
-
Ce a spus Vladimir Putin la Clubul de Discuții Valdai timp de aproape 4 ore legat de un război amplu in Europa
Vladimir Putin a participat ieri la a 22-a reuniune anuala a Clubului Valdai, cel mai influent think-tank rus, prilej pe ...
-
Rachetele rusești pot acum „deruta" și evita sistemul de apărare aeriană Patriot
Financial Times a remarcat joi o scadere a ratei de interceptare a țintelor aeriene rusești deasupra Ucrainei. Potrivit ...
-
Șoc total pe bursele mondiale după shutdown-ul din SUA
Dupa shutdown-ul administrativ de la Casa Alba, bursele din SUA scad, in timp in Europa toate pietele mari sunt pe crest ...
-
Trump despre arsenalul nuclear al SUA: „Am fost amenințați de Rusia și am trimis cea mai letală armă creată vreodată. Avem arme mai bune, mai noi, mai multe"
Donald Trump a facut referire, marți, in cadrul reuniunii din Quantico, Virginia, unde generali și amirali americani din ...
-
Donald Trump vrea ca administrația să folosească "orașele periculoase ca terenuri de antrenament" pentru armată și Garda Națională
Președintele Donald Trump pare sa sugereze in declarațiile sale de marți ca Departamentul Apararii ar trebui sa foloseas ...
-
Planul prin care Europa izolează Ungaria în favoarea Ucrainei și a R. Moldova
Bruxellesul a salutat luni planul președintelui Consiliului European, António Costa, de a ocoli vetoul Ungariei ș ...
-
De la Apărare la Război: Secretele convocării de către șeful Pentagonului a 800 de generali și amirali americani din întreaga lume
Aproape 800 de generali și amirali americani au primit ordin sa soseasca de urgența in Statele Unite pentru a asculta un ...
-
Intram in faza "care o are mai lungă": Trump permite Ucrainei să atace în adâncime în Rusia. Putin răspunde ca el are raza de actiune mai mare
Keith Kellogg, reprezentantul special al președintelui SUA, Donald Trump, a declarat pentru Fox News ca liderul de la Ca ...
-
Asaltul dronelor: Ungaria si Ucraina se acuza reciproc ca pun la cale operatiuni sub steag fals insinuand atacuri pe seama Rusiei pentru a provoca NATO
Primul a fost presedintele Ucrainei. Volodimir Zelenski a afirmat ca Ungaria ca ar fi efectuat zboruri cu drone de recun ...
-
Alegeri Moldova: PAS a câștigat alegerile. Poate forma singur viitorul guvern
Proiecție - cum va arata noul Parlament al Moldovei PAS ar avea 55 de mandate in noul parlament. Rezultatul este prefigu ...
-
Cum și-a făcut Donald Trump apariția cu o coloană uriașă la Adunarea Generală a ONU. Mașinile au blocat mai mulți președinți, după ce s-a oprit traficul
Președintele SUA și-a facut apariția la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, desfașurata la New York intre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu