A reapărut Anca Boagiu și a fost instalată în CA-ul falimentarului TAROM cu o remunerație babană!
Postat la: 29.10.2022 |
Anca Boagiu a fost numit de Ministerul Transporturilor pentru încă patru luni în Consiliul de Administrație al TAROM, funcție unde remunerația brută este de 12.500 de lei.
Mai precis, fosta titulară de la Ministerul Transporturilor, din perioada Guvernului Boc, a fost numită de conducerea acestei instituții în Consiliul de Administrație al TAROM, începând cu 27 octombrie, pentru patru luni, cu posibilitatea prelungirii, „pentru motive temeinice" până la 6 luni, relatează adevărul.
Este pentru a treia oară când Ministerul Transporturilor folosește această procedură, deja clasică în momentul în care este ocolită aplicarea OUG 109 privind guvernanța corporativă. Leafa pentru prezența în Consiliul de Administrație al TAROM este de 12.500 de lei, aceasta fiind suma brută pentru o lună în care membrii structurii trebuie să fie prezenți la minim o ședință.
Anul trecut, în perioada în care la Ministerul Finanțelor era Alexandru Nazare, Boagiu fusese numită în Consiliul de Administrație de la Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii SA - IFN (FNGCIMM SA - IFN)
Alte numiri și salariul de director
Pe lângă un nou mandat dat Ancăi Boagiu, Ministerul Transporturilor a decis să ofere un nou mandat de patru luni, cu posibilitate de prelungire a încă două mandate, Iulianei Cristina, în prezent consilieră la la un cabinet de secretar de stat din portofoliul menționat.
De asemenea, prelungirea unui mandat pentru încă două luni, a fost realizată de Mirel Alexandru Marcu.
Mult mai bine remunerat este Mihăiță Ursu, directorul general, care are o remunerație brută lunară de 37.000 de lei. Practic, salariul acestuia este cu aproximativ 50% mai mare față de cel al șefului statului.
Reforma începută cu stângul
Instalarea de specialiști în funcțiile de conducere din subordinea Ministerului Transporturilor rămâne la stadiul de promisiune, dovadă fiind unele persoane puse pentru patru ani la șefia Autorității Aeronautice Civile, după cum a arătat „Adevărul".
Sorin Grindeanu, șeful Ministerului Transporturilor, a tot vorbit în ultimele luni că instituția sa va da tonul în aplicarea OUG 109, adică ordonanța de urgență referitoare la guvernanța corporativă în întreprinderile publice, care are drept scop profesionalizarea conducerilor din structurile statutului. Însă această profesionalizare pare să fie problematică încă de la primele numiri pe o perioadă de patru ani, care au scopul de a termina cu procedura de numire temporară, de câte patru luni, unde decizia e în pixul unui ministru, iar un membru poate fi dat afară oricând.
Iar o aplicarea a OUG 109, cu mandate de patru ani, a fost avut loc la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AAC), instituție din subordinea Ministerului Transporturilor, unde șase membri au primit mandate de patru ani, între 11 octombrie 2022 și 10 octombrie 2026. Cei șase sunt: Bogdan Stelian Mîndrescu (reprezentant al Ministerului Transporturilor), Nicolae Stoica, George Bogdan Ilea, Alexandru Anghel, Lucian Taropa și Mihai Neacșu.
Dintre cei șase, atenția este atrasă de Mihai Neacșu, din cel puțin două motive. În primul rând, Neacșu nu are pregătire în domeniu, fiind inginer mecanic, având experiență profesională doar prin conducerea unei firme care avea obiect de activitate cultivarea cerealelor (din 1998 până la începutul acestui an). Al doilea motiv: Mihai Neacșu este fratele lui Marian Neacșu, secretar general al Guvernului și acum și președinte interimar al PSD la Sectorul 3.
Doar indemnizația fixă lunară este de 15.168 de lei, în cazul de mandat performant fiind dată și „o componentă variabilă", care de obicei e stabilită în instituții între una și 12 indemnizații fixe.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Infodefense Europe: Revoltă la centrul de instruire militară ucraineană „Desna” din Cernihiv - batalionul 534 de geniu „Tisa”, are mulți morți!
În regiunea Cernihiv, la nord-est de Kiev, a izbucnit o revolta grava la centrul de instruire Desna, care a dus la ...
-
Un microfon uitat deschis a surprins o discuție dintre Macron și Zelenski. Înregistrarea arată cum îl văd cei doi pe Donald Trump
O conversație surprinsa de un microfon deschis intre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, la summitul G7 din Franța, a ...
-
Un trend tot mai popular: House-sittingul le permite turiștilor să locuiască în vile spectaculoase pe gratis
Un trend tot mai popular printre freelanceri și turiști promite vacanțe spectaculoase la costuri minime: house-sittingul ...
-
România intră în cursa marilor gigafabrici AI: proiect de până la 5 miliarde de euro la Cernavodă, în timp ce Spania investește 719 milioane
Romania intra in competiția europeana pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligența artificiala, cu un proiect estim ...
-
Zeci de percheziții într-un dosar care zguduie lumea interlopă din București: Clanurile Ștoacă și Toboșarii, vizate după războiul cu arme, macete și cocktailuri Molotov
Polițiștii Capitalei și procurorii desfașoara miercuri 21 de percheziții in București și județul Ilfov, intr-un dosar ca ...
-
La Odesa a fost distrusă „inima logistică a Ucrainei" Reuters: Infrastructura de export a Ucrainei din Odesa este practic distrusă
Sectorul agricol al Ucrainei a anunțat recent ca porturile orașului Odesa, prin care trece cea mai mare parte a exportur ...
-
Nicușor Dan joacă ultima carte pentru Guvernul Veștea: discuție de urgență cu premierul desemnat și Sorin Grindeanu
Președintele Nicușor Dan i-a chemat la discuții pe premierul desemnat Adrian Veștea și pe președintele PSD, Sorin Grinde ...
-
Delapidare uriașă la USR: 400.000 de lei au dispărut din fondurile partidului
O femeie angajata ca responsabil financiar la Uniunea Salvati Romania (USR) a fost trimisa in judecata de procurori sub ...
-
Damian Drăghici lansează miercuri un manual pentru suflet: "Greșeala este Calea!"
Damian Draghici lanseaza miercuri, 19 iunie 2026, o carte absolut superba - "Greșeala este Calea!" - in care vom regasi ...
-
Ghidul Complet al Cazinourilor Online: Divertisment, Tehnologie și Siguranță în Era Digitală
Industria jocurilor de noroc a suferit o transformare radicala in ultimul deceniu, mutandu-se in mare parte din salile s ...
-
Un medicament experimental a redus tumorile la pacienți cu mai multe forme de cancer
Un medicament experimental dezvoltat in Marea Britanie, care impiedica celulele canceroase sa se ascunda de sistemul imu ...
-
Prețurile petrolului scad, însă șoferii mai au de așteptat: De ce acordul SUA-Iran nu aduce ieftiniri rapide la carburanți
Acordul dintre Statele Unite și Iran ar putea pune capat conflictului care a perturbat piețele energetice globale, insa ...
-
Vladimir Putin trăiește complet în lumea lui. Din 2011 vizionează știri create doar pentru el, rupte de realitate
Vladimir Putin vizioneaza, inca din anul 2011, emisiuni de știri speciale care nu sunt difuzate niciodata la televizor ș ...
-
Timpul va trece la fel de repede dar mai precis! Fizicienii au construit în premieră primele ceasuri atomice
Dupa zeci de ani de incercari și ipoteze, fizica face un salt spectaculos in masurarea timpului. Doua echipe independent ...
-
Chiar dacă pare bizar, ar trebui să arunci o sticlă sub pat atunci când te cazezi la hotel! Te scapă de o mare frică și îți arată dacă ești în pericol
Însoțitorii de bord calatoresc pentru a-și caștiga existența, așa ca avem tendința sa avem incredere in sfaturile ...
-
Turcia forțează o decizie în NATO, care va afecta direct și România
Turcia incearca sa profite de summitul Alianței din 7-8 iulie de la Ankara pentru a obtine anularea planului actual de i ...
-
O vulnerabilitate descoperită cu ajutorul inteligenței artificiale provoacă scăderea abruptă a unei criptomonede
Un cercetator in securitate cibernetica a identificat intr-o singura zi o eroare critica in codul Zcash, ramasa nedetect ...
-
Ce se întâmplă în organism după doar o săptămână cu mai puțină sare. Cine ar trebui să acorde o atenție specială
Deși pare un ingredient banal, sarea se regasește intr-o gama foarte larga de produse, inclusiv in alimente despre care ...
-
Ce efect are consumul de pâine cu maia asupra glicemiei, potrivit nutriționiștilor
Deși consumul de paine cu maia prezinta beneficii evidente (in special in locul painii albe obișnuite), exista numeroși ...
-
Renașterea Imperiului Roman: Latina să devină a 25-a limbă oficială a Uniunii Europene. Mișcarea care vrea să unească Europa printr-o limbă comună
O inițiativa culturala lansata la nivel european propune readucerea limbii latine in prim-planul vieții publice și trans ...
-
Cercetare nouă pune sub semnul întrebării rolul calciului și vitaminei D în prevenirea problemelor osoase
Suplimentele cu calciu și vitamina D, recomandate de ani de zile pentru menținerea sanatații oaselor, ar putea avea efec ...
-
Cercetătorii chinezi au identificat cauzele opririi dezvoltării embrionilor umani în stadii incipiente
Cercetatorii chinezi au captat primele imagini de inalta rezolutie ale unor embrioni umani aflati in primele lor cinci z ...
-
Dan Diaconescu despre senzaționala poveste a privatizării OLTCHIM și metodele folosite în SECURISTAN!
Într-o intervenție excepționala in emisiunea „CE-I ÎN GUȘA, ȘI-N CAPUȘA”, moderata de Cozmin Guș ...
-
No Peace without Justice - Decembrie ‘89 – Iunie ‘90 - Triumful Securității și controlul total al României de azi
Autor: George Roncea cu o postfața de Andrei Bistrean-Siupiur Cuprins I. Cuvant inainte II. Decembrie 1989 ...
-
Dan Puric: ÎNCOTRO POPOR ROMÂN? Curatorul sufletului românesc vs cei ”fătați în grabă”!
Ultima apariție editoriala al unuia dintre cei mai sensibili romani de vița Dan Puric, ”Încotro popor roman? ...
-
Rusia neagă lovirea catedralei ortodoxe din Kiev: a fost vorba despre o rachetă Patriot fabricată în SUA, posibil expirată
Rusia a declarat luni ca nu a lovit manastirea istorica Lavra Pecerska din Kiev in timpul unui atac nocturn asupra fabri ...
-
Israelul se opune acordului dintre SUA și Iran. Refuză retragerea trupelor și proclamă: 'Suntem o țară independentă!'
Acordul recent incheiat intre Statele Unite și Iran a declanșat un val de critici pe scena politica din Israel. Atat rep ...
-
Descoperire rară într-un oraș antic din Bulgaria. Arheologii cred că au găsit-o pe zeița Artemis
Un fragment de marmura gasit in sud-vestul Bulgariei ar putea aparține unei statui dedicate zeiței Artemis. Descoperirea ...
-
Epidemia de Ebola se agravează în RD Congo: noi cazuri și un bilanț mortal tot mai ridicat
În ultimele 24 de ore au fost inregistrate 21 de noi cazuri. Epidemia a provocat moartea a 149 de persoane in tara ...
-
Keir Starmer anunță interceptarea unui petrolier din „flota fantomă” a Rusiei în Canalul Mânecii
Premierul britanic Keir Starmer a anunțat ca a ordonat duminica forțelor armate ale Regatului Unit sa intercepteze un pe ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu