Banca Centrală Europeană se pregătește de ce e mai rău: Vom continua să creștem dobânzile anul viitor provocând probleme consumatorilor
Postat la: 19.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea majora ratele dobânzilor şi anul viitor, provocând probleme consumatorilor, în condiţiile în care încearcă să slăbească cererea care contribuie mult la o inflaţie tot mai ridicată, potrivit economistului şef al instituţiei financiare, Philip Lane, transmite Reuters.
În condiţiile în care inflaţia se apropie de teritoriul cu două cifre, BCE a efectuat două majorări supradimensionate ale ratelor dobânzilor, în iulie şi septembrie, şi a promis şi mai multe acţiuni, având în vedere că şi aşteptările de creştere a preţurilor pe termen lung se deplasează acum peste ţinta sa de 2%.
"Credem că acest lucru va reduce cererea, nu ne vom preface că nu vor fi probleme", a spus Lane la o conferinţă.
"Cererea este acum o sursă de presiune inflaţionistă, acum şase sau nouă luni nu a fost aşa cum este acum", a explicat el.
La un nivel de 0,75%, dobînda pentru depozite a BCE este încă prea scăzută, deoarece continuă să stimuleze economia, astfel că treaba BCE nu este încă făcută, a adăugat Lane.
Majoritatea economiştilor estimează că dobânda neutră, la care BCE nu stimulează şi nici nu împiedică creşterea, este între 1,5% şi 2%. Cu toate acestea, pieţele văd vârful ciclului dobânzilor la un nivel mai ridicat, iar investitorii iau acum în calcul dobânzi cu puţin peste 2,5%, în primăvara viitoare.
Lane a susţinut de luni de zile că inflaţia actuală este provocată în primul rând de şocul cauzat de preţurile mari ale energiei.
Politica monetară este în mare măsură ineficientă împotriva unor astfel de şocuri legate de ofertă, aşa că BCE a fost printre ultimele bănci centrale majore care au majorat dobânzile.
Dar creşterea preţurilor s-a extins acum şi a început să se infiltreze în toate aspectele vieţii, în timp ce cererea solidă a consumatorilor determină şi preţurile.
Deşi Lane a spus că dobânzile ar putea continua să crească la fiecare întâlnire a conducerii BCE din acest an şi că ar putea fi mărite şi la începutul anului viitor, BCE îşi păstrează opţiunile deschise cu privire la unde să se oprească şi va decide de la întâlnire la întâlnire.
Lane a adăugat că economia zonei euro este probabil să se stabilizeze în lunile de iarnă şi că o recesiune nu poate fi exclusă, având în vedere preţurile ridicate ale energiei şi deficitul de gaze naturale.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Rezultatele Loto din 14 decembrie 2025. Report de peste 8 milioane de euro la Joker
Report de peste 6 milioane de lei la 6 din 49 la tragerea loto din 14 decembrie 2025.La Loto 6/49 se inregistreaza la ca ...
-
USR a depus un proiect de lege pentru introducerea „casei de marcat virtuale"
Deputatul USR Andrei Plujar a depus o inițiativa legislativa prin care comercianții sa poata folosi telefonul, tableta s ...
-
Predicțiile lui Einstein se adeveresc: O gaură neagră supermasivă aflată în rotație modifică structura spațiu-timp
Astronomii observa o gaura neagra care afecteaza țesatura spațiu-timp, confirmand predicțiile lui Einstein și oferind no ...
-
Acest bărbat a comis masacru pe o plajă din Sydney: A fost oprit de un trecător, care l-a dezarmat
Politia din statul australian New South Wales a anuntat ca doua persoane sunt in arest in urma unui incident petrecut pe ...
-
Voi știți de ce mănâncă românii pește de Anul Nou? Ce spune o tradiție moștenită din generație în generație și pe care mulți o cred reală
Romanii se asigura ca pun in aplicare toate obiceiurile transmise din generație in generație de sarbatori, fiindca sunt ...
-
Un nou mister sub Bermuda: O structură gigantică sfidează explicațiile geologilor
O descoperire sub Bermuda scoate la iveala o structura masiva, unica pe Pamant, care ar putea explica de ce insula &bdqu ...
-
Experții avertizează: 5 lucruri pe care nu trebuie să le împărtășiți niciodată cu ChatGPT. Ce pași să urmați dacă deja le-ați partajat
Tot mai mulți oameni folosesc ChatGPT și alte chatbot-uri AI precum Gemini, Copilot și Claude in viața de zi cu zi. Un s ...
-
Diferența cheie dintre o răceală și super-gripa care face ravagii în Europa: 10 simptome care le diferențiază
Diferența cheie dintre super-gripa și raceala consta in apariția brusca și severitatea simptomelor, esențiala pentru pro ...
-
Fost director SIE: România este pregătită pentru război, sărăcie și garanții de miliarde, în timp ce atenția publică este deliberat deturnată
Generalul (r) Silviu Predoiu lanseaza un avertisment dur privind direcția in care este impinsa Romania, intr-un context ...
-
Congresul SUA analizează reguli stricte pentru exportul de ADN sintetic către China și Rusia
Un grup bipartizan de parlamentari americani a propus reguli noi care ar obliga firmele din SUA sa ceara licența inainte ...
-
Cazul care uimește Italia: un fugar care evadase dintr-o închisoare s-a camuflat într-o statuie falsă
Un barbat in varsta de 38 de ani a fost arestat sambata in sudul Italiei, dupa ce primarul orașului l-a vazut pozand ca ...
-
Domeniul în care Inteligența Artificială a preluat aproape complet controlul: Intervenția umană este limitată
Depozitele aflate in centrul lanțurilor globale de aprovizionare se transforma rapid in operațiuni extrem de inteligente ...
-
"Execuție" șocantă în parcare: Șofer român ucisă pe loc de un alt conațional, în Italia. Autopsia confirmă - nu a avut nicio șansă
Detalii noi ies la iveala in cazul camionagiu roman ucis pe 12 octombrie intr-o parcare pentru TIR-uri din zona Bolzano ...
-
Reforma otrăvurilor din alimente: RF Kennedy Jr. va publica ghidul care va interzice alimentele ultraprocesate
RF Kennedy Jr. a vorbit recent despre impactul obezitații și al alimentației asupra sanatații publice, evidențiind totod ...
-
Pur și simplu șoc! Oamenii de știință au găsit cum sa rescrie trecutul quantic care sa influențeze viitorul - fenomenul deja-vu
Dar despre aceasta parte a fizicii cuantice aproape ca nu veți gasi informații, pentru ca toata lumea scrie și vorbește ...
-
Despre pace nici nu mai poate fi vorba. Războiul este mai aproape ca oricând.
Dupa ce UE a decis practic confiscarea activelor Rusiei in valoare de 210 miliarde euro printr-o procedura speciala (pe ...
-
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, dezvăluie că opinia sa despre Dumnezeu s-a schimbat
Elon Musk, in varsta de 54 de ani, proprietarul companiilor Tesla, SpaceX și X, este conform Indexului Bloomberg Billion ...
-
RCA pentru trotinete este obligatorie, dar prețurile nu au fost stabilite și nimeni nu vinde asemenea asigurări. Totuși, amenzile mari există
Situație tipic romaneasca pe piața asigurarilor din Romania, de data asta insa cu noi efecte, avand in vedere faptul ca ...
-
Putin îl ridiculizează pe Trump, nu acceptă planul: Refuză banii, el vrea ceva special pentru Rusia
Vladimir Putin nu accepta planul administrației americane pentru pace cu Ucraina propus de Donald Trump, chiar daca este ...
-
Revoluție pe drumurile României. 400 de camere radar fixe vor „patrula” non-stop traficul național. În ce județe vor fi montate și când intră în vigoare
CNAIR a deschis una dintre cele mai ample licitații din ultimii an. Este vorba despre instalarea a 400 de camere video f ...
-
Pastila ieftină prezentată drept „Ozempicul alcoolului" este deja disponibilă pe piață. Cum reduce pofta de a bea: "A funcționat instant pentru mine"
O pastila ieftina este prezentata drept „Ozempicul alcoolului" datorita capacitații sale de a reduce pofta de a co ...
-
Oamenii de știință de la Universitatea Stanford au explicat cum vaccinurile Covid pot provoca leziuni cardiace: anchetă în SUA după decese suspecte
Oamenii de știința de la Universitatea Stanford au dezvaluit cum vaccinurile Covid mRNA pot provoca leziuni celulelor in ...
-
Teleportarea cuantică a ieșit din laborator. S-a realizat prima teleportare cuantică pe internet
Ce parea pana recent un experiment imposibil a fost demonstrat in condiții reale. O echipa de cercetatori din Statele Un ...
-
Se introduce limitarea plăților cash: Noile norme vor intra în vigoare în România de la 1 ianuarie 2027
Romanii vor trebui sa se obișnuiasca cu o noua regula privind plațile in numerar. Uniunea Europeana a decis impunerea un ...
-
Rusia lansează acuzații grave: România şi Polonia s-ar fi implicat în transportul componentelor unei "bombe murdare" pentru Ucraina
Seful trupelor ruse de aparare radiologica, chimica si biologica (NBC), Aleksei Rtiscev, a acuzat Romania si Polonia ca ...
-
Presa europeană anunță spargerea bulei imobiliare din România: tranzacții în picaj, credite tot mai puține și taxe record din 2026
Presa economica europeana titreaza ca „bula imobiliara din Romania s-a spart", dupa ce pe finalul anului s-a inreg ...
-
Editura Nemira lansează un experiment AI care arată cum i-ar putea afecta pe adolescenți noua programă pentru pentru limba și literatura română propusă de MEC
Romania așteapta deja de peste 16 o noua propunere de programa pentru limba romana. Saptamana trecuta, Ministerul Educaț ...
-
Final de an de coșmar pentru România: Prețurile efectiv au bubuit, iar inflația se menține la cote înalte
Rata anuala a inflatiei a stagnat la 9,8% in luna noiembrie a acestui an, in conditiile in care serviciile s-au scumpit ...
-
Soțul unei foste Miss e acuzat că și-a ucis și tranșat soția într-un mod odios. Detalii din anchetă
Soțul unei foste finaliste la Miss Elveția a fost acuzat de uciderea acesteia, dupa o crima macabra care a șocat intreag ...
-
Judecătorii din CSM sesizează Inspecția Judiciară, după documentarul Recorder: Acuză o campanie de destabilizare a puterii judecătoreşti
Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspectiei Judiciare pentru efectuare ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu