Când artistul se autocopiază ajunge (in) MARe
Postat la: 11.10.2018 |
Salut naşterea unui muzeu privat de artă recentă în spaţiul artei româneşti. Salut actul colecţionării pe care cred că l-am susţinut şi îl susţin şi pe viitor. Ce nu pot saluta este modul în care arta românească se prostituează pentru sume mici şi proiecte meschine. Ştim cu toţii situaţia financiară a artiştilor din România, din cauza unui sistem artistic deficitar, a unor galerii care nu au reuşit să constuiască un sistem viabil, a unor târguri de artă transformate în expoziţii şi a unor case de licitaţie care vând la preţuri extrem de mici.
Şi poate datorită acestor lucruri vom găsi întotdeauna scuze artistului, care nu este moral în creaţia sa, care foloseşte tertipuri, pastişează, se auto-copiază şi face "circ". Însă, dacă oamenii de cultură, specialiştii din domeniul artei girează expoziţii în care sunt expuse cópii (făra a menţiona sau fără a ştii acest lucru) ale unor lucrări din alte colecţii private, atunci consider ca am ajuns într-un punct extrem de grav al artei româneşti.

Cazul pe care doresc să-l aduc în discuţie este lucrarea "Rromania" semnată Tara (von Neudorf) din 2007. Lucrarea a fost expusă în 2007 în cadrul expoziţiei personale "Finis Mundi" la Anaid Art Gallery, Bucureşti. Anaid Art Gallery l-a reprezentat pe artistul Tara (von Neudorf) din 2005 până în 2013, galeria fiind implicată în toată activitatea expoziţională a artistului şi deţinând toată documenaţia aferentă. Imaginea lucrării "Rromania" a fost proiectată la Urban Art în 2007 pe Casa Poporului în cadrul Zilelor Bucureştiului. Lucrarea se află în Colecţia Anaid Art Gallery înca din 2007, din timpul expoziţiei personale organizată de galerie. Lucrarea din Colectia Anaid Art Gallery a mai fost expusă public în 2013 în cardul expoziţiei personale din Polonia intitulată "Tara (von Neudorf). Cartographer of Sinister History" şi este reprodusă în catalogul expoziţiei la pagina 84, cu menţiunea că face parte dintr-o colecţie privată. Expoziţia din Polonia a fost organizată de Centrul Cultural Internaţional din Cracovia în parteneriat cu Anaid Art Gallery din Bucureşti în 2013. Din 2013 lucrarea nu a mai fost expusă, ea aflându-se în colecţia galeriei. Aseară, urmărind pe facebook inaugurarea MARe (Muzeul de Artă Recentă) am văzut fotografii cu această lucrare - o cópie identică expusă în cadrul Muzeului.

Este de la sine înţeles, că artistul este vinovat de copierea propriei lucrări şi vânzarea ei ca şi când ar fi originalul, însă problema care se pune în discuţie este de ce în momentul în care avem galerii, edităm cataloage cu toate informaţiile, avem case de licitaţie şi specialişti în creaţia artistului nu ne adresăm acestor autorităţi în domeniu şi nu folosim mijloacele sistemului artistic pentru a construi ceva durabil. De ce eludarea sistemului artistic este mai importantă şi cumpărarea direct din atelier este cea mai bună soluţie, pentru că este ieftin.

Preferăm să avem o piaţă de artă contemporană plină de cópii şi o piaţă de artă veche plină de falsuri. Preferăm lucrări fără semnături şi fără menţiuni în cataloage, nu urmărim evoluţiile artiştilor şi nu stim unde expun; suntem curatori şi nu trecem pragul galeriilor şi caselor de licitaţie, dar ne numim specialişti; suntem colecţionari pentru că auzim că arta contemporană se vinde la milioane de euro, dar preferăm să o cumpărăm la câteva sute sau mii de euro, fără ca actul colecţionării să însemne dedicaţie şi cunoaştere. Da, artistul este de vină în acest caz, dar şi ceilalţi actori ai întregului sistem au facilitat naşterea şi menţinerea unei pieţe de artă insalubre pe criteriul românesc că "merge şi aşa". Ne bucurăm ca putem cumpăra artă la preţuri mici, dar ARTA ar trebui să fie cumparată la preţurile juste.

Mentionez pe această cale ca Anaid Art Gallery deţine multe lucrări originale semnate de Tara (von Neudorf) care au fost expuse şi sunt catalogate conform normelor în vigoare. Pot aduce oricând documentaţie în acest sens.
Am câteva întrebări pentru Muzeul de Artă Recentă (MARe): cum vom putea soluţiona această problemă în care eu am originalul şi ei au copia? A ştiut MARe ca este vorba de o cópie? S-au documentat înainte de a achiziţiona şi expune lucrarea? Cine este vinovat: artistul, curatorul, colecţionarul?

Comunicat de presă - Diana Dochia, Managerul Anaid Art Gallery
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...





comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu