Când va fi vârful pandemiei în România. Prof. Adrian Streinu Cercel, despre câţi români vor fi infectaţi cu coronavirus
Postat la: 19.03.2020 |
Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, a vorbit despre evoluţia pandemiei de coronavirus în România. Vârful îmbolnăvirilor se va înregistra după Paşte.
Profesorul Streinu-Cercel a recomandat persoanelor tinere să circule cât mai puţin şi să nu intre în contact în această perioadă cu părinţii, bunicii, pentru a nu exista posibilitatea de a le transmite COVID-19, fiindcă cei în vârstă sunt cei mai afectaţi. Streinu-Cercel susţine că „vârful" epidemiei va fi după Paşte, când românii se vor reuni în familii pentru petrecerea sărbătorii, dar că nu ar trebui să facă asta fiindcă cea mai vulnerabilă parte din societate sunt vârstnicii, în rândul cărora infecţia cu COVID 19 poate fi fatală.
„Cum se traduce povestea asta în viaţa de zi cu zi? Trebuie să ţinem cont că avem copii, adulţi tineri şi mai puţin tineri şi avem persoane în vârstă. Acest virus ne-a spus că nu se atinge prea mult de copii şi oamenii tineri, dar are o problemă cu cei în vârstă. Trebuie să-i protejăm pe cei în vârstă. Trebuie să limităm circulaţia celor tineri. Tinerii nu trebuie să-şi viziteze părinţii, bunicii, străbunicii. Dacă vor să-i ajute, le cumpără cele necesare şi le lasă bagajele la uşă. Dacă ştim acest lucru, evident că primul lucru pe care trebuie să-l facem este să-i protejăm pe cei în vârstă. Şi atunci ne uităm să vedem unde sunt persoanele în vârstă. Persoanele în vârstă sunt în mediul rural, majoritatea, şi sunt în familiile care sunt „segregaţionate", cu copiii, adulţi, respectiv vârstnici. Mă rog, avem aceste două situaţii: familii care au din toate grupele de vârstă în interior şi respectiv populaţia rurală care este îmbătrânită", a explicat Adrian Streinu Cercel.
Întrebat când vom atinge vârful, medicul a declarat: Un prim vârf va fi după Paşte. Avem două valori care vor fi foarte active. Un prim val va fi după Paştele catolic şi un al doilea val va fi după Paştele ortodox, pentru că atunci vom avea conglomerate şi atunci vom avea schimb masiv de informaţie virală între aparţinătorii unor familii, pentru că este obiceiul clasic se adună familia, fiind oameni în familie se adună la mese, deci aceste lucruri fiind cunoscute, calculele sunt uşor de făcut şi de estimat.
"Noi am avut o intrare masivă de concetăţeni români care au venit pe relaţia Italia, şi lucrul ăsta s-a văzut. Practic ce vedem în momentul de faţă, în cazurile de contact, majoritatea pe această relaţie. Din analizele pe care le-am făcut, şi avem inclusiv evaluarea colegilor de la Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti, arată cat se poate de clar că un interval de 19 zile vorbim de trei clustere diferite. Un cluster Italia, cel mai important, un alt cluster este cluster-ul israelian şi al treilea, care vine puternic din spate, este cel spaniol. Şi nici nu trebuie să fii foarte savant ca să-ţi dai seama că avem un „pool" important de concetăţeni care trăiesc în Spania şi care s-au repatriat în ultima lună de zile. Toţi aceşti concetăţeni aduc cu ei, o parte, evident nu toţi, o parte aduc virusul.
Dacă ne uităm pe monitorizarea pe care am făcut-o noi pe partea de Vest a României, este evident faptul că cei care au fost în carantină şi s-a dovedit ulterior că au fost pozitivi cu acest coronavirus, au venit pe această relaţie. Mai facem şi alte calcule care sunt statistice şi ştiţi că există un indicator care arată cam care ar fi rata de atac. În momentul de faţă se vorbeşte despre rata de atac de 2,5-3. Să spunem că nu o luăm pe aia de 3, şi o luăm pe aia de 2,5 şi dacă mai luăm în calcul faptul că circa într-un an, un an şi jumătate circulaţia virusului în populaţie ar trebui să ajungă undeva la 80% din populaţie, şi luăm în calcul 19 milioane de oameni, cât ar avea România, de-aici încolo calculele sunt simple şi nu încape niciun fel de dubiu, a explicat prof. Adrian Streinu Cercel.
Despre restricţiile impuse de autorităţi şi recomandările de evitare a contactului, atât cât este posibil, cu alţi oameni, făcute de medici, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş" a explicat că, într-un scenariu ideal, autoizolarea la domiciuliu ar trebui să dureze între opt şi zece săptămâni. „Dacă dăm un stop-joc tuturor, nu se va întâmpla absolut nimic. Toată lumea stă acasă, se blochează absolut tot, opt sau, ideal, zece săptămâni. Apoi, viaţa îşi revine, automat, la normal", a spus Streinu- Cercel.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu