Cîţu: Joi va fi dată OUG care permite amânarea ratelor la bănci. Perioada va fi „mai aproape de 6 luni decât de 3 luni"
Postat la: 25.03.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat la Digi24 că în şedinţa de Guvern de joi va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă care va permite companiilor şi persoanelor fizice care au de suferit, financiar, din cauza coronavirusului, să primească o amânare a plăţii ratelor la bănci. Aceasta, după ce BNR a anunţat că o astfel de amânare nu va mai transforma creditele într-unele neperformante, iar băncile nu vor mai fi nevoite să blocheze rezerve pentru ele.
„Este o decizie a Asociaţiei Europene a Băncilor. Este un prim pas, dar care era important pentru a veni cu o soluţie pentru tot sistemul bancar, pentru toţi clienţii", a spus Cîţu la Digi24. El a precizat că joi va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de Guvern, iar aceasta va permite amânarea ratelor pe o perioadă mai mare decât cea a stării de urgenţă, având în vedere că efectele crizei economice generate de pandemia de coronavirus se vor prelungi. „Ne gândim că şi după această perioadă va fi nevoie de un timp pentru a reveni la normal", a spus el.
Întrebat dacă este vorba despre o amânare pentru o perioadă „mai aproape de 3 luni sau mai aproape de 6 luni", Cîţu a răspuns: „Mai aproape de 6 luni". „Aici va fi implicat şi statul, dar nu vom discrimina, cei care vor cere vor avea acces la această facilitate", a mai spus ministrul. El a spus că este vorba atât despre persoane fizice, cât şi despre persoane juridice şi că nu există condiţionalităţi sau de documente justificative pentru a obţine amânarea plăţii ratelor. „Cei care au nevoie de păsuire vor putea accesa această facilitate", a adăugat el.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Alimentele sunt tot mai bogate în calorii, dar mai sărace în nutrienți și foarte nocive - Rezultatele îngrijorătoare ale unui studiu
Cercetatorii au descoperit modificari „dramatice" in compoziția nutrienților din culturile agricole, observand sca ...
-
Președinția a publicat sinteza mesajelor primite de la magistrați - Ce supărări au de fapt judecătorii și procurorii
Președintele Romaniei a primit, intre 11 și 19 decembrie 2025, un val de observații scrise din interiorul sistemului jud ...
-
Vaccinuri pentru slăbit: Ce se întâmplă când te oprești? „E ca și cum ai sări de pe o stâncă!"
Vaccinurile pentru slabit, sau GLP-1, au facut pentru mulți ceea ce dietele nu ar putea face niciodata: acel „zumz ...
-
16 fișiere din Dosarul Epstein au dispărut în mod inexplicabil! Printre ele erau și imagini cu Donald Trump
Cel putin 16 fisiere au disparut de pe pagina web publica a Departamentului de Justitie pentru documente legate de Jeffr ...
-
Ipoteză neașteptată: câmpul magnetic al Pământului ar putea transfera atmosfera terestră pe Lună
O noua cercetare publicata in revista științifica Nature Communications Earth & Environment aduce dovezi surprinzato ...
-
Există o „a treia stare" între viață și moarte - iar asta sugerează că celulele tale sunt conștiente, spun unii oameni de știință
Ciclul biologic al existenței noastre pare relativ simplu: ne naștem, traim, murim. Punct. Dar cand examinezi existența ...
-
Datele intime ale utilizatorilor siteului PornHub cu filme pentru adulți au fost compromise într-un atac de proporții al hackerilor
Informații extrem de sensibile ale utilizatorilor Pornhub Premium (site de filme pentru adulți) au ajuns in posesia hack ...
-
Warren Buffett a dezvăluit regula 90/10: O strategie simplă de a face bani, nu îți trebuie expertiză
Legendarul om de afaceri Warren Buffett a reușit recent sa adune un munte de bani cash: numai puțin de 381 de miliarde d ...
-
Cea mai lungă noapte a anului. Superstiții de solstițiul de iarnă: De ce nu e bine să fii singur în noaptea de 21 decembrie
Duminica, 21 decembrie, va fi cea mai lunga noapte din an, fapt ce marcheaza solstițiul de iarna, iar astronomic inseamn ...
-
Ultimele avertismente ale lui Mircea Coșea despre ce urmează în economia românească după iarnă
Moartea profesorului Mircea Coșea a readus in prim-plan una dintre cele mai incomode teme ale ultimilor ani: fragilitate ...
-
Asta mai lipsea! NATO anunță că rolul României crește - Centru de livrare de arme către Ucraina pe teritoriul țării noastre
Livrarile de arme catre Ucraina nu s-au diminuat in urma deciziei presedintelui american Donald Trump de a opri donatiil ...
-
Cât de mult va crește euro în 2026: Analiștii anticipează un an greu pentru români
2026 se anunța un an greu din punct de vedere financiar. Analiștii economici anticipeaza ca leul va continua sa se deval ...
-
Descoperirea care a uimit arheologii: va schimba multe despre modul în care am înțeles perioada preistorică
Arheologii care lucreaza la situl Kalambo Falls, situat in nordul Zambiei, au descoperit doua trunchiuri masive de lemn ...
-
Adio bani cash: UE vrea să lanseze o nouă monedă care va funcționa într-un mod inedit
Consiliul Uniunii Europene a aprobat vineri pozitia sa de negociere privind euro digital, sustinand un model care includ ...
-
Obiectiv ambițios: Trump cere revenirea americanilor pe Lună până în 2028 și construirea unei baze selenare permanente pana in 2030
Donald Trump a stabilit oficial obiectivul de a trimite din nou oameni pe Luna pana in 2028 si de a apara spatiul cosmic ...
-
S-a aflat cine a făcut clipul fals devenit viral cu lovitura de stat din Franța. Sumă incredibilă primită de realizator
Jurnaliștii francezi au aflat cine a generat știrea falsa despre lovitura de stat din Franța care a devenit virala pe re ...
-
Cum transformi uscarea hainelor într-un proces rapid și eficient
Uscarea hainelor este o provocare in multe locuințe, mai ales in sezonul rece sau in apartamente fara balcon. Soluția mo ...
-
Concert de neratat azi la Muzeul Tăranului: ZEPPELIN XPERIMENT - MIKE GODOROJA & BLUE SPIRIT
Va reamintim ca astazi, 19 decembrie 2025, are loc un concert absolut de senzatie al trupei Mike Godoroja & The Blue ...
-
Departamentul Apărării al SUA finanțează marile companii AI cu contracte individuale de 200 de milioane de dolari
Departamentul Apararii Statelor Unite a incheiat luni contracte de pana la 200 de milioane de dolari fiecare cu marile c ...
-
Expert contabil despre cum va folosi statul AI pentru taxe si impozite: „În momentul de față este pentru omenire un pact cu diavolul"
În momentul de fața, inteligența artificiala (AI) este pentru omenire un „pact cu diavolul", a declarat, int ...
-
Virusurile deturnează celulele gazdă folosind mesaje ARN secrete, arată un studiu științific de amploare
Virusurile isi pot controla pe ascuns gazdele bacteriene apeland la o arma „secreta", mici molecule de ARN, confor ...
-
Dezastru: Patronii de la munte se plâng că turiștii nu mai vin de sărăbători - Anulări pe bandă rulantă. Care e situația înainte cu câteva zile de Crăciun
Fara zapada, dar și cu prețuri care sfideaza orice urma de bun-simț, muntele nu mai reprezinta o opțiune pentru turiști ...
-
Ce i s-a întâmplat Rodicăi Stănoiu chiar în ziua în care a murit. Trebuia să primească o sumă importantă
Fosta ministra a Justiției, Rodica Stanoiu, a murit pe 3 decembrie 2025, chiar in ziua in care a caștigat un proces priv ...
-
Programul Europa Digitală: Ce rezultate a obținut proiectul cu buget de 8,16 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027
Programul Europa Digitala (DIGITAL) joaca un rol important in accelerarea transformarii digitale la nivelul Uniunii Euro ...
-
Așii din mâneca Europei în lupta cu SUA: Cele două lovituri strategice cu care UE poate zdruncina "bula AI" de care depinde viitorul politic al lui Trump
Noua strategie naționala de securitate a administrației Trump, care descrie Europa drept un spațiu aflat intr-un „ ...
-
Scenariu apocaliptic: Profesor de la Harvard vorbește despre o „navă de luptă extraterestră" care se apropie de Pământ
Un nou avertisment venit din mediul academic zguduie comunitatea științifica și reaprinde temerile legate de viața extra ...
-
Noua ordine mondială e ca o tablă de șah: Lumea se confruntă cu o nouă eră - UE trebuie să se reformeze, altfel riscă să devină irelevantă!
Uniunea Europeana trebuie sa se reformeze, altfel risca sa devina irelevanta, pe masura ce rivalitatea dintre China si S ...
-
A murit prestigiosul analist economic Mircea Coșea la 83 de ani. În urmă cu 2 săptpmâni și-a lansat ultima carte "Jurnal pe frontul războiului comercial"
Mircea Coșea, unul dintre cei mai vocali analiști economici din Romania, profesor universitar și fost politician, a muri ...
-
Revoltător: O româncă a murit după ce șoferul microbuzului cu care venea spre România a dat-o jos în Ungaria pentru 50 de euro suplimentari
Un caz extrem de grav și revoltator a avut loc intr-un microbuz romanesc care transporta muncitori in strainatate. O fem ...
-
„Caracatița" corupției ajunge la Volodimir Zelenski: probleme pentru președintele Ucrainei
Un total de 59% dintre ucraineni cred ca președintele Volodimir Zelenski este personal responsabil pentru acțiunile lui ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu