ZC
ZC

ZC

Candidatul lui Trump la Curtea Supremă, în mijlocul unui scandal sexual ce zguduie SUA

Postat la: 17.09.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Femeia care l-a acuzat pe candidatul la Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite, Brett Kavanaugh, de abuz sexual la începutul anilor 1980, a decis să facă publice acuzaţiile şi să furnizeze detalii despre presupusul incident, a transmis duminică cotidianul The Washington Post, potrivit Reuters.

Într-un interviu acordat cotidianului, Christine Blasey Ford a spus că, în calitate de studentă a unui liceu din suburbia Maryland de lângă Washington, Kavanaugh era beat când a incercat să o imobilizeze, apoi să o pipăie şi să o dezbrace de haine, notează Mediafax. În interviul acordat pentru The Washington Post, Ford a spus că atunci când a încercat să strige după ajutor, Kavanaugh i-a pus mâna peste gură. "Am crezut că ar putea să mă omoare din greşeală", a declarat Ford, adăugând: "Încerca să mă atace şi să-mi scoată îmbrăcămintea". Săptămâna trecută, Kavanaugh a declarat că neagă "categoric şi fără echivoc" afirmaţiile. Liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, a declarat: "Comisia Juridică a Senatului trebuie să amâne votul până când aceste acuzaţii grave şi credibile sunt investigate temeinic". Senatorul democrat Diane Feinstein, liderul democrat a Comisiei Juridice, a emis o declaraţie duminică solicitând amânarea numirii în funcţie a lui Kavanaugh.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Candidatul lui Trump la Curtea Supremă, în mijlocul unui scandal sexual ce zguduie SUA

Postat la: 17.09.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Femeia care l-a acuzat pe candidatul la Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite, Brett Kavanaugh, de abuz sexual la începutul anilor 1980, a decis să facă publice acuzaţiile şi să furnizeze detalii despre presupusul incident, a transmis duminică cotidianul The Washington Post, potrivit Reuters.

Într-un interviu acordat cotidianului, Christine Blasey Ford a spus că, în calitate de studentă a unui liceu din suburbia Maryland de lângă Washington, Kavanaugh era beat când a incercat să o imobilizeze, apoi să o pipăie şi să o dezbrace de haine, notează Mediafax. În interviul acordat pentru The Washington Post, Ford a spus că atunci când a încercat să strige după ajutor, Kavanaugh i-a pus mâna peste gură. "Am crezut că ar putea să mă omoare din greşeală", a declarat Ford, adăugând: "Încerca să mă atace şi să-mi scoată îmbrăcămintea". Săptămâna trecută, Kavanaugh a declarat că neagă "categoric şi fără echivoc" afirmaţiile. Liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, a declarat: "Comisia Juridică a Senatului trebuie să amâne votul până când aceste acuzaţii grave şi credibile sunt investigate temeinic". Senatorul democrat Diane Feinstein, liderul democrat a Comisiei Juridice, a emis o declaraţie duminică solicitând amânarea numirii în funcţie a lui Kavanaugh.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE