Ce a zis Papa Francisc astăzi, la Vatican, despre vizita în România
Postat la: 05.06.2019 |
Astăzi, a avut loc la Vatican, Audiența Generală în care a vorbit despre vizita Excelenței Sale în țara noastră. Delegația României la Vaticana fost formată din 32 de persoane, în frunte cu IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București și președinte al Conferinței episcopale române. De asemenea, Papa Francisc a primit noi cadouri care să îi amintească de vizita Sa la noi în țară, printre care un tricou special cu numele Sanctității Sale, dar și o fotografie cu copii îmbrăcați în costum popular, de la Iași.
„Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
La sfârşitul săptămânii trecute am făcut o călătorie apostolică în România, invitat de domnul preşedinte şi de doamna prim ministru. Le reînnoiesc mulţumirea mea şi o extind la celelalte autorităţi civile şi ecleziastice şi la toţi cei care au colaborat la realizarea acestei vizite. Mai ales aduc mulţumire lui Dumnezeu care a permis succesorului lui Petru să se întoarcă în acea ţară, la douăzeci de ani după vizita sfântului Ioan Paul al II-lea.
În sinteză, aşa cum anunţa motoul călătoriei, am îndemnat "să mergem împreună". Şi bucuria mea a fost că am putut face asta nu de departe, sau de sus, ci mergând eu însumi în mijlocul poporului român, ca pelerin în ţara sa.
Diferitele întâlniri au evidenţiat valoarea şi exigenţa de a merge împreună fie între creştini, pe planul credinţei şi al carităţii, fie între cetăţeni, pe planul angajării civile.
Fiind creştini, avem harul de a trăi o perioadă de relaţii fraterne între diferitele Biserici. În România cea mai mare parte a credincioşilor aparţine Bisericii ortodoxe, condusă actualmente de patriarhul Daniel, spre care se îndreaptă gândul meu fratern şi recunoscător. Comunitatea catolică, fie "greacă", fie "latină", este vie şi activă. Unirea între toţi creştinii, deşi incompletă, este bazată pe unicul Botez şi este pecetluită de sângele şi de suferinţa îndurată împreună în timpurile întunecate ale persecuţiei, îndeosebi în secolul trecut sub regimul ateist. Este şi o altă comunitate luterană care mărturiseşte credinţa în Isus Cristos şi este în bune raporturi cu ortodocşii şi cu catolicii.
Cu patriarhul şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române am avut o întâlnire foarte cordială, în care am reafirmat voinţa Bisericii Catolice de a merge împreună în memoria reconciliată şi spre o unitate mai deplină, pe care chiar poporul român a invocat-o profetic în timpul vizitei sfântului Ioan Paul al II-lea. Această importantă dimensiune ecumenică a călătoriei a culminat în solemna rugăciune "Tatăl Nostru", în noua, impunătoarea catedrală ortodoxă din Bucureşti. Acesta a fost un moment cu valoare simbolică puternică, pentru că "Tatăl Nostru" este rugăciunea creştină prin excelenţă, patrimoniu comun al tuturor celor botezaţi. Nimeni nu poate spune "Tatăl meu" şi "Tatăl vostru"; nu: "Tatăl nostru", patrimoniu comun al tuturor celor botezaţi. Am manifestat că unitatea nu elimină diversităţile legitime. Fie ca Duhul Sfânt să ne conducă să trăim tot mai mult ca fii ai lui Dumnezeu şi fraţi între noi!
Ca o comunitate catolică am celebrat trei liturgii euharistice. Prima în catedrala din Bucureşti, la 31 mai, sărbătoarea Vizitei Fecioare Maria, icoană a Bisericii care merge în credinţă şi în caritate. A doua Euharistie în sanctuarul din Şumuleu Ciuc, ţintă pentru foarte mulţi pelerini. Acolo, Sfânta Născătoare de Dumnezeu adună poporul credincios în varietatea limbilor, culturilor şi tradiţiilor. Şi a treia celebrare a fost Dumnezeiască Liturghie la Blaj, centru al Bisericii Greco-Catolice din România, cu beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici, martori ai libertăţii şi milostivirii care vin din Evanghelie. Unul din aceşti noi fericiţi, Monseniorul Iuliu Hossu, în timpul detenţiei a scris: "Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinţei pentru a da iertarea şi pentru a ne ruga pentru convertirea tuturor". Gândindu-ne la torturile teribile la care erau supuşi, aceste cuvinte sunt o mărturie de milostivire.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu