Criminalul în serie care își arunca victimele în fântâni va fi liber, deși a fost condamnat inițial la închisoare pe viață. Și-a ucis inclusiv iubita gravidă
Postat la: 19.03.2024 |
Iulian Țigănilă, criminalul din Argeș, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a ucis nu mai puţin de şapte persoane, printre care și iubita sa însărcinată, este pe cale de a fi eliberat.
După ce anchetatorii au muncit 15 ani au muncit ca să le găsească trupurile celor ucişi de Iulian Țigănilă, judecătorii au schimbat pedeapsa lui din închisoare pe viață, în 25 de ani de detenție. Decizia este definitivă.
Criminalul se împrietenea cu victimele, consumau alcool împreună, apoi le lua viața. El omora victimele pentru a le fura bunurile, apartamentele sau mașinile.
Iulian Țigănilă a avut un complice, pe Ion Barbu, zis Chioru. Cei doi criminali acţionau împreună, îşi alegeau victimele dintre oamenii care trăiau singuri şi aveau viciul băuturii, se împrieteneau cu ei şi apoi le luau zilele fără milă.
Şase persoane, cinci dintre ele din comuna Ungheni - Cornel Albu, Elena Spătaru, Ion Burcică, Ion Oprea şi Jonea Bucoveanu-, iar una din Piteşti - Gheorghe Ţârcu - au fi căzut victime ale celor doi. Janea Bucoveanu nu a fost niciodată găsit, însă acesta se împrietenise şi el cu ucigaşii înainte să dispară. La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Ion Oprea.
Trupurile celorlalte victime au fost găsite în perioada 1996-2002. Ancheta în acest caz complex a fost coordonată de procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La data de 2 iulie 2009, un deţinut a făcut un denunţ împotriva lui Ion Barbu şi a lui Iulian Ţigănilă- pe care i-a acuzat de mai multe infracţiuni. Deţinutul a primit numele de cod „Cornel", pentru a-i proteja identitatea. „Cornel" a declarat că în timp ce se afla în penitenciarul Colibaşi, unul dintre colegii de celulă, Ion Barbu, i-a relatat că, împreună cu Iulian Ţigănilă, au ucis mai multe persoane, de la care şi-au însuşit diverse bunuri. Relatările lui Ion Barbu se refereau la Cornel Albu, Ion Burcică, Ion Oprea şi Gheorghe Ţârcu.
Despre una dintre victime, Ion Barbu a arătat că după uciderea ei, comisă prin prepararea unui amestec de ţuică, antigel şi somnifere, urmată de ingerarea lui de către victimă, i-au aruncat cadavrul într-o fântână părăsită de lângă un arbore secular, aflată în apropierea Haltei CFR Colţu, din comuna Ungheni, judeţul Argeş.
Având în vedere că informaţiile furnizate se coroborau cu o serie de date din cauzele privind crime petrecute în judeţul Argeş, s-a trecut la verificarea celei referitoare la cadavrul aruncat în fântâna de lângă halta CFR Colţu. Această informaţie, dintre toate cele prezentate de martor, era cea mai aptă de a duce la probarea vinovăţiei celor doi criminali, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni contra vieţii, întrucât dădea posibilitatea descoperirii cadavrului uneia din persoanele dispărute, descoperire fără de care probarea uciderii ar fi fost îngreunată.
Fântâna a fost localizată la 1150 m nord faţă de halta CFR Colţu, la km 149+1 al căii ferate Piteşti - Roşiori de Vede, pe partea estică, la 7,2 m distanţă de calea ferată, pe teritoriul comunei Ungheni, judeţul Argeş. Fântâna este realizată din tuburi de beton, cu diametrul exterior de 1,7 m şi cel interior de 1,1 m, este secată şi are o adâncime de 26 m.
La 22 iulie 2009, a fost organizată o cercetare la faţa locului, ocazie cu care, în interiorul fântânii, au coborât subofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă al judeţului Argeş. Obiectele aflate pe fundul puţului au fost puse într-o foaie de cort de tip militar şi apoi scoase la suprafaţă. Acesta operaţiune s-a repetat de 13 ori. Au fost scoase din fântână pietre şi buloane metalice, de la terasamentul căii ferate, lemne, obiecte de îmbrăcăminte, ambalaje din plastic şi o jantă auto.
După cea de-a treisprezecea foaie de cort scoasă din puţ, la baza acestuia a fost observat un obiect de aproximativ 1 m lungime, de formă cilindrică, cu diametrul bazelor de circa 40-50 cm, în care se afla un craniu uman.
Din interiorul puţului a fost scos obiectul în care a fost observat craniul, şi s-a dispus trimiterea la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" în vederea examinării medico-legale.
La 23 iulie 2009, s-a constatat că într-un cearşaf peste care se afla o cuvertură, legate cu un cablu electric multifilar şi o bandă din material textil, se afla scheletul unei singure persoane, de sex masculin, în vârstă de aproximativ 45-50 de ani, cu talia de aprox.1,73-1,74 m.
Asupra scheletului se aflau următoarele obiecte de îmbrăcăminte: un sacou mărimea 48, o cravată, o cămaşă mărimea 40, un maieu, un brâu elastic, o pereche de indispensabili şi o pereche de şosete. În aceste obiecte de îmbrăcăminte, corespunzător fiecărei piese în parte, se afla scheletul uman. S-a stabilit că acest schelet aparţine lui Cornel Albu, fiul lui Constantin şi Constantina, născut la 25.02.1951 în comuna Bîrla, judeţul Argeş, domiciliat în Piteşti, cartier Prundu, bl.33, ap.22, judeţul Argeş, precum şi că acesta a fost ucis, cu premeditare, în scopul însuşirii unor bunuri care îi aparţineau, de către Iulina Ţigănilă şi Ion Barbu.
Potrivit crimnaliştilor, care au reconstituit crimele celor doi, prima victimă a acestora a fost Gheorghe Ţârcu, din Piteşti, găsit mort pe 27 februarie 1996, în apartamentul său din Piteşti, înecat cu o bucată de şuncă de 8 X 4 cm. Omul băuse destul de mult însă era clar că nu putea fi vorba de o moarte accidentală.
A doua dispariţie a avut loc în toamna anului 1998, de când Ion Oprea nu a mai fost văzut de nimeni. Folosindu-se de buletinul dispărutului, Ţigănilă i-a vândut lui Ion Opera garsoniera. În acest caz, Iulian Ţigănilă a şi fost condamnat la patru ani de închisoare pentru înşelăciune şi fals privind identitatea. Dispărut de 12 ani este şi Janea Bucoveanu, mai exact din decembrie 1998, şi el consumator de alcool şi proprietar de apartament în Piteşti.
Nu au trecut decât câteva luni şi încă o persoană din Ungheni dispare. Pe 15 august 1998, Cornel Albu Albu este dat dispărut. Bărbatul era divorţat, avea un "Aro 10" şi patima alcoolului. La începutul lui 1999, Ţigănilă vinde maşina lui Cornel Albu, al căruit schelet a fost descoperit anul trecut, într-o fântână părăsită. Trupul victimei fusese înfăşurat într-un cearceaf şi o pătură, victima fiind otrăvită cu un amestec de ţuică, antigel şi somnifere.
Bucăţi din trupul Elenei Spătaru, gravidă în luna a cincea, amanta lui Iulian Ţiganu, au fost găsite într-o conductă de irigaţii, pe raza comunei Brebeni (Olt), abia în anul 2002. Rolul complicelui săi în acest caz a fosta cela de a-l ajuta să scape de cadavrul femeii pe care a ucis-o însărcinată fiind.
Pedeapsa lui Țigănilă, dată în 2015, a fost schimbată din detenție pe viață în 25 de ani de închisoare. Conform Codului penal, din aceasta perioadă se scade pedeapsa deja executată. Judecătorii au stabilit că se va calcula tot timpul în care Țigănilă a fost închis, din luna septembrie, anul 2000. În prezent, el se află la Penitenciarul Rahova.
Procurorii s-au opus, dar zadarnic. Decizia dată de Tribunalul București și menținută de Curtea de Apel este definitivă. Vestea că Iulian Țigănilă s-ar putea întoarce la Ungheni, Argeș, a ajuns rapid în localitate. În casa în care ar putea reveni locuiește mama lui. Femeia, spun vecinii, nu ar mai fi ținut legătura cu el.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
-
Europa se confruntă cu diferențe majore între țări la rata sinuciderilor: Poziția surprinzătoare a României
În 2023, Romania a avut o rata standardizata de 8,3 decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, sub media Uniu ...
-
Risc redus de Parkinson la fumători: Un gaz toxic din fumul de țigară ar putea explica misterul
Fumatul este asociat cu numeroase riscuri grave pentru sanatate, insa exista o excepție surprinzatoare care ii nedumereș ...
-
Cercetătorii din interiorul laboratoarelor de AI sunt terifiați de ceea au creat: Au ajuns să le ceară șefilor să se oprească de urgență
Tot mai multi cercetatori de la OpenAI si Anthropic cer public incetinirea dezvoltarii inteligentei artificiale, avertiz ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu