Cum a ajuns o copilă de 10 ani jucăria sexuală a unor bătrâni perverşi. Cel mai în vârstă are 87 de ani
Postat la: 03.12.2020 |
Cinci indivizi au ajuns în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, pe data de 1 decembrie 2020, ei fiind privaţi de libertate în urma cercetărilor efectuate de procurori şi de poliţişti într-un dosar care vizează săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată.
Ceea ce deosebeşte această speţă de altele similare este vârsta foarte mică a victimei, o fetiţă de doar 10 ani, dar şi vârstele venerabile ale celor cinci acuzaţi: 61, 66, 75, 81 şi 87 de ani. Şocantul caz s-a petrecut într-un sat dintr-o comună de lângă oraşul Piatra Neamţ. De menţionat este faptul că ultimii patru dintre violatori au fost reţinuţi după ce, în urmă cu trei săptămâni, a fost arestat preventiv alt individ, din aceeaşi localitate, tot pentru viol, victimă fiind aceeaşi fetiţă de 10 ani.
Pe 10 noiembrie 2020, a ajuns în faţa magistraţilor de la Judecătoria Piatra Neamţ şi era privat de libertate Ion Ciudin, de 61 de ani. Cercetările efectuate în cauză au stabilit că el nu a fost singurul care a abuzat copila, astfel că pe 1 decembrie 2020, au fost arestaţi preventiv ceilalţi patru.
Este vorba de Ion Balmuş, liderul de vârstă, urmat, în ordine descrescătoare de Grigore Ţăpuc, Petru Trăscăoanu şi Ion Măriuţa. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Neamţ. De calea de atac a uzat primul dintre arestaţi, Ciudin, dar a fost păstrat după gratii. Nu a avut linişte în detenţie, a cerut iar înlocuirea măsurii privative de libertate cu o alta mai blândă, arestul la domiciliu, dar tot nu i-a fost admisă.
Cât îl priveşte pe Ciudin, conform actelor de urmărire penală, faptele au avut loc în anii 2019 şi 2020. Profitând de vulnerabilitatea părţii vătămate, de naivitatea specifică vârstei, dar şi de starea materială precare a familiei din care făcea parte, individul a ademenit copila cu sume modice de bani şi ar fi întreţinut cu aceasta relaţii sexuale orale.
Despre comportamentul deviant al sexagenarului s-a aflat prin sat, fetiţa ar fi fost consiliată psihologic după implicarea primăriei din localitate şi ancheta desfăşurată de Direcţia de Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Neamţ, iar la un moment dat copila a detaliat ceea ce s-a petrecut, autorul fiind arestat.
„Dispune arestarea preventivă a inculpatului C. Ion, aflat în stare de reţinere (...), cercetat în dosarul penal nr. 368/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată (...), pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.11.2020 şi până la data 09.12.2020, inclusiv", conform Judecătoriei Piatra Neamţ.
Primul inculpatul din acest dosar este căsătorit, are doi copii majori, care lucrează în străinătate, în Italia. Despre Ciudin se spune că şi-a pierdut calitatea de cântăreţ bisericesc la aşezământul din localitatea de domiciliu în urma unei aventuri amoroase. A fost dat afară după ce s-a aflat că ar fi avut relaţii cu o femeie, consătenii nefiind de acord ca el, persoană însurată, să slujească alături de preot, la sărbători. După acest episod a ajuns la un schit din zonă, unde a prestat tot ca dascăl.
Cât despre minora violată ea este singurul copil al familiei, una cu resurse materiale limitate, dar în care soţii nu se prea înţeleg, scandaluri izbucnind pe fondul consumului de alcool. Ancheta în acest dosar avea să stabilească că şi alte persoane au abuzat sexual copila de doar 10 ani, ceilaţi patru făptaşi procedând întocmai ca primul arestat la comiterea infracţiunilor.
Articolul 218 din Noul Cod Penal prevede că raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Numai că, în cazul în care victima este minoră, sancţiunea este între 5 şi 12 ani.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu